Contestație decizie de concediere. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 371
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul intimat G și de intimata recurentă ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 26 din 09 01 2009 Tribunalului Iași, intimați fiind FUNDAȚIA "ACADEMIA DE TRANSPORT INTERN ȘI INTERNAȚIONAL - ", C." 2000" L și " " L S, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 03 04 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 10 04 2009.
Deliberând,
CURTEA DE APEL
Prin sentința civila nr.26 din 9.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -a admis în parte contestația formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale și s-a anulat Decizia nr. 38/15.05.2007, emisă de intimată.
S-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă și a fost obligată intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu 15.05.2007 și până la data reintegrării efective.
A fost obligată intimata să achite contestatorului sporul de vechime în muncă în procent de 5% din salariul de bază, începând cu 01.04.2004.
S-au respins cererile contestatorului de obligare a intimatei la plata sporului de vechime în muncă de 25% din salariul de bază, lunar, a diurnei de deplasare, a cheltuielilor de deplasare și a cheltuielilor de cazare pentru perioada 01.10.2004 - 31.12.2005 și a dobânzii legale ce ar fi trebuit aplicate acestor drepturi salariale.
Au fost respinse cererile contestatorului de obligare a intimatei la plata primei de Paști/2007, a primei pentru evenimente deosebite/2007 și a primei de concediu de odihnă pentru anul 2007, pensiilor de întreținere, a daunelor morale, a compensațiilor unui salariu pe lună începând cu 01.05.2007, compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat pe anul 2007 și a unei indemnizații de neconcurență și confidențialitate, dar și cererea contestatorului de obligare a intimatei la acordarea tichetelor de masă.
S-a respins contestația formulată de contestatorul G împotriva Deciziei nr. 37 bis din 07.05.2007, emisă de intimată, precum și cererea de chemare în garanție a intimatelor Fundația "Academia de transport Intern și Internațional - " - B, " 2000" și " "
A fost obligată intimata să achite contestatorului suma de 250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea promovată contestatorul Gac hemat în judecată pe intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale () solicitând anularea deciziei nr. 55/25.09.2006, reintegrarea pe funcția deținută anterior și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile datorate, diurnei de deplasare pentru perioada 01.10.2004 - 31.12.2005, a cheltuielilor de deplasare neacordate cu transportul de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu pentru perioada 01.10.2004 - 31.12.2005, a cheltuielilor de cazare neacordate pe timpul deplasărilor în B pentru perioada 01.10.2004 - 31.12.2005.
De asemenea, contestatorul a solicitat obligarea intimatei la plata sporului de vechime de 25% neacordat de la angajare și până în prezent, a primei de Paști 2007 în cuantum de 50% din salariul net, a primei pentru evenimente deosebite în cuantum de 25% pentru ziua de naștere a salariatului pe anul 2007, sumei de 350 lei cu titlu de daune morale și a cheltuielilor de judecată.
Contestatorul și-a completat acțiunea solicitând și constatarea nulității deciziei nr. 40 din 24.05.2004 și repunerea părților în situația anterioară, pentru ca, ulterior, la termenul de judecată din 17.08.2007, contestatorul să-și completeze din nou acțiunea, solicitând și anularea deciziei nr. 37 bis/07.05.2007, prin care a fost revocată decizia nr. 55/25.09.2006 ce făcea obiectul contestației sale.
De asemenea, contestatorul a formulat și o cerere de chemare în garanție a Fundației "Academia de Transport Intern și Internațional" - a " 2000" și a " " B, pentru ca, ulterior, contestatorul să precizeze că înțelege să cheme în judecată și ca pârâte chematele în garanție.
La termenul de judecată de 06.02.2008 contestatorul și-a completat acțiunea susținând că dorește să conteste și Decizia nr. 38/15.05.2007 emisă de intimată.
