Contestație decizie de concediere. Decizia 3490/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.321/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Mr.3490/R
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare, împotriva sentinței civile nr.7002 din data de 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.23921/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata "R" - - Ziarul "România Liberă"-având ca obiect"contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-contestatoare personal și asistată de apărătorul său ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 37 din dosarul de recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data 08.05.2009 și intimata SC "R" - - Ziarul "România Liberă", prin apărătorul său ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 28 din dosarul de recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.69266 din data de 24.04.2009, lipsind recurenta-contestatoare .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-au depus de către recurenta-contestatoare prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 12.05.2009, "Concluzii scrise", la care s-a atașat împuternicirea avocațială de reprezentare juridică în original, precum și dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Curtea, în ședință publică, procedează la identificarea recurentei-contestatoare, aceasta legitimându-se cu Seria -.- emisă de Secția nr.6 Poliție, la data de 19.06.2002.
La solicitarea Curții, recurenta-contestatoare procedează la semnarea cererii de recurs, complinindu-se, astfel, lipsurile constatate, după care,
Recurenta-contestatoare, prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri, indicând decizia în care se precizează că începând cu data de 01.12.2007 dna este împuternicită să semneze documentele de personal. Arată că, din lecturarea acestui înscris, se poate constata că se face referire la dispozițiile art.10 din Legea nr.130/1999, care nu are, însă, relevanță în ceea ce privește actele care au fost emise de către administratorul societății. Mai arată că, în consecință, relevanța depunerii acestui înscris este aceea că decizia de concediere contestată este nulă, nefiind semnată de către persoana împuternicită să semneze astfel de acte pentru societatea angajatoare.
Intimata, prin avocat, întrebată fiind, arată că nu se opune la administrarea înscrisului solicitat ca probă în recurs, de către partea recurentă adversă.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru recurenta-contestatoare proba cu înscrisuri, respectiv cel depus la termenul de astăzi, urmând a analiza asupra relevanței lui, în raport de celelalte probe administrate.
Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente, în susținerea, respectiv combaterea, motivelor de recurs.
Recurenta-contestatoare, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii judecătorești atacate și rejudecarea, în fond, a cauzei, cu consecința admiterii contestației. Solicită cheltuieli de judecată.
Astfel, solicită a se constata faptul că instanța de fond a încălcat dispozițiile art 261 pct.5 Cod proc. civilă raportate la dispozițiile art.129 Cod proc. civilă, deoarece, conform dispozițiilor art.155 alin.2 din Codul muncii, desființarea locului de muncă trebuia să aibă o cauză reală și serioasă. Ori, sentința pronunțată de prima instanță nu s-a axat pe aceste temeiuri de drept.
Așa fiind, arată că partea pe care o reprezintă a fost concediată în conformitate cu dispozițiile art.65 alin.2 din Codul muncii, însă, solicită a se constata faptul că desființarea locului de muncă nu a avut o cauză reală și serioasă, iar instanța nu s-a aplecat cu atenție asupra actelor depuse la dosar, în dovedirea acestui aspect.
Mai arată că prin adresa nr.159/02.05.2008, se propunea de către d-nul includerea echipei de politică externă în cadrul echipei de actualitate - respectiv rea celor două secții, sub o coordonare unică, precum și modificarea denumirii secției rezultate din "" în "Eveniment", pe cale de consecință postul deținut de recurenta de azi desființându-se, deși nu s-a pus problema disponibilizării de personal.
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Societății Comerciale "R" - nr.173/2008, ca urmare a adresei nr.159/2008, s-a reorganizat societatea, prin rea a două secții, respectiv "Politică Externă" și "", iar la art.3 s-a precizat desființarea postului de secție, fără a se menționa, însă, că va fi disponibilizat, în sensul exteriorizării.
La data de 26 mai, reprezentantul sindicatului a dat o rezoluție, în sensul că nu își dă acordul în ce privește disponibilizarea recurentei de azi, deoarece sindicatul trebuia consultat anterior luării acestei hotărâri.
