Contestație decizie de concediere. Decizia 2991/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1801/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2991/R
Ședința publică din data de 05 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
*****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.98 F din data de 10.02.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (nr. în format vechi 20/2009), în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL ORĂȘENESC ȚĂNDĂREI, județul I, având ca obiect"contestație decizie concediere".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art.260 alin.1 Cod proc. civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 05.05.2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.98 F din data de 10.02.2009, pronunțată în dosarul nr- (nr. în format vechi 20/2009), Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, a respins, ca nefondată, excepția nulității deciziei de concediere nr.3336 din data de 8 decembrie 2008, emisă de pârâtul Spitalul Orășenesc Țăndărei, județul I, excepție ridicată de reclamanta contestatoare.
De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de concediere nr.3336 din data de 8 decembrie 2008, emisă de pârâtul Spitalul Orășenesc Țăndărei, județul
Totodată, a obligat reclamanta la plata către spitalul pârât a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, potrivit deciziei nr.3336 din data de 8 decembrie 2008, pârâtul a procedat la desfacerea contractului de muncă al reclamantei, în condițiile art.65 din Codul muncii, măsură ce a fost determinată de desființarea locului de muncă ocupat de reclamantă, respectiv a postului de asistentă medicală în cadrul Secției "Psihiatrie".
Tribunalul a mai eținut că, din conținutul deciziei atacate, a rezultat faptul că activitatea secției de psihiatrie a fost reorganizată, ca urmare a reducerii numărului de paturi și, ca urmare, pentru respectarea normativului de personal, numărul de asistenți medicali s-a redus la numai 5 persoane.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere și faptul că decizia de concediere nr.3336 din data de 8 decembrie 2008 a fost criticată, de către reclamantă și sub aspect formal, prin prisma dispozițiilor art.74 din Codul muncii, date fiind anumite omisiuni din cuprinsul acesteia, invocându-se, deci, nulitatea absolută a actului de concediere pentru lipsa mențiunilor obligatorii referitoare la motivele care au determinat concedierea, criteriile care au determinat ordinea de priorități, precum și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate.
Analizând decizia de concediere ce se contestă în speță, tribunalul a constatat că această critică a reclamantei este neîntemeiată.
Astfel, s-a apreciat că lipsa, din conținutul deciziei de concediere, a criteriilor de prioritate care au determinat desființarea locului de muncă ocupat de reclamantă este întemeiată, fiind, totodată, în concordanță cu dispozițiile art.74 alin.1 lit. c) din Codul muncii, deoarece, în cauză, nu se pune problema unei concedierii colective, așa cum este aceasta definită de dispozițiile art.68 din Codul muncii.
În sfârșit, s-a reținut că, în decizie, nu se cuprinde nici lista locurilor disponibile, întrucât, așa cum a dovedit spitalul pârât, astfel de locuri nu au existat, motive pentru care, potrivit adresei nr.3533/30.12.2008, angajatorul s-a adresat I, pentru redistribuirea reclamantei.
De altfel, postul invocat, pentru care s-a organizat concurs și la care se referea anunțul din data de 3 decembrie 2008, s-a dovedit a fi cel de la Secția "Obstetrică-Ginecologie", potrivit procesului verbal din data de 24 septembrie 2008 al Comitetului Director, post pentru care reclamanta nu îndeplinea condițiile de specialitate.
Astfel, potrivit Ordinului Ministerului Sănătății Publice () nr.1981 din data de 4 decembrie 2008, s-a stabilit un număr de 17 paturi la Secția "Psihiatrie" a spitalului pârât.
În acest sens, s-au avut în vedere și proiectul - pentru Secția "Psihiatrie", adresa nr.2747 din data de 15 octombrie 2008 a conducerii spitalului către Ministerul Sănătății Publice, procesul-verbal de contravenție nr.136/15.02.2008, prin care s-a găsit justificată propunerea de reducere a numărului de paturi al secției psihiatrie de la 25 de paturi la 17 paturi, precum și necesitatea respectării nr.914/2006, Anexa 3, art.5 și art.6, care prevăd că un pat trebuie să aibă în jurul său minim 7.p, grup sanitar propriu/salon.
