Contestație decizie de concediere. Decizia 3876/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1453/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3876/
Ședința publică din data de 28 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul intimat PRIMARUL SECTORULUI 2 B, împotriva sentinței civile nr.7026 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 29348/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect - contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul intimat Primarul Sectorului 2 B, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 11 dosar, intimata contestatoare, personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata contestatoare, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 20.05.2009.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentului intimat Primarul Sectorului 2 B, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Intimata contestatoare, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 7026/12.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea.
În consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr. 1783/03.07.2008 emisă de intimatul Primarul Sectorului 2
Totodată, s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior și obligarea intimatului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la concediere și până la efectiva reintegrare.
Intimatul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- instanța a reținut că actul de sancționare emis de Primarul Sectorului 2 nu cuprinde din punct de vedere formal "mențiunea prevăzută de art. 268 alin. 2 lit. a din Codul Muncii și anume descrierea faptei", mențiune a cărei lipsă se sancționează cu nulitatea absolută;
- contrar acestor rețineri ale instanței, trebuie arătat că sub aspect formal dispoziția contestată este structurată în două părți: preambulul și cuprinsul dispoziției;
- legea nu distinge unde anume în actul sancționator trebuie prevăzute mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută;
- analizând dispoziția în discuție, se poate observa că în preambulul acesteia se arată că "fapta care constituie abatere disciplinară este prezentată în referatul anexat prezentei, aprobat de conducătorul instituției și constă în nerespectarea circuitului documentelor în cadrul Primăriei Sectorului 2"; 2) reglementările legale care au fost încălcate: art. 45 lit. a și art. 103 din Regulamentul de Ordine Internă al Primăriei Sectorului 2, aprobat prin Dispoziția Primarului nr. 520/05.03.2008.".
- rezultă că actul sancționator cuprinde mențiunile a căror lipsă a fost invocată de instanță.
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare în cauză a dispozițiilor art. 304/1 proc. civ. (ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele de către instanța de recurs) și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a procedat corect atunci când a dispus anularea dispoziției nr. 1783/03.07.2008 emisă de Primarul Sectorului 2 B, reintegrarea intimatei-contestatoare pe funcția avută anterior și obligarea angajatorului la plata despăgubirilor corespunzătoare prevăzute de art. 78 din Codul Muncii.
Așa cum rezultă din analiza materialului probator administrat în cauză (înscrisuri), intimata-contestatoare a fost salariată a Primăriei Sector 2 B, fiind încadrată în funcția de referent de specialitate.
Prin dispoziția suscitată emisă de Primarul Sectorului 2 și care este contestată în cauza de față, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatei-persoană fizică în temeiul art. 263 alin. 1 și 264 lit. f din Codul Muncii, ceea ce înseamnă că aceasta a fost concediată disciplinar, respectiv pentru săvârșirea unei abateri disciplinare grave.
Fiind vorba despre o decizie de concediere disciplinară, ea trebuie să se conformeze întrutotul dispozițiilor art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, potrivit cu care: "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată."
Având în vedere caracterul imperativ și de ordine publică al acestor prevederi legale, subliniat și de faptul că legiuitorul a prevăzut cea mai drastică sancțiune de drept civil în cazul nerespectării lor (nulitatea absolută), concluzia care se impune este aceea că actul de concediere disciplinară a unui angajat, trebuie să îndeplinească cumulativ toate condițiile impuse de art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, lipsa fie și doar a uneia dintre acestea făcând ca decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă să fie lovită de nulitate.
Tribunalul a reținut că dispoziția (decizia) contestată în prezentul proces nu se conformează prevederilor imperative ale art. 268 alin. 2 lit. a și b din Codul Muncii, referitoare la "descrierea faptei care constituie abatere disciplinară" și respectiv la "precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat".
În motivarea recursului se afirmă că emitentul actului contestat a respectat prevederile legale precitate, întrucât în preambulul dispoziției s-a descris fapta și s-au precizat prevederile din regulamentul intern (Regulamentul de Ordine Internă al Primăriei Sector 2) încălcate de contestatoare.
Aceste susțineri nu pot fi primite și urmează a fi înlăturate ca nefondate.
