Contestație decizie de concediere. Decizia 4399/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.8756/2008
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4399/
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.5131 din data de 23.06.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC " România" SA-având ca obiect "contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-contestatoare prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 12 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.64888/07.11.2008 și intimata SC " România" SA prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 11 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.1033/06.04.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea constată faptul că împuternicirea avocațială de reprezentare pentru intimata SC România SA este neregulat întocmită, sens în care dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se complini lipsurile constate, respectiv pentru ca avocatul intimatei persoană juridică - să facă dovada calității de reprezentant, așa cum prevăd dispozițiile art. 161 Cod proc. civ.
La reluarea pricinii la a doua strigare, se complinesc neregularitățile împuternicirii avocațiale de către avocatul intimatei, așa cum prevăd dispozițiile art. 161 Cod proc. civ. în acest sens menționându-se pe delegația aflată la dosar numele reprezentantului legal al societății intimate.
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurenta-contestatoare prin avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, pentru următoarele considerente:
Astfel, arată că instanța de fond a apreciat că măsura concedierii îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de lege, în sensul că desființarea locului de muncă al reclamantei este efectivă și se întemeiază pe cauze serioase și reale.
Or, comparând cele două organigrame existente, înainte și după concediere, rezultă că departamentul Resurse Umane nu a fost desființat, fiind menținut un singur salariat ce ocupa postul de specialist resurse umane. Așa fiind, dacă se desființează tot departamentul, în mod firesc acesta nu mai poate apărea în noua organigramă, și ar fi trebuit ambele angajate, ce făceau parte din acest departament, să fie concediate, ca urmare a desființări întregului departament.
Însă, se poate observa faptul că, potrivit ultimei fișe a postului încheiate la data de 01.12.2007, are atribuții exclusiv de resurse umane, noua fișă fiind încheiată la 01.12.2007, deci după adoptarea Hotărârii Consiliului de Administrație al instituției intimate din data de 09.10.2007 prin care se decisese desființarea Departamentului Resurse Umane.
Așa fiind, se arată că motivarea desființării postului a fost legată de reducerea costurilor, însă pe acest aspect, solicită a se constata faptul că această măsură nu a fost dovedită de către angajator, în conformitate cu dispozițiile art.287 Codul muncii.
Mai mult, se arată că la fond, s-a solicitat depunerea contractelor de externalizare a serviciilor, întrucât conform hotărârii Consiliului de Administrație ar fi trebuit externalizate 14 servicii, consecința fiind încheierea de contracte având ca obiect aceste activități, însă există doar două contracte pentru două dintre activități.
Or, în acest caz, cum se poate verifica de către instanță dacă motivul a fost serios, și anume o reducere a costurilor cu 30%.
Referitor la critica privind sporul de vechime, recurenta-contestatoare prin avocat solicită a se constata faptul că acesta nu a fost inclus în salariul de bază, și în acest sens, solicită a se analiza statele de plată existente la dosar. Mai mult, dacă acest spor era inclus, trebuia să se facă dovada existenței lui.
Astfel, este evident faptul că instanța de fond la momentul la care a reținut că motivele privind desființarea postului sunt serioase, a aplicat greșit legea, fără a ține cont de probele administrate, din care nu a reieșit reducerea costurilor.
Față de aceste considerente, față de cele pe larg dezvoltate, recurenta-contestatoare prin avocat concluzionează în sensul admiterii recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata SC " România" SA prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală.
Astfel, solicită a se constata faptul că motivele de recurs invocate reiterează apărările formulate la fond, susținându-se faptul că nu a operat o desființare efectivă a departamentului Resurse Umane, ori, prin Hotărârea consiliului de Administrație s-a decis desființarea acestui departament în considerentul reducerii costurilor cu personalul aferent departamentului respectiv, și ca urmare, a intervenit decizia desfacerii contractului individual de muncă al recurentei-contestatoare.
Așa fiind, s-a desființat Departamentul Resurse Umane, fiind menținut un singur salariat, cu atribuții minime în acest domeniu, în mod direct subordonat directorului general așa cum rezultă din fișa postului, întrucât s-a hotărât externalizarea departamentului.
