Contestație decizie de concediere. Decizia 268/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 268/R-CM
Ședința publică din 19 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL S,-, județul S, împotriva deciziei civile nr.147/R-CM din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru contestatoare, în baza împuternicirii avocațiale nr.1007/18.01.2010 emisă de Baroul București - Cabinet individual, lipsă fiind intimata -
Procedura este legal îndeplinită.
Contestația este legal timbrată cu suma de 10 lei - taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța nr.3835/19.02.2010 aflată la fila 25 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul contestatoarei depune la dosar delegație de reprezentare, chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
La solicitarea instanței, apărătorul contestatoarei arată că, în cauză, este vorba despre o greșeală de judecată și nu o greșeală materială, întrucât instanța de fond a acordat despăgubiri intimatei pentru o altă perioadă decât cea solicitată de aceasta. Precizează că, în prezent, s-a început executarea silită a sentinței de fond.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost motivată, întemeiată pe dispozițiile art.318 teza I Cod procedură civilă, desființarea deciziei atacate și rejudecarea recursului, fără cheltuieli de judecată. Se arată că instanța de fond nu a luat în considerare actele depuse la dosar de către societate care atestă că, în perioada 01.10.2007-08.10.2007 reclamanta a fost în concediu acordat ca urmare a căsătoriei, deci SC SRL nu poate fi obligată la plata unei diurne inclusiv pentru această perioadă. Se mai precizează că, după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței de fond, deși s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe post, aceasta nu s-a prezentat nici până la această dată pentru a ocupa postul.
CURTEA
Constată că, la data de 21.12.2007 contestatoarea -a a formulat contestație împotriva deciziei nr.-/14.11.2007 emise de intimata - S, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia, repunerea în situația anterioară, respectiv reintegrarea pe postul avut la data desfacerii contractului de muncă, plata despăgubirilor bănești reprezentând diurna în euro pentru lunile octombrie și noiembrie 2007, în care a fost detașată în Italia, salariul pe aceeași perioadă, plata orelor suplimentare efectuate în Italia în perioada 8.10.2007 - 15.11.2007, a salariului indexat, majorat și reactualizat, precum și a celorlalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că a fost angajată cu contract de muncă la data de 14.07.2007 pe funcția de agent turism în cadrul pârâtei, urmând să-și desfășoare activitatea la Sucursala din Pitești - Muntenia - Hotel Parter.
La data de 8.10.2007 a fost detașată la punctul din Italia - Trieste cu aceleași atribuții ca și în România, în plus efectuând și operația de coletărie.
Cazarea i-a fost asigurată în orașul, la o distanță de 83 km. față de locul de muncă, distanță pe care aceasta o parcurgea dus - întors cu trenul. Programul normal cu publicul era de la ora 900la ora 1800, inclusiv sâmbăta și duminica.
Datorită stresului, oboselii acumulate și condițiilor meteo, aceasta a simțit nevoia pentru a se reface, a unei zile libere pe care a solicitat-o de la societate. Solicitarea a făcut-o telefonic șefului de zonă. A solicitat relații directe de la directorul general, care-și avea sediul în Italia, la Padova, acesta din urmă îndrumând-o să se adrese direct patronului firmei pentru a i se trimite un înlocuitor.
Deoarece starea de sănătate i s-a înrăutățit, la 13.11.2007 a formulat și o cerere scrisă la care nu a primit răspuns, la 15.11.2007 a fost înlocuită de directorul de zonă, iar la 16.11.2007 a plecat în România.
La 19.11.2007 i-a fost eliberat certificatul medical pentru 12 zile de către medicul de familie, iar la 3.12.2007, prezentându-se la serviciu, i s-a adus la cunoștință că i-a fost desfăcut contractul de muncă, înmânându-i-se decizia nr.-/14.11.2007.
Contestatoarea a considerat că măsura luată de către intimată este abuzivă și unilaterală, reținându-i-se toate drepturile salariale din Italia și România.
Prin întâmpinare, intimata - Sas olicitat respingerea contestației, motivat de faptul că în raport de dispozițiile art.42 din Codul muncii, locul muncii poate fi modificat unilateral de angajator prin delegarea angajatului la un alt loc de muncă.
Ca urmare, contestatoarea trebuia să dea curs delegării, având în vedere că aceasta nu constituie o ofertă, ci o măsură obligatorie dispusă de angajator.