Prima instanță a reținut că, în atare situație, prin reducerea numărului de paturi la Secția "Psihiatrie", de la 25 de paturi, la doar 17 paturi (ca urmare a aplicării prevederilor nr.1778/2006, art.3 pct. A nr.crt.1 și anexa 17, pct.3 și pct.5), s-a ajuns, implicit, la reducerea numărului de asistenți medicali, în această secție, de la 6 asistenți, la numai 5 asistenți medicali.
Referitor la determinarea persoanei al cărui post urma să se desființeze, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din răspunsul dat de spitalul pârât la interogatoriu, s-au avut în vedere criterii ținând de pregătirea asistentelor medicale, de vechimea acestora în muncă, de situația lor socială.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta-reclamantă susține că soluția pronunțată de tribunal este nelegală, în raport de faptul că, prin Ordinul nr.1981/2008, Ministerul Sănătății s-a dispus doar modificarea structurii organizatorice, respectiv mărirea numărului de paturi în secțiile în care pacienții sunt un număr mai mare și micșorarea numărului de paturi în secțiile cu un număr mai mic de pacienți, cu rezultatul final de majorare a numărului de locuri, de la 100 la 102 paturi, ci, nicidecum, de restructurare a personalului spitalului.
Precizează că, potrivit dispozițiilor art.67 din Codul muncii:"Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații, în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.", astfel că, în raport de dispozițiile acestui text de lege, directorul unității angajatoare avea obligația, mai întâi de a-i oferi salariatei un alt loc de muncă într-o altă secție, în care numărul de paturi se majorase și doar în situația inexistenței unui alt post, ar fi avut obligația ca, anterior concedierii recurentei-reclamante, să facă demersuri la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă I ().
Mai precizează că, din adresa nr.15698 din data de 8 ianuarie 2009, a rezultat faptul că solicitarea adresată Forțelor de muncă, de către spitalul intimat-pârât, a fost efectuată la data de 30 decembrie 2008, fiind deci ulterioară deciziei contestate, respectiv, după aproximativ trei săptămâni de la concedierea salariatei recurente.
Față de acest aspect, recurenta-reclamantă susține că este relevant și faptul că această adresă a fost emisă de către spitalul intimat în penultima zi a anului, avându-se în vedere că nu s-au respectat dispozițiile art.67 din Codul muncii, însă, chiar dacă aceasta a fost totuși efectuată, față de faptul că este ulterioară emiterii deciziei de concediere, este evident că nu poate fi complinită lipsa ei, din data de 8 decembrie 2008, când avut loc concedierea.
Arată că, pentru a evidenția abuzurile făcute de directorul unității de la acea dată, ea a solicitat Direcției de Sănătate Publică Ioa nchetă, prin care să se stabilească modalitatea în care s-a dispus concedierea sa, în contextul în care numărul de paturi a fost majorat, nicidecum micșorat.
Astfel, din conținutul adresei nr.418 din data de 27.02.2009, rezultă că Spitalul Orășenesc Țăndărei a recunoscut că, la nivelul unității, există posturi de asistent generalist ce nu sunt ocupate (specialitea subsemnatei) și că s-a hotărât de către Comitetul Director, conform procesului-verbal din data de 09.01.2009, folosirea în secțiile "Interne" și "Psihiatrie", în cazuri fortuite, a două asistente din ambulatoriu, pentru acoperirea necesităților.
Mai arată că, din Statul de Funcții valabil la data de 1 aprilie 2008, a rezultat faptul că la nivelul unității sanitare există trei locuri vacante de asistent medical, care, în raport de ancheta efectuată de Direcția de Sănătate Publică a județului I, nu au fost ocupate, aspect din care rezultă, fără putință de tăgadă, că decizia de concediere a recurentei-reclamante este abuzivă.
Susține că, de fapt, această concediere ascunde o răzbunare personală a d-lui dr. și că, pentru a dovedi acest aspect, la judecata în fond a cauzei a solicitat proba cu martori, însă aceasta i-a fost respinsă.
Recurenta-reclamantă precizează că la data de 20 ianuarie 2009 doctorul a fost înlocuit din funcția de manager al Spitalului Orășenesc Țăndărei cu dl. dr. și că, odată cu numirea acestuia din urmă, reclamanta a fost primită în unitatea sanitară pentru a-și desfășura activitatea, până la soluționarea irevocabilă a prezentului litigiu de muncă.