La termenul de judecată din 02.04.2008 instanța a pus în discuția părților excepțiile tardivității formulării contestației împotriva deciziilor nr. 55/25.09.2006, nr. 40/24.05.2004, nr. 37 bis/07.05.2007 și nr. 38/15.05.2007 și excepțiile lipsei calității procesuale pasive pârâților Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional" -, " 2000" L și " "
Contestația a fost soluționată prin sentința nr. 495 pronunțată de Tribunalul Iași în ședința publică din 02.04.2008, în sensul respingerii excepției tardivității formulării contestației în ceea ce privește deciziile nr. 37 bis/07.05.2007 și nr. 38/15.05.2007, a admiterii excepției tardivității formulării contestației în ceea ce privește deciziile nr. 55/25.09.2006 și nr. 40/24.05.2004 și, în consecință a fost respinsă ca tardivă contestația formulată împotriva deciziilor nr. 55/25.09.2006 și nr. 40/24.05.2004.
Totodată, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional -, " 2000" L și " " și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acestea.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect contestația împotriva deciziilor nr. 37 bis/07.05.2007 și nr. 38/15.05.2007, plata drepturilor bănești precum și cererea de chemare în garanție, a dispus disjungerea judecării cestora și, în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. 4 din HG387/2005 a dispus formarea unui nou dosar și înregistrarea separată a acestuia.
Noul dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr- în data de 03.04.2008, având ca obiect soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor nr. 37 bis/07.05.2007 și nr. 38/15.05.2007, emise de intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale (), repunerea părților în situația anterioară concedierii, obligarea intimatei la plata drepturilor bănești potrivit dispozițiilor art. 78 Codul muncii, a sporului de vechime de 25% din salariul de bază lunar, a diurnei de deplasare, a cheltuielilor de deplasare și cheltuielilor de cazare pentru perioada 01.10.2004 - 31.12.2005, precum și a dobânzilor legale în conformitate cu dispozițiile art. 1088 Cod civil.
A mai reținut instanța că din obiectul noului dosar mai fac parte și cererile contestatorului referitoare la obligarea intimatei la plata primei de Paști din anul 2007 în cuantum de 50% din salariul net, a primei pentru evenimente deosebite în cuantum de 25% pentru ziua de naștere a salariatului pentru anul 2007, primei de concediu de odihnă pentru anul 2007 în cuantum de 50% din salariul net, a pensiilor de întreținere, a daunelor morale în valoare de 350.000 RON pentru abuzurile săvârșite de angajator prin concedierea nelegală, a compensațiilor de un salariu pe lună conform dispozițiilor art. 78 alin. 1 din la Nivel Național 2007-2010, compensării concediului de odihnă neefectuat pentru anul 2007, unei indemnizații de neconcurență și confidențialitate, a cheltuielilor de judecată precum și acordarea tichetelor de masă începând cu 01.05.2007.
În contestația formulată împotriva deciziei nr. 37 bis/07.05.2007, contestatorul a precizat că solicită anularea acesteia pentru considerentul că nu se precizează în conținutul ei locul și felul muncii, aceasta neregăsindu-se în organigrama de funcționare a din cadrul Biroului Regional I din 11.05.2007, în timp ce în contestația formulată împotriva deciziei nr. 38/15.05.2007 contestatorul a precizat că această decizie nu i-a fost comunicată, aflând de existența acesteia ca urmare a studierii copiei după carnetul de muncă depusă la dosar de către intimată. De asemenea, contestatorul a menționat că decizia este lovită de nulitate deoarece angajatorul nu a respectat termenii și procedura de cercetare prealabilă.