Contestatoarea a adus la cunoștință intimatei starea de sănătate precară, arătând că nu poate să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu, situație în care a fost înlocuită temporar de directorul zonal din Italia.
Aceasta s-a întors în țară, fără a avea acordul conducerii și fără a înștiința societatea despre măsurile pe care le-a luat în concret pentru ameliorarea stării de sănătate.
Prin sentința civilă nr.971/CM/06.10.2008, Tribunalul Argeșa admis în parte contestația, a anulat decizia nr.-/14.11.2007 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior concedierii, obligând unitatea la plata diurnei și a drepturilor salariale pentru perioada 01.10.2007 - 14.11.2007.
A mai obligat intimata la plata drepturilor salariale indexate, majorate și actualizate, precum și a celorlalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat de la data de 15.11.2007 până la reintegrarea efectivă.
A respins cererea de plată a sporului la salariu pentru munca suplimentară.
În fine, a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată de 1.200 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în fapt următoarele:
Contestatoarei i-a fost comunicată la data de 3.12.2007 decizia nr.-/14.11.2007 eliberată de către intimata S, prin care înceta contractul de muncă în conformitate cu dispozițiile art.55 lit.b) din Codul muncii, respectiv ca urmare a acordului părților.
Anterior încetării contractului de muncă, contestatoarea și-a desfășurat activitatea în cadrul societății intimate în calitate de agent turism, iar potrivit deciziei nr.-/15.09.2007, aceasta a fost delegată în perioada 1.10.2007 - 1.12.2007 în Italia - Agenția Trieste.
Activitatea efectivă pe care o efectua contestatoarea la punctul de lucru din Italia a fost adusă la cunoștința intimatei, în sensul că pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu trebuia să efectueze naveta cu trenul pe o distanță de 83 km. dus-întors și să lucreze efectiv în punctul de lucru 9 ore.
Situația de fapt arătată de către contestatoare prin acțiune a fost confirmată și de către intimată, atât prin întâmpinare, cât și prin interogatoriul administrat acesteia.
De asemenea, s-a constatat că martorul audiat în cauză evidențiază durata deplasării la locul de muncă, precum și înrăutățirea stării de sănătate în perioada în care se afla în Italia.
S-a reținut că decizia întocmită de intimată nu se întemeiază pe dispozițiile art.55 lit.b) din Codul muncii deoarece contractul individual de muncă al contestatoarei nu a încetat ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea, ci a reprezentat o voință unilaterală a angajatorului.
S-a mai reținut că intimata, respectiv societatea angajatoare, nu a evidențiat prin probele administrate culpa salariatului sau situația că acesta nu corespunde profesional locului de muncă în care a fost încadrat.
În baza dispozițiilor art.78 pct.2 din Codul munciis -a dispus și repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, respectiv reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii.
Deoarece în perioada 1.10.2007 - 14.11.2007 contestatoarea și-a desfășurat activitatea la Agenția Trieste din Italia cu aceleași atribuții ca și în România, s-a dispus ca intimata să plătească acesteia și contravaloarea diurnei, precum și contravaloarea drepturilor salariale pe aceeași perioadă, așa cum a recunoscut în interogatoriul administrat potrivit cu care contestatoarei nu i-au fost achitate drepturile salariale cuvenite.
Legat de plata sporului pentru orele suplimentare s-a reținut că nu a fost probată prestarea muncii peste durata normală de lucru. S-a făcut și aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, intimata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
- Stabilind obligația de plată a diurnei și a drepturilor salariale pentru perioada 1.10.2007 - 14.11.2007, sentința nu precizează cuantumul acestor drepturi bănești, motiv pentru care hotărârea nu poate fi executată.
Unitatea nu poate plăti contestatoarei orice sumă de bani cu acest titlu.
Pe de altă parte, indexarea și actualizarea prevăzute pentru cea de-a doua obligație de plată trebuie să se raporteze la o sumă de bani precis determinată.
În cazul în care reclamanta nu cunoștea cuantumul exact al sumelor de bani pe care le solicită, avea obligația conform art.112 pct.3 Cod procedură civilă de a arăta valoarea obiectului cererii după prețuirea sa, fiind necesară apoi determinarea sumei exacte prin expertiză contabilă.
