Contestație decizie de concediere. Decizia 203/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.203/
Ședința publică din 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul,domiciliat în G,-, - 3,. 29, împotriva sentinței civile nr. 1863 din 17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata G, cu sediul în G,-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru intimata consilier juridic în baza delegației depusă la dosar - fila 9, pentru recurentul - contestator avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar - fila8.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că, este al doilea termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul recurentului arată că a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de fond întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Precizează că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă tardiv. Aceasta trebuia emisă în termen de 30 de zile de la data săvârșirii abaterii. Societatea a dispus suspendarea contractului individual de muncă întrucât s-a formulat plângere penală. Plângerea penală a fost formulată pe data de 5.06.2007. Conducerea societății avea cunoștință de abatere din data de 29.04.3007 când s-a emis adresa pentru prejudiciu care este în valoare de 10 lei. Consideră că această măsură este abuzivă. Nu se poate ca la un furt de 10 lei să se desfacă contractul de muncă. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și în rejudecare să se modifice sancțiunea în sensul înlocuirii cu măsura "avertisment", iar în subsidiar solicită anularea deciziei ca fiind tardiv emisă. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei precizează că termen de 30 de zile curge de la data când conducerea a luat la cunoștință de comiterea faptei. Data este 25.06.2007, la acel moment a cunoscut despre faptul că salariatul ar fi comis o posibilă infracțiune. Salariatul la data de 18.09.2007 a depus cerere de reîncadrare și copie de pe soluția parchetului. Hotărârea penală rămâne definitivă în momentul în care expiră termenul în care se poate formula plângere. Decizia de concediere a fost emisă în termen ul legal. Curtea Constituțională prevede faptul că acest termen este de prescripție și nu de decădere. prevede expres că salariatul care comite o faptă (indiferent de valoarea prejudiciului) este4 sancționat cu desfacerea contractului de muncă. Nu au formulat plângere la acea rezoluție a parchetului întrucât nu le-a fost comunicată. Solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1863/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată excepția tardivității invocată de contestatorul.
A fost respinsă acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC G SA ca fiind nefondată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 12.11.2007, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata SC G SA, anularea deciziei nr. 2648/15.10.2007, înlocuirea măsurii concedierii cu cea prevăzută de art. 264 pct. 1 lit. a codul muncii, reintegrarea în funcția avută anterior,plata drepturilor salariale.
Motivându-și în fapt contestația, a arătat că decizia nu este corectă întrucât, a fost acuzat că a sustras două bucăți de fier în valoare de 10 lei, însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Galația dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative. Cu toate acestea, societatea a considerat-o ca fiind o abatere foarte gravă. Nu au fost respectate prevederile art. 266 din codul muncii, în sensul că la aplicarea sancțiunii nu s-a ținut cont de gravitatea abaterii, de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de consecințele abaterii și de comportarea generală a salariaților. Astfel, contestatorul este șofer de peste 25 de ani, nu a fost niciodată atenționat, că bucățile de fier dorea să le folosească pentru un cărucior, după ce solicita părerea unui specialist și că urma să scoată bon de ieșire din societate.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că salariatul și-a recunoscut în cursul cercetării penale vinovăția, că potrivit regulamentului intern, furtul se sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
S-au administrat probele cu înscrisuri și cu interogatoriul, din oficiu, luat contestatorului ( pentru că intimata, deși a solicitat această probă, nu a formulat în scris interogatoriul).
La dosar au fost depuse: decizia 2648/2007, raport de cercetare, ordonanță de scoatere de sub urmărire penală nr. 2763/P/2007, alte înscrisuri.
La termenul din 14.12.2007 a fost invocată excepția tardivității emiterii deciziei.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia 2648/15.10.2007 emisă de intimata SC G SA s-a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă al contestatorului dispusă prin decizia 1760/2007 și concedierea salariatului în temeiul art. 61 lit. a din codul muncii.
În ceea ce privește excepția tardivității emiterii deciziei, instanța a reținut că fapta pentru care contestatorul a fost sancționat a fost săvârșită la data de 27.04.2007, raportul prin care a fost sesizată conducerea societății în vederea aplicării sancțiunii datează din 25.06.2007, dată de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii. Ulterior, la data de 28.06.2007 se emite decizia 1760 prin care contractul individual de muncă se suspendă în temeiul art. 52 al. 1 lit. c din codul muncii, pentru că împotriva contestatorului s-a formulat plângere penală. Întrucât contractul individual de muncă a fost suspendat, în mod logic a fost suspendat și termenul de aplicare a deciziei de sancționare disciplinară, fiind necesar ca întâi să se pronunțe parchetul cu privire la vinovăția contestatorului. De aceea, instanța a apreciat că de la data rămânerii definitive a măsurii dispuse de parchet, se reia cursul termenului de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii.
