Contestație decizie de sancționare. Decizia 2977/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1282/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2977/
Ședința publică din data de 05 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private împotriva sentinței civile nr.7265 din data de 24.11.2008 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27008/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - având ca obiect "contestație decizie sancționare".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 13 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 29.01.2009 și intimata-contestatoare personal și asistată de apărător d-nul avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 11 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 04.05.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Recurenta-intimată Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, în completarea celor depuse la dosar la instanța de fond, respectiv fișa postului precum și extras din regulamentul intern - înscrisuri menționate în decizia contestată. O copie a înscrisurilor solicitate ca probă și depuse la dosar recurenta-intimată prin avocat le comunică și părții intimate-contestatoare.
Intimata-contestatoare prin avocat arată că nu se opune administrării probei cu înscrisuri.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru recurenta-intimată proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la termenul de azi, potrivit dispozițiilor art.305 Cod proc. civ.
Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurenta-intimată Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu motivația că instanța de fond nu a avut în vedere toate temeiurile de drept ce au stat la baza deciziei atacate. În acest sens, subliniază faptul că decizia atacată se bazează pe art. 70 lit."f" din Regulamentul intern, dar și pe nerespectarea atribuțiilor prevăzute în contractul de muncă și fișa postului, acest din urmă înscris fiind semnat de către intimata de azi.
Așa fiind, consideră că toate aceste atribuții au fost încălcate grav, fapta intimatei este foarte mare raportat la specificul activității instituției recurente.
Față de toate aceste motive, față de cele dezvoltate în scris, recurenta-intimată prin avocat concluzionează în sensul admiterii recursului, modificării hotărârii judecătorești recurate și respingerea contestației ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată, în acest sens precizând faptul că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
Intimata-contestatoare prin avocat solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-intimată Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală, întrucât instanța de fond a analizat contractul individual de muncă, articolul invocat în recursul formulat de recurenta-intimată, coroborând aceste dispoziții de drept material cu cele de drept procedural.
Totodată, arată faptul că intimata nu a infirmat săvârșirea faptei pentru care a fost sancționată, respectiv expedierea unui mesaj în mod greșit, eroare pe care a remediat-o după o perioadă de 15 minute. Astfel, solicită a se constata dacă fapta intimatei se găsește sau nu în esența dispozițiilor art.70 lit."f" din Regulamentul intern, cu atât mai mult cu cât este singura abatere pe care intimata a săvârșit-
Pentru toate aceste considerente, intimata-contestatoare prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de către recurenta-intimată și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii judecătorești recurate pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.07.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.27008/3/LM/2008, a contestat decizia nr.89/12.06.2008 emisă de intimata Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private prin care a fost sancționată cu avertisment scris, solicitând anularea deciziei și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.7265/24.11.2008, Tribunalul Bucureștia admis contestația formulată de și, în consecință, a constatat nulitatea deciziei nr.89/12.06.2008 emisă de intimata Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, fiind obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare în sumă de 1119 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în baza contractului individual de muncă nr.75/2006, contestatoarea desfășoară activitate de inspector supraveghere în cadrul instituției intimate începând cu data de 20.03.2006.
Prin decizia nr.89/12.06.2008 intimata a aplicat contestatoarei sancțiunea avertismentului în baza art.264 alin.1 lit.a Codul muncii, pentru faptul că în data de 29.05.2008 orele 15,22 transmis un e-mail tuturor administratorilor care activează pe piața pensiilor private prin care solicita "postarea pe site-ul societății, conform art.19 al.4 din Norma nr.4/2008, inclusiv antetul anexei nr.3 și precizarea clară - situația valorii activului net la data de 23.05.2008", deși respectivul e-mail trebuia adresat numai societății
Instanța de fond a constatat că decizia de sancționare cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.268 al.2 Codul muncii, însă fapta săvârșită de salariată de a expedia în mod greșit un e-mail, încălcând astfel obligația de confidențialitate a transmiterii documentelor intimatei, nu constituie abatere disciplinară față de dispozițiile art.70 lit.f din Regulamentul intern deoarece are caracter singular, iar abaterea disciplinară poate subzista numai la fapte repetate de neglijență în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Spre această concluzie s-a avut în vedere faptul că în cursul aceleiași zile de 29.05.2008, la orele 15,37, contestatoarea a transmis un e-mail rectificator pentru lămurirea situației.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 6.02.2009 intimata Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 19.02.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs neîncadrate în drept între cele prevăzute limitativ de art.304 Cod pr.civilă, recurenta-intimată critică hotărârea tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
Susține recurenta-intimată că dispozițiile art.70 lit.f din Regulamentul intern analizate de instanța de fond nu au constituit temei singular al abaterii disciplinare săvârșită de salariata intimată.
Astfel, în decizia nr.8912.06.2008 se menționează încălcarea de către și a atribuțiilor prevăzute în fișa postului ce a fost semnată de salariată la 14.04.2008. Ori, în acest document salariatul s-a obligat a realiza toate atribuțiile la termen și în mod calitativ precum și să păstreze confidențialitatea asupra activităților și documentelor din cadrul instituției. Așa fiind, consideră recurenta că intimata-contestatoare a încălcat obligațiile pe care le avea în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute la art.7.1. pct.4, pct.7, pct.9, art.9 pct.3, pct.4 și pct.7 din fișa postului.
