Contestație decizie de concediere. Decizia 270/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 270
Ședința publică din data de 17 februarie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de pârâta BCR SA B împotriva sentinței civile nr. 676/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, consilier juridic și reprezentantul reclamantei intimate, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială, chitanță privind plata onorarului de avocat și concluzii scrise, iar reprezentanta pârâtei recurente, care depune la dosar un înscris reprezentând un articol din ziarul " ", intitulat "Bancă țepuită din interior?" referitor la ancheta penală desfășurată în cadrul BCR agenția.
Nemaifiind alte cereri formulate se acordă cuvântul în dezbaterea recursului
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru judecata în fond la Tribunalul Arad în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, arătând că dispozițiile art. 268 lit. c Codul muncii au fost respectate, decizia de concediere fiind legală.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru motivele arătate în concluziile scrise, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare asupra recursului, constată că prin sentința civilă nr. 676/14.10.2008 Tribunalul Arada admis contestația formulată de reclamanta împotriva pârâtei BCR SA B, a anulat decizia nr. 913/08.08.2008 privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei.
S-a dispus reîncadrarea reclamantei în postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă până la reîncadrare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a constatat că decizia contestată este nulă absolut întrucât nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a și c Codul muncii, și anume descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară gravă și motivele pentru care s-au înlăturat apărările salariatului.
Astfel, indicarea că reclamanta nu a respectat procedura de încheiere a documentației de credit pentru 31 dosare de credit s-a apreciat a fi insuficientă și nerelevantă întrucât nu conține descrierea tuturor faptelor săvârșite de reclamantă în legătură cu munca sa, în executarea îndatoririlor legale de serviciu, în fiecare dosar de creditare, față de fiecare client, încălcarea obligațiilor reglementate prin normele
interne, rezultatul concret produs, raportul de cauzalitate dintre fapta ce constituie abatere și vătămarea relațiilor de creditare produsă, analiza apărărilor reclamantei.
Împotriva hotărâre a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivele de recurs hotărârea este criticată sub aspectul nelegalității arătându-se că în mod greșit instanța a reținut susținerile reclamantei referitoare la încălcările prevederilor art. 268 alin. 2 lit. a și d Codul muncii, de fapt reclamanta a reclamat încălcările prevederilor art. 266, art. 267, art. 268 alin. 1 Codul muncii și art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național.
În al doilea rând, se arată că decizia atacată a fost legal întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii, însă instanța a interpretat greșit actul dedus judecății considerând că faptele nu sunt descrise în cadrul deciziei atacate cu toate că faptele care constituie abatere disciplinară sunt descrise în pct. 1 al deciziei prin trimitere la reglementările interne care au fost încălcate.
În al treilea rând, se arată că prevederile art. 268 alin. 2 lit. c Codul muncii au fost respectate, reclamanta recunoscând săvârșirea faptelor prin răspunsurile date în cadrul chestionarului cercetării disciplinare, astfel că nu mai puteau fi consemnate motivele pentru care au fost înlăturate apărările acesteia.
În concluzie, recurenta susține că în mod greșit nu au fost puse în discuția părților aspectele de temeinicie ale sancțiunii disciplinare și nici despăgubirile constând în drepturile salariale de care reclamanta a fost lipsită.
Prin concluziile scrise, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că motivele de nelegalitate ale deciziei, prin contestația formulată, se referă la prevederile art. 267 Codul muncii și art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, cât și la prevederile art. 268 Codul muncii, astfel că motivul de recurs ce presupune aplicarea greșită a legii de către instanță este neîntemeiat.
Referitor la pronunțarea unei hotărâri nelegale se arată că în cauză procedura cercetării disciplinare s-a desfășurat nelegal cu nerespectarea dreptului la apărare.
Dispozițiile art. 268 Codul muncii au fost încălcate în ceea ce privește elementele deciziei de concediere, dosarele de credit nefiind individualizate raportat la data emiterii deciziei, iar în al doilea rând descrierea faptei nu s-a realizat și nici motivele pentru care s-au înlăturat apărările nu sunt conținute în decizia contestată.
În ceea ce privește cererea având ca obiect despăgubiri se arată că dispozițiile art. 78 Codul muncii obligă angajatorul la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, astfel că nu este obligatorie o solicitare expresă din partea angajatului în acest sens în situația în care se anulează decizia de concediere.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor invocate precum și ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În baza deciziei nr. 913/08.08.2008 emisă de către Banca Comercială Română SA, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei, pentru săvârșirea unor grave abateri disciplinare constatate de organele de control prin adresa nr. 7284/10.07.2008, înaintată comisiei de disciplină în vederea stabilirii măsurilor sancționatoare.
Analizând conținutul deciziei contestate se reține că acest act juridic nu cuprinde descrierea faptelor care constituie abateri disciplinare și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă, astfel că devin incidente dispozițiile art. 268 pct. 2 lit. a și c din Codul muncii raportat la dispozițiile art. 27 Codul muncii care prevăd sancțiunea nulității absolute ce se aplică deciziei în speță.
Susținerile recurentei referitoare la reținerea greșită de către instanță a motivelor de nelegalitate invocate de către reclamantă prin contestația formulată,
sunt neîntemeiate câtă vreme contestatoarea a invocat excepția nulității absolute a deciziei de concediere în temeiul dispozițiilor art. 267 Codul muncii, art. 268 Codul muncii și art. 75 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel național.
De asemenea, motivul de recurs vizând cererea referitoare la despăgubiri acordate reclamantei care nu ar fi fost pusă în discuția părților, este neîntemeiat întrucât o astfel de cerere se soluționează în virtutea aplicării dispozițiilor art.78 Codul muncii ca efect a anulării deciziei de concediere și repunerea părților în situația anterioară emiterii actului juridic anulat.
În consecință, excepția nulității absolute a fost temeinic reținută de către prima instanță, elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 263 - 268 Codul muncii nefiind cuprinse în conținutul deciziei nr. 913/08.08.2008, astfel că sancțiunea a fost corect aplicată de către prima instanță.
În considerarea celor de mai sus, potrivit dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul iar potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenta să-i plătească intimatei suma de 1.238 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și contravaloarea serviciilor prestate în baza contractului încheiat între intimată și prestator servicii - SC SRL A, ocazionate de către intimată; cererea recurentei privind neacordarea cheltuielilor de judecată care fac obiectul contractului de prestări servicii fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta BCR SA B împotriva sentinței civile nr. 676/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenta să-i plătească reclamantei intimate suma de 1.238 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 02.03.2009
Tehnored. /2 ex/ 02.03.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Mihail Decean, Aurelia Schnepf
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1647/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 540/2009. Curtea de... → |
|---|
