Contestație decizie de concediere. Decizia 2569/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2793/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2569R
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul, împotriva sentinței civile nr.745/17.09.2007 și sentinței civile nr.910/07.02.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.9805/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC 2000 SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Curtea procedează la legitimarea recurentului și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurentul solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate și motivate, acordarea plății salariilor cuvenite și eliminarea discriminării, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.745/17.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.9805/3/LM/2007, a fost dmisă, în parte, acțiunea precizată si completată formulată de reclamantul G, împotriva pârâtei SC 2000 SRL, a fost anulată decizia nr.39/31.03.2003, emisă de intimată, a fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.11202 -08.11.2008 și al 13-lea salariu pentru anul 2002, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, și au fost respinse, ca nefondate, celelalte cereri.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei în baza contractului individual de muncă nr.236/29.01.2001.
Prin decizia nr.39/31.03.2003 pârâtă a dispus desfacerea contractului de muncă în baza art.65 alin.1 Codul muncii.
Astfel, conform art.74 Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu anumite mențiuni, printre care și lista locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariatul poate opta pentru ocuparea acestui loc, fiind prevăzută de art. 64 Codul munciio anumită procedură.
Având în vedere caracterul imperativ al acestor dispozițiilor art.74 Codul muncii, s-a constatat că sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută a deciziei contestate. Față de finalitatea urmărită prin instituirea unei astfel de obligații în sarcina angajatorului, s-a apreciat că lipsa mențiunii respective nu poate duce la prezumția că nu există locuri disponibile. Decizia are un conținut legal obligatoriu astfel încât nu poate fi completată sub acest aspect cu alte mijloace de proba.
Ca urmare a anularii deciziei de concediere și având în vedere dispozițiile art.78 Codul muncii, s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei precum și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate de la concediere și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul până la reintegrarea efectivă.
Cât privește cele 19 zile de concediu de pe anul 2002, s-a reținut că prin adresa nr.1751/2003, pârâta recunoaște că în perioada 01.11.2002 - 08.11.2002, când reclamantul figura în concediu fără plata, a fost prezent la serviciu, asumându-și pârâta obligația de a-i plăti drepturile bănești cuvenite. Nu există la dosar nicio dovada a efectuării acestei plăți, astfel încât pentru această perioadă cererea reclamantului este întemeiată.
Totodată, s-a mai reținut că este fondată și cererea privind plata celui de-al 13-lea salariu, întrucât,potrivit art.287 Cm, sarcina probei revine angajatorului, iar acesta nu a făcut vreo dovada ca ar fi achitat acest salariu, ci există o simplă afirmație în cuprinsul unei adrese.
Aceste sume vor fi indexate cu indicele de inflație la data plății efective, în scopul menținerii valorii loc actuale.
Cât privește cererea de plată a sumei de - lei Rol, instanța a constatat că aceasta nu este întemeiata, întrucât pârâta nu are obligația prezentării în instanță, ci doar un drept în acest sens pe care nu a înțeles să îl exercite. Potrivit art.85 pr.civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu dispune altfel, or, legislația dreptului muncii nu stabilește obligația prezentării personal în fața instanței de judecată a părților.
Reclamantul a susținut existența unei salarizări discriminatorii, însă din actele dosarului nu poate fi reținută o astfel de discriminare. Raportarea la salariului numitei nu este relevantă întrucât situația nu este comparabilă. Aceasta ocupă un alt post decât reclamantul, acela de referent.
Cu referire la cererea având ca obiect plata a 75% din drepturile salariale, s-a reținut că nu s-a făcut dovada că reclamantul a efectuat concediu fără plată din dispoziția pârâtei, și salariatul având dreptul de a beneficia de concediu fără plată.
Prin sentința civilă nr.910/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admisă cererea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta SC 2000 SRL, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din practicaua sentinței civile nr.745/17.09.2007, în sensul de a se menționa că "reclamantul arată că a depus actele cu care înțelege să facă dovada discriminării", și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile menționate în sensul că "obligă pârâta la plata despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la concediere și până la reintegrarea efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 122,9 lei.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în practicaua hotărârii nr.745/17.09.2007, corect era să se menționeze că reclamantul a arătat că a depus actele cu care înțelege să facă dovada discriminării în plata salariului.
Totodată, s-a dispus anularea deciziei de concediere a reclamantului, conform art.78 Codul muncii, din oficiu, instanța era obligată să se pronunțe asupra cererii de despăgubiri, aceasta fiind egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat de la concediere și până la reintegrarea efectivă.
Cât privește cheltuielile de judecată, într-adevăr, deși reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata acestora, instanța a omis să se pronunțe. Valoarea acestor cheltuieli se ridică la 122,9 lei.
