Contestație decizie de concediere. Decizia 3568/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3568
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.11 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA S, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-contestator și intimata SC SA S prin consilier juridic -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul contestator depune concluzii scrise pe care le susține oral, arătând că intimata procedând la concedierea sa a încălcat prevederile legii contabilității nr.82/1991, că persoana care ocupă în prezent funcția de șef serviciu financiar -contabilitate nu are studii superioare, certificatul privind absolvirea cursului de contabil autorizat fiind emis numai pentru efectuarea stagiului de practică. Pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.
Reprezentantul intimatei, consilier juridic -, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.11 din 13 ianuarie 2009 Tribunalul Olta respins contestația formulată de petentul, în contradictoriu cu pârâta SC SA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Petentul a fost salariatul pârâtei pe postul de contabil șef,iar prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul individual de muncă în baza art.65(1)
La baza emiterii deciziei de concediere a stat Hotărârea AGA din 30/.06.2008 prin care s-a aprobat s-a aprobat noua structură organizatorică a societății pentru un număr de 5 posturi, prin reducerea postului de contabil șef. Motivul acestei concedieri l-a constituit reorganizarea activității societății, în sensul că activitatea societății de închiriere a spațiilor comerciale nu presupune un volum mare de muncă,care să justifice cheltuiala cu salarii.
Din organigrama depusă la dosar de pârâtă s-a constatat că la data disponibilizării existau două posturi de conducere a contabilității, respectiv contabil șef și șef serviciu contabilitate.
Astfel s-a apreciat că reducerea postului ocupat de contestator a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
Susținerea contestatorului că decizia de desfacere a contractului de muncă este nelegală, fiind încălcate dispozițiile art10 al 2,3,4 Legii 82/1991 în sensul că persoana care ocupă în prezent funcția de șef serviciu financiar -contabilitate,conform noii organigrame nu are studii economice superioare nu poate fi reținută având în vedere prevederile mai sus invocate.
Astfel la al 2 din lege se prevede: Contabilitatea se organizează și se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare, iar la al(3) Contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilității, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Contabili și Autorizați din România.
În acest sens pârâta a depus la dosar copia certificatului seria C nr. 0609 emis de care atestă calitatea de contabil autorizat a persoanei care ocupă postul de șef serviciu contabilitate.
De asemenea prin sentința comercială nr. 9/08.10.2008 pronunțată de Tribunalul O l în dosarul nr- instanța s-a pronunțat asupra legalității desființării postului de contabil șef,în sensul că această măsură nu este contrară dispozițiilor art. 10 al2 din Legea 82/1992.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate.
Motivele de recurs prevăd următoarele:
Ca prin desființarea postului de contabil sef fara a stabili un alt mod de organizare si conducere a contabilității societatii s-au incălcat prevederile 82/1991, modificata si completata.
Ca instanța de fond a reținut greșit faptul ca existau doua posturi de organizare si conducere a contabilității, postul de sef serviciu contabilitate era ocupat de persoane fara studii economice superioare.
Ca acest post putea fi ocupat si de persoane cu studii medii deoarece postul de contabil sef era cu studii superioare nefiind incalcate prevederile legii.
Ca nu au existat acte administrative premergătoare Hot. AGA/ 30.06.2008 privind modul de conducere si organizare a contabilității sau privind modul de reorganizare si creștere a rentabilității societatii.
Analizând motivule de recurs invocate de către recurent in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:
Prin Hot. AGA din data de 30.06.2008, unitatea intimata a aprobat organigrama societatii pentru un număr de 5 posturi.
Ca urmare a desființării locului de munca prin noua structura organizatorica aprobata in ședința AGA si lipsa locurilor vacante, începând cu data de 22.09.2008, unitatea a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatorului prin Decizia nr. 20/2008.
Curtea retine ca recurentul a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii AGA amintite, invocând motive invocate si in prezenta cauza, Tribunalul Olt pronunțând sentința comerciala 9/ 08.10.2008, prin care a respins acțiunea.
Tribunalul a reținut ca " măsura aprobării organigramei societatii pentru un număr de posturi in care nu este inclus si postul de contabil sef, nu este contrara dispozițiilor cuprinse in legea contabilității, nefiind incalcate prevederile art. 10 alin. 2 invocate de reclamant, hotărârea fiind conforma prevederilor art. 17 din actul constitutiv al societatii parate cu privire la întocmirea organigramei". Potrivit art. 65 (1) Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Potrivit art. 10 (1) din 82/1991, republicata, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective. (2) Contabilitatea se organizează și se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare. (3) Contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilității, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Contabili și Autorizați din România. Așa cum se observa din redactarea art. 65 Codul muncii, concedierea trebuie sa fie determinata de desființarea locului de munca, din motive ce nu au legătura cu persona salariatului.
Ea trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa.
Acestea sunt elementele prin prisma cărora se analizează temeinicia concedierii.
Modul in care, ulterior concedierii, unitatea isi desfasoara si organizează activitatea, tine de prerogativele si responsabilitățile ce revin unitații in noua structura.
Aceeași răspundere revine unitații si cu privire la modul de organizare si conducere a activității de contabilitate.
Contestând legalitatea si temeinicia deciziei de concediere, salariatul concediat poate invoca doar motive care afectează validitatea acesteia la momentul emiterii sale, nicidecum aspecte care țin de prerogativa organizatorica ce aparțin exclusiv angajatorului.
Si-n cauza, modul de organizare a activității de contabilitate, revine in responsabilitatea unitații, nefiind un element de netemeinicie a deciziei de concediere, emisa in condițiile prevăzute de art. 65(1) Codul muncii.
Decizia de concediere este supusa controlului judiciar prin prisma modului in care au fost respectate condițiile impuse de lege cu privire la postul respectiv si nu cu privire la alte posturi care au rămas in structura organizatorica.
Pentru toate aceste motive, Curtea retine ca motivele de recurs astfel cum au fost invocate sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.11 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA S, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iunie 2009
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud..06.2009
Jud.fond /
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Elena Stan, Lucian
← Contestație decizie de concediere. Decizia 628/2010. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 5219/2009. Curtea... → |
---|