Contestație decizie de concediere. Decizia 219/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6170/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.219R
Ședința publică din data de 15.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.3727 din data de 25.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (nr. format vechi 1124/2009), în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "contestație decizie de concediere - contestație în anulare".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: contestatorul personal, și intimata prin consilier juridic ce depune împuternicire la fila 32 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare la data de 11.12.2009, prin serviciul registratură al acestei secții.
Curtea pune în discuția părților excepțiile invocate de intimată prin întâmpinare, respectiv excepția tardivității contestației și excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Intimata, prin consilier juridic solicită admiterea excepției tardivității contestației în anulare astfel cum a fost susținută în întâmpinare.
Contestatorul, personal solicită respingerea excepției arătând că a formulat contestația în termenul de un an prevăzut de art.319 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de împrejurarea că decizia civilă nu a fost comunicată contestatorului, Curtea apreciază contestația în anulare formulată în termenele prevăzute de art.319 alin.2 Cod procedură civilă.
Intimata, prin consilier juridic solicită admiterea excepției inadmisibilității contestației, arătând că aceasta a fost motivată în drept pe dispozițiile art.318 Cod procedură civilă ce prevede două motive pentru exercitarea contestației, motive ce nu se regăsesc în prezenta cauză.
Contestatorul, personal solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de intimată.
Curtea acordă cuvântul și pe contestația în anulare.
Contestatorul susține oral motivele contestației în anulare dezvoltate pe larg în cerere, arătând că instanța de recurs, casând și rejudecând cauza, era obligată să analizeze toate motivele de nulitate absolută invocate de el atât la fond cât și în recurs. Solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și argumentată.
Intimata, prin consilier juridic solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, pentru motivele arătate în întâmpinare.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepție.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1394/09.11.2008, pronunțată de Tribunalul - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimata - SA B, s-a dispus repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei nr.114/27.09.2006 pe postul avut de consilier juridic, a fost obligată pârâta - SA B la plata drepturilor bănești în cuantum de 27.509,33 lei, reprezentând drepturi salariale neacordate ca urmare a desfacerii nelegale a contractului individual de muncă pe perioada 28.05.2007-30.09.2008 în sumă netă de 21.668 lei, prima pentru ziua "" în sumă de 1500 lei, prima de C aferentă anului 2007 în sumă de 2000 lei și contravaloarea tichetelor de masă în sumă de 2341,33 lei, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la achitarea efectivă, s-a omologat raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil, a fost obligat reclamantul către expert contabil la plata sumei de 150 lei reprezentând diferență onorariu expert și a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 602,46 lei cu titlu de cheltuieli de judecată Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit art. 60 din Codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificat medical conform legii.
In speță, decizia de încetarea contractului individual de muncă nr.114 a fost emisă de pârâtă la data de 27.09.2006 iar reclamantul a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar (concedii medicale) existente la filele 17-19 (dosar nr-) că în perioadele 26 - 30 septembrie 2006,1 - 5 octombrie 2006; 9-31 octombrie 2006 și 1 - 17.11.2006 acesta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.
Cum art. 60 din Codul muncii prevede expres că acesta este unul din cazurile în care concedierea salariatului nu poate fi dispusă, din cauza situației speciale în care se află angajatul și în scopul protecției salariatului respectiv, prima instanța constată că decizia nr. 114/27.09.2006 de încetarea contractului individual de muncă al reclamantului este emisă cu încălcarea dispoziției legale, susmenționate, fapt pentru care ea este lovită de nulitate absolută.
S-a apreciat că pârâta nu putea dispune concedierea reclamantului până la încetarea situației care a impus protecția acestuia.
S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil precum și răspunsurilor la obiecțiunile formulate de ambele părți cu privire la acest raport de expertiză, se constată că valoarea salariilor nete de plată pentru perioada 29.05.2007-30.09.2008 este în sumă de 21.668 lei; prima "" pe anul 2007 pentru 5 luni lucrate este în sumă de 15000 lei, drepturile salariale cu ocazia sărbătorilor de C pentru anii 2007 și 2008 sunt în sumă de 2000 lei iar contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 29.5.2007 -30.09.2008 este în sumă de 2341,33 lei.