În consecință, a fost respinsă excepția tardivității emiterii deciziei.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că măsura de concediere dispusă împotriva contestatorului, este temeinică pentru următoarele considerente:
Răspunderea specifică relației de muncă, răspunderea disciplinară intervine ori de câte ori persoana angajată încalcă, prin fapta săvârșită cu vinovăție, obligația de a respecta disciplina muncii.
Răspunderea disciplinară presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerințe:
- existența unor abateri de la obligațiile de serviciu ale salariatului, inclusiv încălcarea normelor de comportare;
- fapta salariatului să fie săvârșită cu vinovăție;
- prin fapta sa salariatul să fi adus atingere ordinii necesare bunei desfășurări a activității în unitate;
Fără nici un dubiu fapta săvârșită, aceea de a încerca să sustragă material feros din unitate, este de natură să atragă răspunderea disciplinară a salariatului.
Susținerea acestuia în sensul că nu avea intenția de a-și însuși bunurile, ci urma să consulte un coleg după care să ceară un bon de scoatere din societate nu este dovedită cu nici un mijloc de probă, mai ales că din susținerile reprezentantului intimatei rezultă că societatea nu comercializează astfel de bunuri care sunt folosite ca materie primă.
Din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nr. 2763/P/2007 rezultă că fapta există, a fost săvârșită de contestator, cu intenție, dar nu poate fi considerată infracțiune întrucât lipsește unul din elemente, și anume pericolul social ( atingerea valorilor sociale protejate este minimă, fapta este lipsită de importanță, ținându-se seama de modul de săvârșire a faptei, de scopul urmărit și de persoana făptuitorului).
Dacă din punct de vedere al legii penale, fapta nu prezintă pericol social, nu același lucru se poate afirma în cadrul raporturilor de muncă. Având în vedere specificul activității realizate de intimat, frecvența faptelor de sustragere din cadrul unității, prin contractul colectiv de muncă și prin regulamentul de ordine interioară s-a apreciat asupra gravității unor asemenea fapte. Prevederile acestor acte sunt cunoscute de toți salariații și sunt obligatorii, atât pentru angajat, cât și pentru angajator. Astfel, fapta de sustragere, chiar dacă nu este atrasă răspunderea penală, a fost considerată de natură foarte gravă, de natură să atragă desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. În condițiile în care individualizarea și aplicarea sancțiunii, aprecierea gravității faptei sunt lăsate de lege la aprecierea angajatorului, iar relațiile angajat-angajator trebuie să se bazeze pe încredere și disciplină, contestatorul săvârșind fapta deși cunoștea intoleranța societății față de acest fenomen antisocial, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este corectă. Societatea nu poate fi obligată să continue raporturile de muncă, să încredințeze paza unor bunuri unei persoane față de care, în mod justificat, și-a pierdut încrederea.
Pentru aceste aspecte, contestația a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs contestatorul criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- referitor la tardivității, încunoștințarea unității asupra săvârșirii faptei s-a realizat prin adresa nr. 9110/2755/28.05.2007 a Postului de Poliție de pe platforma SC G SA, astfel încât termenul de 30 de zile pentru emiterea deciziei de sancționare a fost depășit;
Prin decizia nr. 1760/28.06.2007 s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, iar prin Ordonanța nr. 2763/P/20.08.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galațis -a dispus scoaterea sa de sub urmărirea penală și aplicarea unei amenzi administrative.
- pe fondul cauzei, a considerat fapta săvârșită ca fiind minoră și fără gravitate pentru a determina aplicarea unei sancțiuni atât de severe cum este concedierea.
Nu s-au avut în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii care ar fi condus la aplicarea obiectivă a altei sancțiuni, avertismentul.
În drept a invocat dispozițiile art. 268 al.1 și art. 266 codul muncii.
Prin întâmpinare, intimata SC G SA a solicitat respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.
În ceea ce privește excepția tardivității, termenul pentru aplicarea sancțiunii de 30 de zile începând să curgă de la data înregistrării raportului de cercetare nr.9110/2755/25.06.2007 când a fost sesizată conducerea societății.
Pe fondul cauzei a apreciat că, fapta comisă de contre contestator, confirmată de organele de urmărire și recunoscută de recurent este prevăzută de regulamentul intern și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, sancțiunea fiind în mod just aplicată prin decizia de concediere și raportul de cercetare disciplinară efectuat în cauză.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea îl apreciază ca fondat însă pentru următoarele considerente:
Cu referire la excepția de tardivitate privind aplicarea sancțiunii, potrivit art. 268 codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În speță, fapta a fost comisă de către contestator la data de 27.04.2007 și adusă la cunoștință conducerii unități intimate la data de 25.06.2007 prin raportul de cercetare înregistrat sub nr. 9110/2755/25.06.2007.
