Contestație decizie de concediere. Decizia 5894/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (număr în format vechi 3201/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 5894/R/

Ședința publică de la 23 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol,soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurenta - " " SRL, împotriva încheierii de ședință din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată în Camera de Consiliu, de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care, se învederează instanței că intimatul la data de 22 octombrie 2009, depus prin Serviciul Registratură al acestei instanțe, cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, motiv pentru care, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată în Camera de Consiliu, de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în temeiul art.2811pr.civ. a fost espinsă cererea formulată de petenta - SRL, în contradictoriu cu pârâtul reclamantul.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 30.06.2008 Tribunalul Bucureștia fost investit de către contestatorul cu soluționarea cererii având ca obiect nulitatea notificării nr.179/02.06.2008, prin care i se comunica desființarea postului și încetarea contractului de muncă, precum si obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor de natură salarială cuvenite pentru perioada cuprinsă între emiterea deciziei contestate și până la data restabilirii în funcție, obligarea intimatei la plata restantelor salariale pentru lunile mai și iunie 2008 în cuantum de 13.938 lei și a daunelor morale în cuantum de 80.000 lei.

S-a considerat că, după dezbateri contradictorii, instanța a constatat că "notificarea" nr.179/02.06.2008 a avut natura unei decizii de concediere, că aceasta era nulă din punct de vedere al condițiilor de fond și formă prevăzute de Codul muncii, hotărând în consecință reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada concedierii, respectiv la restabilirea situației anterioare.

Această dispoziție este distinctă de ceea referitoare la plata către contestator a drepturilor salariale aferente perioadei mai-iunie 2008 și pe care instanța a adoptat-o dat fiind că statele de plată pentru lunile respective nu poartă semnătura reclamantului, intimata nefăcând dovada executării obligației prevăzute de art.40, alin.2, lit.c din Codul muncii.

S-a constatat că, inexistenta vreunei contradicții între dispozițiile cuprinse în sentința civilă nr.5943/2008 se deduce din considerentele care urmează: notificarea nr.179/2008 declarată nulă și calificată drept o veritabilă decizie de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului a fost înregistrată la angajator la data de 02.06.2008 și, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele nr.29 si 30 ale dosarului, i-a fost comunicată angajatului la data de 03.06.2008. Aceasta este data la care decizia de concediere și-a produs efectele, conform dispozițiilor art.75 din Codul muncii, reintegrarea și plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul fiind în sarcina intimatei începând cu 03.06.2008.

S-a menționat că, până la data comunicării notificării, drepturile și obligațiile reciproce ale părților decurgând din raporturile de muncă au continuat să fie actuale, iar pentru activitatea desfășurată în lunile mai și iunie (numai primele zile din luna iunie), contestatorul era îndreptățit la remunerația corespunzătoare.

De asemenea, s-a precizat că potrivit adresei nr.32774/R/30.06.2008, emisă de Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Municipiului B, contestatorul nu intrase până la data formulării cererii în posesia drepturilor bănești aferente lunii mai 2008, iar intimata nu a făcut dovada contrară nici pentru zilele lucrate din luna iunie 2008.

În consecință, cele doua dispoziții pretins contradictorii care intra în componența hotărârii analizate tranșează două situații diferite cu izvor de fapt și de drept distincte, motiv pentru care, în baza art.2811pr.civ. instanța a respins cererea.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, recurenta - SRL, criticând încheierea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, din sentința civilă nr.5943/2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, rezultă o neconcordanță de timp efectiv, respectiv obligația de a plăti de două ori salariul și celelalte drepturi cuvenite pentru luna iunie 2008 intimatului.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței a cărei lămurire se cere, notificarea nr.179/2008, a fost înregistrată la angajator la data de 02.06.2008, fiindu-i comunicată angajatului la data de 03.06.2008, aceasta fiind data la care decizia de concediere și-a produs efectele, iar reintegrarea și despăgubirile egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, fiind în sarcina recurentei, începând cu data de 03.06.2008.

Însă, până la data de 03.06.2008, au continuat să se deruleze raporturile de muncă între părți, astfel încât pentru luna mai și primele zile din luna iunie 2008, contestatorul era îndreptățit la remunerația corespunzătoare.

Această inexistență a vreunei contradicții între dispozițiile sentinței civile nr.5943/2008, fiind vorba despre obligații distincte, a fost corect sesizată de către instanța de fond, astfel încât văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - " " SRL, împotriva încheierii de ședință din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată în Camera de Consiliu, de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

04.11.2009

Jud. fond:;

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Bodea Adela Cosmina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 5894/2009. Curtea de Apel Bucuresti