Contestație decizie de concediere. Decizia 3610/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(827/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3610/
Ședința publică din data de 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 1 B, împotriva sentinței civile nr.7396 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 16950/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta intimată Administrația Piețelor Sector 1 B, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 24 dosar, intimatul contestator, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/12.02.2009 atașată la fila 22 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator, a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 15.05.2009.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentei intimate Administrația Piețelor Sector 1 B, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii contestației.
Avocatul intimatului contestator, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică,cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 7396/27.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de contestatorul.
În consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 146/21.04.2008 emisă de intimata Administrația Piețelor Sector 1 și reintegrarea contestatorului în funcția și pe postul deținute anterior.
Totodată, intimata a fost obligată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data concedierii și până la efectiva reintegrare.
În final, intimata a fost obligată la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pârâta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- instanța a reținut eronat că decizia contestată este nelegală și că sancțiunea a fost aplicată discreționar, fără efectuarea cercetării prealabile și în prezența contestatorului, pentru a da posibilitatea acestuia să-și facă apărări;
- greșit s-a reținut că nu a fost descrisă fapta imputată contestatorului și împrejurările comiterii faptei și că nu s-au arătat motivele pentru care au fost înlăturate apărărilje contestatorului și temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea;
- prin întâmpinarea și actele depuse la dosar, intimata a arătat și dovedit că a respectat întocmai cerințele impuse de Codul Muncii în ceea ce privește efectuarea cercetării prealabile și aplicarea sancțiunii disciplinare;
- contestatorul a fost convocat pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la încălcarea sarcinilor de serviciu prevăzute în contractul de muncă și fișa postului;
- în urma convocării, acesta a dat două note explicative, prin care recunoaște că a "decis" să dea spre închiriere unei societăți comerciale o din sectorul producătorilor agricoli, "deși legal nu avea voie";
- prin acest aviz care nu este un "aviz consultativ", așa cum a reținut instanța, ci este o decizie a contestatorului cum el însuși recunoaște în nota explicativă, încălcând astfel atribuțiile de serviciu așa cum rezultă din fișa postului la art. 6 pct. 2;
- recunoscându-și fapta săvârșită, contestatorul nu a avut ce apărări să formuleze;
- în urma notelor explicative, s-a întocmit un raport al cercetării efectuate, cuprinzând descrierea faptei săvârșite de către contestator, punctul de vedere al acestuia și propunerea făcută de persoana care a realizat cercetarea;
- de asemenea, fapta a fost descrisă în preambulul deciziei, arătându-se în mod expres că a dat "aviz pentru ocuparea unei tarabe de către un agent ecomomic în sectorul destinat producătorilor agricoli, contrar HG nr. 348/2004;
- contestatorul se găsea în situația de a fi săvârșit abateri repetate, fiind a treia în decurs de mai puțin de 4 luni, fiind întrunite cumulativ condițiile pentru desfacerea contractului de muncă prevăzute de art. 61 alin. 2 din Codul Muncii.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul-contestator, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a procedat corect admițând pretențiile deduse judecății și dispunând anularea deciziei contestate, reintegrarea intimatului-contestator în funcția avută anterior și obligarea recurentei-intimate la plata despăgubirilor corespunzătoare, conform art. 78 din Codul Muncii.
Așa cum rezultă din analiza materialului probator administrat în cauză (înscrisuri), intimatul-persoană fizică a fost salariat al recurentei, fiind încadrat în funcția de administrator-încasator (șef piață).
Prin decizia nr. 146/21.04.2008 emisă de recurenta-intimată Administrația Piețelor Sector 1, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator în temeiul art. 61 lit. a din Codul Muncii, ceea ce înseamnă că a fost concediat disciplinar, respectiv pentru săvârșirea unei abateri disciplinare grave.
Fiind vorba despre o decizie de concediere disciplinară, ea trebuie să se conformeze întrutotul dispozițiilor art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, potrivit cu care: "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată."
