Contestație decizie de concediere. Decizia 2922/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2922
Ședința publică din data de 15 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă C " " SRL A împotriva sentinței civile nr. 516/28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-intimat personal și asistat de avocat, iar pentru pârâta-recurentă se prezintă avocat.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 19.09.2008, intimatul a depus întâmpinare, împuternicirea avocațială nr. 66/2008, copia dispoziției nr. 9 de desfacere a contractul de muncă și chitanța nr. 144/10.09.2008 în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu avocat.
Instanța procedează la comunicarea exemplarului doi al întâmpinării cu reprezentanta pârâtei-recurente.
Reprezentanta pârâtei-recurente depune la dosar chitanța nr. 46/25.10.2008 în cuantum de 500 lei, chitanța nr. 84/14.10.2008 în cuantum de 500 lei și factura fiscală nr. 2/25.06.2008 în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Instanța invocă, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 268 alin. 2 lit. a și b din Codul muncii, excepția nulității deciziei de concediere.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, respingerea excepției de nulitate absolută a deciziei de concediere invocată din oficiu, ca neîntemeiată, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale formulată de pârâtă și a respingerii pretențiilor formulate de către reclamant, cu cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.
Reprezentantul reclamantul-intimat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat, admiterea excepției nulității deciziei de concediere și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 516/28.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei C SRL A, a anulat dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă nr. 9/22.02.2007, emisă de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în postul avut anterior, acela de șofer, și a obligat pârâta la plata către reclamant a salariilor neachitate pentru perioada iunie 2006 și până la reintegrare.
Totodată a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, în valoarea de 60.000 lei, precum și cererea reconvențională formulată și precizată de pârâta-reclamantă reconvențională C SRL
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit întâmpinării și cererii reconvenționale formulate de către pârâtă, reclamantul împreună cu șoferul a fost plecat în cursă în perioada 16 decembrie 2006 - 19 decembrie 2006. pe ruta A - și retur - B - A, iar în data de 20.12.2007 nu s-a prezentat la serviciu, fiind în timpul de repaus prevăzut de art. 131 din Codul muncii.
Paguba creată societății angajatoare prin fisurarea barei din spate a autovehiculului nu s-a produs din culpa exclusivă a reclamantului. În această situație nu sunt incidente elementele răspunderii materiale. Pe de altă parte, avaria produsă poate fi considerată o pagubă ce se încadrează în riscul normal al serviciului, iar potrivit art. 270 alin. 2 Codul muncii salariații nu răspund pentru astfel de pagube.
Având în vedere că firma angajatoare, care efectuează curse în străinătate, are asigurare, fiind cea care plătește despăgubiri în ipoteza unor eventuale pagube, iar nu șoferii, prima instanță a apreciat cererea reconvențională ca fiind neîntemeiată.
Reclamantul a intenționat să restituie uniforma, dar conducerea nu a fost de acord, așa cum rezultă din declarația contabilului șef.
Referitor la plata salariilor solicitate de reclamant, prima instanță a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, unele state de plată au fost semnate de reclamant, iar altele nu au fost semnate de către acesta.
Față de această stare de fapt, instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a săvârșit abateri grave și nici repetate, astfel încât, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 61 lit. a din Codul muncii.
Reclamantul nu a făcut dovada că ar fi suferit daune morale cauzate de desfacerea contractului de muncă, pentru a putea fi admisă cererea sa de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit de el.
Pârâta a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 516/28.05.2008 a Tribunalului Arad, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale formulată de pârâtă și a respingerii pretențiilor formulate de către reclamant, cu cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.
În motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv dispoziția nr. 9/22.02.2007 privind desfacerea contractului individual de muncă a reclamantului, și fără o analiză corectă a probelor administrate.
Prin decizia de sancționare s-a dispus desfacerea disciplinară al contractului individual de muncă al reclamantului pentru săvârșirea a două abateri disciplinare.
O primă abatere reținută a fost aceea a absențelor nemotivate de la locul de muncă începând cu luna decembrie 2006 și până la data desfacerii contractului individual de muncă: 22.02.2007, care reprezintă o abatere gravă și repetată, cu caracter continuu, de la normele de disciplina muncii și cele stabilite în contractul individual de muncă. Din eroare, în dispoziția atacată, a fost menționată data de 16.12.2006 ca dată de începere a absențelor nemotivate, în loc de 20.12.2006, dar această împrejurare nu este de natură să înlăture abaterea săvârșită de reclamant și probată prin: recunoașterea acestuia, pontajele pentru lunile decembrie 2006 - februarie 2007, declarațiile martorilor audiați și procesul-verbal de constatare din data de 20.02.2007.
