Contestație decizie de concediere. Decizia 2035/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1762/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2035/
Ședința publică de la 01 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-""SRLîmpotriva sentinței civile nr.7411 din data de 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13047/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta-""SRLși intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 24.03.2009, întâmpinare din partea intimatului.
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea pricinii la sfârșitul ședinței de judecată.
La reluarea pricinii, respectiv la sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă recurenta-""SRL,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 11.02.2009 depusă la dosar-fila 5, lipsind intimatul.
Recurenta -""SRL, prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta -""SRL, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, arătând că prin decizia de casare s-a dispus administrarea probei testimoniale și în acest sens, instanța de fond a procedat la audierea a doi martori, pentru fiecare parte câte un martor.
Așa fiind, pentru contestator a fost audiat prietenul acestuia, numitul, iar pentru societate a fost audiată numita, dat fiind că aceasta era șefa directă a contestatorului, însă, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a reținut greșit, pe de o parte, că depozițiile martorilor sunt contradictorii, fără a observa că aceștia nu făceau referire la aceeași zi, iar pe de altă parte, că martorul propus de către angajator a fost subiectiv, doar prin prisma faptului că acesta este salariatul societății, fără a observa că de fapt motivul pentru care a fost propus acest martor, a fost acela că era persoana care cunoștea foarte bine situația contestatorului.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că motivul pentru care instanța de fond a dispus anularea deciziei de concediere, este neîntemeiat, deoarece intimatul în cauză își cunoștea foarte bine programul de lucru și era anunțat în ziua sa liberă ce sarcini de serviciu trebuie să îndeplinească în ziua următoare.
Având în vedere cele susținute și față de faptul că instanța de fond, la final, reține că fapta săvârșită de intimat există, însă apreciază că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gravitatea faptei apreciază că acest aspect intră în contradicție cu cele reținute tot de instanță, în sensul că potrivit Regulamentului Intern, fapta se sancționează cu desfacerea contractului de muncă.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii contestației formulată împotriva deciziei de concediere.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7411 din data de 27.11.2008 Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale Admite a admis in parte contestația formulată de contestatorul, cu in contradictoriu cu intimata - SRL.
A constatat nulitatea deciziei nr. 20/ 19.03.2007 emisă de intimată.
A obligat intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la reintegrare.
A dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii.
A respins cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a fost salariatul intimatei începând cu data de 15.09.2006, desfășurându-și activitatea în calitate de șofer autocamion, potrivit contractului individual de muncă înregistrat la ITM B cu nr.39563/19.09.2006.
Prin decizia nr. 20/19.03.2007 intimata a dispus concedierea reclamantului, în baza art.61 lit.a din codul muncii, începând cu data de 19.03.2007.
Articolul 263 alin.1 din codul muncii instituie dreptul angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi în cazul în care aceștia au săvârșit abateri disciplinare. Decizia de sancționare trebuie să fie întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 263 - 268 codul muncii.
Tribunalul a reținut că analiza îndeplinirii condițiilor de formă cu prilejul întocmirii deciziei de concediere s-a făcut cu prilejul primei judecăți, în fond și de instanța de casare, aceasta din urmă stabilind că actul de sancționare îndeplinește aceste condiții.
S-a reținut în decizia de sancționare că salariatul se face vinovat de faptul că la data de 1.03.2007 nu a respectat programul de lucru, fiind încălcate prevederile art.6.4 din regulamentul intern conform cărora constituie abatere disciplinară nerespectarea de către salariat a programului de lucru, neprezentarea la ora prevăzută pentru intrarea în schimb sau părăsirea serviciului înainte de sosirea persoanei din schimbul următor. Totodată, art.6.8 lit.f din același regulament prevede că sancțiunea disciplinară ce constă în desfacerea contractului de muncă se poate aplica salariatului în cazul săvârșirii oricăreia dintre abaterile disciplinare arătate la art.6.4.
Tribunalul a constatat că intimata a susținut că în data de 1.03.2007 reclamantului i se stabilise sarcina de a conduce o mașină a societății, însă acesta nu s-a prezentat la programul de lucru, precum și că nu se întocmea o condică de prezență pentru șoferi.
Martora propus de angajator a susținut că l-a înștiințat pe reclamant, care avea zi liberă, despre faptul că în ziua următoare avea obligația de a se deplasa cu un autoturism la un service auto și că în data de 1.03.2007 acesta nu s-a prezentat la serviciu. Aceeași martoră a susținut că în cadrul societății nu se semna condica de prezență și nu se ținea evidența prin foi colective de prezență.