Așa fiind, solicită a se constata faptul că s-au încălcat prevederile Contractului Colectiv de Muncă, art.58 și art.59, întrucât trebuia să i se asigure un post corespunzător, respectiv un post de jurnalist la secția nou formată și rezultată prin re, întrucât s-a desființat postul de de secție "Politică externă", ci nu și postul de ziarist și, în acest sens, apreciază că instanța de fond în mod greșit a constatat faptul că, în speță, au fost respectate dispozițiile art.74 alin.1 din Codul muncii.
Față de aceste considerente, recurenta-contestatoare apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție care contravine legislației europene în materie, cât și dispozițiilor Legii nr.157/2005 vol. II art. II-89 privind aderarea României la Uniunea Europeană, art.II-90, în ceea ce privește protecția în cazul concedierilor nejustificate, împrejurare față de care solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Depune concluzii scrise, însoțite de acte normative, respectiv Legea nr.157/2005.
Solicită cheltuieli de judecată.
Intimata "R" -, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-contestatoare și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.
Astfel, în ceea ce privește criticile referitoare la nulitatea hotărârii judecătorești pronunțată de către instanța de fond, în sensul că soluția nu ar fi motivată în fapt și în drept, solicită a se lua act de faptul că aceste critici sunt neîntemeiate. În opinia sa, instanța de fond a dat dovadă de rol activ, a ordonat depunerea dovezilor considerate necesare și a apreciat în mod corespunzător ansamblul probator.
Referitor la viciile invocate de către partea adversă cu privire la încălcarea, de către instanță, a dispozițiilor art.65 alin.2 din Codul muncii, intimata, prin avocat, solicită să fie înlăturate și aceste susțineri, ca nefondate, întrucât desființarea postului care a condus la concedierea recurentei, a avut, în fapt, o cauză reală și serioasă. Că a fost așa, o dovedește organigrama depusă la dosar, din care rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că, urmare a comasării, a dispărut funcția de secție.
În ceea ce privește afirmația părții adverse, potrivit căreia nu ar exista o consultare a sindicatului, aceasta nu poate fi primită, întrucât sindicatul a fost consultat în mod legal, astfel cum rezultă din înscrisul înregistrat la data de 26 mai 2008, cât și din procesul verbal de la aceiași dată, consultarea având loc anterior emiterii deciziei de concediere, conform prevederilor legale.
De asemenea, solicită respingerea apărărilor formulate de partea adversă cu privire la faptul că nu ar fi oferit un loc de muncă în aceleași condiții, întrucât, așa cum s-a mai arătat, la momentul disponibilizării nu existau alte posturi vacante, cu excepția celor menționate în anexa la decizia contestată, deci,a fortiori, nu exista niciun post de redactor, vacant, pentru a i se oferi. Mai mult, faptul clamat de recurenta-contestatoare privind existența unor posturi de ziarist în cadrul unei redacții de ziar este nerelevant, chiar hilar, fiind evident faptul că întotdeauna vor exista posturi de ziarist în cadrul unui ziar, nu însă și posturi vacante.
Cât privește susținerea potrivit căreia nu este reală și serioasă măsura reorganizării prin re, care ar avea drept consecință disponibilizarea, intimata prin reprezentant arată că această afirmație nu poate fi primită, fiind falsă, întrucât desființarea postului și disponibilizarea sunt cuprinse în referatul redactorului șef, respectiv în decizia Consiliului de Administrație, iar cât privește susținerea conform căreia nu ar exista o desființare administrativă, solicită a se avea în vedere faptul că desființarea a fost efectivă și a avut drept consecință concedierea recurentei.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.7002 din data de 12.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată privind pe contestatoarea, în contradictoriu cu intimata "R" - - Ziarul "România Liberă".
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit actelor adiționale la Contractul Individual de Muncă înregistrat la sub nr.16272/1994, contestatoarea a fost salariata intimatei "R" - B, în funcția de redactor și secție începând cu data de 01.09.2004.
Prin decizia nr.194/27.05.2008, emisă de intimată, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, în temeiul dispozițiilor art.65 alin.1 din Codul muncii.
Sub aspectul legalității deciziei contestate, instanța de fond a reținut că aceasta îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art.74 alin.1 din Codul muncii, conținând motivele care determină concedierea, reorganizarea activității și referiri cu privire la preaviz.
