Contestație decizie de concediere. Decizia 2043/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2043
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de pârâta recurentă România împotriva sentinței civile nr. 1570/11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și Sindicatul Județean Familia Automotive T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Dată fără citarea părților.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 8 decembrie 2009; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta decizie când pronunțarea s-a amânat pentru data de 14 decembrie 2009, respectiv 16 decembrie 2009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1570/11.06.2009, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanții și Sindicatul Județean Familia Automotive T împotriva pârâtei România, a anulat decizia de concediere nr. H 5601/30.12.2008, cu repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la plata despăgubirilor către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că decizia de concediere este nulă absolut, fiind incidente dispozițiile art. 267 alin. 3 Codul muncii, raportat la art. 268 alin. 2 lit. c Codul muncii.
Astfel, prima instanță a stabilit că nu au fost respectate cu rigurozitate, dispozițiile privind convocarea angajatului la cercetarea disciplinară, iar în conținutul deciziei de concediere nu au fost înserate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat și nici motivul pentru care acesta nu a înțeles să se prezinte la cercetarea disciplinară.
Drept consecință a aplicării sancțiunii nulității absolute, a deciziei de concediere, s-au apreciat a fi aplicabile în speță dispozițiile art. 78 Codul muncii.
Împotriva hotărârii a declarat recurs, în termenul legal pârâta România, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, admiterea recursului, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, după învederarea chestiunii prealabile, cum că hotărârea atacată nu a fost motivată, cu rezerva dreptului de a completa motivarea în fapt și drept a recursului, recurenta arată că prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără efectuarea cercetării judecătorești și fără administrarea probatoriului încuviințat pentru soluționarea fondului.
Totodată, se arată că, a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât, după încuviințarea probelor testimoniale solicitate de către ambele părți, în soluționarea fondului, instanța a respins în mod nejustificat cererea de cu fondul a excepției nulității absolute a deciziei de concediere, nerespectând astfel dispozițiile art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin înscrisul depus la dosar (fila 4), recurenta a dezvoltat motivele de recurs, menținând temeiul de drept prevăzut de art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, în vederea casării hotărârii, precum și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vizând nelegalitatea hotărârii în ceea ce privește aplicarea sancțiunii nulității absolute greșit, prin reținerea unei stări de fapt greșite care rezultă din considerentele hotărârii.
Referitor la fondul cauzei, hotărârea este criticată tot pentru motive de nelegalitate referitoare la efectuarea cercetării disciplinare care s-a realizat în conformitate cu dispozițiile art. 267 alin. 3 Codul muncii, cât și în ceea ce privește emiterea deciziei de concediere și neînserarea în considerentele hotărârii a apărărilor pârâtei ce vizează fondul cauzei.
Prin întâmpinare intimații au solicitat respingerea recursului, ca nefondat arătând că excepția nulității absolute a deciziei de concediere a fost corect soluționată și nu se impunea unirea excepției cu fondul.
Administrarea probei cu martori a r fi fost utilă doar în situația analizării fondului cauzei și nu cu ocazia soluționării excepțiilor.
Invocând dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, se arată că aceste nu au fost respectate de către angajator, cu ocazia emiterii deciziei și aplicării sancțiunii disciplinare.
Referitor la motivele de recurs depuse ulterior, se invocă excepția nulității, solicitând a nu fi analizate de către instanța de recurs.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, în termenul legal, (art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) raportat la art. 3041Cod procedură civilă, cu omiterea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă invocat tardiv în conținutul motivelor de recurs dezvoltate, față de înscrisurile existente la dosarul de fond, Curtea apreciază întemeiat motivul de recurs care vizează casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond, potrivit art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a soluționat cauza, cu prioritate stabilind că decizia de concediere, dat fiind conținutul acesteia, nu respectă exigențele legii, respectiv nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 Codul muncii, în sensul că nu a fost efectuată conform cu dispozițiile art. 267 alin. 3, cercetarea disciplinară, și totodată decizia de concediere nu înserează motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, iar în cazul în care nu s-a prezentat nu se menționează motivul pentru care acesta a lipsit.
Verificând înscrisurile depuse la dosar, instanța de recurs constată că a fost efectuată convocarea pentru cercetarea disciplinară prealabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 267 pct. 2 Codul muncii, fiind indicat locul, data și ora unde să se prezinte salariatul pentru cercetarea prealabilă disciplinară, precum și motivul care determină efectuarea cercetării.
Din procesul verbal încheiat la datat de 30.12.2008, rezultă că salariatul nu s-a prezentat în fața comisiei de disciplină așa cum a fost convocat, iar acest proces verbal a fost avut în vedere de către angajator cu ocazia emiterii deciziei de concediere.
Așa fiind, se constată că prima instanță nu a apreciat corect aceste înscrisuri când a stabilit că decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută și mai mult a aplicat greșit dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. c Codul muncii, fără a raporta cerințele imperative ale legii la speță, reținând că omisiunea de a prezenta în conținutul deciziei a apărărilor formulate de salariat și a motivelor pentru care au fost înlăturate acestea duc la aplicarea unei astfel de sancțiuni.
În acest fel prima instanță nu a avut în vedere situația de fapt care rezultă din înscrisuri și anume că, salariatul a fost convocat legal pentru efectuarea cercetării disciplinare însă nu s-a prezentat, situație care se circumscrie exact dispozițiilor art. 267 pct. 3 Codul muncii, respectate fiind de către angajator.
În considerarea celor de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că hotărârea primei instanțe este nelegală, impunându-se casarea acesteia, întrucât a fost soluționată greșit pe excepția nulității absolute, nefiind supusă unei astfel de sancțiuni decizia de concediere.
În consecință, se impune analizarea fondului cauzei, respectiv a motivelor de fapt care au dus la emiterea deciziei privind sancționarea disciplinară, verificarea temeiniciei sancțiunii și a naturii abaterii disciplinare, ocazie cu care instanța va încuviința probele pe care le consideră utile, pertinente și concludente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta România împotriva sentinței civile nr. 1570/11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează în tot hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare, în fond, aceleiași instanțe, Tribunalul Timiș - secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 15.01.2010
Tehnored 2009/2 ex/15.01.2010
Prima instanță: și
Tribunalul Timiș
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 834/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 42/2008. Curtea de... → |
|---|
