Contestație decizie de concediere. Decizia 2478/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.8856/2008
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2478/
Ședința Publică din data de 14 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată AUTO -, împotriva sentinței civile nr. 5721 din data de 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1229/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - având ca obiect "contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-contestatoare, prin apărător d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 15 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.44 din data de 14.04.2009, lipsind recurenta-intimată AUTO -
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata-contestatoare, prin avocat, arată că înțelege să depună la dosar un înscris, respectiv un articol publicitar de pe pagina de internet a bursei, în combaterea susținerilor părții adverse cu privire la desființarea locului de muncă, decizie motivată de dificultățile economice cu care se confruntă societatea recurentă. Ori, din cuprinsul înscrisului depus se poate constata faptul că susținerea recurentei pe aspectul învederat nu poate fi primită.
Curtea, primește la dosar înscrisul despre care intimata, prin avocat, a făcut vorbire, urmând ca valoarea lui probantă să fie apreciată la soluționarea pe fond a cauzei.
Intimata-contestatoare, prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente, în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimata-contestatoare, prin avocat, având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de către recurenta AUTO -, pentru următoarele considerente:
În ce privește critica adusă de către recurenta-intimată referitoare la decizia de concediere, intimata-contestatoare, prin avocat, apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că prima decizie de concediere, respectiv decizia nr.512 a fost emisă la data de 11.12.2007 invocându-se art.65 Codul muncii. Întrucât intimata a realizat că aceasta a fost emisă mai înainte de expirarea termenului de preaviz, la data de 17.12.2007, ulterior, a emis o nouă decizie de concediere, respectiv decizia nr.514, care este înregistrată la Inspectoraul Terilorial de Muncă () la data de 18.12.2007, fără ca angajatorul să dispună revocarea primei decizii. În consecință, intimata-contestatoare apreciază decizia de concediere, respectiv decizia nr.514/17.12.2007 ca fiind nelegală, așa cum și instanța de fond a considerat în mod corect, întrucât nu poți emite o decizie pe data de 17.12.21007, iar ea să intre în vigoare la data de 15.12.2007.
Referitor la aspectul temeiniciei deciziei de concediere, respectiv motivele desființării locului de muncă urmare a unei cauze reale impusă de dificultățile economice, intimata-contestatoare prin avocat solicită a se avea în vedere faptul că în mod corect instanța de fond a reținut că cele invocate de către partea adversă prin întâmpinare nu sunt reale, întrucât din verificarea printurilor de pe registrul electronic al salariaților rezultă că în luna august 2007 un număr de 40 de salariați au plecat din societate, dar nu datorită unei concedieri colective, ci prin acordul părților sau prin demisie, la o societate concurentă.
În consecință, nu pot fi primite apărările recurentei-intimate, referitoare la dificultățile economice, întrucât nu s-a făcut dovada dificultăților financiare cu care se confruntă societatea recurentă.
În ceea ce privește critica adusă de către recurenta-intimată hotărârii judecătorești, cu privire la desființarea unui alt post decât cel ocupat de fapt de către reclamantă, intimata-contestatoare, prin avocat, solicită a se avea în vedere înscrisurile depuse la dosarul de fond, din care rezultă fără putință de tăgadă faptul că aceasta avea calitatea de operator leasing, ea încasând bonusurile lunare substanțiale în funcție de vânzările de mașini efectuate, conform situaților lunare privind vânzările de mașini întocmite de intimată - vezi filele 53-64 fond, ci nu în calitate de recepționistă, așa cum în mod corect a constatat și instanța de fond.
Față de aceste considerente, intimata-contestatoare prin avocat concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de către societatea recurentă.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închis, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.5721 din data de 17.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis contestația completată formulată de pe contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SC AUTO SA, a anulat deciziile nr. 512/11.12.2007 și 514/17.12.2007 emise de intimată. Dispune reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii, aceea de operator leasing.
A obligat pe intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, începând cu data concedierii - 15.12.2007 până la data reintegrării.
A obligat pe intimată la plata primelor în raport de vânzări cuvenite contestatoarei pentru perioada 01.10.2007 - 15.12.2007.
A obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2975 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a fost salariata intimatei AUTO SA ocupând inițial funcția de recepționist, în baza contractului individual de muncă nr.4352 înregistrat la ITM în data de 7.06.2007.
La data de 14.11.2007 intimata emite adresa cu nr.29939 ( în copie la fila 22) prin care înștiințează reclamanta despre împrejurarea că postul său de recepționist urmează să se desființeze și că i se acordă 20 de zile lucrătoare de preaviz.
Ulterior, prin decizia nr.512/11.12.2007 (în copie la fila 24) se dispune concedierea reclamantei începând cu 14.12.2007, invocându-se dispozițiile art.65 Codul muncii.
Întrucât după momentul emiterii deciziei susmenționate intimata realizează faptul că aceasta a fost emisă mai înainte de expirarea duratei preavizului de 20 de zile lucrătoare (preavizul se termină la data de 14.12.2007), la data de 17.12.2007 emite o nouă decizie de concediere, cu nr.514 (în copie la fila 25) decizie care este înregistrată la
ITM la data de 18.12.2007, fără ca angajatorul să dispună revocarea primei decizii cu nr.512/11.12.2007.
Dat fiind caracterul formal al deciziei de concediere, fapt ce rezultă din reglementarea cu caracter imperativ a dispozițiilor art.74 Codul muncii ce prevăd mențiunile obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, dispoziții ce se coroborează cu prevederile art.77 Codul muncii, ce stabilesc că "în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere, lipsa unor mențiuni esențiale din cuprinsul deciziei de concediere nu poate fi complinită, prin alte acte anterioare, concomitente, sau ulterioare întocmirii deciziei.
Din acest punct de vedere, instanța nu poate considera că cele două decizii de concediere emise de angajator se completează reciproc, sau, cu alte cuvinte, că ele formează un tot unitar.
In consecință, având în vedere că ultima decizie cu nr.514/17.12.2007 este cea care a fost înregistrată la ITM și că de această decizie înțelege să se prevaleze angajatorul (a se vedea și concluziile scrise, depuse la dosar) instanța urmează ca pe aceasta să analizez atât sub aspectul legalității cât și cel al temeiniciei, apreciind că acesta este actul care și-a produs efectele în sensul încetării raporturilor de muncă dintre părți.
Sub aspectul legalității instanța apreciază că decizia nr.514/17.12.2007 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.74 litera a Codul muncii întrucât nu cuprinde motivele care determină concedierea fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia.
In cuprinsul deciziei angajatorul s-a rezumat să menționeze că motivul concedierii îl constituie " dificultățile economice cu care se confruntă societatea" fără însă a preciza în mod concret în ce constau aceste dificultăți economice. Detalierea motivelor concedierii sunt esențiale întrucât în funcție de acestea, instanța poate aprecia cu privire la caracterul real al cauzei desființării postului ocupat de reclamantă și în funcție de care instanța poate aprecia dacă măsura concedierii reclamantei se justifică fiind impusă de nevoile reale ale societății.
Instanța mai observă că decizia de concediere cu nr.514/17.12.2007 are efect retroactiv, fiind emisă la data de 17.12.2007, și prevăzând în cuprinsul ei că-și produce efectele în trecut - începând cu data de 15.12.2007, cu încălcarea dispozițiilor art.75 Codul muncii ce prevăd că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Sub aspectul temeiniciei deciziei de concediere, instanța constată că aceasta a )st emisă cu încălcarea dispozițiilor art.65 al.2 Codul muncii ce prevăd că desființarea acului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Or, în cauză, intimata nu deține nici un document, referat, sau raport de fundamentare a necesității desființării postului ocupat de reclamantă, care să convingă instanța că încetarea raporturilor de muncă cu un singur angajator ar fi reprezentat un mijloc necesar și totodată, suficient pentru redresarea situației economice a societății.
Or, din verificarea printurilor de pe registrul electronic al salariaților intimatei, rezultă că mai ales în luna august 2007 aproape 40 de salariați au plecat din societate prin acordul părților sau prin demisie, ceea ce face mai degrabă credibilă apărarea reclamantei că acești angajați au ales să plece la o companie concurentă - Auto Rulate, odată cu fostul director general al intimatei, fapt de altfel, mediatizat și în presă.