În ceea ce privește critica referitoare la sporul de vechime raportat la dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă, intimata, prin avocat, solicită a se constata faptul că acest spor era inclus în salariul de bază.
Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-contestatoare, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală.
Depune concluzii scrise.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5131/23.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a luat act de renunțarea la judecata cererilor în pretenții constând în drepturile cuvenite la încetarea raporturilor de muncă și în sporul de vechime în muncă.
A respins contestația formulata de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC România SA, ca neîntemeiată.
A respins cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În considerente a reținut că prin decizia nr.354/10.10.2007 emisă de intimată, s-a hotărât încetarea raporturilor de muncă în baza art.65 alin.1 din Codul muncii, începând cu data de 30.10.2007. Data încetării raporturilor de muncă s-a modificat prin decizia nr.355/11.10.2007, care prevede că încetarea contractului de muncă operează la data de 07.11.2007.
Reclamanta a invocat nulitatea deciziei de concediere, motivând că aceasta nu cuprinde termenul de preaviz, că nu s-a respectat ordinea de priorități la concediere și că desființarea posturilor nu este efectivă și nu are o cauză reală și serioasă.
Articolul 65 din Codul muncii instituie posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului în cazul în care se desființează locul de muncă ocupat de salariat.
Verificând conținutul deciziei, tribunalul a constatat că aceasta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.62 alin.2 și de art.74 din codul muncii, respectiv motivele în fapt și în drept care au determinat concedierea, durata preavizului, de 20 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei, termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă. Critica reclamantei în sensul că decizia de concediere nu cuprinde termenul de preaviz nu este fondată, deoarece în cuprinsul actului se precizează durata acestuia și modul de calcul, împrejurarea că există inadvertențe asupra datei când a operat încetarea contractului individual de muncă nefiind în măsură să atragă nulitatea actului de concediere. Condiția impusă de legiuitor de a insera în decizia de concediere durata preavizului atrage nulitatea actului, însă această mențiune se regăsește în decizia supusă analizei, iar data efectivă a încetării contractului de muncă reprezintă un alt element, care vizează executarea contractului individual de muncă și poate fi analizată cu acel prilej.
Obligația angajatorului de a avea în vedere criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere nu incumbă acestuia decât în cazul concedierilor colective, potrivit art.69 alin.2 lit. d din codul muncii, iar în speță nu există această ipoteză, astfel că este neîntemeiată și această critică.
Contractul de muncă al reclamantei a încetat în temeiul art.65 alin. 1 din codul muncii, care reglementează concedierea în situația desființării postului ocupat de salariat. Condiția de legalitate impusă de alin.2 al articolului menționat este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Instanța a apreciat că măsura concedierii îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de lege, în sensul că desființarea locului de muncă al reclamantei este efectivă și se întemeiază pe cauze serioase și reale.
Potrivit hotărârii consiliului de administrație al intimatei nr. 1/9.10.2007, reorganizarea structurii organizatorice în sensul desființării departamentului de resurse umane s-a impus din motive de eficiență economică, în scopul eficientizării activității, externalizându-se către terți activitățile specifice departamentului. Comparând organigramele existente înainte și după concediere, rezultă că departamentul de resurse umane nu a fost desființat, fiind menținut un singur salariat, ce ocupă postul de specialist resurse umane, subordonat directorului general, însă postul de director resurse umane a fost suprimat, în consecință, desființarea postului reclamantei este efectivă.
Cauza concedierii este obiectivă, nu are legătură cu persoana reclamantei și nu disimulează realitatea, iar motivele sunt serioase, căci se întemeiază pe analiza eficienței departamentului, din punctul de vedere al societății, activitățile specifice fiind mai eficiente dacă sunt externalizate unor terți. De altfel, intimata a probat că a încheiat cu terțe societăți contracte de prestări servicii, având ca obiect servicii de recrutare de personal, realizarea unor proiecte de team building, training și consultanță, și anume contractele înregistrate la intimată cu nr.839/17.09.2007 și nr.91/20.05.2008.
Față de această situație, instanța a constatat că decizia de încetare a contractului de muncă al reclamantei îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege, că măsura concedierii a avut la bază prerogativa de a decide asupra eficientizării activității prin stabilirea structurii organizatorice a intimatei, în funcție de necesitățile impuse de activitatea desfășurată, motiv pentru care contestația va fi respinsă.
