Contestație decizie de concediere. Decizia 3823/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2228/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3823/
Ședința publică de la 27.05.2009Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată - SRL împotriva sentinței civile nr.296/14.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a -a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.34347/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-contestatoare -.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-contestatoare prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.32778/2009, lipsă fiind recurenta-intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurenta-intimată a formulat, în scris, cerere de amânare a cauzei pentru a încheia un contract de asistență juridică, cerere înregistrată la dosar la data de 26.05.2009, după care,
Curtea pune în discuție cererea de amânare formulată de recurenta-intimată.
Reprezentantul avocat al intimatei-contestatoare se opune admiterii cererii de amânare.
Curtea respinge cererea de amânare formulată de recurenta-intimată, ca neîntemeiată, având în vedere că art.156 Cod procedură civilă prevede posibilitatea acordării de către instanță a unui termen pentru lipsă de apărare și nu o obligativitate. Mai mult, cererea nu a fost motivată iar calitatea părții precum și faptul că recurenta-intimată a înregistrat cererea la dosar la data de 02.03.2009 iar citația i-a fost transmisă la data de 08.05.2009 nu îndreptățește instanța să acorde un nou termen de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-contestatoare, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Arată, în combaterea motivelor de recurs că Tribunalul Bucureștia pronunțat o hotărâre legală și a reținut corect motivele pentru care s-a emis decizia de sancționare, acela că salariatul și-a prezentat demisia. Or, demisia este un drept al salariatului și nu o abatere disciplinară. în ceea ce privește cererea reconvențională, arată că în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond întrucât nu a demonstrat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a pretinde vreo sumă de bani pentru școlarizare. Solicită obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței nr. 16/26.05.2009, pe care o depune la dosar. De asemenea, depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, contestatoarea a solicitat ca în contradictoriu cu - SRL, să se constate nulitatea deciziei de sancționare disciplinara si concediere nr.01/15.08.2008 datorata "greșelii" intenționate de indicare a Tribunalului Brașov ca instanța la care poate fi contestata decizia in loc de Tribunalul București care este competent teritorial după domiciliul contestatorului; să se dispună anularea deciziei prin care, nelegal, i s-a desfăcut disciplinar contractul de munca pentru o fapta (prezentarea demisiei) pe care legea nu o sancționează dar patronul a sancționat-o si, de asemenea, nelegal, i s-a imputat suma de 5260 EURO care ar reprezenta, in opinia patronului, "cheltuieli de formare profesională" pe care acesta pretinde ca le-ar fi făcut; să se constate că încetarea contractului său de munca s-a făcut la data de 01.08.2008. prin demisia pe care a depus-o la firma; obligarea intimatei L sa-i plătească daune materiale in suma de 7.000 lei pentru acoperirea prejudiciului pe care i l-a provocat prin decizia atacata si prin comportament abuziv, prin imposibilitatea de a se angaja intr-un alt loc de muncă datorită reputației știrbite prin sancțiunea disciplinară aplicată abuziv și nelegal și la plata indemnizației pentru concediu neplătită, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.296/14.01.2009 Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte cererea principală privind pe contestatoarea, în contradictoriu cu intimata -SRL B; a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 1/15.08.2008; a constatat că raporturile de muncă au încetat cu data de 1.08.2008 ca efect al demisiei; a obligat intimata să plătească reclamantei compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2007,2008 proporțional cu perioada lucrată, a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind plata prejudiciului material neefectuat prin imposibilitatea de angajare și plata sumei de 1600 reținute din banii de transport; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de intimata - SRL; a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 2000 Ron cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Contestatoarea a avut calitatea de salariată a intimatei, conform contractului de muncă din data de 21.05.2007, raporturile de muncă încetând prin decizia nr.01/15.08.2008, de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
S-a reținut în decizie că salariata se face vinovată de săvârșirea următoarelor abateri disciplinare: prezentarea demisiei la data de 01.08.2008, cerere prin care angajata și-a încălcat obligația asumată prin contractul individual de muncă și adiționalele la acesta, conform căruia salariatul nu poate avea inițiativa încetării contractului de muncă pe o perioadă de cel puțin trei ani de la data absolvirii cursului de formare profesională și lipsa nemotivată de la locul de muncă și neîndeplinirea obligațiilor de serviciu în perioada de preaviz, respectiv din data de 08.08.2008 până la data de 15.08.2008 inclusiv.
S-a menționat că abaterile disciplinare contravin prevederilor art. 2.3, 6.2, 6.3 din actul adițional la contractul individual de muncă și prevederilor art. 79 alin. 4, art. 195 alin. 1 și 3 din Codul Muncii.
Prin decizie s-a stabilit și obligația salariatei de restituire a sumei de 5260 Euro, constând în contravaloarea cursurilor de formare profesională.
Angajatorul a interpretat că depunerea demisiei constituie o încălcare a prevederilor din contractul individual de muncă prin care salariata și-a sumat obligația de nu avea inițiativa încetării raporturilor de muncă pe o perioadă de cel puțin trei ani de la data absolvirii cursurilor de formare profesională, încălcare ce are caracterul unei abateri disciplinare.
Cu privire la cele susținute de intimată, instanța de fond a reținut că demisia nu trebuie aprobată de angajator, legea impunând salariatului o singură condiție de ordin formal, și anume să înștiințeze pe angajator despre hotărârea de a denunța contractul. În același timp, salariatul are obligația respectării perioadei de preaviz convenită de părți, cu excepția cazului în care angajatorul renunță la acest drept.