Martorul propus de contestator, prieten al acestuia, a mărturisit că în ziua de 28.02.2007 l-a transportat cu mașina sa pe reclamant la serviciu și la întoarcerea de la lucru, iar acesta i-a spus că în ziua următoare are liber. Tot de la reclamant a aflat martorul că nu avea un program fix de lucru, respectiv că lucra o zi, iar în ziua următoare nu lucra.
Prima instanță a reținut că, din depozițiile celor doi martori, rezultă că reclamantul avea un program inegal de lucru, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii nefiind uniformă și anume de 8 ore pe zi, timp de 5 zile.
Tribunalul a apreciat că intimata nu a dovedit că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art.114 și art.116 din codul muncii respectiv că a stabilit modul de repartizare a timpului de lucru în ceea ce-l privește pe contestator în perioada februarie - martie 2007, că l-a înștiințat de acest program și că a ținut evidența orelor de muncă prestate de acesta în perioada menționată, instanța apreciază că nu s-a dovedit săvârșirea de către salariat a abaterii disciplinare constând în neprezentarea la lucru în ziua de 1.03.2007, în condițiile în care reclamantul contestă că ar fi avut obligația de a se prezenta la serviciu în ziua respectivă. Depozițiile martorilor referitoare la aceste împrejurări sunt contradictorii și nu sunt concludente, având în vedere subiectivismul acestora, martorul reclamantului fiind prieten al acestuia, iar cel al intimatei fiindu-i salariat și nici una dintre depoziții nu se coroborează cu înscrisurile pe care reclamanta ar fi trebuit să le întocmească dacă ar fi respectat obligațiile legale menționate.
În consecință instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii disciplinare a salariatului, decizia de concediere fiind lovită de nulitate și a apreciat că sancțiunea nu a fost aplicată cu respectarea criteriilor prevăzute de art.266 din codul muncii, în sensul că nu este proporțională cu gravitatea faptei, nefiind probat în ce au constat consecințele absenței de la lucru pe o perioadă de o zi, respectiv dacă acestea au fost atât de grave, încât să se impună aplicarea sancțiunii celei mai grave.
În baza art.78 din codul muncii, instanța a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii și obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la reintegrare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata - SRL.
În motivarea acestui recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, recurenta intimată a susținut că instanța de control judiciar, în primul ciclu procesual a casat hotărârea dispunând completarea probatoriului inclusiv cu proba testimonială, sens în care, la rejudecare au fost audiați martorii propuși de părți.
Recurenta a criticat concluziile instanței de fond rezultate din administrarea probei testimoniale, sub următoarele aspecte:
Declarația celor doi martori nu sunt contradictorii întrucât nu se referă la aceeași zi, declarația martorului propus de angajator se referă la ziua de 01.03.2007 (aspect pentru care cauza s-a trimis spre rejudecare) iar declarația martorului contestatorului se referă la data de 28.02.2007 (acesta a recunoscut ca nu cunoaște ce a făcut salariatul pe data de 01.03.2007).
Instanța a considerat în mod greșit că martorul propus de angajator este subiectiv doar prin prisma faptului ca este angajat al acestuia. Motivul pentru care a fost propus acest martor a fost acela că era persoana care cunoștea cel mai bine situația fiind șefa directă a salariatului și cea care făcea programul de lucru al acestuia.
Declarația martorului contestatorului este lipsită de relevanță întrucât acesta recunoaște ca nu are cunoștință despre programul salariatului în data de 01.03.2007, având în vedere ca proba testimonială s-a administrat, conform hotărârii de casare, sub aspectul prezentei intimatului contestator la serviciu în data de 01.03.2007. Recurenta a susținut că faptul că martorul a relatat că l-ar fi transportat pe salariat la locul de muncă în data de 28.02.2007 în jurul orei 10 și l-ar fi luat de acolo în jurul orei 14 nu este de natură a duce la concluzia că acesta ar fi mers acolo pentru a lucra (având în vedere că a stat maxim 4 ore) ci putea să meargă doar pentru a sta de vorbă cu un coleg, etc. O mare parte din declarația acestui trebuie îndepărtată și pentru că se referă la fapte relatate chiar de salariat acestuia și nu a luat el cunoștință de ele direct.