Cererea în pretenții cu titlu de daune morale are caracter accesoriu, întrucât soluția asupra acesteia depinde de soluția pronunțată asupra cererii de anulare a deciziei de concediere, motiv pentru care va avea aceeași soartă.
În baza art.246 cod procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea la judecata cererilor in pretenții constând în drepturile cuvenite la încetarea raporturilor de muncă și în sporul de vechime în muncă.
Deși reclamanta este în culpă procesuală, cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata a fost respinsă întrucât nu a dovedit suportarea unor cheltuieli cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs contestatoarea, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că în motivarea sentinței, la pagina 4, instanța "apreciază că măsura concedierii îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de lege, în sensul că desființarea locului de muncă al reclamantei este efectiva și se întemeiază pe cauze serioase și reale".
"Comparând organigramele existente înainte și după concediere, rezultă că departamentul de resurse umane nu a fost desființat, fiind menținut un singur salariat ce ocupă postul de specialist resurse umane, subordonat directorului general, însă că postul de director resurse umane a fost suprimat. În consecință desființarea postului reclamantei este efectivă."
Pentru a reține aceste aspecte instanța pe de o parte a interpretat în mod greșit actele depuse în dosar, iar pe de alta parte, nu a avut în vedere toate actele administrate în cauză.
Astfel, ROMÂNIA a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 43 din 01.11.2005 al contestatoarei lonescu, marca 1103, încadrată în funcția de Manager Resurse Umane, în baza art. 65 alin. 1 din Codul Muncii.
Decizia nr. 354 din data de 10.10.2007 menționează următoarele: "Decizia privind desființarea postului și încetarea contractului de muncă a salariatului s-a luat conform Hotărârii Consiliului de Administrație al România din data de 09.10.2007, în baza căreia s-a decis, pentru considerente de oportunitate economică, reorganizarea structurii interne a societății, în sensul desființării Departamentului de Resurse Umane, ca urmarea a externalizării funcțiilor și activităților specifice acestui departament către companii specializate."
Recurenta consideră că este mai mult decât explicită formularea de desființare a departamentului de resurse umane folosita de către pârâtă în decizie. Cele reținute de instanță în motivarea hotărârii sunt cel puțin surprinzătoare, în speță, că analizând organigramele, se constată că departamentul de resurse umane nu a fost desființat și că doar desființarea postului de Director de Resurse Umane este efectivă.
Nu acesta este motivul precizat în decizia 354/10.10.2007. Singura ipoteză în care motivarea instanței ar fi fost corectă, ar fi fost în cazul în care contractul de muncă ar fi încetat ca urmare a unei reorganizări a societății, care ar fi atras doar desființarea postului de Director Resurse Umane.
Prin decizie este precizat că se desființează Departamentul de Resurse Umane. Daca se desființează tot departamentul, în mod firesc acesta nu mai poate apărea în noua organigrama. Instanța a constatat că "departamentul de resurse umane nu a fost desființat, fiind menținut un singur salariat ce ocupa postul de specialist resurse umane, subordonat directorului general". În acest caz despre ce desființare de departament se vorbește, când este evidentă existența sa în noua organigramă?
Instanța a confundat desființarea unui departament, care are ca rezultat faptul că nu mai exista într-o nouă organigramă, cu desființarea unui post care nu are drept consecință desființarea departamentului și nici modificare a organigramei.
Departamentul de Resurse Umane, în momentul concedierii contestatoarei, avea doi angajați: lonescu și. Ca urmare a desființării Departamentului ar fi trebuit să fie concediate ambele angajate. Cu toate acestea desființarea întregului Departament, a avut drept consecința doar concedierea lonescu. a continuat să fie angajata a România, desfășurând activități în cadrul departamentului de resurse umane. La solicitarea instanței s-au depus acte în acest sens. Conform contractului individual de muncă nr. 100/10.04.2007, încheiat între România și, aceasta este angajata ca "Specialist Resurse Umane Sediul Central B Departament Resurse Umane". Conform ultimei fișe a postului încheiate la data de 01.12.2007 are atribuții exclusiv de resurse umane. Noua fișă a postului a fost încheiata la data de 01.12.2007, deci după adoptarea Hotărârii Consiliului de Administrație al ROMÂNIA nr.1 din data de 09.10.2007 prin care se decisese desființarea Departamentului de Resurse Umane. În loc să îi înceteze contactul de muncă în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii lui i s-a întocmit o nouă fișă a postului în care se precizează:
- denumirea postului: SPECIALIST RESURSE UMANE (cod --SPECIALIST RESURSE UMANE);
- Departament: RESURSE UMANE.
