Contestație decizie de concediere. Decizia 2271/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (8678/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR.2271/
Ședința publică de la 07.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată COMPANIA NAȚIONALĂ "POȘTA ROMÂNĂ" SA împotriva sentinței civile nr.5794/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 28492/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Dezbaterile de fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2009, consemnate în caietul de ședință la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii la data de 07.04.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr.216 emisă de angajatorul intimat Compania Națională "Poșta Română" SA la data de 03.07.2008, solicitând anularea deciziei, obligarea intimatei la plata unor despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii până la data angajării într-o altă unitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.5795/22.09.2008, Tribunalul Bucureștia admis contestația formulată de, a anulat decizia nr.216/3.07.2008 emisă de intimata Compania Națională "Poșta Română" SA și a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la data pronunțării hotărârii.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în baza contractului individual de muncă nr.152/4858/01.08.1995, contestatorul a fost angajat pe postul de oficiant de către RA Poșta Română, în prezent Compania Națională Poșta Română SA.
Prin decizia nr.216/03.07.2008, angajatorul a dispus desfacerea disciplinară a acestui contractul individual de muncă, în temeiul art.264 lit.f, art.61 lit.a Codul muncii, art.137 lit.e și art.139 din contractul colectiv de muncă, art.96 lit.e și art.101 al.2 din Regulamentul intern, după ce în prealabil s-a dispus revocarea deciziei nr.199/12.06.2008 prin care se dispusese anterior aceeași sancțiune disciplinară.
Angajatorul a avut în vedere faptul că, la data de 14.12.2007, contestatorul împreună cu alte două persoane a sustras corespondența simplă externă, fapt surprins prin intermediul camerelor video de supraveghere. Ulterior, la 17.04.2008, contestatorul a sustras din nou 955 trimiteri poștale, ajutat de o altă persoană,. S-au încălcat astfel dispozițiile art.12 din regulamentul intern care prevede obligația salariaților de a lua toate măsurile pentru a evita pierderea, sustragerea sau predarea greșită a trimiterilor poștale, precum și art.20.2 din Contractul colectiv de muncă care impune salariaților obligația de a păstra secretul corespondenței.
Tribunalul a găsit întemeiat motivul de nulitate invocat de contestator referitor la emiterea deciziei de sancționare cu depășirea termenului prevăzut de art.268 Codul muncii. Potrivit acestui text, angajatorul are obligația de a aplica o sancțiune disciplinară, printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Pentru prima faptă considerată abatere disciplinară, săvârșită la 14.12.2007, decizia emisă la 03.07.2008 nu respectă termenul de decădere de 6 luni.
Pentru fapta săvârșită la 17.04.2008, nu s-a respectat termenul de 30 de zile calendaristice de emitere a deciziei de la data cunoașterii faptei ce constituie abatere disciplinară, această dată fiind 18.04.2008. Instanța a considerat că termenul prevăzut de lege curge de la momentul în care, persoană monitorizată pentru sustragerile de corespondență, a indicat pe contestator drept persoană implicată în aceste fapte, chiar dacă fapta a fost ulterior calificată de angajator drept abatere disciplinară
Împotriva acestei hotărâri, intimata Compania Națională Poșta Română SA a declarat recurs la data de 21.11.2008, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 10.12.2008 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, recurenta-intimată critică sentința de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea contestației formulată de și menținerea deciziei de sancționare.
Precizează recurenta-intimată că s-a făcut o greșită aplicare a legii în ceea ce privește termenul de 6 luni în care se poate aplica o sancțiune disciplinară, acest termen fiind de prescripție iar nu de decădere, astfel încât este susceptibil de suspendare sau întrerupere în condițiile legii. În acest sens, este și decizia de îndrumare a Curții Supreme de Justiție nr.9/1974.
