Contestație decizie de sancționare. Decizia 5120/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3150/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5120/
Ședința publică din data de 14 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenta-intimată - " " SRL și de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.290 din data de 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10239/3/LM/2008 - având ca obiect "contestație decizie sancționare disciplinară".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-intimată - SRL prin apărător, avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 23 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.91533 din data de 01.03.2009 și recurentul-contestator prin apărător dna avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 27 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 09.06.2008.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea procedează la comunicarea întâmpinării formulate în cauză de către recurenta-intimată - SRL către recurentul-contestator prin avocat.
Recurentul-contestator prin avocat, față de dispozițiile încheierii de ședință de la termenul anterior de judecată, depune la dosar în copie xerox, în dovedirea calității de reprezentant, împuternicirea avocațială de reprezentare emisă în baza contractului de asistență juridică nr.25870 din 09.06.20008, precum și contractul de asistență juridică încheiat cu recurentul-contestator.
Curtea constată regulat întocmită dovada calității de reprezentant pentru recurentul-contestator.
Părțile arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Recurentul-contestator prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a hotărârii judecătorești recurate și rejudecând în parte cauza, pe fond, să se admită acțiunea formulată în integralitatea sa în sensul anulării deciziei emise de către societatea recurentă - SRL ca netemeinică și nelegală.
Astfel, arată că, în opinia sa, hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, întrucât a aplicat greșit sau nu a lecturat dispozițiile legale privind eliberarea certificatelor medicale și nici nu a luat în considerare susținerile privind modalitățile de eliberare a certificatelor medicale. Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare privind asigurările de sănătate, adeverința de salariat este necesară numai la eliberarea unui certificat medical în sistemul asigurărilor de sănătate de stat și nu în sistemul medical privat. Certificatul medical care acoperă perioada 21-31.01.2008 este emis de către o unitate sanitară privată care nu solicită și nu trebuie să solicite existența unei adeverințe de salariat pentru a efectua consultațiile întrucât nu efectuează nicio procedură de decontare cu casa de asigurări de sănătate care să trebuiască să fie motivată de existența unei asigurări obligatorii de sănătate a calității de angajat și a dovezii calității de angajat prin eliberarea unei adeverințe. Ori, la clinica privată a plătit pe banii săi consultația și în contraprestație i-a fost eliberat actul medical doveditor al stării de incapacitate de muncă, respectiv certificatul medical.
Mai mult, la dosarul de fond s-a depus, în cadrul probei cu înscrisuri, scrisoarea medicală a doctorului de familie din care rezultă în mod cert faptul că nu a eliberat certificatul medical din motivul lipsei adeverinței de salariat.
Un alt motiv de respingere al cererii a fost neprezentarea în fața comisiei de cercetare disciplinară a actelor medicale, situație, întrucât certificatul medical eliberat de clinica privată a fost adus la cunoștință comisiei împreună cu situația imposibilității de eliberare a primului certificat medical de către medicul de familie, iar acest lucru rezultă din procesul-verbal încheiat cu ocazia cercetării disciplinare.
Se arată în continuare faptul că instanța a reținut faptul că trebuia să facă dovada că programului de lucru pe data de 07 ianuarie și nu pe data de 03 ianuarie, cum susține partea adversă, ori, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, sarcina probei nu îi revine salariatului, ci angajatorului, însă, pe acest aspect se putea emite o adresă care să ateste data la care și-ar fi încetat activitatea.
Față de aceste considerente, față de cele înserate în cuprinsul motivelor de recurs, se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris. Fără cheltuieli de judecată.
Recurenta-intimată - SRL prin avocat, solicită admiterea recursului său, modificarea în parte a hotărârii judecătorești recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de către contestator. Critica adusă hotărârii pronunțate de către instanța de fond se referă la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.09.2007-02.01.2008, precum și la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate în anul 2007.
Ori, prin probele administrate în cauză, s-a demonstrat achitarea drepturilor salariale către contestator, achitarea contribuțiilor la asigurările sociale aferente, precum și pensia de întreținere datorată de acesta în baza hotărârii de divorț.
