Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 1159/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1159
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul formulat de SC I SA împotriva sentinței civile nr. 1454 din 30.09.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 11 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 15 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr- la 04.06.2009 contestatoarea a chemat în judecată intimata I pentru a fi obligată la anularea actului adițional nr. 10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă și a deciziei nr. 104/04.05.2009 emisă de pârâtă. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat faptul că din anul 1992 contestatoarea este angajata intimatei iar la data de 01.02.2007 a fost promovată în funcția de inspector resurse umane, acordându-i-se clasa de salarizare 22B cu un salariu brut de 1270 lei. La 1.04.2007 a devenit definitivă pe această funcție, acordându-i-se clasa de salarizare 23B cu un salariu brut de 1319 lei. Până la 1.06.2008 au intervenit trei majorări de salariu, ajungând la acel moment să aibă un salariu brut de 1854 lei.
La 05.05.2009, fără a i se aduce la cunoștință modificarea contractului de muncă, a primit decizia 104/04.05.2009 emisă de pârâtă, prin care aceasta decisese trecerea din funcția de inspector resurse umane în funcția de pregătitor completator. Urmarea acestui8 act a fost trecerea într-o clasă de salarizare inferioară. Decizia nu cuprinde termenul în care se poate contesta, instanța competentă a soluționa contestația. La 06.05.2009, după ce i s-a comunicat această decizie, contestatoare a fost chemată pentru a semna un act adițional prin care i se schimba locul de muncă, funcția, durata concediului de odihnă și salariul; a semnat acest act cu obiecțiuni. Acest act este abuziv și nelegal încheiat întrucât a fost emis ulterior deciziei 104/04.05.2009 emisă de pârâtă, i s-a schimbat locul de muncă, funcția, durata concediului de odihnă și salariul - în mod unilateral.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive: prin hotărârea nr.3/30.03.2009 Consiliul de Administrație al intimatei a dispus întocmirea unui program de analiză și măsuri în vederea reorganizării și eficientizării tuturor activităților în cadrul societății. Comisia de analiză a încheiat procesul verbal nr. 8110/13.04.2009 prin care s-a hotărât desființarea Centrului de Profit I începând cu 1.05.2009 și reorganizarea activității de reparații. Urmare a acestei situații s-au desființat 4 posturi și transformate în muncitori, printre care și postul contestatoarei. Prin adresa 9658/30.04.2009 contestatoarea a fost informată asupra schimbării funcției și locului de muncă conform art. 17.muncii, adresă semnată de către aceasta și nu a contestat-
Prin sentința civilă nr.1454 din 30.09.2009 Tribunalul Iași admite în parte contestația formulată de către contestatoarea în contradictoriu cu intimata " I"
Anulează decizia nr. 104/04.05.2009 emisă de intimată.
Anulează în parte actul adițional nr. 10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă, numai în ceea ce privește clauza referitoare la salariul de bază brut lunar.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
În fapt, la 04.05.2009 intimata a emis decizia 104/04.05.2009 prin care a dispus ca, începând cu 01.05.2009 contestatoarei să i se schimbe locul de muncă din inspector resurse umane în pregătitor completator, limite 8-23, conform art. 4.31 CCM/2009.
Ulterior, la 06.05.2009 s-a încheiat actul adițional nr. 10740 la contractul individual de muncă prin care s-a hotărât, de comun acord, modificarea contractului individual de muncă începând cu 01.05.2009 astfel: schimbarea locului de muncă și al funcției în pregătitor completator, clasa 21, treapta B, salariul de bază brut fiind de 1357 lei iar concediul de odihnă fiind suplimentat cu 3 zile. Contestatoarea a semnat cu mențiunea " Salariul de bază a fost hotărât doar de către angajator, fără acordul meu".