- Critica următoare constă în aceea că instanța de fond a dispus plata diurnei pentru altă perioadă decât cea precizată în acțiune.
Contestatoarea a solicitat plata diurnei pentru lunile octombrie și noiembrie 2007 în euro.
- Contrar celor reținute în motivarea hotărârii, a rezultat din probele administrate că de la data la care s-a convenit punerea în aplicare a deciziei de detașare - 8.10.2007 - și până la data de 13.11.2007 salariata nu a anunțat angajatorul că lucrează zilnic mai mult de 8 ore și că durata deplasării spre locul de muncă este foarte mare.
Angajatorul, cu bună-credință, de îndată ce a luat cunoștință de cererea din 13.11.2007 a dispus măsuri concrete pentru asigurarea unui înlocuitor.
Afirmațiile contestatoarei legate de starea de sănătate sunt contradictorii. În referatul din 13.11.2007 aceasta acuză criză de fiere. În contestație se referă la stres, oboseală și la nevoia refacerii capacității de muncă.
Ulterior, abia la 4 zile de la întoarcerea în țară, se prezintă la medicul de familie și obține un certificat medical pentru un alt diagnostic.
Nu a anunțat angajatorul despre existența certificatului medical.
Deși putea desface disciplinar contractul de muncă al contestatoarei datorită absenței de la serviciu, unitatea a ales varianta încetării raporturilor de muncă pe baza acordului părților, consimțământul salariatei fiind exprimat în adresa trimisă conducerii în data de 13.11.2007.
Decizia contestată a fost astfel luată în avantajul contestatoarei.
- O ultimă critică vizează greșita reținere a neplății drepturilor salariale pentru perioada de detașare. Sumele de bani cuvenite potrivit legii pentru detașare au fost depuse prin bancă în contul de card. Pentru această perioadă unitatea a asigurat cazarea, masa și transportul.
Prin decizia nr.147/R-CM/30 ianuarie 2009, Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată S, și a obligat-o pe această să plătească intimatei-contestatoare -a suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Indemnizația de delegare sau diurna, așa cum s-a stabilit prin hotărâre, se cuvine intimatei-contestatoare pentru perioada în care a lucrat la punctul de lucru din Italia.
Cuantumul acesteia se stabilește prin negociere la nivel de unitate.
În lipsa unei astfel de negocieri, potrivit contractului individual de muncă - cap.J - Salarizare - pct.6 - contestatoarea are dreptul la o diurnă al cărei cuantum este stabilit prin dispozițiile art.9 din nr.HG1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice, pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului.
Angajatorul nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor legale, cu atât mai mult cu cât negocierea diurnei peste limita prevăzută de lege pentru instituțiile publice este posibilă și potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel național.
Aceasta înseamnă că în oricare dintre cele două variante, negociere realizată la nivel de unitate/grupuri de unități sau ramură de activitate sau dispoziții legale - cuantumul drepturilor bănești cuvenite pentru delegație este determinat, implicit executarea obligației ușor de realizat.
Pe de altă parte, plata drepturilor salariale pe o perioadă delimitată în hotărâre este o obligație posibil de realizat câtă vreme drepturile salariale sunt stabilite prin negociere în sumă fixă, respectiv în procente aplicate la suma reprezentând salariul de încadrare.
Prin urmare, contrar celor susținute de recurenta-intimată, există o bază de calcul pentru aplicarea indexării și actualizării.
Precizând titlul și perioada pentru care solicită drepturile bănești, contestatoarea a formulat cererea de chemare în judecată cu respectarea prevederilor art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă. Obiectul acesteia este cel puțin determinabil.
Instanța de fond nu a depășit limitele învestirii atunci când a fixat ca perioadă pentru care se cuvine plata diurnei pe aceea cuprinsă între 1.10.2007 și 14.11.2007.
În cererea de chemare în judecată acest capăt de cerere vizează lunile octombrie și noiembrie 2007. se vedea de asemenea faptul că nu a fost stabilită prin sentință moneda în care urmează a se face plata diurnei tocmai în aplicarea regulilor privitoare la stabilirea drepturilor speciale de delegare arătate mai sus.
Apărările vizând buna-credință a angajatorului, care nu a sancționat disciplinar absența nejustificată de la serviciu, nu a avut relevanță în cauză.