Sub acest aspect, trebuie arătat că decizia contestată nu indică un element esențial pentru individualizarea faptei imputate intimatei-persoană fizică, și anume data sau perioada de timp în care aceasta a fost săvârșită, știut fiind că orice faptă a unei persoane se petrece într-un anumit timp și un anumit loc. Limitele spațiale și temporale caracterizează orice acțiune sau inacțiune umană, în lipsa acestora neputându-se concepe existența unei fapte.
Indicarea momentului sau a intervalului de timp în care s-au comis abaterile disciplinare ale unui salariat este fundamentală pentru a asigura legalitatea unei decizii de concediere disciplinară. Această concluzie decurge în mod firesc din interpretarea, prin coroborare, a dispozițiilor art. 268 alin. 2 lit. a cu cele ale art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.
Potrivit acestui text, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei."
Rezultă că orice decizie de desfacere disciplinară a unui contract individual de muncă trebuie să prevadă "data săvârșirii faptei", așa cum cere imperativ art. 268 alin. 1 din Codul Muncii (text care menționează expres această sintagmă), deoarece în raport de aceasta se poate stabili dacă angajatorul a emis decizia respectivă în termenul maxim prevăzut de lege (6 luni de la data comiterii faptei).
Așa fiind, cerința "descrierii faptei" la care face referire art. 268 alin. 2 lit. a din Codul Muncii presupune, înainte de toate, indicarea datei sau a perioadei de timp în care s-a produs abaterea disciplinară. Pe cale de consecință, inexistența unei asemenea mențiuni face ca descrierea faptei să fie insuficientă, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei contestate, mai ales că într-o asemenea situație nu se poate stabili nici împrejurarea dacă decizia a fost emisă în termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.
Cât privește faptul că în decizie s-au precizat prevederile din regulamentul intern încălcate, se impune a evidenția că, într-adevăr, în dispoziția contestată se indică dispozițiile art. 45 lit. a și cele ale art. 103 Regulamentul de Ordine Internă al Primăriei Sectorului 2, aprobat prin Dispoziția Primarului nr. 520/05.03.2008.
Însă, așa cum rezultă din examinarea cuprinsului acestora, ele nu au nici o legătură cu fapta care se impută intimatei.
Art. 45 lit. a se referă la obligația de însușire a prevederilor Regulamentului de Organizare și Funcționare, ale Regulamentului de Ordine Internă, a sarcinilor și responsabilităților din fișa postului, deci o obligație cu caracter general ce revine oricărui angajat. Or, intimatei-contestatoare i se reproșează cu totul altceva, și anume nerespectarea circuitului documentelor în cadrul Primăriei Sector 2.
Iar art. 103 din Regulamentul de Ordine Internă cuprinde, într-o enumerare despre care se afirmă că nu este limitativă, toate faptele care constituie abateri disciplinare. Or, câtă vreme art. 268 alin. 2 lit. b din Codul Muncii impune să se facă "precizarea" dispozițiilor încălcate, simpla indicare a unui text în care sunt enumerate nelimitativ abaterile disciplinare, este total insuficientă și necorespunzătoare, echivalând cu lipsa mențiunii la care face trimitere Codul Muncii.
În plus față de aspectele de nelegalitate reținute de instanța de fond, Curtea observă în temeiul art. 304/1 proced. civ. că există și un alt motiv care justifică desființarea deciziei de concediere și respingerea criticilor formulate în cuprinsul recursului.
Astfel, în finalul dispoziției nr. 1783/03.07.2008 emisă de Primarul Sectorului 2 B se arată că "împotriva deciziei de sancționare se poate face contestație în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare la instanța de contencios administrativ". Or, soluționarea conflictelor de muncă în primă instanță este de competența exclusivă a instanțelor specializate în litigii de muncă, mai precis a în a căror rază teritorială se află domiciliul sau reședința, respectiv sediul reclamantului. În acest sens sunt dispozițiile art. 284 din Codul Muncii coroborate cu cele ale art. 2 pct. 1 lit. proced. civ.
Prin indicarea unei alte instanțe ca fiind competentă să soluționeze contestația, emitentul deciziei de concediere disciplinară a încălcat flagrant prevederile art. 268 alin. 2 lit. f din Codul Muncii, fapt sancționat, de asemenea, cu nulitatea acestui act de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat Primarul Sectorului 2 B, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, împotriva sentinței civile nr. 7026/12.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./17.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3610/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 526/2010. Curtea... → |
|---|
