Contestație decizie de concediere. Decizia 200/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.200/

Ședința publică din 31 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci

JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în G,-, - 5,. 11, împotriva sentinței civile nr. 1672/9.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC G SA, cu sediul în G,-, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurentul reclamant - avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, și pentru intimata -pârâtă SA consilier juridic în baza împuterniciri pe care o depune la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că este al doilea termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat.

Apărătorul recurentului precizează că nici până la acest moment nu a primit răspuns de la parchet. Nu contestă faptul că s-a formulat plângere. Nu mai are cereri de formulat.

Reprezentantul intimatei precizează că s-a formulat plângere și azi a avut termen la instanță. Depune la dosarul cauzei copie de pe comunicarea efectuată de parchet în dosarul 6481/P/2005 și copie de pe rezoluția pronunțată în dosar. Nu are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Apărătorul recurentului arată că la momentul formulării recursului nu exista plângere împotriva rezoluției. Apreciază că atât recursul cât și contestația sunt premature și urmează a se dispune în consecință. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei solicită menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Se impune menținerea deciziei de suspendare a contractului de muncă până la soluționarea definitivă a plângerii penale.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.6522/121 din 26.09.2007 la tribunalul Galați - Secția civilă intimatul a chemat în judecată pe pârâta SC G SA solicitând obligarea acesteia să-l reintegreze în postul deținut până la data de 28.11.2005 și la plata tuturor drepturilor salariale de care a fost privat pe perioada suspendării, cât și obligarea pârâtei la plata unor daune materiale în cuantum de 20.000 lei.

În motivarea acțiunii civile reclamantul a susținut că pârâta cu rea-credință a formulat plângere penală împotriva sa la data de 24.11.2005 cu adresa nr. 5410/3043 din 24.11.2005.

Urmare acestei plângeri penale, a mai susținut reclamantul, pârâta a dispus suspendarea contractului individual de muncă până la soluționarea plângerii penale.

A arătat că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Galațis -a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală deoarece nu se face vinovat de săvârșirea faptei imputată de pârâtă.

Pârâta SC G SA prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii civile a reclamantului.

A arătat pârâta că, în cauză, prin Rezoluția nr. 6481/P/2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria Galațis -a pronunțat în sensul neînceperii urmăririi penale împotriva lui dar a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului conform art. 278 Cod procedură penală, conform adresei nr. 5410/3124 din 24.09.2007.

În atare condiții a arătat pârâta nu sunt întrunite cerințele art. 52 alin.1 lit. c din Codul muncii nefiind o hotărâre definitivă.

Prin sentința civilă nr. 1672 din 9.11.2007 s-a respins ca prematură acțiunea civilă a reclamantului.

Instanța de fond a reținut că acțiunea civilă a acestuia este prematură pentru următoarele considerente:

Conform disp. art. 52 al. 1 lit. c din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

În prezenta cauză, prin decizia nr. 2556/28.11.2005, pârâta a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul dispozițiilor legale sus arătate.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, prin Rezoluția din 10.05.2007 a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.

Împotriva acestei rezoluții, societatea pârâtă a formulat plângere în temeiul art 278.p Cod Penal, comunicată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați la data de 1.10.2007. Plângerea nu a fost soluționată până la momentul de față.

Partea interesată poate ataca soluția de respingere a plângerii formulate în condițiile art. 175-278.p Cod Penal la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit disp.art. 52 al.2 din Codul muncii, în cazul prevăzut de art. 52 al. 1 lit. "c", dacă se constată nevinovăția celui în cauză,salariatul își reia activitateaavută anterior și i se va plăti o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Întrucât nu există o hotărâre judecătorească definitivă, prin care să se constate nevinovăția reclamantului, împotriva căruia pârâta a formulat plângere penală, instanța de fond a apreciat că acțiunea este prematură.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul considerând-o nelegală.

În motivarea recursului declarat reclamantul a susținut că deși a menționat că împotriva sa s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția nr.6481/P/2005 instanța a considerat că această soluție nu este definitivă întrucât pârâta a formulat plângere împotriva acestei rezoluții conform art. 278 Cod procedură penală.

A mai arătat recurentul că deși a învederat instanței că pârâta nu mai era în termen să formuleze plângere instanța, fără a administra nici o probă, a dat efect susținerilor pârâtei.

În baza acestor susțineri nedovedite instanța a respins ca prematură acțiunea civilă.

A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii civile.

Intimata SC G SA prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat.

A arătat că hotărârea instanței de fond este corectă întrucât a formulat plângere împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale având termen de judecată la data de 3.03.2008 - dosar nr- aflat pe rolul Judecătoriei Galați.

Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului de dispozițiile legale aplicabile cauzei de criticile formulate, cât și de disp. art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art.52 alin. 1 lit. c Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

În cauză, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziției legale mai sus menționată.

Urmare plângerii penale formulată de pârâtă prin adresa nr- din 24.11.2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați prin rezoluția nr.6481/P/2005 din 10.05.2007 a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamantul.

Împotriva acestei rezoluții intimata conform art. 278 Cod procedură penală a formulat plângere conform adresei nr. 5410/3124 din 24.09.2007 (fila 12 dosar fond).

Plângerea formulată a fost respinsă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați prin rezoluția nr.1373/II/2/2007 din 28.02.2008.

Împotriva acestei rezoluții pârâta are dreptul să formuleze plângere la instanță în termen de 20 de zile de la primirea rezoluției conform art.278 Cod procedură civilă.

În atare situație nu este întrunită cerința art. 52 alin.1 lit.c în sensul ca hotărârea să rămână definitivă.

Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că plângerea formulată intimata nu ar fi făcut-o în termenul legal întrucât cel care se pronunță asupra formulării sau nu în termen a plângerii conform art. 278 Cod procedură penală este organul căruia îi este adresată.

Pentru aceste motive întrucât în cauză criticile făcute nu se încadrează în disp. art.304 Cord procedură civilă și nici nu au fost invocate motive conform art. 3041Cod procedură civilă, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.1672/9.11.2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în G,-, - 5,. 11, împotriva sentinței civile nr. 1672/9.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 Martie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /16.06.2008

: DC/ 2 ex/16.06.2008

Fond: /

Asistenți judiciari:/

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 200/2008. Curtea de Apel Galati