Contestație decizie de concediere. Decizia 2612/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(512/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2612/
Ședința publică din data de 23 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă SC SRL, împotriva sentinței civile nr.5776 din 18 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 44505/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, personal, lipsind recurenta pârâtă SC SRL. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant, a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri anexă, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 15.04.2009.
Din oficiu, Curtea invocă excepția tardivității declarării recursului, în baza art.80 din Legea nr. 168/1999, față de împrejurarea că recursul trebuia declarat în termen de 10 zile de la data comunicării sentinței; în speța dedusă judecății sentința civilă a fost comunicată la data de 08.12.2008(fila 14 7dosar fond), iar recursul a fost declarat la data de 23.12.2008(fila 2 dosar recurs). Cu privire la plicul atașat la fila 10 dosar, se constată că acesta are ștampila unei societăți și nu a unui oficiu poștal, motiv pentru care nu poate fi reținut în cauză.
Intimatul reclamant, personal, solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.5776/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, s-a admis contestația formulata de reclamantul, in contradictoriu cu parata SC SRL; s-a constatat nulitatea deciziei nr. -/22.11.2007 emisa de intimată; s-a dispus reintegrarea contestatorului in funcția deținuta anterior emiterii deciziei de concediere; a fost obligată intimata la plata către contestator a despăgubirilor egale cu salariile indexate.majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta; a fost obligată intimata la 1500 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul intimatei în calitate de agent turism, începând cu data de 1.07.2006, potrivit contractului individual de muncă înregistrat cu nr.-/18.07.2006 la ITM
Prin decizia nr. -/22.11.2007 intimata a stabilit că, începând cu data de 23.11.2007, încetează contractul individual de muncă al contestatorului, în baza art.61 lit.a din codul muncii.
Articolul 61 lit. a din codul muncii instituie posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară. Potrivit art.62 alin. 11 din codul muncii, decizia de concediere trebuie să fie întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 263 - 268 codul muncii.
Din actele depuse la dosar, instanța de fond a reținut că măsura concedierii, ca sancțiune disciplinară, a fost dispusă ca urmare a efectuării cercetării disciplinare, prin parcurgerea procedurii reglementată de art.267 codul muncii.
Astfel, cu adresa nr.6843/17.11.2007 reclamantul a fost convocat la cercetare disciplinară pentru aceeași zi, orele 11,30, iar cercetarea a avut loc, salariatul exprimându-și în scris punctul de vedere cu privire la fapta cercetată.
Verificând conținutul deciziei de concediere, instanța de fond a constatat că aceasta cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de art.268 alin.2 din codul muncii, decizia de concediere fiind întocmită cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege.
S-a reținut în decizia de sancționare că în data de 14.11.2007 a fost emisă decizia de delegare nr.6.52477, conform căreia, începând cu acea dată, reclamantul își desfășura activitatea la Agenția Padova. Prin această decizie a fost anulată decizia nr.6.48383/20.10.2007, conform căreia reclamantul fusese delegat la Agenția. Salariatul a adresat administratorului llie o cerere pentru aprobarea încetării delegării începând cu acea dată și, cu toate că nu a primit acordul pentru a pleca în
țară, a părăsit teritoriul Italiei la data de 15.11.2007, acumulând absențe nemotivate.
În consecință, a reținut angajatoarea că salariatul se face vinovat de faptul că a refuzat să execute sarcinile încredințate de șeful ierarhic, transmise în temeiul sarcinilor de serviciu și că a părăsit locul de muncă fără aprobarea conducerii.
Contestatorul a invocat nulitatea deciziei de sancționare cu motivarea că la data de 15.11.2007 a solicitat conducerii societății încetarea delegării, cererea fiind aprobată de către aceasta, precum și că regulamentul de ordine interioară invocat în decizia de concediere nu i-a fost adus la cunoștință niciodată.
Prin decizia nr.6.48383/20.10.2007 intimata a decis delegarea reclamantului în Italia, la Agenția, în perioada 1.11.2007 - 1.01.2008, iar la data de 14.11.2007 a revenit asupra măsurii, prin decizia nr.- dispunând ca delegarea salariatului să aibă loc la Agenția Padova din Italia, în perioada 14.11.2007 - 1.01.2008.