Instanța va înlătura însă ca neserioasă depoziția acestei martore, conform căreia scopul emiterii acestei legitimații a fost schimbarea atitudinii clienților față de reclamantă.
Martora a mai declarat că nu intră în atribuțiile recepționistului să încheie contracte de leasing.
Or, la solicitarea instanței, intimata a depus la dosar - filele 227-235 - copie de pe două dintre contractele de vânzare ce apar pe fișele conținând situația lunară a vânzărilor de mașini efectuate de reclamantă (filele 53-69) din care reiese faptul că reclamanta a semnat aceste contracte în calitate de vânzător.
Or, din contractul de muncă încheiat pentru funcția de recepționist nu rezultă că părțile au negociat acordarea de bonificații către reclamantă.
Convingerea instanței este însă că reclamanta a încasat bonusurile lunare substanțiale (în lunile august și septembrie acestea depășeau salariul de încadrare) în calitate de operator leasing în funcție de vânzările de mașini efectuate conform situațiilor lunare privind vânzările de mașini întocmite de intimată (în copie la filele 53-64) și nu în calitate de recepționistă.
Instanța va respinge apărările intimatei întrucât apreciază că atunci când un salariat îndeplinește în mod constant și nu sporadic atribuții ce caracterizează un post, când acel salariat primește bonificații consistente, ce au caracter de continuitate pentru activitatea desfășurată specifică acestui post și acel salariat este cunoscut pana si clienților angajatorului ca ocupând un anumit post- înseamnă că salariatul respectiv chiar ocupă postul respectiv și nu doar efectuează un "stagiu de instruire" pentru postul respectiv pentru "dezvoltarea sa multilaterală".
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta AUTO -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă arată că referitor la primul capăt de cerere în sentința recurata, instanța retinecă decizia de concediere nr. 514/17.12.2007 a fost emisa cu incalcarea dispozițiilor art. 74 litera a Codul muncii, intrucat nu cuprinde motivele care determina concedierea fapt ce atrage nulitatea absoluta a acesteia.
Opinia recurentei este aceea ca instanța face o apreciere subiectiva, neinterpretand echitabil art. 74 lit. a Codul muncii. Subscrisa a respectat prevederile art. 74 lit. a Codul muncii asa cum a inteles legiuitorul sa statueze aceasta prevedere, in speța a precizat motivele concedierii.
Consideră că intenția legiuitorului este clară în aceasta privința si anume, aceea ca angajatorul trebuie sa arate expres si neechivoc motivul concedierii, fara a face insa precizări cu privire la întinderea motivațiilor pe care angajatorul ar fi obligat sa le faca, asa cum greșit apreciază instanța de fond.
Arată că Tribunalul a invocat prevederile art. 75 și art. 77 Codul muncii, dar că, în realitate, instanța nu tine cont de nici o proba administrata de intimata in apărarea sa, in acest sens ignorând cererea expresa a societății de a se menține in probatoriu inscrisul denumit "confirmare de primire" care poarta semnătura contestatoarei, inscris ce atesta ca aceasta a fost instiintata prin posta prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire cu privire la concediere si acordarea termenului legal de preaviz. Totodată, cat timp instanța considera ca trebuie sa analizeze sub legalitate si temeinicie decizia nr. 514 aceasta nu ar trebui sa faca raționamente si in legătura cu decizia 512, care sa o conducă la emiterea unei concluzii cu privire la 514, deoarece insasi instanța apreciază in cuprinsul hotărârii ca "instanța nu poate considera ca cele doua decizii de concediere emise de angajator se completează reciproc, sau, cu alte cuvinte ca ele formează un tot unitar". Din acest punct de vedere instanța de fond se auto - contrazice.
In acest sens consideră ca este foarte relevant ca instanța de recurs sa aprecieze asupra înscrisului "confirmare de primire", care poarta semnătura contestatoarei.
Astfel, instanța de fond retine acest aspect din pricina faptului ca nu exista nici un raport de fundamentare sau document, referat etc. in sensul dificultăților economice.
urenta mai considera ca situațiile financiare depuse la dosar sunt mai mult decât edificatoare cu privire la existenta motivului invocat.