Însăși constatarea lipsei prezenței sale la serviciu în zilele 08 - 11.05.2007, făcută de angajator prin intermediul Șefului biroului regional, este nulă având în vedere dispozițiile cap. 5, subpunctul 5.1. lit. b din Regulamentul de Ordine Interioară al precum și faptul că el nu era subordonat șefului biroului regional.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reținut că Gaf ost salariatul intimatei Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale în baza contractului individual de muncă încheiat și înregistrat în registrul ITM B sub nr. 3451 din 06.11.2002, contestatorul ocupând la momentul încheierii contractului funcția de responsabil
Ulterior, la acest contract au fost încheiate acte adiționale după cum urmează: Actul adițional nr. 1/15.04.2004, prin care s-a modificat felul muncii contestatorului, acesta devenind șef birou regional, Actul adițional nr. 2/24.05.2004, prin care s-a modificat felul muncii contestatorului, acesta devenind consilier economist în management, Actul adițional nr. 3/15.06.2004, prin care s-a modificat salariul de bază lunar brut al contestatorului, Actul adițional nr. 4/30.09.2004, prin care s-a modificat atât felul muncii contestatorului, acesta devenind Specialist în relații publice, cât și locul muncii, la sediul B, Actul adițional nr. 5/19.07.2005, prin care s-a modificat locul muncii contestatorului la domiciliul din sat, comuna, județul I, numai pentru perioada 20.07.2005 - 07.08.2008.2005, urmând ca după expirarea perioadei să revină la sediul B și Actul adițional nr. 6/21.12.2005, prin care s-a modificat atât funcția, contestatorul devenind consultant în management, cât și locul muncii, la Biroul Regional
Prin decizia nr. 55/25.09.2006 intimata Bad ispus desființarea posturilor de consilier economist în management și consultant în management, ultimul post fiind ocupat de către contestator.
În timpul soluționării contestației împotriva acestei decizii, formulată de către contestator, intimata a emis decizia nr. 37 bis din 07.05.2007, prin care a dispus revocarea deciziei nr. 55/25.09.2006.
Prin decizia nr. 38 din 15.05.2007, intimata Bad ispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului în baza dispozițiilor art. 61 lit. a și art. 263, art. 264 alin. 1 lit. f Codul muncii, începând cu 15.05.2007.
Faptele menționate în decizia de concediere ca fiind abateri disciplinare constau în absența nemotivată de la locul de muncă începând cu 02.05.2007 și până la data emiterii deciziei, manifestarea și înfăptuirea în sediul BR I și în prezența colegilor de serviciu de acte susceptibile de a pune în pericol viața și sănătatea altor persoane sau integritatea bunurilor precum și acuzații, injurii, amenințări, refuzul de a îndeplini sarcini rezonabile și justificate de la șefii ierarhici, defăimarea în public a, manifestări violente, brutale și obscene.
Prevederile din Regulamentul de Ordine Interioară, care au fost, în viziunea intimatei, încălcate de contestator, sunt cele ale art. 7.3.
A reținut instanța de fond, după cum rezultă din probatoriul administrat că deși atitudinea contestatorului este criticabilă, nu se poate reține comportamentul acestuia ca unul violent, brutal și obscen sau de natură a pune în pericol viața și sănătatea altor persoane, pentru ca, astfel să fie sancționat cu desfacerea contractului individual de muncă, potrivit dispozițiilor art. 7.3. lit. a din al.
Cât privește motivul înserat în decizia de concediere referitor la absențele nemotivate în perioada 08.05.2007 - 11.05.2007, instanța l-a respins ca fiind un motiv obiectiv de concediere, reținând că în data de 08.05.2007 contestatorul s-a prezentat la serviciu, însă a fost invitat să plece din sediul instituției de către agenții de intervenție, în acest sens existând procesul-verbal încheiat în 08.05.2007, ora 9,15 (fila 703 dosar) de către agenții de intervenție.
Instanța a reținut astfel că deși contestatorul s-a prezentat la serviciu în 08.05.2007, a doua zi după emiterea deciziei 37 bis de revocare a deciziei de concediere nr. 55/25.09.2006, nu a fost primit la locul de muncă, fapt ce îl disculpă pe contestator, absența sa de la serviciu neputând fi catalogată ca abatere disciplinară.
A mai reținut instanța că intimata nu a făcut dovada că după 08.05.2007, când contestatorul avea obligația de a se prezenta la locul de muncă, acesta ar fi primit și, respectiv a refuzat sarcini rezonabile și justificate de la șefii ierarhici și nici că ar fi defăimat în public societatea sau reprezentanții săi legali.
Față de aceste considerente, instanța a anulat decizia nr. 38/15.05.2007, emisă de intimată și ca o consecință firească, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 79 Codul muncii reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii, iar în temeiul dispozițiilor art. 78 Codul munciia obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu 15.05.2007 și până la reintegrarea efectivă.