Astfel, a reținut că, în speță, a avut loc o concediere individuală, ci nu una colectivă, context în care nu sunt incidente dispozițiile art.74 alin.1 litera c) din Codul muncii, iar lista locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant este obligatorie doar în cazul concedierii pentru inaptitudine fizică sau psihică a salariatului, precum și ca urmare a admiterii cererii de reintegrare, în funcția ocupată de salariat, a unei persoane concediate nelegal, de la data rămâneri definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare.
S-a considerat că susținerea contestatoarei, precum că neacordarea preavizului ar conduce la nulitatea deciziei de concediere, nu poate fi reținută, având în vedere că angajatorul are posibilitatea de a renunța la perioada de preaviz, în condițiile acordării unor drepturi bănești, ceea ce s-a întâmplat în cauză, așa cum se prevede la art.2 din decizie.
Totodată, instanța de fond a constatat că decizia de concediere contestată a fost semnată de persoana împuternicită de Consiliul de Administrație, împuternicire semnată de Președintele Consiliului de Administrație și un membru al acestuia, conform căreia, d-na, poate să semneze documentele de personal, începând cu data de 01.12.2007.
Astfel, s-a reținut că măsura concedierii s-a dovedit a fi efectivă, fiind dispusă în temeiul dispozițiilor art.65 alin.1 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității, ce a avut drept consecință desființarea locului de muncă al contestatoarei, așa cum rezultă din organigramele din data de 30.04.2008 și din data de 31.05.2008, după reorganizare.
Ca urmare, prima instanță a apreciat că desființarea locului de muncă al contestatoarei a avut drept cauză reorganizarea activității, ceea ce îi conferă atributul de cauză reală și serioasă, așa cum reiese din referatul nr.159/02.05.2008 întocmit de ul al publicației "România Liberă", propunere concretizată în Hotărârea Consiliului de Administrație al "R" -, înregistrată sub nr.173/15.05.2008.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 Cod proc. civilă, recurenta-contestatoare susține că sentința nu este motivată, încălcând astfel dispozițiile art.261 pct.5 Cod proc. civilă -"5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
Consideră că instanța a încălcat dispozițiile art.129 Cod proc. civilă, în sensul că nu a depus toate eforturile în aflarea adevărului și nu a ținut cont de actele depuse la dosar și câștigate cauzei și că a încălcat și legislația în materia protecției salariatului, și anume: Legea nr.157/2005, art.148 din Constituția României, Legea nr.467/2006, art.65 alin.2, Legea nr.53/2003 - Codul muncii, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național și la Nivel de MEDIA.
De asemenea, consideră că au fost încălcate și dispozițiile alin.2 al art.65 din Codul muncii, în sensul că:"Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.".
Învederează că dl. - - nu s-a exprimat prin adresa nr.159/02.05.2008 că o va disponibiliza pe d-na, ci numai că se desființează postul de Secție "Politică Externă" și că se vor cele două secții. Niciodată nu s-a pus problema disponibilizării personalului.
Arată că în Hotărârea Consiliului de Administrație () al "R" - nr.173/015.05.2008, se precizează: "Ca urmare a adresei nr.159/02.05.2008 a ului, în care se propune reorganizarea - și în conformitate cu prevederile art.10.4 litera (articol si litera care nu stim ce stipulează) din Actul Constitutiv, al " R" - hotărăște: art.l - Se reorganizează redacția România Liberă prin rea secțiilor Politică Externă și ", iar la art.6 se precizează:" îi va fi compensat în bani preavizul -".
Solicită a se remarca faptul că Hotărârea al "R" - nr.173/15.05.2008 încalcă referatul ului nr.159/02.05.2008, cât și Legea nr.467/2006 - art. 2, art.3, artl.5 și Legea nr.157/2005 - vol.II, art.II-87, art.II-90, precum și prevederile art.148 alin.2 din Constituție.
Susține că în mod greșit a reținut instanța de fond că au fost respectate dispozițiile art.74 alin.1 din Codul muncii, când, de fapt, motivarea contestației împotriva deciziei de concediere s-a bazat pe aspectul că intimata nu a făcut dovada faptului că un post de ziarist nu mai există.