Așa fiind, solicită a se constata faptul că la dosar s-a depus dovada că respectivele state de plată au fost înregistrate la. precum și dovezi din care rezultă plata contribuțiilor la asigurările sociale, respectiv plata pensiei de întreținere. Mai mult decât atât, așa cum a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, precum și din răspunsurile date de către recurentul-contestator la interogatoriul administrat, a existat o imposibilitate morală de preconstituire a unei probe scrise în ceea ce privește plata salariului, astfel încât dovada plății drepturilor salariale poate fi, și a fost făcută cu alte mijloace de probă decât ștate de plată semnate.
În concluzie, recurenta-intimată - SRL prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris. În ceea ce privește recursul declarat de către recurentul-contestator, solicită respingerea acestuia întrucât în mod corect a fost emisă decizia contestată pentru lipsa nejustificată a contestatorului de la locul de muncă din 03.01.2008, motivat de faptul că acesta nu a produs dovezi din care să rezulte imposibilitatea obiectivă de a se prezenta la locul de muncă, ci a depus o dovadă abia în luna octombrie 2008 și aceasta pentru o perioadă de 7 zile, ori, lipsa nejustificată este pe o perioadă mult mai mare.
Afirmația recurentului-contestator potrivit căreia nu s-a prezentat la locul de muncă întrucât nu avea ce muncă să presteze nu poate fi primită, deoarece în nici un caz nu se poate susține că prezentarea la locul de muncă poate fi condiționată, obligația prestării muncii fiind asumată necondiționat la semnarea contractului individual de muncă.
În acest sens solicită a se avea în vedere răspunsul dat la interogatori - vezi întrebarea nr. 11.
Față de aceste considerente, față de cele dezvoltare în întâmpinare, recurenta-intimată - SRL prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de către recurentul-contestator. Cu cheltuieli de judecată.
Depune concluzii scrise.
Recurentul-contestator prin avocat, având cuvântul în ce privește recursul declarat de către recurenta-intimată - SRL, solicită respingerea acestuia și în acest sens înțelege să invoce dispozițiile art.163 Codul muncii.
Depune concluzii scrise.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, contestatorul a chemat în judecată intimata - SRL, solicitând obligarea intimatei să anuleze decizia de desfacere a contractului de muncă, să dispună reintegrarea pe postul deținut anterior, obligarea intimatei să achite drepturile salariale restante (salariu și drepturi salariale aferente concediului de odihnă pe anul 2007) începând cu luna septembrie 2007 și până la data punerii în executare a hotărârii, indexate și actualizate, obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă în cuantum de 15.000 Euro, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Prin sentința civilă nr.290/14.01.2009, Tribunalul Bucureștia admis în parte cererea formulată de contestatorul și obligat intimata - SRL la plata compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anului 2007 proporțional cu perioada lucrată, precum și a drepturilor salariale neîncasate pentru perioada 01.09.2007.02.01.2008; a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind anularea deciziei de concediere, reintegrarea pe postul deținut anterior și plata despăgubirilor egale cu salariile de care a fost lipsit contestatorul ca urmare a concedierii; a obligat intimata la plata sumei de 500 Ron cheltuieli judiciare proporțional cu admiterea cererii.
Pentru a pronunțat această hotărâre, tribunalul a constatat că între contestator și - SRL s-au stabilit raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă din data de 01.03.2007 și a actelor adiționale semnate.
Obiectul contractului l-a constituit acordarea serviciilor de consultanță conform art.10 Codul muncii, locul de muncă fiind stabilit la clienți și sediul angajatorului, iar durata muncii fiind de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână.
Tribunalul a constatat că pentru perioada 01.09.2007-02.01.2008 salariatul nu a primit contraprestația muncii sale în condițiile art.39 lit.a și art.40 al.2 lit. Codul muncii, angajatorul nedovedind plata salariului prin semnarea statelor de plată sau alte documente justificative. De asemenea, în condițiile art.141 al.4 Codul muncii, s-a considerat întemeiată și cererea de compensare a concediului de odihnă aferent anului 2007.
Cât privește decizia din data de 11.02.2008 prin care societatea intimată a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului pe motiv că s-a lipsit nejustificat de la serviciu în perioada 03.01.2008-28.01.2008, tribunalul a considerat că aceasta este legală și temeinică.