Având în vedere caracterul imperativ și de ordine publică al acestor prevederi legale, subliniat și de faptul că legiuitorul a prevăzut cea mai drastică sancțiune de drept civil în cazul nerespectării lor (nulitatea absolută), concluzia care se impune este aceea că decizia nr. 146/21.04.2008 emisă de recurentă, trebuie să îndeplinească cumulativ toate condițiile impuse de art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, lipsa fie și doar a uneia dintre acestea făcând ca actul de sancționare să fie lovit de nulitate.
Or, din examinarea conținutului acestei decizii rezultă că ea nu respectă întrutotul cerințele legale precitate.
Astfel, decizia nu se conformează dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. b din Codul Muncii, necuprinzând "precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat". În cuprinsul deciziei se face referire la Regulamentul de Organizare și Funcționare al aparatului Administrației Piețelor Sector 1 (act care constituie, probabil, regulamentul intern al recurentei), însă nu se arată, în concret, care dintre prevederile acestuia ar fi fost încălcate de autorul contestației. De altfel, acest regulament nici măcar nu a fost depus la dosar, deși recurenta-persoană juridică, în calitate de angajator, avea sarcina probei conform art. 287 din Codul Muncii.
De asemenea, în decizie nu se indică motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
În situația în care, așa cum susține recurenta, intimatul-contestator nu ar fi formulat apărări, recunoscându-și fapta cu ocazia cercetării disciplinare, era obligatoriu să se facă mențiuni în acest sens, tocmai pentru a se asigura respectarea literei și spiritului dispozițiilor imperative și de ordine publică ale art. 268 alin. 2 lit. c din Codul Muncii.
Deci și din această perspectivă, decizia contestată apare ca fiind lovită de nulitate.
Mai mult, actul de concediere emis de recurentă nu respectă nici condiția prevăzută de art. 268 alin. 2 lit. a, din punctul de vedere al descrierii faptei ce constituie abatere disciplinară.
Sub acest aspect, trebuie arătat că decizia contestată nu indică un element esențial pentru individualizarea faptei imputate intimatului-persoană fizică, și anume data sau perioada de timp în care acestea a fost săvârșită, știut fiind că orice faptă a unei persoane se petrece într-un anumit timp și un anumit loc. Limitele spațiale și temporale caracterizează orice acțiune sau inacțiune umană, în lipsa acestora neputându-se concepe existența unei fapte.
Indicarea momentului sau a intervalului de timp în care s-au comis abaterile disciplinare ale unui salariat este fundamentală pentru a asigura legalitatea unei decizii de concediere disciplinară. Această concluzie decurge în mod firesc din interpretarea, prin coroborare, a dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. a cu cele ale art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.
Potrivit acestui text, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei."
Rezultă că orice decizie de desfacere disciplinară a unui contract individual de muncă trebuie să prevadă "data săvârșirii faptei", așa cum cere imperativ art. 268 alin. 1 din Codul Muncii (text care menționează expres această sintagmă), deoarece în raport de aceasta se poate stabili dacă angajatorul a emis decizia respectivă în termenul maxim prevăzut de lege (6 luni de la data comiterii faptei).
Așa fiind, cerința "descrierii faptei" la care face referire art. 268 alin. 2 lit. a din Codul Muncii presupune, înainte de toate, indicarea datei sau a perioadei de timp în care s-a produs abaterea disciplinară. Pe cale de consecință, inexistența unei asemenea mențiuni face ca descrierea faptei să fie insuficientă, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei contestate, mai ales că într-o asemenea situație nu se poate stabili nici împrejurarea dacă decizia a fost emisă în termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.
Toate cele ce preced demonstrează netemeinicia criticilor exprimate prin motivele de recurs, critici care urmează a fi înlăturate ca atare.
În baza art. 316. proced. civ. Curtea va face aplicațiunea corespunzătoare în recurs a dispozițiilor art. 274. proced. civ. și va dispune obligarea recurentei la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-contestator, sumă reprezentând contravaloarea onorariului achitat apărătorului ales, conform chitanței de la fila 21 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată Administrația Piețelor Sector 1, în contradictoriu cu intimatul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 7396/27.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./12.06.2009.
Jud.fond:,.
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3195/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3876/2009. Curtea... → |
|---|