a preluat o parte din atribuțiile lonescu. De asemenea, conform fișei postului salariatei prima atribuție pe care o are este organizarea recrutării și selecției personalului. Acesta este și obiectul contractului de prestări servicii (recrutare și selecție personal) nr. R 0902 din data de 14.09.2007.
Ori cum poate fi vorba de o reducere a costurilor atât timp, cât un salariat este plătit să facă același lucru cu o firmă care se ocupă de recrutare? Practic o persoana fizică și una juridică sunt plătite să se ocupe de aceeași activitate.
Recurenta a considerat că instanța a încălcat și prevederile art. 304 alin.1 pct.7 "Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii" precum și art. 304 alin.1 pct.9 "Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii."
Instanța a reținut ca măsură a concedierii îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de lege și că desființarea locului de muncă al reclamantei este efectiva și se întemeiază pe cauze serioase și reale.
Instanța motivează această concluzie precizând că potrivit Hotărârii Consiliului de Administrație al România nr.1 data de 09.10.2007, "reorganizarea structurii organizatorice în sensul desființării departamentului de resurse umane s-a impus din motive de eficienta economica, extenalizându-se către terți activitățile specifice departamentului", iar "motivele sunt serioase căci se întemeiază pe analiza eficientei departamentului, din punct de vedere al societății activitățile specifice fiind mai eficiente daca sunt exteenalizate către terți."
În hotărâre nu trebuia să precizeze daca activitățile sunt sau nu mai eficiente, din punctul de vedere al societății, ci trebuia prezentat punctul de vedere al instanței raportat la probele administrate în dosar. Instanța trebuia să verifice dacă a avut loc o reducere a cheltuielilor cu personalul. În privința acestui aspect, care conform susținerilor pârâtei, ar fi stat la baza Departamentului de Resurse Umane, instanța nu are nicio mențiune.
Ceea ce instanța nu a reținut este că în conformitate cu aceeași Hotărâre a Consiliului de Administrație aceasta reorganizare, cu consecința
desființării Departamentului de Resurse Umane, ar fi dus la o diminuare a cheltuielilor de personal cu până la 30%.
Această diminuare a cheltuielilor nu a fost demonstrată prin niciun act. Instanța a reținut la pg. 5 a sentinței, că la filele 90-92 și 157-159, sunt depuse două contracte de prestări servicii. În contractul nr. 91/20.05.2008 la prețul contractului se stipulează: "Prețul serviciilor este stabilit în Anexa întocmită pentru fiecare proiect în parte. Anexele constituie parte integrantă a prezentului contract depus la dosar nu are nicio o anexă din care să reiasă costurile, acesta fiind conform susținerilor pârâtei motivul desființării întregului departament.
Al doilea contract de prestări servicii are ca obiect recrutarea de personal. Dar așa cum a precizat deja și are trecut în fișa postului recrutarea personalului. Poate fi vorba în acest caz de o reducere a costurilor?
Motivarea desființării postului a fost legată de reducerea costurilor, însă această reducere nu a fost probată de angajator. În conformitate cu art. 287 din Codul Muncii: "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului."
La termenul din 07.04.2008 a depus o cerere prin care solicitat să se depună contractele de externalizare a serviciilor. Conform Hotărârii Consiliului de Administrație ar fi trebuit externalizate 14 servicii, consecință fiind încheierea de contracte având ca obiect aceste activități. Exista doar două contracte, pentru două dintre activități. În acest caz cum se poate verifica de către instanța dacă motivul a fost serios și anume o reducere a costurilor cu 30%? Comparând veniturile contestatoarei cu ce, atât timp cât nu sunt încheiate contracte pentru toate activitățile, așa cum s-a dispus prin Hotărârea Consiliului de Administrație?