Sub aspectul cerințelor de legalitate, s-a observat că angajatorul a respectat prevederile art.268 al.2 Codul muncii, dar și prevederile referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă cuprinse în art.267 Codul muncii. Această cercetare prealabilă a fost efectuată de către reprezentanți ai angajatorului, respectiv membri ai Societății de Avocați " și ", împuterniciți prin contractul de asistență juridică nr.-/28.01.2008. Lipsa semnăturii clientului pe împuternicirea avocațială s-a apreciat că nu echivalează cu lipsa calității de reprezentant față de prevederile statutului profesiei de avocat, care permite avocatului să ateste identitatea părților, conținutul și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea.
În plus, prin convocarea trimisă salariatului, angajatorul a precizat obiectul cercetării disciplinare prealabile, anume absența nemotivată de la serviciu, dar și normele încălcate prin această faptă.
Din punct de vedere al temeiniciei faptei reținute de angajator drept abatere disciplinară, instanța a reținut că părțile raportului de muncă au convenit ca salariatul să desfășoare activități la clienți dar și la sediul angajatorului. Așa fiind, apărarea salariatului că nu era necesară prezența sa la sediul angajatorului, ci direct la sediul societății beneficiare a contractului de prestări servicii, nu este pertinentă. Chiar dacă nu s-a adus la cunoștința salariatului data expirării termenului de prestare a serviciilor - SRL către - SRL, anume data de 02.01.2008, această împrejurare de fapt era cunoscută reprezentanților societății. Prin urmare, absența sa de la locul de muncă începând cu 03.01.2008, când s-au terminat zilele de sărbători legale și nu 07.01.2008 cum a susținut contestatorul nu este justificată.
Instanța de fond a înlăturat și apărarea contestatorului vizând imposibilitatea prezentării la locul de muncă datorită incapacității temporare de muncă, câtă vreme nu s-au prezentat certificate de concediu medical.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la data de 03.04.2009 intimata - SRL și la data de 06.04.2009 contestatorul, înregistrate pe rolul Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 11.05.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate de recurenta-intimată - SRL s-au invocat dispozițiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă cu aplicarea art.3041Cod pr.civilă și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca neîntemeiată, precum și a cererii de obligare a intimatei la cheltuieli de judecată.
Consideră recurenta-intimată că pretențiile admise de tribunal sunt rezultatul unei interpretări greșite a actelor deduse judecății, fiind schimbată natura și înțelesul vădit și neîndoielnic al acestora.
Prin probele administrate în cauză, s-a demonstrat achitarea către fostul salariat a drepturilor salariale, cât și a contribuțiilor de asigurări sociale aferente. S-a demonstrat și achitarea pensiei de întreținere pe care o datorează contestatorul în baza hotărârii de divorț.
În plus, statele de plată au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial d e Muncă, existând o imposibilitate morală de preconstituire a unei probe scrise în ceea ce privește plata salarialului, aspect rezultat din răspunsurile contestatorului la interogatoriu.
Prin motivele de recurs formulate recurentul-contestator și întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 Cod pr.civilă cu aplicarea art.3041Cod pr.civilă, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate pentru nelegalitate și netemeinicie și rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii în sensul anulării deciziei de sancționare, precum și la plata daunelor interese, daunelor morale, precum și a cheltuielilor de judecată în integralitate.
Susține recurentul că instanța de fond și-a întemeiat raționamentul juridic pe o premisă greșită în sensul că era obligat să se prezinte la sediul intimatei pentru a presta munca, în ciuda faptului că nu există o fișă a postului și o enumerare a atribuțiilor de serviciu, pe care ipotetic ar fi trebuit să le desfășoare. Cu răsturnarea sarcinii probei, instanța de fond consideră că trebuia să facă dovada obligației de a se prezenta la sediul - SRL începând cu data de 01.07.2008.
Precizează recurentul că a avut o relație de concubinaj cu administratorul societății angajatoare, care s-a sfârșit la finele anului 2007, astfel încât era în imposibilitatea fortuită să se prezinte la sediul societății care era în locuința administratorului.