Demisia nu se înscrie în sfera ilicitului pentru a fi caracterizată ca abatere disciplinară dând dreptul angajatorului de a aplica o sancțiune disciplinară.
Pentru nerespectarea obligației de a nu avea inițiativa încetării raporturilor de muncă pe o anumită perioadă, angajatorul are posibilitatea de a solicita despăgubiri în situația în care a fost prejudiciat.
Contractul individual de muncă al contestatoarei, în exemplarul deținut de aceasta, nu conține un termen de preaviz, care potrivit art. 79 alin. 4 Codul Muncii, este cel convenit de părți. În lipsa convenției părților cu privire la termenul de preaviz, nu s-a putut reține încălcarea de către salariată a obligației de respectare a preavizului și implicit săvârșirea abaterii disciplinare constând în neprezentarea la serviciu.
Față de situația de fapt constată, instanța de fond a reținut netemeinicia aplicării sancțiunii disciplinare și nelegalitatea imputării sumei cu titlu de daune,și a anulat decizia nr. 1/15.08.2008.
Având în vedere disp. art. 79 Codul Muncii, a constatat că raporturile de muncă au încetat prin demisie cu data de 1.08.2008, salariata nefiind ținută de respectarea termenului de preaviz, întrucât acesta nu a fost prevăzut de părți în contractul individual de muncă.
Astfel, în temeiul art. 141 alin. 4 Codul Muncii, a fost obligată intimata la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2007,2008 proporțional cu perioada lucrată, angajatorul căruia îi revine sarcina probei, nedovedind efectuarea concediului și plata indemnizației, sau compensarea în bani la încetarea raporturilor de muncă.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta-intimată - SRL - prin reprezentantul său legal --, invocând în drept dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, și criticând sentința sub următoarele aspecte:
- în mod eronat instanța de fond a reținut că "raporturile de muncă ale contestatoarei au încetat în data de 1.08.2008 ca efect al demisiei" și că "contractul individual de muncă al contestatoarei nu conține un termen de preaviz", iar în lipsa convenției părților cu privire la termenul de preaviz, nu se poate reține încălcarea de către salariată a obligației de respectare a preavizului, când în realitate contractul încheiat cu intimata-contestatoare, conține la art.L (alte cauze) lit.c că "perioada de preaviz în cazul demisiei este de 15 zile calendaristice", astfel că aceasta fiind obligată să respecte acest termen de preaviz în cazul demisiei, stabilit de art.79 alin.4 Codul Muncii.
În speță, termenul de preaviz este de 5 zile calendaristice, iar intimata a săvârșit abaterea disciplinară gravă de nerespectarea termenului de preaviz, depunând la 1.08.2008 cererea de demisie, contravenind obligațiilor sale legale și convenționale.
- Potrivit art.2.3 din Actul adițional nr.01/22.05.2007 la contractul individual de muncă și art.195 alin.1 Codul Muncii, salariatul nu poate avea inițiativa încetării contractului de muncă pe o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursului de formare profesională, iar potrivit dispozițiilor art.195 alin.3 Codul Muncii, nerespectarea de către angajat a acestui text de lege, determină obligarea acestuia, la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de formarea profesională, proporțională cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea calificând motivele de recurs neîntemeiate în drept, prin prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, constată următoarele:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și de drept și a făcut o corectă aplicare a legii.
Astfel corect a reținut că, în speță angajatorul a reținut că depunerea demisiei constituie o încălcare a prevederilor din contractul individual de muncă, prin care salariata și-a asumat obligația de a nu avea intenția încetării raporturilor de muncă, pe o perioadă de cel puțin 3 ani, de la data absolvirii cursurilor de formare profesională, iar demisia nu se înscrie în sfera ilicitului pentru a fi caracterizată ca abatere disciplinară, dând dreptul angajatorului de a aplica o sancțiune disciplinară, ci avea posibilitatea eventual de a solicita despăgubiri în situația în care era prejudiciat.
Contractul individual de muncă al contestatoarei, în exemplarul deținut de aceasta, nu conține un termen de preaviz, care potrivit art.79 alin.4 Codul Muncii, este cel convenit de părți, iar în lipsa convenției părților cu privire la acest termen nu se poate reține încălcarea de către salariată a obligației de respectare a preavizului și implicit săvârșirea abaterii disciplinare de neprezentare la serviciu.
Corect s-a reținut, prin prisma dispozițiilor art.79 Codul muncă, că raporturile de muncă au încetat între cele două părți, prin demisia salariatei la data de 1.08.2008, aceasta nefiind ținută de nerespectarea termenului de preaviz, întrucât nu a fost prevăzut de părți, în contractul individual de muncă.
Ca o consecință a acestei constatări, în mod corect și legal s-a făcut aplicarea art.141 alin.4 Codul Muncii, și s-a constatat de asemenea că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii patrimoniale a angajatorului, în conformitate cu dispozițiile art.269 Codul Muncii.
Față de cele reținute mai sus, criticile urmează a fi înlăturate, Curtea reținând că acest motiv de recurs nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, și nu determină modificarea sau casarea sentinței recurate.
Apreciind că nu există nici un motiv din cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, și nici motive de ordine publică prevăzute de art.306 din același cod, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 (1) Cod procedură civilă, va obliga recurenta-intimată la 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, către intimata-contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-intimată - SRL B împotriva sentinței civile nr.296/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare -.
Obligă recurenta la 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
12.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2271/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 4525/2009. Curtea... → |
|---|