Reclamantul a invocat și excepția autorității de lucru judecat, tribunalul a reținut că este neîntemeiată, având în vedere ca nu sunt întrunite cerințele acesteia.
Împotriva acestor sentințe, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, îndreptat împotriva sentinței civile nr.745/17.09.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, recurentul a arătat că, în mod eronat în practicaua acestei hotărâri, s-a consemnat că nu a depus actele cu care înțelege să facă dovada discriminării în plata salariului și că nu mai are alte cereri, iar în ceea ce o privește numita, aceasta era referent cu studii medii în cadrul Serviciul Tehnic și Administrativ al cărui șef era recurentul ce avea pregătire universitară, acesta din urmă fiind discriminat, deoarece era retribuit cu un salariu mai mic decât subalterna sa.
S-a mai arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, omițând plata cheltuielilor de judecată și acordând drepturile cuvenite raportat la indicele de inflație și nu la dobânda de referință a Băncii Naționale a României, astfel cum a fost solicitat.
În recursul formulat împotriva deciziei civile nr.910/7.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, recurentul a arătat că în mod eronat instanța de fond a apreciat că obiectul investirii sale îl constituie o cerere completatoare, în realitate cererea formulată de către recurent având caracterul unei cereri de îndreptare a erorilor materiale din sentința civilă nr.745/17.09.2007, acesta arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat nici asupra excepției autorității lucrului judecat înainte de a se intra în fondul cauzei, nici asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, omițând plata cheltuielilor de judecată și acordând drepturile cuvenite raportat la indicele de inflație și nu la dobânda de referință a Băncii Naționale a României, astfel cum a fost solicitat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate de recurent, și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Critica vizând faptul că, în mod eronat în practicaua sentinței civile nr.745/17.09.2007, s-a consemnat faptul că reclamantul nu a depus actele cu care înțelege să facă dovada discriminării în plata salariului și că nu mai are alte cereri, va fi înlăturată având în vedere faptul că prin sentința civilă nr.910/7.02.2008, s-a remediat acest aspect, dispunându-se îndreptarea erorii materiale din practicaua sentinței mai sus menționate, în sensul de a se menționa că "reclamantul arată că a depus actele cu care înțelege să facă dovada discriminării".
Vor fi înlăturate și criticile vizând nemotivarea sentinței atacate cu privire la soluția de respingere a pretențiilor bănești decurgând din pretinsa discriminare între salariul recurentului și cel al numitei, instanța de fond reținând în mod corect faptul că cele 2 persoane nu se află în situații comparabile, ce-a din urmă ocupând un alt post decât reclamantul și anume acela de "referent". iar nivelul studiilor nu este singurul criteriu în stabilirea salariului de bază, avându-se în vedere și alte criterii precum cantitatea și calitatea muncii, precum și condițiile de muncă.
Va fi înlăturată și critica vizând nepronunțarea de către instanța de fond cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, deoarece prin sentința civilă nr.910/7.02.2008, instanța de fond a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr.745/17.09.2007, în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 122,9 lei către reclamant.
Cu privire la actualizarea drepturilor cuvenite reclamantului, raportat la indicele de inflație și nu la dobânda de referință a Băncii Naționale a României, este de remarcat faptul că însuși reclamantul prin completarea acțiunii introductive, formulată la data de 05.09.2003 a solicitat indexarea drepturilor cuvenite "ținând cont de rata inflației", astfel încât instanța de fond s-a pronunțat potrivit art.129 pr.civ. în limitele investirii sale.
Va fi înlăturată și critica referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul a formulat o cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr.745/17.09.2007, și nu o cerere de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul acelei sentințe, deoarece instanța de fond nu este ținută de temeiul juridic indicat de parte care de altfel în speța de față a fost indicat în mod generic, (art.281 -2813pr.civ.), ci este obligată să dea calificarea corectă cererii deduse judecății, iar din conținutul cererii înregistrată la data de 31.10.2007, rezultă că se tindea atât la completarea dispozitivului sentinței civile mai sus menționate, cât și la îndreptarea unor erori materiale strecurate în practicaua acelei sentințe, aspect corect sesizat de către instanța fondului.
Nu va fi reținută nici critica vizând nepronunțarea de către instanța de fond în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, deoarece aceasta a fost respinsă de către instanța de fond, dispozițiile art.137 pr.civ. nefiind aplicabile decât în situația în care instanța de fond ar fi găsit întemeiată această excepție, consecința fiind aceea a neanalizării fondului cauzei, situație ce însă nu se regăsește în speța de față.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul, împotriva sentinței civile nr.745/17.09.2007 și sentinței civile nr.910/07.02.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.9805/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC 2000 SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
29.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Zuluf Petronela Iulia
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 754/2009. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 4927/2009. Curtea... → |
|---|