Notificarea din 11.01.2008 prin care angajatorul îi comunică locația unde să se prezinte pentru a presta muncă, demonstrează că nu exista un alt punct de lucru al societății anterior acestei date.
Cu privire la prestarea muncii la sediul societății, se arată că niciodată nu s-a prestat vreo sarcină de serviciu efectivă în cadrul societății, ci exclusiv la sediul - SRL, în baza unui contract de prestări servicii între cele două societăți. De altfel, era singurul angajat al societății intimate și realiza singurul contract comercial în derulare.
În aceste condiții, nu s-a ținut cont de situația conflictuală de drepturi dintre angajat și angajator și nici de situația personală dintre salariat și administratorul societății.
Referitor la imposibilitatea dovedirii perioadei de incapacitate de muncă, se arată că adeverința de salariat este necesară numai la eliberarea unui certificat medical în sistemul asigurărilor de sănătate de stat nu și în sistemul medical privat. Ori, certificatul medical pentru perioada 21-31 ianuarie 2008 este emis de o unitate sanitară privată, care nu are nevoie de o adeverință de salariat, deoarece nu trebuie să urmeze nici o procedură de decontare cu Casa de asigurări de sănătate. În plus, scrisoarea medicală semnată de doctorul de familie dovedește imposibilitatea emiterii certificatului medical pentru lipsa adeverinței de salariat.
Cât privește cercetarea disciplinară, se arată că a prezentat comisiei certificatul medical eliberat de clinica privată, aspect consemnat în procesul verbal.
În fine, se arată că tribunalul nu a soluționat capătul de cerere având ca obiect daune morale.
La data de 28.05.2009, - SRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de contestator, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursurile nefondate pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei-intimate sunt subsumate pretențiilor admise în primă instanță, respectiv cele având ca obiect plata unor drepturi salariale neachitate pentru o perioadă de timp și plata concediului de odihnă neefectuat prin compensare în bani.
Societatea angajatoare a susținut în esență că s-a făcut o greșită interpretare a actelor deduse judecății, că s-a schimbat natura juridică a acestora, pentru a se ajunge la concluzia eronată că nu s-ar fi plătit drepturile salariale.
În limita acestui motiv de recurs, este susceptibilă de modificare acea hotărâre judecătorească pronunțată cu nesocotirea unui act juridic civil, în sens de convenție, conform art.942 și următoarele Cod civil, indiferent dacă este bilaterală sau unilaterală. Este vorba însă de interpretarea actului în sine, după regula instituită de art.969 cod civil sau a clauzelor contractuale care, atunci când sunt confuze, echivoce sau contradictorii, trebuie interpretate după regulile prevăzute de art.978-979, art.980 și art.983-984 Cod civil.
Așadar, instanța ar fi culpabilă dacă nu aplică convenția părților ce are valoare de lege pentru acestea, schimbând natura juridică a actului încheiat sau eventual, ignorând sau modificând clauzele contractuale, dându-le un alt înțeles decât cel convenit de părți.
Cum însă în cauză recurenta-intimată nu face decât să invoce acest motiv de recurs fără a arăta concret care ar fi actul juridic civil interpretat greșit de tribunal, cum angajatorul susține plata drepturilor salariale pentru perioada în discuție prin coroborarea altor dovezi care să suplinească lipsa semnăturii statelor de plată, Curtea constată că această critică nu poate fi primită, punându-se în realitate problema interpretării probelor, aspect ce va fi analizat în continuare.
Conform art.161 Codul muncii, plata salariilor se face odată pe lună pentru luna precedentă, la data stabilită prin contractul individual de muncă. Art.163 Codul muncii prevede faptul că plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative, care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Așadar, legea instituie o dovadă specială pentru plata salariului dar și obligații speciale în sarcina angajatorului, în sensul că acesta are obligația să întocmească statul de plată, să prezinte înscrisul spre semnare salariatului la momentul efectuării plății în numerar, sau să întocmească documente justificative atunci când plata salariului se efectuează în altă modalitate, respectiv prin virare pe card bancar. În plus, angajatorul are obligația de a păstra aceste documente justificative, precum și statele de salarii în aceleași condiții și termene ca și în cazul actelor contabile, adică 50 de ani.
