Contestație decizie de concediere. Decizia 261/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 261

Ședința publică de la 01 Februarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Doina Vișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 3: Lucian Bunea

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtele SC Grup SRL și SC interguard Force SRL împotriva sentinței civile nr. 1719/04.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul legal al recurentelor-pârâte, personal și asistat de avocat ales, și pentru intimatul-reclamant avocat ales, cu împuternicire la dosar (fila 11), lipsă fiind intimatul-pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar prin serviciul registratură intimatul-reclamant prin avocat a depus întâmpinare (1 exemplar), împuternicire și chitanța nr. 7/18.01.2008.

Avocat pentru recurentele-pârâte depune la dosar împuterniciri și borderourile cu cheltuieli, iar apărătorul intimatului-reclamant un înscris, respectiv o adresă înaintată clientului său de către Parchetul de pe lângă Judecători Târgu Cărbunești.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Recurentele-pârâte prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Susține că prima instanță a dat o interpretare greșită dispoziției de scoatere de sub urmărire penală, întrucât, având în vedere specificul firmei (pază și protecție), prin faptele sale reclamantul a prejudiciat imaginea acesteia. instanței să observe că acestuia i-a fost aplicată o sancțiune contravențională, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a faptei, adresa depusă la acest termen neavând relevanță.

Avocat pentru intimatul-reclamant pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținere a hotărârii recurate drept temeinică și legală, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât dispozițiile art. 266 Codul Muncii au fost grav încălcate de către unitatea pârâtă, după cum rezultă din adresa depusă astăzi, fapta fiind săvârșită de către o altă persoană, neimpunându-se desfacerea contractului individual de muncă urmare a unui articol din presă.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin contestația formulată de petentul și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de munca si Asigurări Sociale sub nr- s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa fie anulate decizia nr.1565/18.10.2006 emisa de intimata Grup SRL si decizia nr.2234/18.10.2006 emisa de intimata Force SRL, sa se dispună reintegrarea in funcția deținuta anterior concedierii cu plata drepturilor bănești cuvenite de la concediere pana la reintegrarea efectiva, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, petentul a arătat ca prin deciziile contestate a fost concediat începând cu 20.10.2006 in baza art.61 lit.a coroborat cu art.264, alin.1 lit.f din Codul Muncii, fiind acuzat, in fapt, de sustragerea de produse petroliere de la punctul de lucru al, in acest sens întocmindu-se dosar penal.

In dovedirea celor susținute in contestație, petentul a depus la dosar, in copie deciziile contestate.

Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea contestației ca nefondată.

Prin încheierea de ședința din 22.12.2006 s-a dispus suspendarea judecații in baza art.244 Cod procedura civila, împotriva căreia s-a formulat recurs de către intimate.

Prin decizia nr.882/11.04.2007 a Curții de APEL CRAIOVAa fost admis recursul intimatelor, dispunându-se respingerea cererii de suspendare a judecații.

Tribunalul Gorj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința nr.1719 din 04.10.2007, pronunțată în dosarul nr.2954/CM/2006, a admis contestația formulata de petentul, in contradictoriu cu intimatele Grup si Force

A anulat decizia nr.1565/18.10.2006 emisa de Grup si decizia nr.2234/18.10.2006 emisa de intimata Force.

A dispus reintegrarea pe postul deținut anterior in cadrul intimatelor.

A obligat intimatele la plata către petent a drepturilor salariale începând cu 20.10.2006 pana la reintegrarea efectiva, precum si a cheltuielilor de judecata.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Petentul a fost salariatul intimatei Grup SRL începând cu 01.03.2005 in funcția de agent de paza, control acces, ordine si intervenție, cu norma întreaga si al intimatei Force SRL, având aceeași funcție de agent de paza, control acces, ordine si intervenție, cu fracțiune de norma de 4 ore pe zi, începând cu 01.03.2005, așa cum rezulta din contractul individual de munca nr.875/14.03.2005(filele 11-13), pana la 20.10.2006, data cu care a fost concediat in baza art.61 lit.a coroborat cu art.264 alin.1 lit.f Codul Muncii.

Potrivit art.267 alin.1 Codul Muncii sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsura, cu excepția celei prevăzute la art.264 alin.1, lit.a, nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Din actele depuse de către cele doua intimate a rezultat că actul de cercetare disciplinara prealabila care a stat la baza emiterii celor doua decizii contestate, este emis de una dintre intimate, respectiv Ford, or Grup nu putea emite o decizie de concediere disciplinara fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Mai mult decât atât, in mod nelegal, petiționarul a fost concediat disciplinar de către cele doua intimate, pentru aceeași abatere reținuta in sarcina sa, încetând raporturile de munca cu acestea, întrucât in data de 08.10.2006, ora 7.00 se afla in exercitarea atribuțiunilor de serviciu stabilite printr-un singur contract individual de munca, nespecificându-se in executarea cărui contract se afla petentul.

Potrivit art.263 alin.2 Codul Muncii abaterea disciplinara este o fapta in legătura cu munca si care consta intr-o acțiune sau inacțiune săvârșita cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

In actul de cercetare disciplinara care a stat la baza emiterii celor doua decizii contestate, întocmit de către intimata Force s-a reținut ca petentul a fost surprins cu gazolina furata depozitata in autoturismul proprietate personala, fără a se arata in conținutul acestuia care fapta savârșită de către petiționar reprezintă, in concret abaterea prevăzuta de art.142, punctele 16 si 24 din Regulamentul Intern, precum si cea din fisa postului, punctul 6.

De altfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Carbunesti, in dosarul 2343/P/2006 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a petentului, reținând ca acesta nu se face vinovat de savârșirea vreunei infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal și motivat intimatele SC GRUP SRL și SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că cererea este întemeiată pe prev. art.304 pct.9 pr.civ. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de fond a reținut eronat în considerentele sentinței faptul că actul de cercetare disciplinară care a stat la baza emiterii celor două decizii de concediere este emis doar de către una din intimate, respectiv SC SRL nefiind astfel respectate dispoz.art.267 alin.1 CM, pentru SC GRUP SRL, neputându-se emite o decizie de concediere disciplinară, întrucât nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, deoarece din actele depuse la dosar rezultă faptul că cercetarea disciplinară prealabilă s-a desfășurat în condițiile legale pentru ambele societăți al căror angajat a fost reclamantul.

Instanța de fond a dat o interpretare greșită efectelor ordonanței de scoatere de sub urmărire penală pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Cărbunești în dosar nr.2343/P/2006, reținând faptul că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni, deoarece prin aplicarea dispoz.art.18 ind.1 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, se apreciază doar asupra sancțiunii ce trebuie aplicate, însă organele de cercetare penală au reținut faptul că învinuitul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, dar o faptă care prezintă un grad scăzut de pericol social, astfel că aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, nu exclude reținerea vinovăției învinuitului.

Motivul pentru care s-a emis decizie de concediere și de către SC SRL, deși la data de 08.10.2006, intimatul se afla în serviciu operativ pe mașina de intervenție din obiectivul - - formațiunea, executând serviciul pentru SC GRUP SRL unde avea contract cu normă întreagă, este dat de faptul că, SC SRL, este subcontractantă pentru SC GRUP SRL.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, motivând că la data când a fost concediat se afla angajat la cele două societăți, respectiv SC GRUP SRL și SRL, care în contradicție cu art.267 alin.1 Codul Muncii au emis două decizii de concediere, fiind făcută în acest sens cu o singură cercetare prealabilă.

A mai arătat că a fost concediat disciplinar nelegal, de către cele două societăți, pentru aceeași abatere reținută în sarcina sa.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispoz.art.304 ind.1 pr.civ. Curtea a reținut următoarele:

Intimatul a fost salariat la SC SRL cu o fracțiune de normă de 4 ore/zi conform contractului individual de muncă nr.875/14.03.2005 și cu normă întreagă la SC GRUP SRL conform contractului individual de muncă nr.836/10.03.2005.

Cele două societăți comerciale au aceeași structură a acționariatului, sunt conduse de aceeași persoană și au o politică comună în activitatea de desfășurare a activității.

SC SRL este subcontractantă pentru SC GRUP SRL, conform contractului de prestări servicii nr.067/01.04.2005 (filele 86-88, dosar fond), această din urmă societate încheind contractul cu beneficiara SA - Secția.

Instanța de fond a admis contestația, și a anulat decizia nr.1565/18.10.2006 emisă de SC GRUP SRL și decizia nr. 2234/18.10.2006 emisă de intimata SC SRL, dispunând reintegrarea petentului pe postul deținut anterior în cadrul intimatelor, motivând că din actele depuse de către cele două intimate rezultă că actul de cercetare disciplinară prealabilă care a stat la baza emiterii celor două decizii contestate este emis de una dintre intimate, respectiv SC SRL, ori SC GRUP SRL nu putea emite o decizie de concediere disciplinară fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Curtea reține că cele două unități angajatoare au respectat dispozițiile prevăzute de art.267 Codul Muncii, în sensul că au efectuat cercetarea disciplinară prealabilă.

Astfel, SC SRL a emis decizia nr.803 din 10.10.2006 iar SC GRUP SRL a emis decizia cu nr.1033 din 10.10.2006, prin care au decis componența comisiilor care să desfășoare cercetarea disciplinară prealabilă efectuată cu ocazia sustragerii de produse petroliere din locația jud.G în data de 08.10.2006 de către salariații și G (filele 17,38- dosar fond).

De asemenea, intimatul petent a fost convocat în scris să se prezinte în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, în convocările emise de cele două recurente, respectiv SRL și GRUP SRL, menționându-se obiectul cercetării disciplinare, data, ora și locul întrevederii (filele 18, 39- dosar fond).

Intimatul s-a prezentat la cercetarea disciplinară efectuată de fiecare din cele două unități angajatoare, dând câte o notă de raport. A fost întocmit actul de cercetare disciplinară atât de SRL cât și de GRUP SRL (filele 19-22, 40-43, dosar fond).

Cum măsura concedierii intimatului a fost anulată pentru lipsa efectuării cercetării prealabile de către unul dintre angajatori, cauza soluționându-se pe excepția nulității absolute a celor două decizii de sancționare disciplinară, Curtea reține că prima instanță nu intrat în cercetarea fondului, astfel că în baza art.312 alin.5 pr.civ. va fi admis recursul, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță Tribunalul Gorj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, pentru judecarea cauzei pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtele SC GRUP SRL și SC SRL împotriva sentinței civile nr. 1719/04.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță- Tribunalul Gorj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.jud.

Ex.4//29.02.2008

Jud.fond.

Președinte:Doina Vișan
Judecători:Doina Vișan, Mihaela Mitrancă, Lucian Bunea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 261/2008. Curtea de Apel Craiova