Reclamantul a formulat cerere de încetare a detașării începând cu data de 15.11.2007, înscrisul doveditor purtând mențiunea "se aprobă" și semnătura numitei llie, datate 15.11.2007. Identitatea persoanei semnatare a mențiunii de aprobare nu a fost contestată de părți, însă funcția pe care aceasta o îndeplinea în cadrul agenției este incertă întrucât pârâta are susțineri contradictorii. In decizia de concediere s-a consemnat că llie este administrator, în întâmpinare s-a consemnat că aceasta este director zonal Italia, iar prin notele scrise depuse la 30.06.2008 a specificat că persoana este director de agenție, angajat al altei societăți. Din înscrisul depus de intimată la dosar rezultă că llie a încheiat contract individual de muncă cu SC SRL, începând cu data de 1.10.1999, pentru funcția de șef agenții, însă actul nu face pe deplin dovada faptului că persoana respectivă nu era salariata intimatei la data de 15.11.2007.
Contestatorul a recunoscut faptul că a părăsit locul de muncă unde fusese delegat.
Potrivit art.29 din regulamentul intern al intimatei, în cazul abaterilor grave sau repetate, sancțiunea disciplinară aplicată va fi aceea a desfacerii disciplinare a contractului de muncă. Totodată, art.30 punctele 10 și 14 din regulament prevăd că refuzul de a executa sarcini și lucrări încredințate de șeful ierarhic, transmise în temeiul sarcinilor de serviciu și întârzierile repetate și părăsirea locului de muncă fără aprobarea conducerii societății constituie abateri grave.
Aceasta fiind situația de fapt și stabilind dispozițiile legale și cele interne aplicabile, instanța de fond a apreciat că fapta de a contesta în scris decizia de delegare nu constituie abaterea disciplinară constând în refuzul de a executa sarcina de serviciu, căci a contesta o măsură nu este același lucru cu a refuza aducerea la îndeplinire a acestei măsuri. De asemenea, în privința faptei de a părăsi locul de muncă nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare întrucât reclamantul nu a acționat cu vinovăție, a părăsit locul de delegare, însă a adoptat această atitudine ca urmare a aprobării cererii sale de către persoana despre care știa că se ocupa de conducerea agenției. Intimata, care are sarcina probei potrivit art.287 din codul muncii, nu a probat că a adus la cunoștința reclamantului procedura aprobării cererii de părăsire a locului de muncă, nu a depus fișa postului acestuia, din care să rezulte persoana căreia i se subordona și nici nu a dovedit faptul că i s-au adus la cunoștință aceste împrejurări.
Așa fiind, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare, a dispus anularea deciziei de concediere în baza art.78 codul muncii, repunerea părților în situația anterioară concedierii, în sensul că reclamantul să fie reintegrat în funcția deținută, iar angajatorul să fie obligat la plata către contestator a despăgubirii egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de contestator cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat recurenta-pârâtă SC SRL, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea în totalitate a sentinței civile recurate și rejudecând, respingerea contestației și a cererilor subsecvente promovate de intimatul-reclamant, ca neîntemeiate.
La termenul de astăzi - 23.04.2009, în ședință publică, Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului, motivat de faptul că declararea recursului s-a făcut cu depășirea termenului de 10 zile de la data comunicării sentinței.
Conform art.80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Astfel, sentința civilă a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 8.12.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 147 din dosarul de fond, iar recursul a fost declarat la data de 23.12.2008- fila 2 dosar recurs.
Curtea reține conform dovezilor de la dosar în privința comunicării recursului către instanța de recurs că această comunicare nu s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale.
Astfel, în fapt recursul a fost comunicat prin intermediul unui curier rapid numit "Poșta " care aparține recurentei.
Potrivit art. 104 proc. civ. "Actele de procedură civilă trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui".
Prin urmare, având în vedere că aceste cerințe cerute de textul de lege precitat nu au fost respectate de către recurenta-pârâtă care a trimis recursul prin intermediul unei societăți de curierat rapid intitulată "Poșta ", și care nu îndeplinește cerințele legale menționate mai sus, respectiv nu este un oficiu poștal ( societatea de curierat rapid aparținând recurentei și neavând rolul unui oficiu poștal) și nu a fost predat recomandat înainte de împlinirea termenului de recurs.
Curtea constată că recursul este tardiv formulat, deoarece a fost înregistrat cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 104 proc. civ.
Având în vedere faptul că nerespectarea termenului pentru declararea căii de atac atrage sancțiunea decăderii părții, Curtea va admite excepția de tardivitate și va respinge recursul recurentului-contestator, ca fiind tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca fiind tardiv declarat de recurenta-pârâtă SC SRL împotriva sentinței civile nr. 5776/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. Dact.: 2ex./25.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 12/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2726/2009. Curtea... → |
|---|