Așa fiind, în considerarea normelor expuse anterior, angajatorul - SRL avea obligația să întocmească statele de plată pentru perioada septembrie-decembrie 2007 și să le prezinte spre semnare salariatului, în măsura în care se făcea plata salariului în numerar. Cum nu s-a învederat existența unei modalități de plată a salariului, Curtea reține că în societatea intimată modalitatea uzuală de plată era în numerar.
Documentele justificative care în opinia recurentei-intimate dovedesc plata salariului, anume state de plată chiar nesemnate de salariat, virarea contribuțiilor datorate fondurilor speciale, plata impozitelor sau a altor obligații ale salariatului către terțe persoane (pensia de întreținere) ca de altfel și predarea statelor de plată către Inspectoratul Teritorial d e Muncă și vizarea acestora, nu pot conduce la concluzia efectuării plății efective a salariului. Legea impune ca angajatorul să ia măsuri pentru a-și preconstitui dovezi în sensul efectuării plății către salariatul îndreptățit. Ori, toate înscrisurile menționate anterior, dovedesc efectuarea unor plăți către alte persoane decât salariatul, beneficiar fiind bugetul statului, bugetele de asigurări, sau creditorul obligației de întreținere.
În concluzie, angajatorul nu a probat faptul plății salariului către fostul salariat în condițiile prevăzute de lege și menționate anterior.
Susținerile recurentei-intimate asupra unei imposibilități de preconstituire a dovezii plății salariului datorită relațiilor speciale dintre salariat și administratorul firmei vor fi înlăturate de C, câtă vreme relațiile de muncă prezintă particularități, părțile negăsindu-se în acel raport de egalitate juridică specifică dreptului civil, care să le permită, în funcție de poziția lor subiectivă una față de alta, să aprecieze dacă se impune sau nu să solicite celeilalte întocmirea vreunei dovezi scrise.
Din contră, în raporturile de muncă angajatorul are anumite drepturi și obligații specifice față de salariatul său, iar invocarea imposibilității de preconstituire a semnăturii pe statul de plată pe motiv că între salariat și angajator există relații strânse de concubinaj nu poate fi acceptată.
Cât privește recursul declarat de recurentul-contestator, criticile acestuia vizează legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. În aceste limite, Curtea va avea în vedere dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, întrucât se invocă o greșită aplicare și interpretare făcută de tribunal asupra normelor de drept aplicabile situației de fapt reținută în cauză.
Un prim aspect, are în vedere locul de muncă al salariatului sancționat și implicit obligația acestuia de a se prezenta într-un anumit loc începând cu ianuarie 2008.
Pentru lămurirea acestui aspect este important locul muncii convenit de părți prin contractul individual de muncă. Ori, în art.D din contractul individual de muncă nr.1/01.03.2007, se prevede locul muncii salariatului la clienți și la - SRL. Prin urmare, este corectă concluzia tribunalului în sensul că salariatul avea obligația de a se prezenta la sediul societății angajatoare, în condițiile în care nu exista vreun sediu al clientului desemnat ca loc de muncă special pentru salariat.
Toate considerațiile recurentului-contestator referitoare la lipsa oricărei obligații a sa de a se prezenta la locul de muncă, adică la sediul angajatorului începând cu 03.01.2008 câtă vreme - SRL începea activitatea la07.01.2008, precum și referitoare la necunoașterea încetării acestui contract de prestări servicii între cele două societăți vor fi înlăturate de
De esența raportului de muncă materializat prin contractul individual de muncă, este prestarea muncii de către salariat cu obligația corelativă a angajatorului de a remunera această muncă.
Prin urmare, îndeplinirea cu bună credință a obligației principale a salariatului presupune cu necesitate deplasarea acestuia la locul de muncă, astfel cum este materializat în contract. Numai în situația în care munca se presta la domiciliul salariatului acesta era exonerat de obligația de a se prezenta la sediul angajatorului sau în alt loc desemnat de acesta. Așadar, salariatul este culpabil pentru absența de la serviciu, adică de la sediul angajatorului începând cu prima zi lucrătoare după zilele de, adică 03.01.2008.