Cu privire la temeinicia și legalitatea primelor de C și Ziua prima instanța reține că, potrivit art. 168 alin 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilim valori concrete,modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin al. 2 s-a menționat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la al. 1 vor fi introdus in indemnizația de bază a fiecărui salariat, conform modalității și in condițiile negociate de.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168 aducând o modificare de conținut alin. 2 în sensul consemnării ca in anul 2003 salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat.
Același text se regăsește, în ultima formă menționată, în Contractul colectiv de muncă pentru anul 2006.
In fine, pentru anul 2007 textul păstrează același conținut ca in contractele precedente.
Societatea pârâtă a mai depus la dosar Actul adițional la Contractul colectiv de muncă - SA nr. /23.05.2000 înregistrat la.F B sub nr. 2643/11.05.2005 care a conferit art. 168 al. 2 forma menționată în Contractul colectiv de munca la nivelul anului 2005
Prin adresa Comisiei paritare din 18.06.2007, se arată că "părțile semnatare confirma faptul că în redactarea art. 168 al.1 și 2 la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca, incepand cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ".
In fine, prin "Nota asupra precizam situației primelor de Paște și de C prevăzute îh art. 168 din Contractul colectiv de muncă al ", datată 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție, "potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune că poate interveni contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii ori de câte ori convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunica, tn1 organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioara, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 al. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului - ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o normă permisivă, care d posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiența unei astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că e pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetă efectelor acestuia.
In același sens, și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării contractului.
In speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 al. 2 prevăzut în fiecare din aceste contracte că suplimentările de la al. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Se va reține astfel că, interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Pentru aceleași considerente, instanța constată că potrivit art.168 alin 3 și art.176 alin.2 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2007, reclamantul are dreptul la prima pentru Ziua, precum și la acordarea tichetelor de masă.
In ce privește cererea pârâtei de a se stabili întinderea obligațiilor sale bănești față de reclamant, având în vedere că acestuia i s-au acordat salarii compensatorii în sumă de 18104 lei, urmează ca pârâta să efectueze plata drepturilor bănești către reclamant în raport de respectivele salarii compensatorii primite de cel în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâta - SA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.3727/R/25.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de recurenta - SA, împotriva sentinței civile nr.1394 din data de 07.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, a fost modificată, în tot, sentința recurată, în sensul că a fost respinsă, contestația, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că Decizia nr.114 a fost emisă de recurenta pârâtă la data de 27.09.2006, iar reclamantul a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar (concedii medicale) că în perioadele 26-30 septembrie 2006, 01-05 octombrie 2006; 09-31 octombrie 2006 și 01-17.11.2006 s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.
Art.60 din Codul muncii prevede expres că acesta este unul din cazurile în care concedierea salariatului nu poate fi dispusă, din cauza situației speciale în care se află angajatul și în scopul protecției salariatului respectiv.
Cu toate acestea, doar comunicarea deciziei de concediere către salariat are drept consecința producerea efectelor deciziei respective.
Efectele se produc la data comunicării, data la care începe sa curgă termenul de preaviz.
Codul muncii nu prevede un termen de comunicare a deciziei de concediere, cu excepția cazurilor in care concedierea a fost dispusa ca sancțiune disciplinara (5 zile). Decizia poate fi comunicata in termenul general de prescripție de 3 ani, aplicabil in materia executării titlurilor executorii.
Ca atare, prin comunicarea deciziei, semnata si vizata, către reclamantul la data de 20.11.2006, in baza art.75 din Codul muncii, își va produce efectele numai de la aceasta data, când reclamantul intimat nu era in concediu medical, iar nu de la data emiterii sale.
Așadar, decizia nr.114/27.09.2006 nu este lovită de nulitate absolută, cum greșit a reținut prima instanța.