Nu a putut face obiectul examinării existența sau nu a unei abateri disciplinare câtă vreme încetarea raporturilor de muncă a fost dispusă pentru un alt motiv.
Pe de altă parte, protejarea salariatului, invocată de unitate, a fost contrazisă tocmai de încetarea raporturilor de muncă în lipsa acordului acestuia. În adresa înaintată unității în ziua de 13.11.2007, contestatoarea a solicitat întreruperea activității pentru refacerea sănătății și asigurarea pe această perioadă a unui înlocuitor, nu încetarea raporturilor de muncă. Pentru această din urmă situație, consimțământul ambelor părți trebuie să fie explicit și să nu lase loc de îndoieli.
Legat de ultima critică, s-a observat că nu a rezultat din înscrisurile aflate în dosarul de fond sau în cel de recurs transferul bancar al drepturilor salariale cuvenite pentru perioada de detașare.
La data de 19.02.2010, s-a formulat de către contestatoarea Soc ontestație în anulare împotriva deciziei civile nr.147/R-CM/30 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, solicitând instanței ca în baza dispozițiilor art.318 teza I din Codul d e procedură civilă să se admită contestația în anulare, consecința desființării deciziei și a rejudecării recursului formulat împotriva sentinței civile nr.971/CM/6.10.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
În motivarea contestației în anulare se arată de către contestatoare că deși în motivele de recurs au fost invocate neregularități în privința drepturilor acordate de către instanța de fond în favoarea intimatei-contestatoare, instanța nu a luat în considerare aceste susțineri, deși existau înscrisuri certe, care dovedeau că în perioada 1.10.2007-8.10.2007, intimata a fost în concediu ca urmare a căsătoriei, iar contestatoarea a fost obligată și executată silit la plata unei diurne inclusiv pentru această perioadă.
Se precizează, în continuare de către contestatoare, că este nedrept și nelegal ca intimata-contestatoare să primească pentru perioada în care a fost în voiaj de nuntă, daune, despăgubiri și drepturi salariale, inclusiv majorări, actualizări și indexări a acestor sume de bani.
În concret, din cauza unei greșeli de judecată s-a ajuns la situația în care, suma inițială pe care trebuia să o plătească contestatoarea să se tripleze, iar intimata-contestatoare să se îmbogățească fără justă cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului și decizia civilă nr.147/R-CM/30 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare, se constată de către C că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.318 teza I din Codul d e procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Prin greșeală materială, în sensul dispozițiilor art.318 teza I Cod procedură civilă, se înțelege o greșeală procedurală, respectiv de calculare a termenului de recurs, de timbrare etc. și nicidecum o greșeală de judecată, de interpretare a dispozițiilor legale sau de apreciere a probelor, întrucât dacă s-ar admite o asemenea situație ar însemna că legiuitorul ar permite judecarea unui recurs la un recurs, ceea ce este inadmisibil.
De aceea, greșelile de fond pe care contestatoarea le impută de altfel instanței de recurs, tinzând în acest fel la rejudecarea litigiului de către aceeași instanță, nu pot în nici un fel să fie valorificate pe calea contestației în anulare, de esența acesteia este remedierea unor neregularități procedurale săvârșite de către instanță și nu reluarea, independent de neregularitățile expres prevăzute de art.318 Cod procedură civilă a judecății fondului litigiului.
De altfel, contestatoarea în concluziile pe care le-a pus cu ocazia judecării contestației în anulare a precizat în mod expres că s-a produs o greșeală de judecată a instanței de recurs și după cum se poate observa de altfel, din lecturarea motivelor de recurs toate criticile pe care le invocă acum în prezenta contestație în anulare au făcut obiectul examinării instanței de recurs, situație față de care, se constată de către C că susținerea contestatoarei, precum și pretinsul temei de drept nu pot fi încadrate în situațiile de excepție prevăzute de legiuitor în cadrul contestației în anulare.
Față de cele arătate mai sus, reținând deci, că nu sunt îndeplinite condițiile textului de lege special, Curtea în baza dispozițiilor art.320 Cod procedură civilă, va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea-intimată, cu sediul în S,-, județul S, împotriva deciziei civile nr.147/R-CM/30 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, intimată fiind contestatoarea, domiciliată în Pitești, str.-, bloc 9,.A,.118, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./22.02.2010
GM/4 ex.
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1801/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 913/2009. Curtea de... → |
|---|