Se menționează că instituția recurentă era în drept să sancționeze salariata chiar mai drastic decât a făcut-o, raportat și la dispozițiile art.266 lit.b, c, d din Codul muncii. față de gravitatea faptei sancționate, chiar dacă aceasta nu a fost repetată, și în considerarea urmărilor avute.
S-a anexat recursului fișa postului salariatei, precum și un extras din Regulamentul intern al instituției.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Deși nu este indicat temeiul juridic al recursului, Curtea constată că toate considerentele recurentei vizează o greșită aplicare și interpretare a normelor vizând procedura de emitere a unei decizii de sancționare disciplinară și, mai apoi, condițiile în care poate fi dispusă o astfel de sancțiune. Așa fiind, Curtea va analiza recursul în conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă, demers în care găsește criticile nefondate.
Este de observat că intimata-contestatoare a fost sancționată disciplinar cu sancțiunea "avertisment" pentru abateri constatate într-un referat emis de către Direcția Supraveghere și înregistrat sub nr./5.06.2008 care a stat la baza emiterii de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a deciziei nr.89/12.06.2008.
Prin contestație s-a invocat nulitatea deciziei, salariata susținând că nu poate fi sancționată pentru săvârșirea unei fapte produsă din neatenție, datorită volumului mare de lucru pe care îl are, e-mailul transmis tuturor administratorilor de fonduri de pensii private fiind remediat după 15 minute, astfel încât nu a avut nici o consecință asupra activității comisiei. S-a subliniat astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.70 lit.f din Regulamentul intern al instituției, pentru că nu există fapte repetate care să poată fi calificate drept abatere disciplinară. Cu deplin temei, tribunalul a declarat nulitatea acestei decizii, constatând că prin fapta săvârșită și recunoscută de salariată nu este îndeplinită ipoteza textului art.70 lit.f din Regulamentul intern.
Înainte de a verifica temeinicia sancțiunii aplicate, prima instanță a verificat legalitatea deciziei, în sensul verificării existenței sau nu a elementelor obligatorii a fi inserate de către angajator într-o decizie de sancționare disciplinară.
Contrar opiniei tribunalului, Curtea consideră că decizia de sancționare nr.89/12.06.2008 este supusă sancțiunii nulității prevăzută de art.267 Codul muncii, referitoare la condiția obligatorie și prealabilă de efectuare a unei cercetări disciplinare prealabile.
Deși Codul muncii prevede această condiție numai prin raportare la sancțiunile disciplinare prevăzute de art.264 alin.1 Codul muncii pe care le poate aplica angajatorul, altele decât sancțiunea avertismentului scris, și în privința acestei din urmă sancțiuni este necesar a se efectua cercetarea prealabilă disciplinară, ca efect al dispozițiilor art.75 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, publicat în Monitorul Oficial nr.5/29.01.2007.
Conform art.75 din contractul colectiv de muncă unic, valabil pentru anul 2008 când a fost sancționată intimata-contestatoare, "ub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat. Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii. În cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției. și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii."
Cu toate că această condiție de validitate a deciziei de sancționare disciplinară prin care se aplică unui salariat sancțiunea avertismentului scris excede Codului muncii, este pe deplin aplicabilă față de dispozițiile art.241 alin.1 lit.d coroborat cu art.243 care dispun că, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național, clauzele acestuia produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, iar executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Așa fiind, angajatorul intimatei-contestatoare nu a respectat norma citată anterior, neefectuând cercetarea prealabilă pentru presupusa abatere disciplinară săvârșită de salariată. Simpla menționare în decizie a unui referat întocmit de Direcția Supraveghere din cadrul instituției recurente nu este suficient pentru a se reține îndeplinirea condiției cercetării prealabile și, implicit, a abaterii disciplinare. În consecință, decizia de sancționare analizată este supusă sancțiunii nulității absolute.
Constatându-se nulitatea deciziei pentru aspecte de legalitate, Curtea nu va mai analiza criticile recurentei care vizează în exclusivitate temeinicia sancțiunii aplicate salariatei, urmând a se substitui motivarea primei instanțe cu considerentele expuse anterior.
Pentru aceste motive, Curtea în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, constatând că soluția dispusă de tribunal este corectă, însă pentru motivele de fapt și de drept arătate anterior.
În temeiul art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga recurenta-intimată care se găsește în culpă procesuală să plătească intimatei-contestatoare cheltuieli de judecată în valoare de 1190 lei, efectuate în recurs și dovedite cu chitanța nr.163/4.05.2009 eliberată de Societatea Civilă de Avocați " & Asociații".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private împotriva sentinței civile nr.7265 din data de 24.11.2008 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27008/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
Obligă recurenta-intimată să plătească intimatei-contestatoare cheltuieli de judecată în valoare de 1190 lei, onorariu avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./29.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
← Contestație decizie de concediere. Decizia 473/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3111/2009. Curtea... → |
---|