Aceasta fiind soluția capătului de cerere principal, este evident ca nu mai pot fi menținute drepturile salariale, ulterioare datei producerii efectelor concedierii, stabilite de prima instanța, care a obligat pârâta - SA B la plata drepturilor bănești în cuantum de 27.509,33 lei reprezentând drepturi salariale neacordate ca urmare a desfacerii nelegale a contractului individual de muncă pe perioada 28.05.2007-30.09.2008 în sumă netă de 21.668 lei, prima pentru Ziua petrolistului în sumă de 1500 lei, prima de C aferentă anului 2007 în sumă de 2000 lei și contravaloarea tichetelor de masă în sumă de 2341,33 lei, drepturi ce urmau a fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la achitarea efectivă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare intimatul.
În motivarea contestației, întemeiată în drept pe dispozițiile art.318 pr.civ. contestatorul a arătat că instanța de recurs a omis sa cerceteze motivele invocate de acesta cu ocazia rejudecării princinei in fond, pronunțând o hotărâre care incalca flagrant prevederile Codului muncii, art.65.pct.2, art.73, art.74, pct.1 si 2, instanța de recurs prin rejudecarea fondului trebuind să constate că Decizia nr.114/2006, nu poate produce efecte juridice, pentru motivul ca a fost emisa de o persoana care avea dreptul de aviz si nu de decizie, așa cum este decis de emitentul Procurii nr.150/09.09.2006, însă aceasta nu s-a pronunțat asupra acestui motiv.
Instanța, de recurs in rejudecarea fondului interpretează eronat art.60 din Codul muncii si îl aplica ca atare, criticabil fiind si modul in care instanța de recurs retine ca preavizul începe sa curgă de la data comunicării.
Un alt motiv al nulității absolute, a deciziei contestate, arată contestatorul, este faptul ca angajatorul avea obligația de a face referire expresa la masurile de redistribuire prin organele statului,la alte locuri de munca.
Contestatorul a mai invocat și faptul că instanța de recurs nu a cercetat împrejurarea că angajatorul nu a produs probe din care să rezulte că postul acestuia a fost desființat prin hotărârea organului abilitat.
În susținerea contestației în anulare, contestatorul a depus, în copie, decizia atacată, decizia nr.326/28.02.2006, emisă de SA și anexa acesteia, precum și Procura emisă la data de 02.03.2006, sub nr.150 de către aceeași societate.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către contestator, încadrate în dispozițiile art.318 alin.1 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Temeiul de drept al cererii ce face obiectul judecății de față, îl constituie dispozițiile art.318 pr.civ. ce prevăd două motive pentru exercitarea acestei contestații, însă ipoteza reglementată de dispozițiile art.318 pr.civ. nu se regăsește în speța de față, deoarece potrivit acestui articol, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Textul de lege vizează greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece, în caz contrar s-ar da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, ceea ce ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac.
Ipoteza prevăzută de lege prin art.318 teza I-a pr.civ. vizează erori materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unor soluții greșite. Este vorba deci, despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată, aspect ce nu se regăsește în speța de față, deoarece susținerile contestatorului prin care se critică decizia nr.114/2006, interpretarea dispozițiilor art.60 Codul muncii, aplicarea dispozițiilor art.74 lit.d coroborate cu art.64 Codul muncii și faptul că din probatoriul administrat nu rezultă că postul ocupat de contestator a fost desființat prin hotărârea organului abilitat, pot constitui, eventual, o greșeală de judecată și nu o eroare materială în sensul prevăzut de dispozițiile art.318 pr.civ.
Nici cea de-a două ipoteză reglementată de dispozițiile art.318 pr.civ. nu se regăsește în speță, deoarece în acest caz contestația în anulare poate fi formulată când instanța respingând recursul s-au admițându-l, numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În speță, prin decizia contestată, a fost admis recursul declarat de recurenta - SA, împotriva sentinței civile nr.1394 din data de 07.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, a fost modificată, în tot, sentința recurată, în sensul că a fost respinsă, contestația, ca neîntemeiată.
Cum recursul declarat de - SA a fost admis integral, nu poate fi reținută nici ipoteza prevăzută de art.318 teza a II-a pr.civ. astfel încât contestația în anulare promovată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate nici sub acest aspect.
Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art.318 pr.civ. Curtea va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.3727 din data de 25.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (nr. format vechi 1124/2009), în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
27.01.2010
Jud. recurs:;;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Opriș Daniela Elena
| ← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 191/2010. Curtea de... → |
|---|