Aceasta Hotărâre a avut la baza o analiza tehnico-economică asupra activității societății.
Analiza tehnico-economică a structurii de resurse umane (2006 - în prezent) are următoarea mențiune: "Așa cum rezultă foarte clar, cheltuielile cu personalul s-au redus cu 208% față de perioada precedentă în privința strictă a cheltuielilor cu personalul."
Dat fiind faptul că aceste acte sunt emise de către pârâta România, recurenta se întreabă care este cifra cu care s-au redus aceste cheltuieli 30% sau 208%? Daca Hotărârea Consiliului de Administrație a România nr.1 din 09.10.2007 s-a luat în baza analizei tehnico-economice a structurii de resurse umane (2006 - în prezent) atunci ar fi trebuit să se rețină reducerea cheltuielilor cu 208%, nu cu 30%.
Analiza tehnico-economică a structurii de resurse umane (2006 - în prezent) a fost prezentata Consiliului de Administrație al România la data de 09.10.2007, dată la care era evident, cel puțin teoretic, întocmită.
Analiza tehnico-economica a structurii de resurse umane (2006 - în prezent) depusă în dosar, la solicitarea reclamantei, are trecută ca dată a întocmirii, data de 09.06.2008.
Acesta este un argument în plus, care nu face altceva decât să dovedească, că la data de 09.10.2007 nu exista nicio analiză din care să reiasă că desființarea Departamentului de Resurse Umane ar duce la diminuarea cheltuielilor.
Anexele 1 și 2, la Analiza tehnico-economică a structurii de resurse umane (2006 - în prezent), care sunt rapoarte ale cheltuielilor salariale (resurse umane) în anii 2006 și 2007 sunt incorecte.
Astfel, sunt trecuți doi salariați și făcute precizări cu privire la veniturile nete ale acestora, pe anii 2006-2007 în contextul în care:
- - a lucrat, așa cum reiese din anexa 2, doar două luni J în anul 2007, deci nu se poate lua în calcul venitul mediu pe 2006;
- a lucrat doar 10 luni în cadrul societății.
De asemenea, în anexa 2 este trecut un raport cu cheltuielile de resurse umane în anul 2008 și anume pentru specialistul în resurse umane. Cum este posibil, atât timp cât Departamentul de Resurse Umane a fost desființat încă din 09.10.2007?
Raporturile cu cheltuielile salariale ale contestatoarei sunt de asemenea incorecte. În anul 2006 a fost în concediu de sarcina (12.06.2006-01.10.2006) beneficiind doar de 85% din salariu. În anul 2007, în anexa 2 sunt trecute, de asemenea, date incorecte pentru lunile ianuarie-aprilie 2007.
PERIOADA - SALARIUL - SALARIUL -
- ianuarie 3.729 6.687 8.487
- februarie 3.729 6.073 8.468
- martie 3.729 6.109 8.514
- aprilie 3.729 6.673 8.468
În Hotărârea Consiliului de Administrație al România nr.1 din 09.10.2007, la pg.2, Directorul General al societății propune pentru eficientizarea activității externalizarea către terți a atribuțiilor pe care anterior la avea Directorul de Resurse Umane.
În analiza tehnico-financiară care, așa cum a mai precizat teoretic ar fi fost avuta în vedere în luarea deciziei de desființare a Departamentului de Resurse Umane, se face referire la externalizarea serviciului de training și dezvoltare a angajaților. În acest sens este depus un contract de prestări servicii nr.91/20.05.2008 încheiat între Team și România, având ca obiect proiecte de training, team building și consultanta. Ceea ce nu înțelege recurenta este cum se poate face referire la un contract încheiat în mai 2008, într-o analiză existentă la data de 09.10.2007?
