Contestație decizie de concediere. Decizia 2068/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

Dosar nr-

Format vechi nr.90/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.2068/

Ședința publică de la 01 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, împotriva sentinței civile nr.6050 din data de 01.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.42230/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul G, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 30.03.2009 depusă la dosar-fila 9 și intimatulG,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.81154 din 25.03.2009 depusă la dosar-fila 10.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.

Recurenta Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a încălcat prevederile art.304 pct.9 pr.civ. prin aplicarea greșită a legii, întrucât așa cum se arată în conținutul deciziei contestate, faptele săvârșite de intimat au fost descrise, în sensul nerespectării dispozițiilor art.19 din Anexa 2 a Ordinului nr-, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult decât atât, solicită a se observa că recurenta a dispus emiterea deciziei contestate ca urmare a achiziționării unui autoturism prin selecție de oferte de către intimat, fără a avea în vedere dispozițiile art.18 alin.1 din OUG nr.52/2006, care prevăd interzicerea instituțiilor publice să achiziționeze autoturisme și mobiliar; încheierea unui contract de achiziție de servicii tipografice prin încălcarea prevederilor art.75 alin.1 și 2 din OUG nr.34/2006, precum și încheierea unui contract cu eludarea dispozițiilor art.19 al OUG nr.34/2006.

Având în vedere cele susținute și față de faptul că instanța de fond a înțeles să se pronunțe numai asupra unor aspecte de formă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii și pe cale de consecință, menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Fără cheltuieli de judecată, depunând la dosar concluzii scrise.

Intimatul G, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că recurenta prin cererea de recurs dedusă judecății, face referire la faptul că au fost încălcate anumite texte de lege, însă, aceste încălcări a unor dispoziții generice și fără a fi menționate în decizia de concediere, nu pot fi suficiente în raport de dispozițiile Codului Muncii.

Mai mult decât atât, solicită a se observa că toate motivele invocate de către recurentă prin prezenta cerere de recurs, au fost invocate și în fața instanței de fond, pe cale de întâmpinare.

Față de această împrejurare, solicită a se observa că așa zisele fapte săvârșite de intimat, au fost produse în anul 2006 și în raport de prevederile art.268 din Codul Muncii, prin care se arată că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei, și data emiterii deciziei contestate, respectiv, anul 2007, adică la un an și câteva luni de la data săvârșirii faptelor, nu se poate considera că există legătură de cauzalitate între săvârșirea faptelor și abaterea disciplinară.

De asemenea, intimatul, prin avocat, mai susține că, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod corect a reținut că în cauză nu s-a făcut nicio referire la data săvârșirii faptei, cu toate că această dată constituie un element esențial ce trebuie precizat în cuprinsul descrierii faptei pentru ca instanța de judecată să poată verifica dacă angajatorul a respectat dispozițiile art.268 alin.1 din Codul Muncii.

Așa fiind, apreciază că decizia de concediere emisă de către angajator nu este motivată, conform prevederilor art.268 alin.2 din Codul Muncii, recurenta rezumându-se doar la enunțarea unor dispoziții legale, or, încălcarea prevederilor art.19 Secțiunea VI din Statutul nu poate constitui un mod de motivare a măsurii luate.

În concluzie, solicită respingerea recurentului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.6050 din data de 01.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a dmis contestația formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata Școală Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar; s-a anulat decizia nr.333 din 14.11.2007, emisă de intimată; s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii și s-a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la concediere - 14.11.2007, până la reintegrare.

Prin aceeași sentință, s-a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în suma de 1750 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamantul, ocupând funcția de expert jurist, în cadrul compartimentului de achiziții, a fost concediat disciplinar prin decizia nr.333/14.11.2007.

Tribunalul analizând decizia susmenționată prin prisma respectării cerințelor de conținut obligatorii prevăzute de lege a apreciat că aceasta a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor art.268 alin.2 lit.a Codul Muncii, fapt ce atrage nulitatea absolută a deciziei contestate.