Recurenta a mai arătat că salariatul nu avea un program inegal de muncă, astfel cum reiese din probele administrate, acesta lucra o zi și a doua zi era liber, program ce nu necesita a fi afișat fiind extrem de simplu iar În ziua când erau liberi, șoferii erau anunțați unde vor pleca în curse a doua zi.
Recurenta a criticat și considerentele instanței de fond conform nu s-a dovedit săvârșirea abaterii disciplinare, susținând că din probele administrate rezultă absența salariatului de la locul de muncă pe data de 01.03.2007 în condițiile în care avea obligația de a se prezenta la locul de muncă (declarația martorului care se coroborează în special cu raportul pe baza căruia s-a făcut cercetarea).
Mai mult decât atât instanța reține că fapta constituie abatere disciplinară conform art. 6.4. din Regulamentul intern (de care salariatul luase la cunoștință) ce se sancționează cu desfacerea contractului de muncă conform art. 6.8. din Regulamentul intern, lucru ce intră în contradicție cu cele reținute tot de instanță în sensul că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gravitatea faptei.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cauza a fost trimisă spre rejudecare cu îndrumarea de a se administra probatorii suplimentare, inclusiv cu martori pentru a se dovedi săvârșirea abaterii disciplinare reținută în sarcina contestatorului, și anume absența nemotivată de la serviciu pe data de 1.03.2007.
Pe linia celor dispuse de instanța de control judiciar, s-a procedat la administrarea probei cu martori, fiind audiați un prieten al contestatorului, respectiv șefa acestuia.
Curtea reține că declarațiile acestor martori sunt contradictorii în sensul că martorul contestatorului a aflat de la acesta pe data de 28.02.2007 că în ziua următoare este liber iar angajatul recurentei a susținut că i-ar fi comunicat contestatorului faptul că pe data de 1.03.2007 urmează să plece în cursă.
Față de aceste declarații care practic se exclud, Curtea apreciază că recurenta intimată, căreia îi revenea sarcina probei, era obligată să completeze probatoriul cu înscrisuri sau alți martori prin care să dovedească programul de lucru din zilele anterioare, respectiv care sunt zilele în care contestatorul a lucrat și zilele libere ale acestuia, o eventuală comandă de transport sau programarea acestui transport datată anterior ori emisă de un terț, pentru ca susținerile sale privind absența nemotivată a contestatorului din data de 1.03.2007 să fie fără putință de tăgadă.
Prin urmare, afirmațiile recurentei în sensul că declarațiile martorilor se referă la situații diferite sunt nefondate, ele vizând modul în care contestatorul a perceput programul de lucru din data de 1.03.2007, informație dobândită cu o zi înainte, respectiv la 28.02.2007, însă acestea se exclud în condițiile în care niciuna nu se coroborează cu alte probe de natură să o susțină. Referatul de sesizare a faptei nu este de natură a dovedi săvârșirea abaterii disciplinare, întrucât el constată absența fizică din acea zi a contestatorului de la serviciu, însă nu dovedește caracterul nemotivat al acesteia, respectiv săvârșirea cu vinovăție a faptei de către contestator.
În lipsa unor dovezi concludente în acest sens, Curtea apreciază că în cauză este aplicabil principiul in dubio pro reo, astfel că orice îndoială profită angajatului.
Nici reținerea instanței în sensul că sancțiunea aplicată este disproporționată față de abaterea reținută în sarcina contestatorului, nu este de natură a crea contradicții cu împrejurarea, consemnată de instanță, că o astfel de faptă este sancționată în regulamentul intern cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, întrucât aplicarea unei sancțiuni se individualizează în raport de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și de criteriile dezvoltate în art. 263 alin. 2 lit. a codul muncii, precum și în raport de dispozițiile art. 266 codul muncii, respectiv gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, sancțiunile anterioare.
Aplicarea sancțiunii trebuie să fie nu numai legală, ci și temeinică, acestea fiind aspectele analizate în cauză de către instanța de fond, fapt ce nu contrazice existența ca atare a acesteia în normele interne ale angajatorului.
Pentru considerentele expuse, având în vedere faptul că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale, curtea apreciază că nu este incident cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta -""SRL împotriva sentinței civile nr.7411 din data de 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13047/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 01.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red./Tehnored.
2 ex./30.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1078/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5333/2009. Curtea... → |
|---|