Astfel, în cazul faptei din 14.12.2007, termenul de 6 luni s-ar fi împlinit la 14.06.2008, în interiorul acestuia fiind emisă decizia nr.199/12.06.2008 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al intimatului. Deoarece la data emiterii acestei decizii salariatul s-a găsit în incapacitate temporară de muncă, pentru respectarea prevederilor art.60 al.1 lit.a Codul muncii, compania a revocat decizia nr.199 și a emis o nouă decizie de sancționare sub nr.216/03.07.2008. Ultima decizie, contestată în cauza de față, respectă termenul de 6 luni, deoarece termenul a fost suspendat pe perioada în care contractul individual de muncă al salariatului a fost suspendat ca urmare a concediului medical de la 10.06.2008 până la 30.06.2008. Prin urmare, termenul de 6 luni s-a prelungit corespunzător, împlinindu-se la data de 05.07.2008.
Consideră greșit raționamentul tribunalului privind cunoașterea faptei încă din data de 18.04.2008, deoarece echipa de control avea sarcina expresă de a monitoriza activitatea salariatului, obținând și declarația altor persoane în acest sens.
Ori, în sensul art.268 al.1 Codul muncii, există o distincție între data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare și data săvârșirii faptei. O faptă poate fi calificată drept abatere disciplinară numai după ce se efectuează o cercetare disciplinară prealabilă.
Drept urmare, termenul de prescripție de 30 de zile a început să curgă de la data la care angajatorul, adică directorul general al Companiei, a cunoscut săvârșirea abaterilor disciplinare, respectiv 04.06.2008, aceasta fiind data la care s-a întocmit procesul verbal nr.3/04.06.2008 de către comisia de cercetare disciplinară.
Mai susține recurenta-intimată și nelegalitatea hotărârii, raportat la art.304 pct.7 Cod pr.civilă, pentru motive contradictorii. Astfel, pe de o parte, se reține că fapta salariatului a fost cunoscută din 18.04.2008, iar pe de altă parte, se reține obligația angajatorului de a aplica sancțiunea în termen de 30 de zile calendaristice de la data cunoașterii abaterii, deci nu a faptei.
S-a anexat cererii de recurs un extras din Regulamentul de organizare și funcționare al Companiei.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă nu este fondat. Această cauză de nelegalitate intervine atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Așadar, se va putea proceda la modificarea unei hotărâri care cuprinde în dispozitiv aspecte contradictorii, care se exclud unul pe celălalt, făcând imposibilă executarea a ceea ce s-a hotărât. De asemenea, se analizează în acest motiv și situația în care există o neconcordanță între partea dispozitivului și considerentele de fapt și de drept ale hotărârii, adică prin dispozitiv se admite sau respinge pretenția dedusă judecății însă motivarea măsurii este în sens contrar, ceea ce ar permite concluzia că nu se știe cu certitudine ce s-a hotărât în pricina respectivă.
În cauză însă, dispozitivul hotărârii este clar, în sensul admiterii contestației, anulării deciziei și obligării angajatorului la plata drepturilor bănești de care a fost lipsit salariatul de la data sancționării sale disciplinare prin desfacerea contractului individual de muncă. Prin considerente, se detaliază motivele pentru care măsura luată de angajator a fost declarată nelegală, aceste motive ținând exclusiv de nerespectarea termenelor fixate de legiuitor în interiorul căruia angajatorul să-și poată exercita prerogativa disciplinară recunoscută de Codul muncii. Nu există așadar nici o motivare contradictorie, iar nuanța termenilor folosiți de instanță și interpretați diferit de recurenta-intimată, derivă dintr-o altă interpretare a textului de lege, însă nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii.
Nici motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu este fondat. În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecății sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Aspectul litigios în cauză este determinat de interpretarea diferită a momentelor de la care încep să curgă termenele prevăzute de art.268 Codul muncii, adică termenul de 30 de zile și respectiv termenul de 30 de zile în care poate fi dispusă sancțiunea disciplinară de către angajator.
Deși Codul muncii nu prevede în mod expres natura juridică a acestor termene, este recunoscut faptul că termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei este un termen de decădere, iar termenul de 30 de zile calendaristice de la data la care angajatorul a luat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare este un termen de prescripție. Valabilitatea deciziei de sancționare este condiționată de respectarea ambelor termene în mod cumulativ.