Numai în măsura în care angajatorul ar fi probat că organizarea internă a societății pentru perioada sărbătorilor de iarnă 2007 fost făcută în așa fel încât alta era prima zi de muncă iar nu 3 ianuarie, absența salariatului de la locul de muncă ar fi fost justificată. Însă, această dovadă a unui fapt negativ implica în sarcina angajatorului dovada faptului pozitiv contrar că salariatul său se găsea în zile libere neplătite, în zile de concediu de odihnă, etc.
Nici afirmația recurentului referitoare la faptul că era desemnat să efectueze lucrări de consultanță către - SRL și prin urmare trebuia să se prezinte numai la această societate nu poate fi reținută. Chiar dacă ar fi dovedit faptul că această societate a reînceput activitatea de muncă numai din 07.01.2008, chiar dacă recurentul-contestator nu ar fi cunoscut anterior încetarea contractului de prestări servicii între societăți, în ipoteza în care ar fi constatat că se găsește în imposibilitate de a presta munca desfășurată anterior, salariatul era obligat să se prezinte la sediul angajatorului său pentru a îndeplini alte atribuții prevăzute în contract, iar nu de a rămâne la domiciliu pe motiv că nu știe ce atribuții revin postului pe care îl ocupă, că nu a semnat o fișă a postului.
În toate aceste relații de muncă nu are nici relevanță relația particulară de concubinaj existentă între salariat și administratorul firmei, după cum s-a prezentat mai sus.
Cercetând susținerile părții asupra motivului pentru care nu s-a prezentat la locul de muncă, anume o incapacitate temporară de muncă, pentru care a fost în imposibilitate să prezinte un certificat medical ce nu a putut fi eliberat în absența adeverinței de salariat, Curtea constată că nu poate primi apărarea salariatului.
Legislația muncii recunoaște incapacitatea temporară de muncă a salariatului ca motiv exonerator pentru realizarea obligației principale de a presta munca. Este necesar însă a se face dovada acestei incapacități temporare de muncă prin certificat medical. Ori, acest certificat poate fi eliberat de instituțiile spitalicești sau de medicul de familie în condiții strict prevăzute de lege pentru anumite afecțiuni și pe o durată determinată de timp.
Cum obligațiile angajaților de a plăti contribuții la fondul de sănătate pentru alcătuirea bugetului asigurărilor de sănătate, este o obligație legală, cum fonduri private de sănătate nu sunt recunoscute, angajatul este ținut să prezinte certificat de concediu medical care presupune decontarea între angajator și Casa de asigurări de sănătate, adică fondul public de sănătate.
Posibilitatea unui salariat de a se adresa medicului aflat într-un sistem privat de exercitare a profesiei nu exclude însă obligația de a se prezenta medicului de familie și de a solicita acest certificat medical conform OUG nr.158/2005.
Așa fiind, absența unui certificat de concediu medical pentru luna ianuarie 2008 duce la concluzia absenței nejustificate de la locul de muncă. În cazul în care certificatul medical nu a putut fi eliberat pentru că salariatul nu ar fi prezentat adeverința de salariat, condiție necesară, salariatul este ținut să facă dovada că ar fi solicitat eliberarea acestei adeverințe angajatorului, iar pentru o ipotetică situație de refuz, avea la îndemână un mijloc juridic de obligare a angajatorului la eliberarea documentului, respectiv acțiune în justiție. Chiar și certificatul de concediu medical eliberat pentru perioada 21.01.-31.01.2008 de către Centrul nu este un înscris justificativ pentru absența în perioada respectivă, câtă vreme nu poartă viza plătitorului.
În fine, afirmația recurentului că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, anume asupra daunelor morale solicitate, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate a hotărârii pronunțată în primă instanță, câtă vreme partea avea la îndemână procedura prevăzută de art.2811Cod pr.civilă, de a solicita completarea hotărârii, însă nu a uzat de această posibilitate.
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-intimată - " " SRL și de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.290 din data de 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10239/3/LM/2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./09.09.2009
Jud.fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3650/2009. Curtea... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