Învederează că nu se poate invoca practica judecătoreasca in acest sens, asa cum, greșit, procedează instanța de fond, deoarece practica invocata poate viza societăți comerciale cu obiecte diferite de activitate, cu sisteme de organizare diferite, management, etc, fiind vorba de un sistem mult prea complex de factori. Este clar ca raționamentul nu poate fi extrapolat (mai ales cand ne referim la situații si exerciții financiare ale unor societăți comerciale diferite) si aplicat cu succes societății angajatoare.
Mai arată că instanța de fond omite sa aprecieze obiectiv asupra probelor administrate in dosar, apreciind asupra probei cu înscrisul - copie registrul electronic al salariaților - intr-un sens in care se excede clar cadrului procesual. Opinia recurentei este aceea ca, sub acest aspect, are relevanta motivul pentru care colaborarea subscrisei cu angajații respectivi a incetat, si mai puțin modalitatea de incetare (demisie, încetare de comun acord, etc).
Precizează că societatea traversa o perioada foarte dificila din punct de vedere financiar, aplicând un plan de reducere a costurilor si lovindu-se de o scădere drastica si progresiva a vânzărilor, (si in acest sens exista probe la dosar). O dovada irefutabila in acest sens este si faptul ca acest fenomen a continuat chiar si pana in prezent, in acest moment subscrisa având un număr de 27 angajați
Apreciază astfel, tinand cont de mărturia, desi alege sa inlature mărturia acesteia ca fiind "neserioasa" pe anumite aspecte.
Privitor la aprecierea acestei probe, recurenta face următoarele precizări: a fost citata ca martor fiind indicata de către apărătorul pârtii adverse, iar societatea nu s-aopus si a ales sa uzeze de același martor, pe considerentul ca aceasta a lucrat la societatea-intimata si, fiind colega cu contestatoarea, putea sa ofere detalii relevante.
Instanța, insa, a adresat martorului întrebări si se pare ca a ținut cont de răspunsurile oferite, cu privire la anumite chestiuni fata de care martora nu avea autoritate.
Totodată este eronata aprecierea instanței ca d-na lanache ar fi ocupat un alt post decât cel desființat, deoarece faptul ca aceasta ar fi semnat anumite documente nu echivalează cu o investire/mandat pe care ar fi trebuit sa-l primească de la subscrisa in acest sens, mandat care lipsește cu desăvârșire.
Acest fapt nu demonstrează decât faptul ca in efectuare activităților de multiskilling aceasta le-a depășit cadrul, apreciind singura/impreuna cu șeful de de la momentul respectiv asupra utilitatii/legalitatii/valabilitatii actelor semnate de ea in aceasta calitate.
Faptul ca aceasta presta anumite activități ce nu figurau in fisa postului ocupat de ea si absolut complementare acestei poziții aceea de recepționist - nu inseamna automat ca ea ocupa alta poziție. In acest sens, o cerere a reclamantei ne-ar fi părut rezonabila in măsura in care ar fi solicitat amendarea fisei sale de post si o remunerare corespunzătoare (amendarea in acest scop).
Recurenta, consideră, totodată, că instanța a obligat-o in mod neiustificat la plata unor bonificații.
Consideră că este absolut abuziv ca instanța de fond sa o oblige la plata unor "bonificații" intr-o piața ce se presupune a fi libera si in care angajatorul apreciază asupra factorilor de acordare, de comun acord cu angajatul.
Motivul just - situația de fapt economico-financiara - antrenează cauza justă a actului juridic al concedierii.
Cu privire la al doilea capăt de cerere comnsideră ca factorul-incredere si eventualele relații ce izvorăsc din acesta, existente intre subscrisa si contestatoare au fost grav afectate de litigiul dintre parti -aflat inca in derulare.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, invocă dispozițiile 3041și art.300 Cod proc. civilă.
Deși legal citată, intimata-contestatoare nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecata recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, îl va respinge, ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenta nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 Cod proc. civilă, apreciază că, dezvoltarea motivelor de fapt formulate, face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc. civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, grupând motivele de recurs supuse analizei, Curtea reține că intimata-reclamantă a fost salariata intimatei AUTO -, în funcția de recepționist, în temeiul contractului individual de muncă înregistrat la ITM la nr.4352 din data de 7.06.2007.
