Contestație decizie de concediere. Decizia 224/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 224/2008
Ședința publică din 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mureșan Monica Maria judecător
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile numărul 105/13.12.2007 peonunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru pârâta intimată - -B, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care mandatara pârâtei intimate nemaiavând alte cereri de formulat solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Mandatara pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond. Depune concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr- contestatoarea a chemat în judecată intimata SC SRL B ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 10/26.07.2007, să se dispună reîncadrarea contestatoarei pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data deciziei până la reîncadrare.
În motivarea acțiunii se arată că contestatoarea a fost angajata intimatei pe postul de operator ruletă.
Decizia atacată este lovită de nulitate din mai multe puncte de vedere:
-nu este indicat temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă;
-lipsește semnătura angajatorului de pe decizie;
-decizia a fost comunicată înainte de întocmirea ei;
-nu a fost indicată corect instanța competentă.
În drept au fost invocate prevederile art. 268 alin. 2 litera d și f, art. 268 alin. 3 codul muncii, art. 274 cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu cheltuieli de judecată.
Se susține că în cuprinsul deciziei este indicat temeiul în baza căruia reclamanta a fost sancționată disciplinar, respectiv art. 61 litera a codul muncii, că lipsa semnăturii nu atrage nulitatea deciziei, iar pe de altă parte pe decizie este semnătura administratorului societății, că contestatoarea confundă cu rea credință data comunicării convocării pentru efectuarea cercetării disciplinare cu dovada de comunicare a deciziei și că în decizie a fost menționată corect instanța competentă material, iar prin introducerea acțiunii la instanța competentă teritorial este înlăturată orice vătămare.
Ambele părți au depus înscrisuri în probațiune.
Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 1505/2007 a respins contestația formulată de contestatoare, aceasta fiind obligată să plătească intimatei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia nr. 10/2007 intimata a dispus concedierea contestatoarei în temeiul art. 61 lit. "a" codul muncii pe motiv că au fost încălcate atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului, și Contractul individual de muncă.
În ceea ce privește motivele de nulitate ale deciziei atacate tribunalul a reținut că ele nu subzistă, fiind inserate în decizia contestată, iar faptul că la art. 4 din decizie intimata indică instanța competentă ca fiind Tribunalul București și nu Sibiu nu atrage nulitatea absolută în sensul dispozițiilor art. 268 alin. 2 codul muncii. Totodată intimata a respectat termenul de comunicare a deciziei de sancționare.
Având în vedere că prima instanță a constatat legalitatea deciziei contestate, raportat la dispozițiile art. 268 codul muncii, contestația a fost respinsă.
În temeiul art. 274 contestatoarea a fost obligată la plata cheltuielilor făcute de intimată constând în onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea, prin care a solicitat casarea sentinței ca nelegală și netemeinică și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului de menționează că contestatoarea a fost angajată la societatea intimată la -ul din incinta complexului comercial din Sibiu pe postul de operator ruletă.
În data de 26.07.2007 a fost întocmită decizia atacată care este lovită de nulitate datorită mai multor motive. Astfel:
-în cuprinsul deciziei nu este indicat temeiul de drept în baza căruia s-a desfăcut contractul de muncă;
-lipsește semnătura angajatorului pe decizie. Există doar o viză a oficiului juridic al societății pârâte, însă acest oficiu doar supervizează legalitatea unui act, neavând drept de decizie;
-decizia a fost comunicată contestatoarei înainte de întocmirea ei, având în vedere că a primit decizia prin poștă în data de 23.07.2007, fiind expediată în data de 19.07.2007, iar decizia este din data de 26.07.2007;
-au fost încălcate și prevederile art. 268 alin. 2 lit. "f" din codul muncii, în condițiile în care s-a indicat ca fiind instanța competentă Tribunalul București în loc de Tribunalul Sibiu.
Se mai menționează că prima instanță nu s-a pronunțat sub nici o formă asupra motivului de nulitate de la punctul 2, în sensul că angajatorul nu s-a exprimat punctul de vedere.
În drept au fot invocate prevederile art. 304 pct. 7, 9, art. 304 ind. 1 și 274 cod procedură civilă.