Conform fișei postului, anexei (din 01.02.2007) la această fișă, contestatoare ocupa anterior funcția de inspector resurse umane. Din răspunsurile date de intimată la punctele de interogatoriu formulate de către contestatoare reiese faptul că acesteia i se acordase grupa de salarizare 23 B ajungând la un salariu brut de 1854 lei.
Conform art. 65.muncii, invocat de către intimată, "Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (Desființarea locului de muncă trebuie sa fie efectivă si sa aibă o cauză reală și serioasă".
Prin prisma dispozițiilor art. 41.muncii, decizia 104/04.05.2009, reprezintă o măsură de modificare unilaterală a contractului individual de muncă. Prin trecerea contestatoarei pe un alt post, constituie o modificare unilaterală a contractului de muncă întrucât implică modificarea condițiilor de muncă, a felului muncii și a salariului care a fost diminuat considerabil, ceea ce atrage anularea deciziei.
Potrivit art. 37 Codul muncii, drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc prin negociere, ceea ce presupune acordul și consimțământul părților.
Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă printr-o decizie unilaterală a angajatorului în sensul trecerii salariatului dintr-o funcție de conducere într-o funcție de execuție cu consecința schimbării felului muncii și a diminuării salariului (în speță, diminuarea clasei de salarizare), este inadmisibilă, contravenind art.41 alin.1 și art.72 din CCM /2007-2010. Mai mult decât atât, conform art. 17 al.4, orice modificare a unuia dintre elementele contractului individual de muncă, prevăzute la art. 17 al.2, impune încheierea unui act adițional. În aceste condiții, intimata nu putea proceda la modificarea funcției, locului de muncă prin această decizie cu caracter unilateral, ce ignoră dispozițiile art. 37. și a celorlalte dispoziții menționate. Tocmai din acest motiv, faptul că nu prevede termenul în care poate fi atacată și instanța la care se depune contestația, sunt aspecte ce nu au relevanță juridică.
Apărarea intimatei, în sensul că această decizie atacată s-a dat în temeiul art. 65.muncii, nu poate fi reținută pentru următoarele motive: din interpretarea sistematică, logică și gramaticală a acestei decizii reiese faptul că reprezintă o dispoziție cu caracter unilateral prin care s-a urmărit modificarea contractului individual de muncă în baza căruia s-au născut raporturile juridice de muncă dintre părțile în litigiu. Însă, regula în această materie este aceea a modificării prin acordul părților conform art. 41 Codul Muncii, și numai prin excepție, prin voința unilaterală a angajatorului, în cazurile și condițiile expres prevăzute de Codul muncii. În cauză nu se pune problema unui acord al părților (în privința deciziei 104/04.05.2009). În ceea ce privește dispozițiile art. 65.muncii instanța nu poate reține din actele depuse faptul că desființarea locului de muncă al contestatoarei a avut o cauză reală, efectivă și serioasă. Caracterul efectiv, real și serios al desființării locului de muncă ocupat de salariat poate rezulta din: programul de restructurare și reorganizare a societății, proiectul de concediere colectivă, tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigramele și statele de funcții ale unității (Suprem, decizia nr.485/1957). În nici un caz desființarea a patru posturi din suprastructura - așa cum susține intimata în cuprinsul întâmpinării - nu poate fi încadrată în cadrul dispozițiilor art. 65.muncii. În cauză nu sunt îndeplinite nici dispozițiile art. 48 Codul muncii, nefiind vorba de o situație de forță majoră, sancțiune disciplinară sau măsură de protecție a salariatului.
În ceea ce privește actul adițional nr.10740/06.05.2009 emis de intimată tribunalul reține faptul că prevede, pe lângă modificarea funcției, locului de muncă, scăderea cuantumului salariului (diminuarea clasei de salarizare de la 23B la 8-23) ori contestatoarea a semnat actul adițional cu o obiecție: " Salariul de bază a fost hotărât doar de către angajator, fără acordul meu". În aceste condiții nici actul adițional nu respectă dispozițiile art. 17, 37, 41 Codul Muncii în ceea ce privește salarizarea, astfel încât doar din acest punct de vedere va fi anulat, restul prevederilor nefiind contestate de către contestatoare (aceasta a semnat doar cu o singură obiecție privind cuantumul salariului).
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate prin acțiune instanța le-a respins întrucât nu s-a făcut dovada existenței și cuantumului acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs "" I considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurenta că prin hotărârea nr.3/30.03.2009 Consiliul de Administrație dispus întocmirea unui program de analiză și măsuri în vederea reorganizării și eficientizării tuturor activităților în cadrul societății. Comisia de analiză, desemnată prin hotărârea nr.72/06.04.2009 a încheiat procesul verbal nr. 8110/13.04.2009 prin care s-a hotărât desființarea Centrului de Profit I începând cu 1.05.2009 și reorganizarea activității de reparații. Prin hotărârea nr.4/28.04.2009 a Consiliului de Administrație s-a hotărât desființarea Centrului de Profit I începând cu 1.05.2009.
Urmare a acestei situații, salariații ai căror posturi au fost desființate nu au fost concediați, așa cum prevăd dispozițiile art.65 din Codul muncii. În ceea ce o privește pe contestatoare, aceasta a fost trecută conform pregătirii profesionale pe postul deținut anterior, acela de pregătitor completator, cu renegocierea salariului în funcție de atribuțiile competențele și răspunderea pentru noul loc de muncă.
Mai motivează recurenta că prin adresa 9658/30.04.2009 contestatoarea a fost informată asupra schimbării funcției ( aceea de pregătitor completator pe care a deținut-o înainte de inspector resurse umane), asupra clasei de salarizare și locului de muncă conform art. 17.muncii, adresă semnată de către aceasta și nu a contestat-
Recurenta solicită a se avea în vedere faptul că nu mai are atribuțiile, competențele și răspunderea pentru funcția de inspector resurse umane, condiții necesare pentru păstrarea clasei de salarizare, prin raportare la dispozițiile art.4.26 al.1 și 2 din CCM/2009.
În probațiune a depus la dosar înscrisuri.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată următoarele:
Contestatoarea a intrat în raporturi juridice de muncă cu intimata în anul 1992, pe funcția de pregătitor completator. De la 1 martie 2007, prin decizia nr.110/05.03.2007 aceasta a fost numită în perioadă de probă în funcția de inspector resurse umane, cu clasa de salarizare 22 B, ca prin decizia nr155/02.04.2007, aceasta să fie numită în funcția de inspector resurse umane, definitiv, cu clasa de salarizare 23B.
Consiliul de Administrație al societății a dispus, prin hotărârea nr.3/30.03.2009, întocmirea unui program de analiză și măsuri în vederea reorganizării și eficientizării tuturor activităților în cadrul societății. În acest sens, prin hotărârea nr.72/06.04.2009 s-a numit o comisia de analiză, rezultatele activității acesteia fiind consemnate în procesul verbal nr. 8110/13.04.2009. S-a concluzionat de către comisie necesitatea desființării Centrului de Profit I începând cu 1.05.2009 și reorganizarea activității de reparații.
Prin hotărârea nr.4/28.04.2009 Consiliului de Administrație a hotărât desființarea Centrului de Profit I începând cu 1.05.2009.
În cadrul Centrului de Profit I și-a desfășurat activitatea și intimata contestatoare, pe funcția de inspector resurse umane. Prin decizia nr.92/29.04.2009, ca urmare a desființării centului, conducerea a hotărât ca personalul din suprastructura acestuia să fie trecut în cadrul altor compartimente, în funcție de necesitățile de producție și de calificarea profesională.
Intimata contestatoare a fost informată prin adresa nr.9658/30.04.2009, despre hotărârea nr.4/28.04.2009 a Consiliului de Administrație prin care s-a decis desființarea Centrului de Profit I începând cu 1.05.2009 și că de la această dată va fi trecută pe funcția de pregătitor completator, limite 8-23, cu clasa de salarizare 21 treapta B, corespunzătoare unui salariu de încadrare lunar de 1357 lei, la Atelierul de reparații cazane și turbine, cu atribuțiile stabilite prin fișa postului.
După informare, conducerea societății a dat decizia nr.104 din 04.05.2009 prin care a hotărât schimbarea contestatoarei din funcția de inspector resurse umane în funcția de pregătitor completator, limite 8-23, la Atelierul de reparații cazane și turbine, în conformitate cu art.4.31 din CCM/2009.
Urmare a acestor decizii s-a întocmit actul adițional la contractul individual de muncă, nr.10740/06 mai 2009, prin care s-a hotărât, de comun acord, modificarea contractului individual de muncă începând cu 01.05.2009 astfel: schimbarea locului de muncă și al funcției în pregătitor completator, clasa 21, treapta B, salariul de bază brut fiind de 1357 lei iar concediul de odihnă fiind suplimentat cu 3 zile. Contestatoarea a semnat cu mențiunea " Salariul de bază a fost hotărât doar de către angajator, fără acordul meu".
În această circumstanță, Curtea reține că modificarea locului de muncă și a funcției a avut loc cu acordul salariatei, prin act adițional, astfel încât sunt incidente dispozițiile art.41 al.1 din Codul muncii, care prescriu:" Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților".
Prin urmare, în mod greșit, a anulat prima instanță decizia nr. 104 din 04.05.2009 emisă de conducerea unității.
În ceea ce privește, însă, modificarea contractului de muncă, sub aspectul salariului, Curtea reține că nu a existat acordul contestatoarei.
Este adevărat că potrivit art.4.26 din CCM/2009 " Salariul de încadrare, prevăzut în contractul individual de muncă, reprezintă un drept câștigat atât timp cât sunt respectate condițiile avute în vedere la stabilirea lui și salariatul respectiv își îndeplinește în mod corespunzător sarcinile proprii conform fișei postului. La negocierea salariului de încadrare, la schimbarea postului, acesta poate fi menținut, majorat sau diminuat în funcție de menținerea, majorarea sau diminuarea atribuțiilor și competențelor stabilite".
Se reține astfel că, în cazul schimbării locului de muncă și funcției salariul poate fi diminuat numai dacă este rezultatul negocierii, deci întrunirii acordului de voință al celor două părți: angajator și salariat. Or, în cauză, acest acord nu s-a realizat.
În plus, nu există nici o justificare obiectivă din partea angajatorului în sensul încadrării salariatei în clasa de salarizare, diminuată, 21 B, câtă vreme pentru funcția de pregătitor completator, în care a fost încadrată contestatoarea, sunt prevăzute clase de salarizare între 8 și 23, deci și clasa de salarizare ce o dobândise anterior aceasta.
Pentru aceste considerente, Curtea reține că în mod legal prima instanță a dispus, pe temeiul art.41 al.2 din Codul muncii anularea în parte a actului adițional nr. 10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă, numai în ceea ce privește clauza referitoare la salariul de încadrare lunar.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.304 ind.1 combinat cu art.312 pr.civ Curtea va admite recursul declarat de "" I, și va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 104/04.05.2009. Va menține dispoziția privind anularea în parte a actului adițional nr. 10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă, numai în ceea ce privește clauza referitoare la salariu și cea referitoare la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.
PENTRU ACETE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE,
Admite recursul declarat de "" I, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.1454 din 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 104/04.05.2009 emisă de ""
Menține dispoziția privind anularea în parte a actului adițional nr. 10740/06.05.2009 la contractul individual de muncă, numai în ceea ce privește clauza referitoare la salariu și cea referitoare la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi,15.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./Tehnored.
15.12.2009- 2ex.-
Tribunalul Iași:
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
← Contestație decizie de concediere. Decizia 972/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2478/2009. Curtea... → |
---|