Prin adresa cu nr.29939, la data de 14.11.2007 (fila 22 dosar fond) intimata a încunoștiințat-o pe salariată cu privire la iminența desființării postului de recepționist, ocupat de aceasta, acordându-i un preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Ulterior, angajatorul a emis decizia de concediere nr.512/11.12.2007 (fila 24 dosar fond) prin care a dispus concedierea salariatei, în temeiul dispozițiileor art.65 Codul muncii, cu începere de la data de 14.12.2007.
Decizia de concediere a fost emisă înainte de expirarea duratei preavizului de 20 de zile lucrătoare, care se termina la data de 14.12.2007, fapt pentru care, sesizîndu-și propria eroare, angajatorul a emis o nouă decizie de concediere, nr.514, la data de 17.12.2007 (fila 25 dosar fond) ce a fost înregistrată la la data de 18.12.2007.
Angajatorul, însă, nu a revocat prima decizie de concediere, respectiv decizia nr.512/11.12.2007.
Curtea apreciază că în mod justificat a reținut prima instanță caracterul formal al deciziei de concediere, fapt ce rezultă din dispozițiile imperative ale art.74 din Codul muncii, potrivit cărora decizia trebuie să cupprindă unele mențiunile obligatorii, sub sancțiunea nulității absolute, dispoziții ce se coroborează cu dispozițiile art.77 din Codul muncii, ce stabilesc că "în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere", lipsa unor mențiuni esențiale, din cuprinsul deciziei de concediere, neputând fi complinită, prin alte acte anterioare, concomitente, sau ulterioare întocmirii deciziei.
De asemenea, în mod justificat, instanța de fond a apreciat că cele două decizii de concediere, emise de angajatorul AUTO - nu se pot completa reciproc, că acestea nu pot forma un tot unitar, astfel că a analizat doar ultima decizie, cea cu nr.514/17.12.2007, care a fost înregistrată la. considerând că de aceasta a înțeles să se prevaleze angajatorul, acesta fiind actul care și-a produs efectele, în sensul încetării raporturilor de muncă dintre părți.
Curtea reține că, sub aspectul legalității, decizia nr.514/17.12.2007 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.74 lit. a) din Codul muncii, întrucât nu cuprinde motivele care determină concedierea, fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia, aspect reținut întocmai și de prima instanță.
Cât timp, în curpinsul deciziei de concediere, angajatorul a menționat că motivul concedierii îl constituie "dificultățile economice cu care se confruntă societatea",fără a preciza în mod concret în ce constau aceste dificultăți, decizia apare ca fiind nemotivată în fapt.
Ori, indicarea motivelor concedierii sunt esențiale, pentru ca instanțele de judecată să poată aprecia cu privire la caracterul real și serios al cauzei care a condus la desființarea postului ocupat de salariat și să poată aprecia dacă măsura concedierii este, într-adevăr, justificată.
Totodată, Curtea constată că decizia de concediere nr.514/17.12.2007 are efect retroactiv, fapt ce nu este permis de lege, întrucât, deși este emisă la data de 17.12.2007, în cuprinsul ei se menționează că aceasta își produce efectele începând cu data de 15.12.2007, deci pentru trecut, astfel că sunt cu încălcate dispozițiile art.75 din Codul muncii, potrivit cărora decizia de concediere poate produce efecte doar de la data comunicării ei, către salariatul concediat.
Față de aspectele reținute mai sus, soluția instanței de fond apare ca legală și temeinică, astfel că va fi menținută ca atare.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, apreciază că este nefondat recursul declarat de recurenta-intimată AUTO -, motiv pentru care îl va respinge ca atare.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, apreciind că recurenta-intimată a căzut în pretenții, Curtea o va obliga pe acesta, către intimata-contestatoare, la plata sumei de 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de acesta în recurs, reprezentând onorariul de avocat, conform chitanței fiscale de la fila 16 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată AUTO -, împotriva sentinței civile nr. 5721 din data de 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1229/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
Obligă recurenta să plătească intimatei contestatoare cheltuieli de judecată în valoare de 1.190 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 05.06.2009
Jud.fond: Dalina;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
| ← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