În condițiile în care pe perioada 28.06.2007 - 15.10.2007 a intervenit suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului în baza deciziei nr. 1760/28.06.2007 emisă de intimata SC G SA, rezultă că termenul de 30 de zile reglementat de art. 268 al. 1 codul muncii nu a fost depășit.
Adresa invocată cu nr.9110/2755/28.05.2007 emisă de Biroul de Poliție Industrială nu poate fi considerată ca act de înștiințare a conducerii unității competente să dispună asupra luării măsurii în sensul dispozițiilor legale.
Așa cum s-a arătat luarea la cunoștință de către conducerea unității despre săvârșirea abaterii disciplinare s-a realizat în baza adresei nr. 9110/2755/25.06.2007 a Direcției Personal Administrativ din Cadrul SC G SA.
Cealaltă critică formulată de către recurentul - contestator este găsită întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 263 codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele sau dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Totuși, pentru ca prerogativa disciplinară recunoscută angajatorului să nu devină arbitrară și abuzivă legea reglementează o serie de criterii de individualizare a sancțiunilor disciplinare, prevăzute de art. 264 codul muncii.
Astfel, potrivit art. 266 codul muncii, angajatorul are obligația stabilirii sancțiunii disciplinare în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșită de salariat, avându-se în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În speță, sancționarea recurentului - contestator prin decizia contestată nr. 2648/15.10.2007 cu sancțiunea concedierii prevăzută de art. 61 lit.a codul muncii, s-a dispus reținându-se ca în ziua de 27.04.2007, orele 1200, fost depistat având în autoturismul pe care-l conducea GL - 99 - două piese metalice.
Prin Ordonanța nr. 2763/P/20.08.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galațis -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a recurentului - contestator întrucât atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală este minimă iar îndreptarea sa se poate realiza și prin aplicarea sancțiuni cu caracter administrativ.
Rezultă că valoarea pieselor metalice găsite în interiorul mașinii condusă de către recurentul - contestator este de 10,85 lei, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
Din nota explicativă dată în cursul cercetării disciplinare prealabile rezultă că recurentul - contestator intenționa să folosească piesele metalice pentru confecționarea unui cărucior, dacă acestea putea fi astfel folosite, fără a intenționa sustragerea lor.
Asemenea apărări au fost înlăturate ca nedovedite prin decizia de sancționare contestată în cauză iar recurentul - contestator a criticat pe fond doar netemeinicia sancțiunii sub aspectul gravității acesteia.
Ținând seama de împrejurările săvârșirii faptei, consecințele reduse asupra patrimoniului societății, vătămarea adusă în concret raporturilor de muncă, comportarea generală în serviciu a contestatorului și lipsa unor sancțiuni disciplinare anterioare, curtea reține că măsura concedierii prevăzută de art. 61 lit. a codul muncii este mult prea aspră, impunându-se reindividualizarea sa.
Este adevărat că prin normele regulamentului intern al societății și ale Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate s-a prevăzut pentru intenția sustragerii de bunuri aplicarea sancțiunii concedierii, însă o asemenea faptă trebuie individualizată de la caz la caz, ținând seama și de criteriile legale de individualizare prevăzute de art. 266 codul muncii care, altfel, ar fi lipsite de conținut și de eficiență juridică.
Ca atare, aplicarea sancțiunii reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 lună apare ca fiind mai potrivită și adaptată scopului reeducării recurentului - contestator.
În consecință, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va fi admis recursul.
Va fi modifică în parte sentința civilă nr.1863/17.12.2007 a Tribunalului Galați și în rejudecare admisă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC SA G, fiind înlocuită sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 (una) lună și reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 15.10.2007 și până la reintegrarea efectivă diminuate ca urmare a sancțiunii aplicate.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul,domiciliat în G,-, - 3,. 29, împotriva sentinței civile nr. 1863 din 17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.1863/17.12.2007 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Admite contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC SA G, cu sediul în G,-.
Înlocuiește sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 1 (una) lună.
Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 15.10.2007 și până la reintegrarea efectivă diminuate ca urmare a sancțiunii aplicate.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 31 Martie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier,
: /15.05.2008
: DC/2 ex/16.05.2008
Fond: /
Asistenți judiciari:/C-tin
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 170/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 515/2008. Curtea... → |
|---|