Arată că niciodată nu s-a pus în discuție faptul ca s-ar fi desființat postul de de Secție "Politică externă", ci doar faptul că d-na a fost disponibilizată, în condițiile în care postul de ziarist există în continuare pe schema ziarului "România Liberă".
Solicită să se constate că din nici un act de la dosar nu rezultă că reorganizarea s-ar fi făcut prin disponibilizarea personalului, ci doar prin rea a doua secții ale ziarului "ROMÂNIA LIBERĂ".
Mai susține că, de asemenea, în mod greșit instanța de fond a reținut că decizia de concediere ar fi fost semnată de administratorul, când, de fapt, s-a tras o bară și decizia de concediere este semnată de d-na - o persoana care nu are nici o legătura cu Consiliul de Administrație sau cu Administratorul, deoarece nu există un contract de mandat, în baza Legii nr.31/1990, republicată, prin care d-na să fie mandatată să semneze decizii de concediere.
Consideră că societatea intimată nu a făcut dovada faptului că d-na nu mai corespundea profesional, deoarece, prin rea celor două secții, nu s-a pus problema disponibilizării exterioare a salariaților, respectiv a recurentei-contestatoare, ci numai rea celor două secții.
Arată că, din nici un act de la dosar nu rezultă că s-ar fi exprimat în scris reprezentantul societății în sensul ca salariații celor două secții te să fie disponibilizați, ci în toate actele se face vorbire despre rea celor două secții, cu păstrarea perosnalului. Practic, doar se face referire strict la desființarea administrativă a postului de Secție "Politică Externă", post deținut de d-na.
Mai arată că în mod greșit instanța de fond a interpretat că măsura concedierii a fost efectivă, respectând prevederile art.65 alin.1 din Codul muncii, când, de fapt, a motivat acest aspect la pct.4 lit a) - j), precum și că, de asemenea, greșit a reținut instanța de fond că desființarea locului de muncă a avut drept cauză reorganizarea activității, când, de fapt, în speță, se pune problema unei comasări a doua secții, deci nu poate fi vorba despre un atribut real și serios, deoarece încalcă atât Referatul nr.159/02.05.2008, cât și Hotărârea nr.173/15.05.2008.
Concluzionând, arată că instanța de fond a analizat cauza printr-o prismă total greșită, sens în care a și pronunțat o sentință netemeinică, nelegală, în totală contradicție cu legislația europeană în materie, cât și cu articolele și legile la care s-a făcut referire în motivele de recurs.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 21 - 23 din dosarul de recurs), intimata-pârâtă "R" - - Ziarul "România Liberă" a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
În prezentul recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, la cererea recurentei-contestatoare, prilej cu care aceasta a depus la dosar decizia în cuprinsul căreia se menționează că, începând cu data de 01.12.2007, d-na este împuternicită să semneze documentele de personal ale societății intimate, invocându-se dispozițiile art.10 din Legea nr.130/1999 (fila 40 din dosarul de recurs).
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Sentința pronunțată de instanța de fond este temeinic motivată, în fapt și în drept, astfel că apar ca nefondate criticile formulate de recurenta-contestatoare, în sensul că aceasta nu ar fi motivată și că ar fi încălcate, astfel, dispozițiile art.261 pct.5 Cod proc. civilă.
De asemenea, sunt nefondate și criticile în sensul că prima instanță ar fi încălcat dispozițiile art.129 Cod proc. civilă, în sensul că nu ar fi depus toate eforturile în aflarea adevărului și nu ar fi ținut seama de actele depuse la dosar și câștigate cauzei, atsfel că ar fi încălcat și legislația în materia protecției salariatului, și anume: Legea nr.157/2005, art.148 din Constituția României, Legea nr.467/2006, art.65 alin.2, Legea nr.53/2003 - Codul muncii, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național și la Nivel de MEDIA, precum și susținerile în sensul că desființarea locului său de muncă nu ar fi avut o cauză reală și serioasă.
Dimpotrivă, Curtea reține că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că angajatorul, căruia, potrivit dispozițiilor art.287 din Codul d e procedură civilă, îi incumbă sarcina probei, a făcut dovada că măsura concedierii, dispusă în temeiul dispozițiilor art.65 alin.1 din Codul muncii, ce a fost luată de angajatorul "R" - prin Decizia nr.194/27.05.2008, este efectivă și survine ca urmare a reorganizării activității societății, fapt ce a avut drept consecință desființarea locului de muncă ocupat de către contestatoare.