S-a considerat că, potrivit dispozițiilor legale susmenționate decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei săvârșite, element esențial în funcție de care instanța poate aprecia dacă fapta reținută constituie sau nu abatere disciplinară în sensul dispozițiilor art.263 alin.2 Codul Muncii și, în funcție de împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, de gradul de vinovăție a salariatului, de consecințele abaterii disciplinare - ce trebuie să rezulte din descrierea faptei - instanța să poată stabili dacă angajatorul a respectat criteriile obligatorii de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art.266 Codul Muncii.

S-a constatat că data săvârșirii faptei constituie de asemenea un element esențial ce trebuie precizat în cuprinsul descrierii faptei, întrucât în raport de această dată instanța poate verifica dacă angajatorul a respectat dispozițiile art.268 alin.1 Codul Muncii cu privire la termenul de prescripție a răspunderii disciplinare a salariatului.

Astfel, s-a reținut că din decizia contestată rezultă că angajatorul s-a rezumat să menționeze faptul ca reclamantul a încălcat niște texte de lege, fără a se preciza în concret în ce constau abaterile săvârșite de salariat.

Dat fiind caracterul formal al deciziei de concediere, fapt ce rezultă din reglementarea imperativă a dispozițiilor art.268 Codul Muncii ce se coroborează cu dispozițiile art.77, ce prevăd că în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele prevăzute în decizia de concediere, s-a arătat prin hotărârea recurată faptul că lipsa unor mențiuni obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă, nu poate fi complinită prin alte acte anterioare, concomitente sau ulterioare întocmirii deciziei de concediere, sau prin apărări făcute în fața instanței.

De asemenea, a mai reținut tribunalul că, din acest punct de vedere apare ca irelevantă apărarea făcută de pârâtă prin întâmpinare prin care se detaliază faptele imputate reclamantului, câtă vreme această descriere a faptelor nu este conținută în însuși cuprinsul deciziei de concediere.

S-a reținut că decizia este lovită de nulitate absolută, fiind inutilă cercetarea temeiniciei deciziei.

Împotriva acestei hotărârii s-a formulat recurs de către recurenta intimată Școală Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, care a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurenta a arătat că nstanța de fond a aplicat greșit legea, atunci când a constatat nulitatea deciziei nr. 333/14.11.2007, justificat de faptul că descrierea lacunară a faptelor săvârșite de contestatorul G, echivalează cu o lipsă de descriere a faptei, apreciind eronat că menționarea în preambulul deciziei a încălcării de către contestator ale prevederilor art. 19 din Anexa 2 Ordinului nr- cu modificările și completările ulterioare, nu constituie o individualizare a faptelor săvârșite de acesta.

Recurenta a mai arătat că decizia contestată descrie faptele săvârșite de contestator, acelea fiind nerespectarea dispozițiilor art.19 din Ordinului nr- cu modificările și completările ulterioare, care prevăd faptul că personalul angajat al îndeplinește următoarele îndatoriri:

îndeplinirea corectă și integrală, la nivel optim, a obligațiilor profesionale ce îi revin din fișa postului; reprezentarea intereselor, în toate ocaziile, aceasta constituind o îndatorire morală fundamentală; respectarea, în orice împrejurare, a deontologiei profesionale, proprie activităților de învățământ și de cercetare și a celei specifice personalului contractual din instituțiile publice; respectarea prevederilor actelor normative emise în aplicarea Legii nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, titlul XVI" înființarea, organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar, și a celorlalte prevederi legale în vigoare aplicabile.

S-a susținut că aceste îndatoriri au fost încălcare de contestator prin: achiziționarea unui autoturism prin selecție de oferte, fără a se ține seama de prevederile art.18 lit.1 din OUG 52/2006 care interzice instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare să achiziționeze autoturisme și mobilier; încheierea contractului nr.251/27.12.2006 de achiziție de servicii tipografice făcut cu încălcarea prevederilor art.75 lit.l și 2 OUG nr.34/2006; încheierea contractului nr.182/20.10.2006 făcut cu încălcarea dispozițiilor art.19 din OUG nr.34/2006.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.304¹pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prima instanță a fost învestită cu soluționarea contestației formulată de către intimatul contestator G împotriva deciziei nr. 333/14.11.2007 emisă de recurenta intimată Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, în temeiul art.61 lit.a muncii.