Cât privește cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata sporului de vechime în muncă de 25% lunar, instanța l-a admis în parte, având în vedere că dispozițiile art. 40 alin. 3 lit. d din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2005-2006 prevede că pentru vechimea în muncă, se acordă un spor de minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25 % la o vechime de peste 20 de ani din salariul de bază, și întrucât între contestator și intimată nu s-a negociat cuantumul sporului de vechime, contractul individual de muncă necuprinzând nici o referire în acest sens, instanța a obligat intimata să achite contestatorului sporul de vechime în procent minim de 5% din salariul de bază.
În ceea ce privește cererile contestatorului de obligare a intimatei la plata diurnei de deplasare, cheltuielile de deplasare și cheltuielilor de cazare, neacordate pe timpul deplasării în B în baza Actului adițional nr. 4 la Contractul individual de muncă nr. 3451/06.11.2002, în perioada 01.10.2004 - 31.12.2005, instanța a reținut că prin Actul adițional nr. 4, contestatorului i-a fost modificat locul de muncă, acesta stabilindu-se la sediul
Potrivit dispozițiilor art. 43 Codul muncii, delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă. Așadar, locul de muncă al contestatorului fiind stabilit la prin Actul adițional nr. 4/30.09.2004 ce face parte integrantă din contractul individual de muncă, deplasările contestatorului de la la B nu pot fi considerate delegații, ci deplasări la locul de muncă iar cheltuielile ocazionate de acestea (diurnă, cazare, cheltuieli de transport) nu pot fi decontate decât dacă există acordul expres al angajatorului. Față de aceste considerente, instanța a respins cererile contestatorului de plată a cheltuielilor de deplasare și cazare precum și a diurnei.
Instanța a respins și cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata dobânzii legale aplicate drepturilor bănești solicitate, având în vedere că despăgubirea acordată în baza dispozițiilor art. 78 Codul muncii cuprinde salariile indexate, majorate și reactualizate și în consecință, prejudiciul creat contestatorului ca urmare a concedierii netemeinice a fost acoperit, iar cu privire la celelalte drepturi bănești solicitate, acordarea acestora fiind respinsă, cererea privind plata dobânzii legale aplicate acestor sume, este neîntemeiată.
Referitor la capetele de cerere privind obligarea intimatei la plata Primei de Paști 2007, primei pentru evenimente deosebite și a primei de concediu de odihnă/2007, instanța a reținut că aceste cereri au fost formulate în temeiul dispozițiilor capitolului 4.2, titlul "Prime acordate salariaților" din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanța a constatat că titlul capitolului 4.2. nu este cel indicat de contestator, purtând denumirea de "Drepturi și obligații ale salariaților. Interdicții" și de asemenea, nu cuprinde reglementări cu privire la primele solicitate prin acțiune. Mai mult, nici în celelalte capitole nu există referiri la acordarea și cuantumul acestor prime.
Față de aceste considerente, instanța a respins cererile contestatorului de obligare a intimatei la plata primei de Paști 2007, primei pentru evenimente deosebite și a primei de concediu de odihnă.
Și capătul de cerere referitor la obligarea intimatei la plata pensiilor de întreținere stabilite potrivit sentințelor nr. 7158/21.09.2005, nr. 1741/28.02.2005 și nr. 6767/13.09.1999, instanța l-a respins, având în vedere că obligația de întreținere a minorilor a fost stabilită în sarcina contestatorului, rolul angajatorului constând în, cel mult, poprirea sumelor la care a fost obligat contestatorul prin sentințele menționate.
Instanța a respins și capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale, întrucât contestatorul nu a făcut dovada prejudiciului moral.
Instanța a respins și cererea privind obligarea intimatei la plata compensației de un salariu, compensație prevăzută de dispozițiile art. 78 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național 2007-2010, având în vedere că aceste dispoziții sunt aplicabile doar atunci când încetarea contractului individual de muncă a intervenit din motive ce nu țin persoana salariatului. Ori, în speță, concedierea contestatorului a intervenit potrivit dispozițiilor art. 61 lit. a Codul muncii, adică din motive care țin de persoana salariatului.