De altfel, reclamantul nu a contestat absențele nemotivate, ci a arătat că absențele sale sunt datorate faptului că reprezentantul legal al societății nu l-a contactat telefonic pentru a se prezenta la locul de muncă, deși nu era necesară o astfel de invitație, așa cum rezultă din programul stipulat la art. H pct. 1 cuprins în contractul individual de muncă și din declarația martorului.
În dispoziția de desfacere a contractului de muncă s-a menționat și paguba creată de reclamant pentru a se putea imputa suma de 5.147,8 lei în nota de lichidare.
Instanța de fond a apreciat, în mod eronat, că avariile la autocar nu s-au produs din vina exclusivă a reclamantului-intimat, deși din probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor și, procesul-verbal de constatare din 20.12.2006 și ordinul de deplasare, rezultă că reclamantul a condus autocarul în momentul producerii avariilor. Firmele care efectuează transport extern au nevoie de asigurare tip Carte, care nu acoperă daunele provocate la mașinile proprii din culpa angajaților asiguratului, iar pârâta-recurentă nu avea asigurare tip Casco în acea perioadă. Accidentul cauzat de reclamant nu se încadrează în riscul normal al serviciului, pentru a fi incidente dispozițiile art. 270 alin. 2 din Codul muncii, deoarece reclamantul a cauzat pârâtei, din neglijență, o pagubă substanțială.
Sentința recurată a fost dată cu încălcarea principiului îmbogățirii fără justă cauză, în condițiile în care, dată fiind situația familială precară reclamantului, angajatorul a plătit uniforma în locul acestuia, reclamantul având obligația de a restitui acești bani, iar nu uniforma uzată, devenită proprietatea sa.
Pe de altă parte, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu privire la respingerea capătului de cerere reconvențională referitor la obligarea reclamantului la plata echivalentului în lei a sumei de 50 de Euro. Acest capăt de cerere a fost respins, în mod neîntemeiat, întrucât fapta a fost dovedită prin declarația martorei.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, arătând că instanța de fond a făcut o justă apreciere a probelor administrate, iar sentința atacată este legală și temeinică.
Astfel, în mod legal a fost anulată decizia de desfacere a contractului de muncă al reclamantului, deoarece din probele administrate a reieșit că recurenta nu a respectat cerințele legale prevăzute de Codul muncii.
la autocar nu s-au produs din vina exclusivă a reclamantului, întrucât în cursă erau doi șoferi, iar paguba rezultată se încadrează în riscul normal al serviciului, astfel încât cererea reconvențională este nefondată.
este obligatorie pentru toți șoferii. Reclamantul a dorit să restituie această uniformă, așa cum rezultă din declarația martorei, dar pârâta-recurentă a refuzat, situație în care susținerea recurentei privitoare la încălcarea principiului fără justă cauză este neîntemeiată.
Prin sentința recurată, instanța a reținut, în mod corect, că suma de 50 de Euro a fost trecută în decontul depus ca diferență de diurnă.
În drept, se invocă dispozițiile art. 115 - art. 118, art. 274 și art. 312 Cod procedură civilă, art. 62 alin. 11, art. 77, art. 263 - art. 268 și art. 281 din Codul muncii.
La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: dispoziția nr. 9/22.02.2007, emisă de pârâtă, și un înscris olograf al numitei datat 15.06.2006.
La termenul din 15.10.2008, Curtea a invocat, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 268 alin. 2 lit. a și lit. b din Codul muncii, excepția nulității deciziei de concediere.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă și de către instanță din oficiu, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 7 - pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamantul a fost concediat disciplinar, în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, prin Dispoziția nr. 9/22.02.2007
Emisă de către pârâtă, pentru "abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii și cele stabilite prin contractul individual de muncă (absențe nemotivate începând cu data de 16.12.200 și paguba creată angajatorului)".
Art. 268 alin. 2 lit. a și lit. b din Codul muncii prevede că: "sun sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprinde, în mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară" și "precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat", adică motivarea în fapt și în drept a deciziei de concediere disciplinară, necesară pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă fapta salariatului constituie abatere disciplinară și dacă se încadrează printre obligațiile impuse acestuia.
Pentru a fi îndeplinită cerința art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii, în decizia de concediere trebuia descrisă abaterea sau abaterile săvârșite de salariat, data comiterii și cea a luării la cunoștință de cel în drept să emită decizia, având în vedere dispozițiile art. 268 alin. 1 din Codul muncii.
Dispoziția de concediere nr. 9/22.02.2007, emisă de către pârâtă, nu îndeplinește cerințele sus-menționate, astfel încât este lovită de nulitate absolută în temeiul art. 268 alin. 2 lit. a (și lit. b) din Codul muncii, în condițiile în care mențiunile sub nu pot fi completate cu cele cuprinse în alte înscrisuri emanate de la angajator și extrinseci ei.