Este evident faptul că instanța, în momentul în care a reținut că motivele privind desființarea postului sunt serioase, a aplicat greșit legea, fără a ține cont de probele administrate în dosar, din care nu a reieșit reducerea costurilor.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Într-adevăr, în mod legal și temeinic a reținut prima instanță că, din perspectiva care ne interesează, a incidenței motivului de încetare a contractului de muncă prevăzut de art. 65 alin. 1 din Codul muncii în privința reclamantei, este suficientă constatarea desființării postului de director resurse umane pe care aceasta îl ocupa. Se poate admite și că atare situație se poate exprima prin ideea desființării departamentului resurse umane evidențiat ca atare în organigramă și cu configurația de până atunci, cuprinzând două posturi, cu consecința că numai unul este menținut și trecut sub autoritatea nemijlocită a directorului general.
Sub aceste aspecte, sunt irelevante terminologia folosită, ca și aprecierea primei instanțe asupra desființării (nedesființării) departamentului, esențială fiind manifestarea de voință neechivocă a organului de conducere al societății, exprimat hotărârea nr. 1 din 09.10.2007, în sensul desființării postului de director al acestui departament. Din aceeași perspectivă, nepertinente sunt și motivele din recurs referitoare la păstrarea unui post prin care să se exercite atribuții specifice de resurse umane, respectiv a locului de muncă ocupat de salariata, care a preluat o parte din atribuțiile de până atunci ale reclamantei, angajatorul fiind suveran în modul de concepere, organizare și conducere a investiției sale.
În același sens, dispoziția cuprinsă în art. 65 alin. 2 din Codul muncii, care cere ca desființarea locului de muncă să aibă o cauză reală și serioasă, presupune ca locul de muncă să nu se mai regăsească în structura organizatorică a angajatorului, să fi fost realmente suprimat, iar nu reorganizat sau reînființat sub o altă denumire, eventual ocupat de o altă persoană, concomitent concedierii vechiului salariat ori ulterior, într-un timp față de care se poate presupune că postul nu a fost în mod real desființat.
Astfel, angajatorul căruia îi aparține investiția dispune de ea, asumându-și și riscul acesteia, astfel că prin organele prin care își exprimă voința poate decide desființarea oricărui loc de muncă, aparținându-i totodată și aprecierea asupra utilității sau oportunității menținerii lui, apreciere ce nu poate fi suplinită de opțiune a instanței sau a altei autorități publice, în sensul că, față de rezultatele de până atunci ale unității, starea financiară a acesteia, costurile scutite, s-ar impune menținerea în continuare a acelui loc de muncă.
Organizarea activității societății în condițiile cele mai profitabile eficienței și rentabilității acesteia, este exclusiv la latitudinea organelor prin care se exprimă voința socială, iar instanța nu se poate substitui acestora pentru a decide că, situația în speță, față de nivelul costurilor scutite, se impune reînființarea postului desființat, știut fiind că eficiența economică presupune nu numai diminuarea propriu-zisă a cheltuielilor, cât, mai ales, maximizarea rezultatelor prin raportare la costuri. Prin urmare, instanța nu are a cerceta reducerea costurilor și nivelul acestei, reduceri ceea ce presupune un proces evolutiv, ale cărui rezultate se pot produce și vedea în timp, ci este limitată la a verifica dacă există o manifestare de voință a organelor decizionale ale societății, adoptată potrivit condițiilor de formă prevăzute de lege, prin care să se statueze asupra continuării activității într-o organizare diferită, ce reflectă și o nouă optică de conducere a societății, la latitudinea exclusivă a acesteia.
Se mai reține și că instanța de litigii de muncă nu se poate pronunța pe fondul hotărârii consiliului de administrație, neavând calitatea de instanță comercială, iar contestatoarea, calitatea de aoa taca; de altfel, anularea ca netemeinică, a sus-menționatei hotărâri, nu face obiectul prezentei judecăți, instanța mărginindu-se la a constata existența ei formal legală, astfel că sunt nerelevante și vor fi înlăturate ca atare, criticile din recurs referitoare la baza eronată, din punct de vedere tehnico-economic, a adoptării hotărârii.
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea constată că decizia de concediere pentru reorganizarea activității societății, în condițiile art. 65 alin. 1 din Codul muncii, este legală și temeinică, la fel și hotărârea primei instanțe, prin raportare la care recursul formulat va fi respins, ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.5131 din data de 23.06.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC " România" SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored:
2 EX./04.09.2009
Jud. fond:
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1994/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5038/2009. Curtea... → |
|---|