Codul muncii, adoptat prin Legea nr.53/2003, este legea organică ce reglementează cadrul și condițiile în care se inițiază, se derulează și încetează raporturile juridice de muncă dintre salariat și angajator.
Prin norme legale imperative, legea-cadru susmenționată stabilește, în mod expres, cazurile și condițiile în care poate avea loc încetarea contractului individual de muncă al salariatului, precum și procedura ce trebuie parcursă la adoptarea măsurii concedierii.
Nerespectarea cerințelor legale imperative este sancționată cu nulitatea deciziei de concediere, nulitate ce nu poate fi acoperită în nici un mod, chiar legiuitorul utilizând sintagma"nulitate absolută", pentru a înlătura orice dubiu asupra felului nulității ce intervine.
În ceea ce privește cazul de concediere prevăzut de dispozițiile art.65 alin.1 din Codul muncii - unul dintre cazurile de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, reglementate în Secțiunea a 4-a a Capitolului V din Codul muncii, intitulat"Încetarea contractului individual de muncă" -,acesta se regăsește în situația în care are loc desființarea postului ocupat de salariat.
Astfel, otrivit p. dispozițiilor art.65 din Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003):
"(1)Concedierea pentru motive care nu țin de persoanasalariatuluireprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.".
Din interpretarea sistematică, logico-juridică a textului de lege suscitat, rezultă că cerințele ce trebuie îndeplinite în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului suntdesființarea efectivă a locului de muncăal acestuia, pentru motive ce nu țin de persoana lui, dar care constituie, însă,o cauză reală și serioasă, instanțele de judecată având doar a verifica îndeplinirea acestor cerințe, fără a putea să se substituie angajatorului în aplicarea criteriilor în raport de care se face selecția personalului în vederea concedierii.
Curtea constată că, în speță,desființarea efectivă a locului de muncă al contestatoarei a avut o cauză reală și serioasă, fiind determinată de reorganizarea activității societății angajatoare, aspect ce rezultă atât din organigramele din data de 30.04.2008 și din data de 31.05.2008, precum și din propunerea formulată prin referatul nr.159/02.05.2008, întocmit de ul al publicației "România Liberă", în urma căruia a fost adoptată Hotărârea nr.173/15.05.2008 a Consiliului de Administrație al "R" -
Ca urmare, nu se susțin afirmațiile recurentei-contestatoare, în sensul că niciodată nu s-a pus problema disponibilizării personalului și că ul, dl., nu s-ar exprimat, prin adresa nr.159/02.05.2008, în privința disponibilizării salariatei, ci numai în sensul desființării postului de Secție"Politică Externă"și al comasării celor două secții.
De altfel, chiar recurenta-contestatoare arată că în Hotărârea Consiliului de Administrație () al "R" - nr.173/015.05.2008, se precizează:"Ca urmare a adresei nr.159/02.05.2008 aului, în care se propune reorganizarea- hotărăște: art.l - Se reorganizează redacția România Liberă prin rea secțiilor Politică Externă și ".
Mai arată și că în art.6 al hotărârii se precizează și că:" îi va fi compensat în bani preavizul -", de unde rezultă, fără dubiu, că ea avea cunoștință că urma să fie disponibilizată, câtă vreme cunoștea despre neacordarea preavizului și despre acordarea unor drepturi bănești în legătură cu această împrejurare.
Ori, câtă vreme ul, dl., a propus reorganizarea, prin rea a două secții - secția de "Politică Externă" cu secția "" -, apar ca nefondate susținerile recurentei-contestatoare în sensul că Hotărârea nr.173/15.05.2008 a Consiliului de Administrație al "R" - - ZIARUL "ROMÂNIA LIBERĂ" ar încălca referatul ului nr.159/02.05.2008, dispozițiile Legii nr.467/2006 - art. 2, art.3, artl.5 și pe cele ale Legii nr.157/2005 - vol.II, art.II-87, art.II-90, precum și prevederile art.148 alin.2 din Constituție.