Intimata a depus concluzii scrise prin care se reiau apărările formulate în cuprinsul întâmpinării depuse la fond, solicitându-se respingerea recursului ca neîntemeiat cu menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 304 ind. 1 cod procedură civilă, reține următoarele:
Potrivit art. 268 din codul muncii:
(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în forma scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplica;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competenta la care sancțiunea poate fi contestată.
(3) Decizia de sancționare se comunica salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.
(4) Comunicarea se preda personal salariatului, cu semnătura de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.
(5) Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
Recurenta contestatore susține că nu este indicat temeiul de drept în baza căruia s-a desfăcut contractul individual de muncă.
Această critică nu poate fi reținută cât timp în decizie se menționează clar că sancțiunea disciplinară se aplică în temeiul art. 61 lit. a din codul muncii.
Or, potrivit art. 61 lit. a din codul muncii angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații:
a) în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară;
În decizie se mai menționează că au fost încălcate prevederile art. VII din Fișa postului, art. 14 din regulamentul intern și art. 13.2 din contractul individual de muncă, motiv pentru care în nici un caz nu se poate reține nemotivarea în drept a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă.
A doua critică din recurs vizează lipsa semnăturii angajatorului de pe decizie, acesta fiind semnată numai din partea oficiului juridic.
Referitor la această critică Curtea reține că decizia poartă ștampila societății și o semnătură. Din analizarea celorlalte înscrisuri depuse în probațiune de către intimată rezultă dincolo de orice dubiu că semnătura de pe decizie aparține administratorului, cel care a semnat și contractul individual de muncă al contestatoarei, fiind astfel respectat principiul simetriei la care contestatoarea face trimitere.
Nici cea de treia critică nu poate fi primită, angajatorul respectând dispozițiile art. 268 alin. 3 din codul muncii referitoare la comunicarea decizie celui în cauză în termen de 5 zile de la emitere, conform confirmărilor de la filele 24, 25 din dosarul de fond. Astfel, decizia a fost emisă în data de 26.07.2007 și a fost expediată contestatoarea recurente la data de 27.07.2007.
În ceea ce privește cea de-a patra critică, indicarea greșită a instanței competente, corect a reținut prima instanță că aceasta nu atrage nulitatea absolută a deciziei.
Potrivit art. 268 codul muncii este sancționată cu nulitatea absolută neindicarea instanței competente la care se contestă sancțiunea, și nu indicarea greșită a acesteia.
Pe de altă parte, textul legal menționat se referă la instanța competentă, fără să facă alte mențiuni.
Noțiunea de competență are în vedere atât competența teritorială, cât și cea materială. În materia litigiilor de muncă, competența teritorială este una exclusivă.
După cum se poate observa din analizarea deciziei contestate, pârâta a indicat corect instanța competentă material - tribunalul, fiind în eroare sub aspectul instanței competente teritorial, unde face aplicarea regulii de drept comun, în materie de competență - sediul pârâtei - și nu a dispozițiilor speciale incidente în cauză.
Nu se poate ignora împrejurarea că reclamanta s-a adresat instanței competente atât material cât și teritorial, astfel că nu a suferit nici o vătămare prin menționarea greșită a instanței competente teritorial.
În condițiile în care legiuitorul a înțeles să sancționeze cu nulitatea absolută numai neindicarea instanței competente, indicarea greșită a acestei instanțe și doar sub aspect teritorial nu poate fi asimilată cu totala neindicare, situațiile de excepție neputând fi extinse prin analogie și la alte situații decât cele limitativ prevăzute de lege.
Pentru considerentele menționate, decizia atacată fiind emisă cu respectarea dispozițiilor art. 268 codul muncii, în mod corect prima instanță a dispus respingerea contestației, hotărârea pronunțată fiind temeinică și legală, motiv pentru care recursul formulat împotriva acesteia apare ca neîntemeiat, și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța urmează a-l respinge.
Intimata a solicitat cheltuieli de judecată. Având în vedere, față de soluția pronunțată, că recurenta este căzută în pretenții, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va dispune obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată făcute de intimată cu acest proces constând în onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea - împotriva sentinței civile nr.1505/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC. SRL suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.03. 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Doriani Ana
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red./3.04.2008
Tehnored.TM/ 2 ex
Jud.
Președinte:Mureșan Monica MariaJudecători:Mureșan Monica Maria, Stoica Manuela, Doriani Ana
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 429/2008. Curtea de... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 762/2009. Curtea de... → |
|---|
