Contestație decizie de concediere. Decizia 2131/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 2131
Ședința publică de la 11 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare NA, împotriva încheierii de ședință din data de 11 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA G, având ca obiect contestație decizie de concediere, reținută în fond spre rejudecare, în urma casării deciziei civile nr.2888 din 26.11.2007, prin decizia nr.240 din data de 30.01.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator NA prin avocat, intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA G reprezentată prin cons. jr.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru contestatoarea, a susținut oral motivele de recurs invocate în scris, arătând că angajatorul a desfăcut contractul de muncă contestatoarei pentru abateri disciplinare și nu pentru săvârșirea vreunei infracțiuni iar prin măsura dispusă de instanță se încalcă prevederile art.286 alin.1 Codul Muncii, art.21 și 41 din Constituția României. A pus concluzii de admiterea recursului și dispunerea continuării judecății.
Cons. jr. A pentru intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA G, a solicitat respingerea recursului, arătând că trebuie menținută suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 2900/2003 aflat pe rolul Tribunalului Gorj.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 24.12.2003, a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.60 din 08.12.2003 emisă de Directorul Agenției Novaci a Băncii Comerciale Române.
Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin încheierea din data de 11 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a suspendat judecarea cauzei, în baza art.244 pct.2 pr.civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului penal.
Împotriva încheierii de suspendare a formulat recurs contestatoarea, apreciind soluția dispusă de către instanță ca neîntemeiată, în raport de obiectul cauzei deduse judecății și motivul ce a stat la baza suspendării cauzei.
Prin decizia nr.2888 din 26 noiembrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Craiovaa admis recursul declarat de contestatoarea împotriva încheierii de ședință din data de 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă contestația formulată de către reclamantă împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă, dispusă în baza art.61 lit.a, decizie emisă de pârât.
Cauza este suspendată în temeiul art.244 alin.2 pr.civ. în condițiile în care reclamantul are calitatea de inculpat în litigiul penal, care nu a fost soluționat irevocabil.
Prin decizia civilă nr.240 din 30 ianuarie 2008, pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Craiovaa admis contestația în anulare formulată de BCR G împotriva deciziei nr.2888 din 26.11.2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-.
S- anulat decizia menționată și s-a dispus rejudecarea recursului la data de 20 februarie 2008.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Procedura citării și comunicării actelor de procedură civilă este o instituție fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului contradictorialității.
Potrivit art.86 pr.civilă comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, iar nulitățile prevăzute de art.88 alin.1 pct. 2,3,4 și 6.pr.civilă sunt nulități exprese, ce cad sub incidența art. 105 alin.2 final Pr. Civilă, partea nefiind obligată a face dovada vătămării, vătămarea fiind prezumată de lege.
Potrivit dispoz. art. 100 alin.3 pr.civilă, mențiunile din procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură prevăzute la pct. 1,2,4,5,7 și 8 de la alin.1, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, prin urmare îndeplinirea procedurii de citare cu încălcarea prevederilorart.100 alin.1 pct.2 atrage nulitatea formei de procedură în condițiile art. 105 alin.2 pr.civilă.
Revenind la speța în cauză, se constată că în recurs au fost două termen de judecată: primul termen din 05 noiembrie 2007, când a fost lipsă de procedură cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, la dosar fiind restituită
dovada și copia motivelor de recurs ( fil.7,8,9 dosar nr-), iar al doilea termen a fost la data de 26 noiembrie 2007, dată pentru care - prin încheierea de ședință din 05 noiembrie 2007- instanța a dispus repetarea procedurii de citare cu copie a motivelor de recurs ( fil.12, dosar recurs).
Deși la dosarul de recurs există cererea de amânare formulată de intimată la data de 19 noiembrie 2007 ( fil.14-17, dosar recurs), prin care intimata invocă neregularitățile din actul de citare, necomunicarea motivelor de recurs și solicită comunicarea acestora și acordarea unui nou termen pentru depunerea întâmpinării, instanța fără a pune în discuție cererea, pășește la judecarea cauzei.
De altfel, instanța însăși putea observa că dispozițiile date prin încheierea de la 05 noiembrie 2007 în sensul comunicării motivelor de recurs nu au fost respectate, copia motivelor rămânând atașate la dosar ( fil.8-9, dosar recurs), iar pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare ( fil.13,dosar recurs) intimata a menționat că nu i-au fost comunicate motivele, astfel că și în absența unei cereri de amânare din partea intimatei, instanța era ținută de respectarea obligației legale de comunicare a motivelor de recurs.
Procedând la rejudecarea recursului, așa cum s-a dispus prin decizia de casarte nr.240/30 ianuarie 2008 Curții de Apel Craiova, Curtea, analizând motivele de recurs invocate de către recurenta contestatoare, apreciază că sunt întemeiate criticile formulate împotriva încheierii de ședință din 11 septembrie 2007 Tribunalului Gorj, pronunțată în dosar nr-.
Sunt întemeiate criticile privind aprecierea greșită a instanței, că în cauză sunt întrunite cerințele art.244 alin.2 pr.civ. deoarece decizia de concediere a contestatoarei a fost motivată pe prevederile art.61 lit."a" care acordă posibilitatea angajatorului de a sancționa salariații ce au săvârșit abateri grave de la disciplina muncii, reglementată de normele de disciplină aplicabile în unitatea angajatorului.
În acest context, prin decizia de sancționare cu concedierea contestatoarei, nr.60/8ndecembrie 2003, se invocă note de control din 10.07.2003 și nota explicativă din 27.06.2003, dar măsura efectivă a concedierii s-a dispus după trimiterea în judecată a acesteia prin rechizitoriul Parchetului Național Anticorupție din 28.XI.2003, așa încât măsura a fost dispusă, urmare trimiterii sale în judecată și, în această situație, intimata avea posibilitatea suspendării contractului de muncă, însă nu se invocă motive ale concedierii fapte penale și deci suspendarea judecării prezentei contestații nu este justificată de cursul procesului penal, cercetarea penală fiind pornită înainte de cercetarea disciplinară și soluționarea contestației nu este influențată de soluția irevocabilă în procesul penal.
În consecință, Curtea apreciază că nu sunt întrunite cerințele art.242 alin.2 pr.civ. și se va dispune reluarea cursului judecății contestației la decizia de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta contestatoare NA, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA G, având ca obiect contestație decizie de concediere, reținută în fond spre rejudecare, în urma casării deciziei civile nr.2888 din 26.11.2007, prin decizia nr.240 din data de 30.01.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-
Dispune continuarea judecății cauzei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
21.04.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
rec.
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Daniela Vijloi, Corneliu Maria
← Contestație decizie de concediere. Decizia 216/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 8353/2008. Curtea... → |
---|