Prin hotărârea recurată s-a constatat judicios nulitatea absolută a deciziei de concediere disciplinară atacată în cauză, de vreme ce aceasta a fost întocmită cu încălcarea condițiilor de formă prevăzute de art.268 alin.2 lit.a muncii, care prevăd că în decizie, sub sancțiunea nulității absolute, se cuprind în mod obligatorie descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.

Astfel, instanța de fond a reținut corect că recurenta intimată nu a îndeplinit obligația prevăzută de textul amintit, aceea de a descrie în concret în cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară fapta apreciată drept abatere disciplinară, limitându-se la indicarea unor texte de lege încălcate.

Ca atare, prima instanță a constatat judicios că nu s-a putut cerceta dacă intimatul contestator a săvârșit o abatere disciplinară, împrejurările în care a fost comisă aceasta, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, respectiv dacă recurenta intimată a îndeplinit criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art.266 muncii.

Prima instanță a considerat corect că data săvârșirii faptei constituie un element esențial ce trebuie precizat în cuprinsul descrierii faptei, întrucât în raport de această dată, judecătorul poate verifica dacă angajatorul a respectat dispozițiile art.268 alin.1 Codul Muncii cu privire la termenul de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare salariatului, care începe să curgă de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Prin urmare, simpla indicare în cuprinsul deciziei a încălcării de către contestator ale prevederilor art. 19 din Anexa 2 Ordinului nr- cu modificările și completările ulterioare, fără a se arăta fapta comisă, împrejurările concrete și îndeosebi data săvârșirii acesteia, nu constituie o individualizare a faptelor săvârșite de acesta, în sensul avut în vedere de prevederile art.268 alin.2 lit.a muncii.

Pe de altă parte, Curtea constată că dispozițiile art.77 muncii au fost interpretate și aplicate corect prin hotărârea recurată, instanța de fond arătând judicios că angajatorul nu poate invoca în cursul procesului, în caz de conflict de muncă, alte motive de fapt sau de drept decât cele prevăzute în decizia de concediere.

Pentru aceleași considerente, Curtea nu a putut avea în vedere apărările recurentei intimate din cuprinsul cererii de recurs și din concluziile scrise, prin care aceasta descrie faptele săvârșite de către intimatul contestator considerate abateri disciplinare, lipsa mențiunilor obligatorii pe care această decizie de sancționare disciplinară trebuie să le cuprindă, nu poate fi complinită prin acte ulterioare întocmirii deciziei de concediere, respectiv prin apărări făcute în fața instanței.

Așadar, în condițiile în care s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere, pentru nerespectarea condițiilor de formă, prima instanță a reținut corect că este de prisos analiza temeiniciei deciziei de sancționare disciplinară.

În consecință, Curtea în baza art.312 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul, în cauză instanța de fond interpretând și aplicând judicios prevederile legale incidente.

În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând cheltuieli onorariu avocațial redus, de la 3.000 lei achitat de intimat.

Curtea a apreciat că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat (susținerea concluziilor orale) și complexitatea cauzei, care a fost soluționată în recurs la primul termen de judecată, motiv pentru care în baza art.274 alin.3 pr.civ. a procedat la micșorarea onorariului, după cum s-a arătat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, împotriva sentinței civile nr.6050 din data de 01.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.42230/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul G.

Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând cheltuieli onorariu avocațial redus.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 01.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

30.04.2009

Jud. fond.: Dalina;

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

← Contestație decizie de concediere. Decizia 1281/2009. Curtea...		Contestație decizie de sancționare. Decizia 1330/2009. Curtea... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii: