Contestație decizie de concediere. Decizia 2482/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.446/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2482/
Ședința publică din data de 14 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată - "" SRL împotriva sentinței civile nr. 7393 din data de 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10428/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator - având ca obiect "contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată - "" SRL prin apărător d-na avocat (fostă ) cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 3 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 05.01.2009 și intimatul-contestator prin apărător d-nul avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 87 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nt.- din 10.03.2008.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al Curții la data de 03.04.2009 de către intimatul-contestator întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-intimată, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente adverse până la acest termen de judecată.
Curtea înmânează recurentei-intimate prin avocat un exemplar al întâmpinării formulată în cauză de intimatul-contestator.
Recurenta-intimată prin avocat, având cuvântul, solicită în această fază procesuală proba cu înscrisuri, respectiv o adresă emisă de către societatea recurentă în vederea reangajării intimatului pe postul deținut anterior concedierii, astfel cum a fost obligată prin sentința civilă recurată.
Intimatul-contestator prin avocat, având cuvântul, arată că nu are cunoștință de înscrisurile solicitate ca probe în recurs de către partea recurentă adversă. Totodată, precizează faptul că nu dorește reintegrarea, precum și a faptul că a solicitat executarea hotărârii dar nu s-a efectuat.
Curtea primește la dosar înscrisurile despre care a făcut vorbire partea recurentă prin avocat, urmând ca valoarea probantă a acestora să fie analizată cu ocazia deliberării.
Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-intimată - SRL prin avocat având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, pentru următoarele considerente:
Astfel, se arată că instanța analizează cele două acte pe care le anulează sub aspectul condițiilor de formă cât și sub aspectul condițiilor de fond, susținând că aceste decizii nu cuprind mențiunile obligatorii prevăzute de art.74 Codul muncii, deoarece nu s-au menționat actele decizionale în temeiul cărora societatea a decis reorganizarea. Ori, potrivit textului de lege menționat, nu trebuie să se menționeze și actele care au stat la baza concedierii, ci doar trebuie să prevadă motivele concedierii, lucru care este cât se poate de clar cuprins în decizia atacată.
În ceea ce privește temeinicia concedierii, se arată de către instanța de fond că desființarea locului de muncă trebuie să aibă o cauză reală și serioasă și să fie urmarea dificultăților economice, astfel cum prevede art.65 alin.(1) și (2) Codul muncii. În acest sens, arată că reorganizarea societății nu s-a produs din motivul dificultății financiare, ci pentru a spori eficientizarea muncii, o parte din atribuțiile acestui post fiind preluate anterior desființării postului de alte departamente, iar o parte foarte mare au fost externalizate.
Așa fiind, cum mare parte din atribuțiile specificate în fișa postului nu mai erau exercitate de directorul economic, nu mai era justificată nici menținerea în cadrul organigramei a acestui post, întrucât service-ul era efectuat de firme colaboratoare cu societatea recurentă.
Mai mult decât atât, prin reorganizarea societății s-a desființat întreg departamentul condus de către intimatul-contestator nu numai postul ocupat de acesta, astfel că menținerea postului de director tehnic ar fi însemnat un regres economic.
În ceea ce privește susținerea din întâmpinare referitoare la faptul că desființarea postului a fost una abuzivă, scopul fiind acela de a se scăpa de salariat, recurenta-intimată prin avocat apreciază că desființarea unui post nu înseamnă că nu a avut loc o reorganizare a societății.
Față de aceste considerente, față de cele dezvoltate în scris, recurenta-intimată prin avocat concluzionează în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris. Depune concluzii scrise.
Cu cheltuieli de judecată.
Intimatul-contestator prin avocat având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-intimată, menținerea hotărârii judecătorești recurate pentru motivele expuse pe cale de întâmpinare.
Astfel, arată că decizia contestată este informă și solicită ca în temeiul art.77 Codul muncii să se aprecieze temeinicia acesteia.
Mai mult, arată că, potrivit art.74 Codul muncii, decizia contestată este nulă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, întrucât această concediere nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art.65 Codul muncii și anume, o cauza reală și serioasă a desființării locului de muncă și implicit a concedierii.
Pe acest aspect, raportat la motivele de recurs, intimatul-contestator prin avocat arată că recurenta încearcă să justifice desființarea locului de muncă prin externalizarea unor servicii, însă, așa cum s-a mai arătat, acesta a fost doar un pretext, atribuțiile postului de director tehnic fiind preluate de alți trei directori din cadrul societății recurente.
Mai mult decât atât, se arată că atribuțiile tehnice cuprinse în fișa postului de director tehnic, post pe care intimatul l-a ocupat, există și vor exista atâta timp cât fabrica va funcționa, acestea fiind activități indispensabile, care nu pot fi înlocuite, având un pronunțat caracter tehnic. Față de aceste considerente, față de cele dezvoltate pe cale de întâmpinare, intimatul-contestator prin avocat concluzionează în sensul respingerii recursului, cu consecința menținerii în tot a hotărârii judecătorești recurate.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 12.03.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.10428/3/LM/2008, a solicitat anularea deciziei nr.1/11.02.2008, a deciziei nr.2/11.02.2008 emise de intimata - SRL, precum și a comunicării nr. 12/13.02.2008, ca fiind netemeinice și nelegale; reintegrarea pe postul de director tehnic deținut anterior concedierii; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu suma salariilor indexate, majorate și reactualizate și cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă deciziile nu ar fi fost emise, obligarea intimatei la plata unui salariu conform art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 10.10.2008, contestatorul a completat acțiunea în temeiul art. 132 Cod de procedură civilă, solicitând și anularea deciziei de concediere nr. 40/17.03.2008 emisă de administratorul intimatei - SRL.
Prin sentința civilă nr.7393/27.11.2008, Tribunalul Bucureștia admis în parte acțiunea precizată și completată de, a anulat decizia nr.1/11.02.2008 și decizia nr.40/17.03.2008 emise de intimata - SRL, a obligat intimata la reintegrarea contestatorului în funcția și postul deținute anterior concedierii; a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale, majorate, indexate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; a respins cererile contestatorului privind anularea deciziei nr.2/11.02.2008 și a comunicării nr.12/13.02.2008, precum și pretențiile privind plata sumelor compensatorii prevăzute de art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, ca neîntemeiate; a obligat intimata la plata sumei de 1850 lei către contestator cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că între părți au existat raporturi de muncă, contestatorul fiind angajatul societății intimate în funcția de șef de secție coordonator al activității tehnice și de producție, potrivit contractului individual de muncă nr.4369/01.09.2001. În baza unor acte adiționale, contestatorul a îndeplinit ulterior funcțiile de responsabil urmărire și coordonare activități pentru certificarea 9001, tehnolog în echipa și director tehnic.
Prin decizia nr.1/11.02.2008, - SRL a hotărât desființarea postului de director tehnic deținut de contestator pe motiv că atribuțiile acestei funcții nu se mai justifică în activitatea societății, salariatului oferindu-i-se în schimb postul de responsabil aprovizionare, piese de schimb și utilaje.
Prin decizia nr.2/11.02.2008 s-a modificat organigrama societății prin desființarea postului de director tehnic, urmând ca posturile din subordine să fie redistribuite.
Prin comunicarea nr.12/13.02.2008, contestatorul a fost înștiințat de acordarea preavizului pentru încetarea activității, încetarea raporturilor de muncă urmând a se produce efectiv la data de 17.03.2008.
Ulterior, prin decizia nr.40/17.03.2008 intimata a decis încetarea raporturilor de muncă cu salariatul contestator, în temeiul art.65 al.1 Codul muncii, motivat de faptul că Departamentul tehnic se reorganizează ca urmare a externalizării și redistribuirii interne a serviciilor aferente; salariatului i-a fost acordat un preaviz de 24 zile lucrătoare; s-a constatat că în societate nu există posturi vacante compatibile cu pregătirea profesională a salariatului concediat.
Deși toate aceste acte juridice au fost contestate, tribunalul a considerat că numai deciziile nr.1/13.02.2008 și nr.40/17.03.2008 produc efecte asupra raporturilor de muncă ale contestatorului, celelalte două fiind acte decizionale interne care prin ele însele nu conduc la modificarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, s-a constatat că decizia emisă nu cuprinde toate motivele obligatorii prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute a fi inserate în decizie, respectiv nu au fost menționate actele decizionale în temeiul cărora societatea pârâtă a decis reorganizarea societății și respectiv a Departamentului tehnic.
Decizia de concediere a fost considerată de tribunal și netemeinică prin raportare la faptul că nu sunt respectate cerințele prevăzute de art.65 al.1și 2 Codul muncii. Astfel, pretinsa reorganizare a activității societății nu este reală și serioasă pentru a justifica concedierea unui singur salariat. În acest sens nu au fost făcute studii sau analize temeinice a activității și a necesității modificării structurii interne a angajatorului, nu s-a dovedit externalizarea și redistribuirea internă a serviciilor departamentului, nu s-a dovedit că societatea ar înregistra pierderi, astfel că nu se poate vorbi de dificultăți economice.
În plus, intimata nu a prezentat o situație a salariaților concediați pentru motive similare, iar cauza reorganizării nu poate fi reală și serioasă pentru că nu pot fi rezolvate o serie de probleme organizatorice prin reducerea unui singur post.
Nici condiția ca desființarea postului să fie efectivă nu a fost considerată dovedită, deoarece în organigrama întocmită după reorganizare sunt evidențiate migrări ale posturilor, iar nu o reducere sau modificare a atribuțiilor acestora.
Contestația a fost găsită astfel întemeiată, iar în temeiul dispozițiilor art.76 și art.78 Codul munciia fost anulată măsura concedierii și salariatul repus în situația anterioară prin reintegrarea în postul deținut și plata drepturilor salariale de care a fost lipsit.
Cererea salariatului concediat de a i se acorda salariul compensator prevăzut de art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național a fost respinsă, constatându-se că acest drept a fost achitat.
Împotriva acestei sentințe, intimata - SRL a declarat recurs la data de 06.01.2009, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 19.01.2009, sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate de recurenta-intimată și întemeiate în drept pe dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, în sensul respingerii contestației.
Susține recurenta-intimată că este greșită concluzia tribunalului în sensul că decizia nr.2/11.02.2008 este premergătoare deciziei nr.1/11.02.2008. Prin faptul că decizia nr.2 are număr ulterior deciziei nr.1, este evidentă greșeala primei instanțe.
Referitor la decizia de concediere a intimatului-contestator pe care tribunalul a anulat-o se precizează că dispozițiile art.74 Codul muncii nu prevăd obligativitatea de a se menționa actele care stau la baza concedierii, ci doar ca decizia să prevadă motivele concedierii. Această condiție a fost îndeplinită de societate, arătându-se că reorganizarea departamentului tehnic are loc ca urmare a externalizării și redistribuirii interne a serviciilor aferente.
Sub aspectul temeiniciei concedierii, arată recurenta că împrejurările luării acestei măsuri și studiile de eficientizare la care face referire prima instanță nu ar fi însemnat decât costuri inutile, câtă vreme evoluția se putea vedea clar, iar tendința de extindere și necesitatea unor servicii externe era absolut necesară.
Reorganizarea societății recurente nu s-a produs din motivul dificultăților financiare, ci pentru a spori eficientizarea muncii. O parte din atribuțiile acestui post au fost preluate anterior desființării postului de alte departamente, dar o parte foarte mare au fost externalizate. Singurele activități derulate de către angajat au rămas cele de semnare a facturilor de service (activități realizate de diverși colaboratori) precum și cea de aprovizionare cu piese de schimb.
În plus, salariatului concediat i-a fost propus postul de responsabil aprovizionare piese schimb, însă a fost refuzat.
În fine, precizează recurenta-intimată că intimatul ocupa un post de conducere în cadrul Departamentului tehnic, care avea în subordine încă 3 departamente. Prin reorganizarea societății s-a desființat întregul departament iar nu numai postul ocupat de acesta. Cele 3 departamente s-au redistribuit, intrând în subordinea directorului de management al calității. Această modificare este evidențiată în organigrama societății.
Recurenta-intimată a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
S-au anexat recursului documente contabile.
La data de 08.04.2009 intimatul-contestator a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Deși recurenta-intimată își întemeiază recursul pe dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, care permit analizarea în recurs a cauzei ce nu este susceptibilă de apel sub toate aspectele deduse judecății, Curtea constată că în realitate criticile formulate vizează greșita apreciere și interpretare a legii care reglementează condițiile de fond și de formă ale concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Așadar, recursul va fi cercetat în limitele prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, urmând a se verifica modul de interpretare și aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art.65 Codul muncii, precum și ale art.74 Codul muncii, norme invocate de recurentă la încetarea raporturilor de muncă cu intimatul-contestator.
Prima critică care vizează condițiile de formă ale deciziei de concediere este fondată.
Decizia de concediere, ca de altfel orice alt act juridic civil, este valabilă și produce efecte juridice în măsura în care sunt respectate la data emiterii ei toate cerințele de validitate prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Numai în măsura în care aceste cerințe sunt îndeplinite, iar actul este salvat de la sancțiunea nulității, se poate proceda la verificarea temeiniciei sale, adică a împrejurărilor care au generat respectiva măsură cuprinsă în decizie.
În cauză însă, deși tribunalul consideră că decizia de concediere nr.40/17.03.2008 este nulă absolut pentru nerespectarea cerinței prevăzută de art.74 Codul muncii de a se indica motivele care determină concedierea, procedează totuși la analiza temeiniciei acesteia.
Curtea consideră greșită această modalitate de cercetare a contestației, atât ca raționament juridic, cât și ca analiză a fondului, după cum se va arăta în continuare.
Referitor la condițiile prevăzute de art.74 Codul muncii, Curtea constată că legea impune angajatorului obligația de a emite decizia de concediere în scris și de a insera anumite elemente obligatorii, printre care motivele care determină concedierea. Această măsură se comunică salariatului care are dreptul să formuleze contestație împotriva ei în fața instanței de judecată.
Așadar, Codul muncii impune doar condiția de a se menționa motivul pentru care un salariat este concediat, fără însă a se impune angajatorului obligația de a indica actele juridice interne ale organelor de conducere prin care concedierea a fost analizată și eventual hotărâtă. Această concluzie a tribunalului este greșită, fiind excesiv a se impune angajatorului indicarea acestor înscrisuri.
Din cuprinsul deciziei de concediere analizată rezultă îndeplinirea condiției de a se arăta motivele care determină concedierea, acestea fiind reorganizarea Departamentului tehnic prin externalizarea serviciilor și redistribuirea internă a salariaților.
Cât privește îndeplinirea cerințelor prevăzute de art.65 Codul muncii, Curtea consideră că în cauza de față concedierea salariatului a fost corect dispusă pentru motive care nu țin de vreo culpă a salariatului, ci de reorganizarea activității societății.
Deși tribunalul analizează toate variantele care permit o concediere pe temeiul art.65 Codul muncii, ajunge la concluzia eronată că nu este dovedită nici una din aceste situații. Din contră, varianta invocată de angajator pentru concedierea salariatului pe acest temei este aceea care ține de eficientizarea activității salariaților.
Singurele condiții pe care textul invocat le impune sunt acelea ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să existe o cauză reală și serioasă. Între acești doi parametri orice concediere a salariatului pentru motive care nu țin de persoana acestuia este posibilă, chiar dacă societatea nu se găsește în situația de dificultate financiară sau economică.
În cauză cele două condiții sunt îndeplinite. Angajatorul a dovedit că postul ocupat de salariat, acela de director tehnic, a fost efectiv desființat, nemaiexistând în organigrama ulterioară lunii martie 2008, iar cauza este reală și serioasă în sensul că atribuțiile acestui post, astfel cum au fost convenite prin actul adițional nr.770/6.05.2003 la contractul individual de muncă nr.4369/20.09.2001 și fișa postului, nu mai sunt îndeplinite de salariat.
Este posibil ca de la data la care părțile unui raport de muncă convin exercitarea unor atribuții aferente unui post, în cauză cel de director tehnic, să intervină modificări în activitatea societății care să nu mai justifice un post în organigramă. Suprimarea acestui post și concedierea salariatului este posibilă în temeiul art.65 Codul muncii, pentru că rațiunea conducerii unei societăți este aceea a eficienței, raportul între munca prestată și salariul încasat trebuind să fie convenabil pentru ambele părți.
În situația de față, angajatorul a afirmat că atribuțiile postului de director tehnic au fost externalizate, ceea ce presupune că alte persoane din afara societății îndeplinesc contracost, cu costuri mai mici decât plata salariului, atribuțiile îndeplinite anterior de un salariat.
Această împrejurare nu a fost în nici un fel contestată de salariatul concediat, ceea ce dovedește astfel realitatea măsurii de concediere luată de angajatorul recurent. În plus, în recurs s-au depus la dosar documente contabile din care rezultă existența unor contracte semnate de - SRL cu alte societăți pentru întreținerea utilajelor, contra unei taxe lunare achitate.
Nici împrejurarea că societatea suprimă un singur post, post de conducere, nu este de natură a dovedi contrariul celor constatate anterior. societății este în drept a stabili dacă salariații încadrați, din punct de vedere al organizării interne, într-un anumit departament, intitulat tehnic, se impune să fie menținuți în acest departament sau să fie redistribuiți în alte departamente, fără ca acest fapt să aibă relevanță asupra desființării postului de conducere a acelui departament. Ori, prin organigramele anterioare și ulterioare concedierii intimatului contestator s-a probat că toți salariații Departamentului Tehnic cu funcții de execuție au fost redistribuiți altor departamente interne.
În mod indirect, realitatea suprimării postului de director tehnic este dovedită și prin faptul că societatea recurentă nu a încercat să se dispenseze de un salariat, devenit incomod după cum constată eronat tribunalul, ci a oferit acestuia un alt post vacant în societate, încercând păstrarea salariatului în organizație.
Pentru considerentele arătate, Curtea în temeiul art.312 al.3 coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă, va admite recursul, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor concedierii prevăzută de art.65 Codul muncii și, în consecință, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge în tot contestația formulată de.
Curtea va face și aplicarea dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă și va obliga intimatul-contestator care se găsește în culpă procesuală să plătească recurentei-intimate cheltuieli de judecată în valoare de 4.000 lei dovedite cu chitanța nr.25/05.01.2009 eliberată de Cabinet de Avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată - "" SRL împotriva sentinței civile nr. 7393 din data de 27.11.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10428/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator .
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge în tot acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - SRL.
Obligă intimatul-contestator să plătească recurentei-intimate cheltuieli de judecată în valoare de 4.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./14.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 689/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 4044/2009. Curtea... → |
|---|