Așadar, termenul de 6 luni este un termen de decădere și, prin urmare, însuși dreptul angajatorului de a-l sancționa pe salariat după împlinirea acestuia nu mai subzistă. Singura limitare a acestei consecințe este cea prevăzută de art.103 Cod pr.civilă, referitor la condițiile repunerii în termen în cazul decăderii. Prin urmare, numai în situația în care angajatorul a fost împiedicat să acționeze de o împrejurare mai presus de voința lui, va fi repus în termen și va putea să aplice sancțiunea.
În concluzie, pentru fapta săvârșită în 14.12.2007 nu a fost respectat termenul de 6 luni, iar nerespectarea acestei condiții lipsește de conținut orice discuție despre nerespectarea celuilalt termen.
În ceea ce privește termenul de 30 de zile calendaristice, calculat pe zile libere, acesta este un termen de prescripție supus cazurilor de suspendare sau întrerupere recunoscute de lege, însă acest termen nu poate depăși termenul maxim de decădere de 6 luni.
Problema acestui termen de 30 de zile s-a pus în legătură cu cea de-a doua faptă reținută în sarcina intimatului-contestator, respectiv fapta din 17.04.2008. Mai exact, recurenta-intimată a susținut că termenul începe să curgă de la data la care angajatorul, adică directorul general al companiei, a cunoscut fapta săvârșită de angajatul său. Ipoteza este corectă și declarată atât de tribunal, cât și de Însă, recurenta consideră că momentul propriu-zis la care angajatorul a cunoscut fapta este cel la care comisia de cercetare disciplinară a comunicat directorului general procesul verbal întocmit în urma cercetării și înregistrat sub nr.3/04.06.2008.
În acord cu opinia tribunalului, Curtea consideră că nu acesta este momentul de la care se calculează termenul de prescripție de 30 de zile, ci un moment obiectiv în care fapta săvârșită de un salariat, susceptibilă de a fi calificată drept abatere de la disciplina muncii, a fost cunoscută de organele de conducere ale angajatorului. Așadar, momentul de la care fapta din 17.04.2008 săvârșită de salariatul a fost cunoscută unei persoane cu atribuții de control este data de 18.04.2008, indicată ca atare în nota de prezentare nr. 110/1750/12.05.2008 semnată de șeful Departamentului Control și aprobată de directorul executiv.
Prin urmare, nu are relevanță nici momentul la care directorul general a cunoscut fapta și nici momentul la care aceeași persoană a declarat fapta drept abatere disciplinară.
A accepta teza contrară a recurentei, ar însemna să acorzi angajatorului, aflat pe o poziție superioară față de angajat, un privilegiu pe care legea nu i-l oferă, de a califica o faptă drept abatere disciplinară oricând, iar numai ulterior acestui moment să curgă cele 30 de zile calendaristice în care să se emită o eventuală decizie de sancționare.
Din contră, Codul munciia avut în vedere protecția salariatului când a consacrat acest termen dând însă angajatorul posibilitatea ca, într-un termen rezonabil, să cerceteze fapta, să o clarifice și eventual să aplice sancțiunile prevăzute de lege.
Pentru aceste motive, Curtea în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, constatând că prima instanță a făcut o corectă interpretare a termenelor prevăzute de Codul muncii în materia răspunderii disciplinare și o corectă aplicare a acestora cauzei deduse judecății.
În temeiul art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga recurenta-intimată care se găsește în culpă procesuală, să plătească intimatului-contestator cheltuieli de judecată în valoare de 2000 lei reprezentând onorariu avocațial plătit cu chitanța nr.-/30.03.2009 eliberată de Avocat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată COMPANIA NAȚIONALĂ "POȘTA ROMÂNĂ" SA împotriva sentinței civile nr.5794/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 28492/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Obligă recurenta-intimată să plătească intimatului-contestator suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./07.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 604/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3823/2009. Curtea... → |
|---|