Având în vedere că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, nu se mai impune cercetarea temeiniciei criticilor formulate de către recurentă, în temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 coroborate cu art. 3041Cod procedură civilă, cu privire la interpretarea greșită, de către instanța de fond, a actului juridic dedus judecății, respectiv Dispoziția nr. 9/22.02.2007, emisă de pârâtă, a dispozițiilor legale aplicabile în speță, precum și a probelor administrate în cauză pentru a dovedi legalitatea și temeinicia acestei dispoziții.
Probele invocate de către recurentă în susținerea cererii reconvenționale nu fac dovada pretențiilor sale, iar art. 287 din Codul muncii dispune că: "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".
Astfel, procesul-verbal de constatare nr. 21/20.12.2006 (fila 16 dosar fond) a fost încheiat în absența reclamantului și nu a fost semnat de către acesta, ci doar de către șoferul, împreună cu care reclamantul a efectuat cursa A- și retur, în perioada 16.12.2006 - 19.12.2006, cu autocarul marca având număr de înmatriculare 50. așa cum rezultă din acest proces-verbal.
În cuprinsul acestui proces-verbal se menționează că "pe drumul de retur, șoferul, în urma unei manevre greșite a avariat colțul din stânga spate și spate a autocarului, a distrus pedala de accelerație a autocarului și și-a însușit, pe nedrept, suma de 50 Euro din banii angajatorului, bani care s-au aflat în posesia lui pentru a achita cheltuielile ivite pe parcursul drumului (motorină, taxă de autostradă etc.)", fără a se preciza cum s-a stabilit săvârșirea acestor fapte de către reclamant, în condițiile în care autocarul a fost condus de doi șoferi: reclamantul și numitul, iar la dosar nu a fost depus decontul făcut de către reclamant la întoarcerea din cursă.
Martorul a declarat că, în data de 12.12.2006, a provocat un accident similar, autocarul marca cu nr. înmatriculare 50. cu cel imputat reclamantului și a plătit contravaloarea daunelor cauzate.
Pârâta nu a probat că avariile provocate autocarului de către martorul au fost reparate până la plecarea în cursă a reclamantului, respectiv până la data de 19.12.2006.
Martorii și nu au fost în cursă cu reclamantul, astfel încât declarațiile lor nu pot fi luate în considerare în ceea ce privește culpa reclamantului în producerea avariilor menționate în cererea reconvențională, cu atât mai mult cu cât nu arată cum au luat cunoștință de producerea accidentului.
La dosar nu s-a depus un proces-verbal de contravenție privind eventualul accident provocat de către reclamant, iar ordinul de deplasare al reclamantului nu probează producerea unui astfel de accident.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că pârâta nu a probat existența cumulativă a condițiile prevăzute de art. 270 alin. 1 din Codul muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a reclamantului pentru eventualele avarii provocate autocarului marca număr înmatriculare 50. situație în care nu se mai impune verificarea incidenței art. 270 alin. 2 din Codul muncii, precum și a reparării pagubei de către asigurător, în temeiul unui contract de asigurare încheiat de către angajator.
Înscrisul olograf al numitei, datat 15.06.2006, nu face dovada că pârâta a achiziționat o uniformă pentru reclamant, deoarece nu cuprinde date referitoare la acesta.
Pe de altă parte, pârâta nu a dovedit că reclamantul avea obligația să-i achite contravaloarea uniformei de șofer, iar aceasta a dorit să-i restituie uniforma, așa cum rezultă din declarația martorei și din cererea de recurs a pârâtei, însă unitatea angajatoare a refuzat primirea ei. Prin urmare, instanța de fond nu a încălcat principiul îmbogățirii fără justă cauză atunci când a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata contravalorii acestei uniforme.
Prin întâmpinarea formulată la cererea reconvențională a pârâtei, reclamantul a susținut că suma de 50 Euro a fost trecută în decontul pe care l-a depus la pârâtă, ca diferență de diurnă corespunzătoare cursei respective, sens în care este și declarația martorei, care a arătat că reclamantul a returnat această sumă de bani în urma decontului.
În Ordinul de deplasare nr. 444/16.12.2006, întocmit pentru reclamant (fila 64 dosar fond), se menționează suma de 400 Euro cu titlu de diurnă pentru 4 zile primită de către reclamant, fără a se arăta că reclamantul are de restituit vreo sumă de bani către societatea pârâtă.
Din cele arătate mai sus rezultă că instanța de fond, în mod legal și temeinic, a admis în parte acțiunea principală și a respins cererea reconvențională precizată a pârâtei, nefiind incident vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate,
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâtă ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta la plata către intimat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă C " " SRL A împotriva sentinței civile nr. 516/28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat.
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
GREFIER
- -
Red. /20.11. 2008
Tehnored.: M/ 2 ex./25.11. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Carmen Pârvulescu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 410/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 175/2009. Curtea de... → |
|---|