Cât privește susținerile recurentei-contestatoare în sensul că instanța de fond ar fi greșit atunci când a reținut că au fost respectate dispozițiile art.74 alin.1 din Codul muncii, când, de fapt, motivarea contestației împotriva deciziei de concediere s-a bazat pe aspectul că intimata nu a făcut dovada faptului că un post de ziarist nu mai există, Curtea apreciază că nici acestea nu sunt fondate.
În speță, așa cum, în mod justificat, a reținut prima instanță, a avut loc o concediere individuală, ci nu una colectivă, astfel că nu sunt incidente, în cauză, dispozițiile art.74 alin.1 litera c) din Codul muncii.
e asemenea, nu poate fi primită nici susținerea recurentei-contestatoare referitoare la lista locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații trebuiau să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant (aceasta este obligatorie doar în cazul concedierii pentru inaptitudine fizică sau psihică a salariatului, precum și ca urmare a admiterii cererii de reintegrare, în funcția ocupată de salariat, a unei persoane concediate nelegal, de la data rămâneri definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare) și nici cea în sensul că neacordarea preavizului ar conduce la nulitatea deciziei de concediere (în această situație, doctrina juridică statuând că angajatorul are posibilitatea de a renunța la perioada de preaviz, în condițiile acordării unor drepturi bănești, salariatului, ceea ce s-a și întâmplat în cauză - vezi art.2 din decizia de concediere ce se contestă).
Deși susține că nu s-a pus niciodată în discuție faptul că s-ar fi desființat postul de al secției "Politică externă" și că postul de ziarist există în continuare pe schema ziarului "România Liberă", chiar dacă ea a fost disponibilizată, precum și că, din nici un act de la dosar, nu rezultă că reorganizarea s-ar fi făcut prin disponibilizarea personalului, ci doar prin rea celor două secții ale ziarului, recurenta-reclamantă nu a făcut nicio dovadă în sensul susținerilor sale, ea neproducând probe de natură să infirme cele susținute și dovedite de către angajator.
Totodată, Curtea mai reține că decizia de concediere ce se contestă în speță a fost semnată de d-na - persoană împuternicită, în acest sens, de Consiliul de Administrație (împuternicirea fiind semnată de către Președintele Consiliului de Administrație, cât și de un membru al acestuia). Ori, conform acestei împuterniciri, d-na poate semna documentele de personal, începând cu data de 01.12.2007, aspect în raport de care apar ca nefondate afirmațiile recurentei-contestatoare în sensul că această persoană nu ar avea nici o legătura cu Consiliul de Administrație sau cu Administratorul, deoarece nu ar exista un contract de mandat, în baza Legii nr.31/1990, republicată, prin care să fie mandatată să semneze decizii de concediere.
Cât privește acele critici referitoare la faptul că societatea intimată nu ar fi făcut dovada faptului că d-na nu mai corespundea profesional, deoarece, prin rea celor două secții, nu s-a pus problema disponibilizării exterioare a salariaților, respectiv a recurentei-contestatoare, ci numai rea celor două secții, Curtea, pentru motivele reținute mai sus, va înlătura și aceste critici, întrucât măsura concedierii a fost efectivă, iar temeiul juridic l-au constituit dispozițiile art.65 alin.1 din Codul muncii, nefiind, deci, vorba despre necorespunderea profesională a salariatei, ci despre desființarea efectivă a postului ocupat de aceasta.
Curtea reține că reorganizarea activității societății angajatoare poate îmbrăca și forma comasării a două secții, însă această împrejurare nu exclude posibilitatea desființării locului de muncă al salariatei, așa cum eronat susține aceasta. Este, așadar, vorba despre o cauză reală și serioasă, care a condus la disponibilizarea recurentei-contestatoare, disponibilizare ce a avut loc cu respectarea propunerilor formulate prin Referatul nr.159/02.05.2008, cât și a Hotărârii nr.173/15.05.2008 Consiliului de Administrație.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că sunt nefondate toate criticile formulate de recurenta-contestatoare, astfel că le va înlătura ca atare, urmând a menține hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare, împotriva sentinței civile nr.7002 din data de 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.23921/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata "R" - - ZIARUL "ROMÂNIA LIBERĂ".
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 10.07.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3073/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5894/2009. Curtea... → |
|---|
