Contestație decizie de concediere. Decizia 331/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(5969/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.331/
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată - DOMENIULUI P B SA, împotriva sentinței civile nr. 5838 din 20 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.8860/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 21.01.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 5838 din 20 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.8860/3/LM/2009, s-a admis în parte cererea formulată de contestatorul Cristinel și s-a dispus anularea deciziei nr. 45/16.02.2009 emisă de intimata - DOMENIULUI P B SA.
Totodată, s-a dispus obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu 17.02.2009 și până la efectiva reintegrare.
Au fost respinse celelalte pretenții deduse judecății.
În final, intimata a fost obligată la 2000 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Intimata a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 65 alineatul 2 din Codul Muncii în sensul că intimata nu ar fi făcut dovada că desființarea locului de muncă a avut o cauză reală și serioasă;
- această soluție este nelegală și netemeinică;
- la dosar au fost depuse dovezi din care rezultă că reorganizarea societății și implicit desființarea a 65 de locuri de muncă din organigrama societății a avut drept cauză reală și serioasă dificultățile economice cu care se confruntă societatea în ultimii ani, dificultăți accentuate de criza economică în care se găsește România și de care a fost atinsă în mod direct și intimata;
- la dosar se află documente oficiale ale societății din care rezultă situația economico-financiară a intimatei, situație care a determinat desființarea unor locuri de muncă;
- în acest sens trebuie avută în vedere nota de fundamentare a structurii organizatorice a intimatei întocmită la 01.10.2008 de directorul executiv;
- prin reducerea posturilor prin noua organigramă aprobată de AGA s-a diminuat semnificativ cheltuiala cu munca vie;
- noua organigramă a vizat în special personal indirect productiv, categorie de salariați din care face parte și contestatorul;
- așa cum rezultă din procesul-verbal al AGA din 07.10.2008, ponderea personalului de acest fel era mare prin raportare la personalul direct productiv (26%);
- s-a urmărit dimensionarea corectă a personalului în funcție de nivelul cifrei de afaceri prevăzută a se realiza, creșterea nivelului de productivitate a muncii față de perioada anterioară și scăderea cheltuielilor salariale din totalul cheltuielilor;
- la dosar se găsește și bilanțul contabil prescurtat la data de 31.12.2008 din care rezultă, printre altele, o diminuare a nivelului veniturilor în 2008 de aproape 20%.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul-contestator, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate prin motivele de recurs nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a admis pretențiile deduse judecății în sensul menționat prin dispozitivul sentinței atacate.
Așa cum rezultă din analiza probatoriului administrat în cauză (înscrisuri), prin decizia contestată s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul Muncii, încetarea contractului individual de muncă al intimatului-persoană fizică, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de salariat.
Din conținutul deciziei reiese că desființarea locului de muncă s-a datorat reorganizării activității societății-recurente ca urmare a dificultăților economice.
Potrivit art. 65 alineatul 1 din Codul Muncii, "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia."
Alineatul 2 al aceluiași text prevede că "desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă."
Conform art. 287 din același cod, " sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare." Așa fiind, recurenta-intimată în calitate de angajator era obligată să dovedească împrejurarea că desființarea locului de muncă a avut o cauză reală și serioasă. În caz contrar în speță deveneau aplicabile prevederile art. 76 din Codul Muncii, potrivit cărora "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută", precum și cele ale art. 78 alineatul 1 care arată că "în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul."
Or, așa cum în mod just a reținut și prima instanță, recurenta-intimată nu a făcut dovada că desființarea locului de muncă al intimatului-contestator a avut o cauză reală și serioasă, câtă vreme deși pretinde că în cursul anului 2008 s-a confruntat cu dificultăți economice, totuși a înțeles să plătească angajaților prime pentru sărbătoarea de C, operațiune care se putea realiza potrivit Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate doar dacă situația financiară a societății o permitea. Împrejurarea că s-au achitat astfel de prime este dovedită cu copiile înscrisurilor de la fila 155 dosar fond, unde se află documente justificative privind plata drepturilor salariale pe luna decembrie 2008 pentru salariați ai - SA.
De aici concluzia că situația economică a recurentei nu era atât de dificilă cum pretindea, pentru că dacă ar fi fost așa nu ar fi plătit primele respective.
Legalitatea și temeinicia hotărârii recurate este demonstrată și de o altă situație reținută de instanța de recurs în urma examinării pricinii sub toate aspectele, astfel cum permite art. 304/1 Cod Procedură Civilă.
Art. 74 alineatul 1 lit. a din Codul Muncii statuează că decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea. Dacă decizia nu se conformează strict acestui text intervine sancțiunea prevăzută de art. 76, citat mai sus.
Din acest punct de vedere, în decizie se menționează că desființarea locului de muncă al contestatorului s-a datorat reorganizării activității societății-recurente ca urmare a dificultăților economice.
Câtă vreme prin dispoziție legală imperativă și de ordine publică, se cere ca în decizia de concediere să se arate "motivele care au determinat concedierea", aceasta înseamnă că emitentul deciziei era obligat să indice în concret aceste motive, adică să demonstreze necesitatea măsurii pe care a luat-o, prin prezentarea de argumente de natură economică, financiară, juridică, etc.
În situația din speță, pentru a se aprecia că recurenta a respectat art. 74 lit. a era necesar să precizeze care au fost considerentele ce au stat la baza reorganizării.
Simpla afirmație că ar fi avut loc o "reorganizare a activității societății-recurente ca urmare a dificultăților economice" nu poate fi considerată că întrunește cerința prevăzută de art. 74 lit. a, ea având natura unei susțineri fără nici un fel de motivare. Dacă s-ar considera că un asemenea procedeu este în acord cu art. 74 lit. a din Codul Muncii, s-ar ajunge la situații în care eventualele abuzuri comise în acest domeniu de angajatori nu ar mai putea fi înlăturate, instanțele de judecată fiind în imposibilitate de a mai stabili legalitatea și temeinicia măsurii luate, neputând să exercite atribuțiile de control judiciar ce le revin potrivit legii.
Recurenta ar fi trebuit să arate în concret în ce au constat dificultățile economice care au făcut necesară reorganizarea activității și desființarea locului de muncă ocupat de intimatul-persoană fizică. Nu era necesară o descriere în detaliu a acestor aspecte, însă o prezentare a lor trebuia făcută, deoarece în acest fel, în cazul în care decizia ar fi fost contestată în justiție (ceea ce s-a și întâmplat), instanța de judecată competentă ar fi putut și ar fi fost în măsură să determine dacă motivele indicate îndeplineau condiția prevăzută de art. 65 alin. 2 ultima teză din Codul Muncii, aceea de a constitui o cauză reală și serioasă a desființării locului de muncă.
Se impune o asemenea concluzie, căci art. 74 lit. a și art. 65 alin. 2 din Codul Muncii se coroborează și trebuie interpretate în mod sistematic din acest punct de vedere.
În baza art. 316 Cod Procedură Civilă, se va face aplicațiunea corespunzătoare în recurs a dispozițiilor art. 274 din același cod, urmând a se dispune obligarea recurentei la plata către intimat a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului achitat apărătorului ales conform chitanței aflată la fila 13 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată - DOMENIULUI P B SA, împotriva sentinței civile nr. 5838 din 20 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.8860/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./09.02.2010.
Jud. fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5978/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7213/2009. Curtea... → |
|---|