Referitor la capătul de cerere privind compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pe anul 2007, instanța l-a respins, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 141 Codul muncii compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. Cum însă instanța a dispus anularea deciziei de concediere și reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii, contestatorul nu se mai află în situația încetării contractului de muncă pentru a exista obligația angajatorului de a compensa în bani concediul de odihnă neefectuat.
De asemenea, instanța a respins și cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata unei indemnizații de neconcurență și confidențialitate având în vedere că nici prin contractul individual de muncă nr. 3451/06.11.2002 și nici prin cele șase acte adiționale la contract nu s-au prevăzut clauze de neconcurență și de confidențialitate, aceasta fiind potrivit dispozițiilor art. 21, alin. 2 Codul muncii condiția esențială pentru ași produce efectele aceste clauze.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea tichetelor de masă, instanța l-a respins având în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998 acordarea tichetelor de masă reprezintă o opțiune a angajatorului, nu o obligație a acestuia.
Instanța respins contestația formulată de către contestator împotriva Deciziei nr. 37/bis din 07.05.2007, emisă de intimată, având în vedere că această decizie este una de revocare a unei decizii de concediere (nr. 55/25.09.2006), iar angajatorul are posibilitatea să revină asupra unei decizii de concediere dacă ar constata din proprie inițiativă că acea decizie este nelegală sau netemeinică, atât timp cât nici un text legal nu oprește această inițiativă și, mai mult, decizia de revocare este în favoarea salariatului.
Instanța a respins și cererea de chemare în garanție a intimatelor Fundația "Academia de Transport Intern și Internațional - " B, " 2000" L și " " S, întrucât între contestator și chematele în garanție nu există raporturi juridice de muncă astfel încât contestatorul să poată să se îndrepte împotriva acestora în cazul în care angajatorul nu și-ar executa obligațiile.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât contestatorul cât și intimatul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
A invocat recurentul contestator G că în mod greșit instanța de fond i-a respins cererea de acordare a sporului de vechime acordându-i doar 5% în loc de 25% cât i se cuvenea corespunzător vechimii sale de peste 30 de ani de muncă dovedită cu carnetul de muncă, încălcând în acest fel dispozițiile art.238-239 Codul muncii dar și cele ale art.41 pct.3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură.
A doua critică formulată de contestator vizează greșita respingere a cererii sale privind plata diurnei și a cheltuielilor de deplasare și cazare, instanța omițând să analizeze întreg probatoriul administrat.
A motivat în acest sens recurentul că deși prin actul adițional nr.4 din 30.09.2004 se modifică felul muncii recurentului, prin respectivul act nu se modifică și locul de muncă, schimbarea funcției neputând echivala cu schimbarea locului de muncă.
Mai arată recurentul că în privința cheltuielilor de cazare și transport a avut acordul intimatei pentru decontare, decontându-i-se până la data de 1.01.2005 atât chiria cât și toate cheltuielile de transport I - B, fapt ce denotă că refuzul ulterior al intimatei de a-i mai deconta acele cheltuieli este nejustificat.
Susține în acest sens recurentul că intimata și-a încălcat obligația de informare a salariaților cu privire la condițiile de muncă și asupra elementelor ce privesc desfășurarea relațiilor de muncă, iar acceptarea acesteia de a deconta toate cheltuielile de transport, cazare și diurnă pentru perioada octombrie 2004 - decembrie 2004 confirmând acceptul unității în suportarea cheltuielilor rezultate din modificarea viciată a contractului de muncă.
Al treilea motiv de recurs vizează respingerea greșită în opinia recurentului, a cererii sale de acordare a primelor, instanța omițând și în acest capăt să analizeze toate probatoriile administrate.
Motivează recurentul că atâta timp cât regulamentul intern este un document ce se adoptă de unitatea angajatoare în urma negocierii cu reprezentanții salariaților, acesta este un document cu putere de lege între părți. Că prevederea unor drepturi salariale în regulamentul intern este o modalitate de a eluda negocierea contractului de muncă. Că atâta timp cât prin regulament se prevăd drepturi salariale, acestea fac parte din salariul recurentului fiind o componentă a contractului său individual de muncă.
