Contestație decizie de concediere. Decizia 7213/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7213
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta intimată - & SRL, împotriva sentinței civile nr.2619/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru intimatul contestator, lipsind recurenta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul contestator, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.2619 din 30.06.2009 a admis contestația formulată de contestatorul cu în contradictoriu cu intimat - & SRL.
A constatat nulitatea absolută a deciziei nr.216/10.09.2008.
A constatat că raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 18.08.2008 în conformitate cu dispozițiile art. 55 lit. C raportat la art. 79 codul muncii.
A obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea actualizată la data plății efective, a tichetelor de masă pentru luna iulie 2008 corespunzător cu timpul efectiv lucrat.
A luat act de renunțarea reclamantei la cererea privind modificarea mențiunilor din carnetul de muncă de către angajatorul pârât.
A obligat pârâta către reclamantă la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Fiind un act unilateral demisia produce efecte prin timp la manifestare de voință a salariatului, independent de voința angajatorului.
De regulă, demisia nu naște un abuz de drept. Prin excepție, s-ar putea vorbi despre un abuz in cazul in care salariatul încadrat cu contract de muncă pe durată nedeterminată, demisionează intempestiv punând societatea intr-o situație neprevăzută.
De asemenea, poate fi calificată ca un abuz de drept demisia individuală a tuturor salariaților angajatorului, grevată pe ideea de a cauza prejudicii angajatorului.
Deși in cauza dedusă judecății este vorba de o demisie a tuturor salariaților punctului de lucru, tribunalul a constat că, aceștia nu au operat printr-un abuz de drept.
Așa cum a arătat martorul audiat in cauză, respectiv fostul director zonal, fiecare salariat a rămas la dispoziția angajatorului până când, însuși angajatorul s-a manifestat in sensul că nu ar mai avea nevoie de serviciile salariatului.
Constatând că decizia de concediere, ca decizie de sancționare, nu respectă condițiile imperative impuse de art 268 codul muncii, tribunalul a constatat nulitatea absolută a acesteia și a constatat că raporturile de muncă dintre părți au încetat nu ca urmare a unei decizii de concediere ci, prin voința unilaterală a salariatului.
Cum, până la data la care demisia a devenit efectivă,obligația de a presta activitatea s-a derulat conform contractului, unitatea a fost obligată la plata sumelor datorate ca și contraprestație a activității desfășurate și, a celorlalte drepturi.
Făcând aplicarea dispozițiilor art 274 cod pr civilă, partea care a căzut in pretenții a fost obligată la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata - &, criticând-o pentru nelegalitate arătând:
La data de 13.08.2008 un număr de 19 salariați, printre care și au formulat cereri de demisie, aceștia solicitând încetarea prin demisie începând cu data de 18.08.2008.
prin funcția deținută de director de zonă, era obligat la o cu totul altă atitudine față de salariații din subordine, însă acesta a promis foștilor salariați pe care îi avea în subordine, angajarea la o firmă concurentă cu salarii mai mari, îndemnându-i să-și dea demisia colectivă, aceste condiții în care a avut loc demisia fiind echivalentul unui grav abuz de drept, nefiind respectat termenul de preaviz de 20 de zile, în felul acesta deteriorându-se grav activitatea punctului de lucru.
S-a arătat că intimatul - reclamant nu a dovedit că a respectat termenul de preaviz, acesta nemaiprezentându-se la serviciu din data de 18.08.2008, așa cum rezultă din foile de pontaj aferente lunii august.
S- mai arătat că instanța a ignorat probele scrise care atestau prezența tuturor salariaților la serviciu, dând crezare mărturiei unei persoane aflate în conflict direct cu conducerea societății și direct interesat pentru firma concurentă.
s-a considerat a fi și afirmația " așa cum a arătat martorul audiat în cauză, respectiv fostul director zonal, fiecare salariat a rămas la dispoziția angajatorului până când, însuși angajatorul s-a manifestat în sensul că nu ar mai fi avut nevoie de serviciile salariatului "
De asemenea, o gravă eroare de judecată poate fi constatarea încetării începând cu data de 01.09.2009, o astfel de concluzie fiind imposibilă, deoarece, în data de 13.08.2008 a făcut o cerere de demisie începând cu data de 18.08.2008, după această dată nu s-a mai prezentat la serviciu, deși fostul salariat a fost încunoștiințat direct de reprezentanții legali, de obligativitatea respectării termenului de preaviz 20 de zile prevăzut în CCM.
Referitor la tichetele de masă, se arată că acestea se acordă lunar conform art.19 lit.m din, însă condiționat de posibilitățile financiare ale societății, și nu se acordă dacă salariatul are absențe nemotivate sau dacă își dă demisia.
Raportat la speța de față și având în vedere că și-a dat demisia și nu a respectat termenul de preaviz de 20 de zile, producând societății grave prejudicii, demisionarul nu mai avea dreptul să primească aceste tichete.
Verificând actele și lucrările dosarului atât prin prisma disp.art.3041cod pr.civilă cât și a criticilor formulate, Curtea constată recursul ca nefundat, pentru următoarele considerente.
Potrivit contractului individual de muncă, intimatul-reclamant a fost angajat pe durată nedeterminată începând cu data de 01.03.2008 ca șofer-gestionar la - & SRL
Prin decizia nr.216/10.09.2008 s-a dispus concedierea intimatului reclamant începând cu data de 07.09.2008 vând în vedere dispozițiile art.61 lit.a, art.264 lit.f și art.267 din Lg.53/2003 codul muncii, precum și referatul comisiei de disciplină nr.274/9.09.2008.
În referatul comisiei de disciplină s-a reținut că începând cu 18.08.2008 intimatul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, deși prin adresa nr.139/28.08.2008 i s-a pus în vedere că neprezentarea în termen de 48 de ore de la comunicarea înștiințării va duce la concedierea sa în conf.art.61 lit.a coroborat cu art. 264 lit.f, art.266 și art.267 din Lg.53/2003.
Potrivit art.268 al.2 din codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art.267 al.3, nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Analizând decizia contestată, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că este lovită de nulitate absolută întrucât nu a fost motivată în fapt, nu au fost precizate prevederile din contractul de muncă încălcate și nici instanța competentă la care poate fi contestată, încălcându-se prevederile art.268 al.2 lit.a, b, f din codul muncii coroborat cu art.61 lit.a din codul muncii și art.62 al.2 din codul muncii.
Pe de altă parte, Curtea constată că raporturile de muncă dintre angajator și angajat au încetat prin demisia intimatului și nu prin concediere la data de 18.08.2008, demisia nefiind un abuz de drept atâta timp cât și alți salariați ai punctului de lucru au procedat astfel, dar care au rămas la dispoziția angajatorului.
În privința criticilor recurentei referitoare la tichetele de masă, Curtea constată că aceasta nu a fost dovada insuficienței fondurilor financiare pentru acordarea acestora, așa cum sunt prevăzute în art.19 lit.m din Regulamentul de Ordine Interioară, iar pe de altă parte în întâmpinarea depusă la prima instanță precizează că începând cu data de 18.08.2008 intimatul reclamant nu s-a mai prezentat la serviciu, presupunându-se astfel că în iulie 2008 intimatul a fost prezent la serviciu.
Ca atare, pentru considerentele sus-menționate și având în vedere dispozițiile art.312 al.2 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefundat.
Văzând și dispozițiile art.274 cod pr.civilă recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta intimată - &, împotriva sentinței civile nr.2619/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator.
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.-
Tehn./Ex.2/16.12.2009
/ și
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 331/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 597/2010. Curtea de... → |
|---|