Față de toate aspectele menționate, recurenta-reclamantă susține că măsura concedierii sale, luată de către spitalul intimat prin decizia emisă în temeiul dispozițiilor art.65 din Codul muncii, este abuzivă, în contextul în care, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr.1981/2008, nu s-a aprobat Structura a unității sanitare.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă, în mod generic, doar dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, precum și normele de drept substanțial ale Codului muncii, adoptat prin Legea nr.53/2003.
Prin întâmpinarea formulată (filele 29 și 30 din dosarul de recurs), intimatul-pârât Spitalul Orășenesc Țăndărei, județul I, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și, în consecință, menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Prin cererea de intervenție în interesul intimatului-pârât Spitalul Orățenesc Țăndărei (filele 11 - 13 din dosarul de recurs), formulată de numitul, s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta-reclamantă, cu consecința menținerii sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.
La termenul de judecată din data de 28 aprilie 2009, în ședință publică, Curtea, a pus în discuție admisibilitatea, în principiu, cererii de intervenție și după deliberare, s-a pronunțat în sensul că cererea respectivă este inadmisibilă în principiu, astfel că numitul nu poate avea calitatea de intervenient în prezenta cauză, câtă vreme nu justifică un interes legitim, aspecte ces -au consemnat în încheierea de dezbateri întocmită la acea dată.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenta-reclamantă nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând numai generic dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor prevederi legale.
Cât privește recursul, Curtea reține că legea-cadru ce reglementează cazurile și condițiile în care poate avea loc concedierea salariatului este Codul muncii, adoptat prin Legea nr.53/2003.
Potrivit art. 65 din Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003)
"(1)Concedierea pentru motive care nu țin de persoanasalariatuluireprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.".
Din interpretarea sistematică, logico-juridică a textului de lege suscitat, rezultă că cerințele ce trebuie îndeplinite în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului suntdesființarea efectivă a locului de muncăal acestuia, pentru motive ce nu țin de persoana lui, dar care constituie, însă,o cauză reală și serioasă, instanțele de judecată având doar a verifica îndeplinirea acestor cerințe, fără a putea să se substituie angajatorului în aplicarea criteriilor în raport de care se face selecția personalului în vederea concedierii.
În speță, regăsindu-se acest tip de concediere, Curtea reține că angajatorul SPITALUL ORĂȘENESC ȚĂNDĂREI, județul I, căruia, în temeiul dispozițiilor art.287 din Codul muncii, îi revine sarcina probei, a făcut dovada faptului că locul de muncă al recurentei-reclamante (postul de asistentă medicală) a fost desființat efectiv.
Astfel, ca urmare a aplicării Ordinului Ministerului Sănătății Publice () nr.1981 din data de 4 decembrie 2008, numărul de paturi din secția Secția "Psihiatrie" a spitalului intimat-pârât, secție în care își desfășura activitatea recurenta-reclamantă, s-a redus substanțial, de la 25 de paturi la 17 paturi.
Reducerea numărului de paturi la secția susmenționată constituie o cauză reală și serioasă, cu atât mai mult cu cât nu este abilitat spitalul angajator, ce este o instituție finanțată de la bugetul Statului, să înființeze sau să desființeze secții și să mărească sau să micșoreze numărul de paturi din cadrul secțiilor, aceasta fiind o atribuție exclusivă a ministerului d e resort.
Totodată, angajatorul a făcut dovada și cu privire la faptul că recurenta-reclamantă nu are specializarea necesară ocupării unui post în cadrul Secției "Obstetrică-Ginecologie", de altfel, singurul post pentru care s-a organizat concurs, în urma anunțului din data de 3 decembrie 2008.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, preciind că toate criticile recurentei-reclamante sunt doar simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, Curtea le va înlătura ca atare, urmând a menține hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.98 F din data de 10.02.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (nr. în format vechi 20/2009), în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL ORĂȘENESC ȚĂNDĂREI, județul
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 10.07.2009.
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
| ← Conflict de muncă. Decizia 1215/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Contestație decizie de sancționare. Decizia 2997/2009. Curtea... → |
|---|