Recurentul critică de asemenea neacordarea tichetelor de masă și respingerea cererii sale de compensare în bani a concediului de odihnă, susținând că întrucât acel concediu nu mai poate fi efectuat instanța trebuia să i-l compenseze în bani.
Și în privința drepturilor derivând din clauza de neconcurență și confidențialitate susține recurentul că instanța le-a respins în mod greșit, deși la dosar a fost depus actul care face dovada semnării între recurent și intimat a clauzelor respective și care au devenit parte din contractul său de muncă.
Recurentul critică și neacordarea daunelor morale pretinse, și care în opinia sa au fost greșit respinse de instanță care nu a analizat probatoriul administrat.
În concluzie recurentul solicită admiterea recursului său și modificarea în parte a sentinței civile nr.26 din 9.01.2009 a Tribunalului Iași, în sensul admiterii tuturor capetelor de cerere.
Prin recursul declarat de intimata Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale, s-a susținut că instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat, ignorând înscrisurile care dovedesc temeinicia deciziilor sale.
Susține în acest sens recurenta intimată că prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că desfacerea contractului de muncă al contestatorului s-a datorat absențelor nemotivate ale acestuia de la serviciu, conduitei lui violente și perturbatoare de la serviciu.
A mai invocat intimata recurentă că și depozițiile martorilor audiați au fost greșit interpretate, deși martorii au relatat despre conduita violentă și obscenă a contestatorului.
Reluând și interpretând prin motivele de recurs toate probele administrate în fața primei instanțe, în concluzie recurenta solicită admiterea recursului său și respingerea în totalitate a contestației.
În recurs au fost depuse de către contestatorul intimat acte medicale, plângerea penală formulată împotriva unității intimate, adeverința de la locul de muncă privind veniturile încasate de acesta în perioada septembrie 2006 - mai 2007, copia angajamentului de confidențialitate încheiat cu unitatea.
Recursul intimatei Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale este nefondat și urmează a fi respins, în timp ce recursul contestatorului va fi admis doar în parte pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Astfel Curtea reține că din recursul contestatorului G întemeiată este doar critica privind neacordarea sporului de vechime în cuantum de 25%.
Reține în acest sens Curtea că într-adevăr, potrivit art.241 Codul muncii atunci când la nivelul unității nu există un contract colectiv de muncă, se aplică prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 nr.2895/2006.
Totodată, potrivit dispozițiilor art.238 alin.1, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Alineatul 2 al art.238 prevede că la contractele individuale de muncă nu pot fi incluse clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, iar al.3 prevede că la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Curtea reține astfel că în raport de dispozițiile sus-enunțate, în mod greșit prima instanță i-a acordat contestatorului un spor de vechime de 5%, când de fapt în funcție de vechimea totală în muncă acestuia de peste 30 de ani (filele 248-263) i se cuvenea un spor de 25% așa cum prevede contractul colectiv de muncă la nivel național.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul dispozițiilor art.-312 Cod procedură civilă va admite recursul contestatorului și va modifica sentința civilă nr.26 din 29.01.2009 a Tribunalului Iași numai în privința sporului de vechime la care a fost obligată unitatea, și anume de la 5% la 25% cât i se cuvine în mod legal.
În ceea ce privește restul criticilor formulate de contestator, acestea vor fi respinse ca nefondate.
Curtea reține că pretențiile recurentului privind decontarea cheltuielilor de transport, cazare, diurnă au fost corect soluționate de prima instanță care a reținut în mod judicios că atâta timp cât contestatorului i-a fost modificat locul de muncă prin Actul adițional nr.4 - act ce nu a fost contestat sau anulat, aceasta înseamnă că recurentul a achiesat la modificare și cum prin acel act adițional se stabilește ca locul de muncă al contestatorului să fie la, iar prin contractul individual de muncă nu s-a stabilit nicio clauză de decontare a cheltuielilor de transport de la domiciliu spre locul de muncă și invers, în mod corect au fost respinse pretențiile recurentului, critica privind acest capăt de cerere fiind nefondată.
Și critica privind neacordarea tichetelor de masă se reține ca neîntemeiată în contextul în care acordarea acestora reprezintă potrivit art.1 din Legea 142/1998 doar o opțiune a angajatorului și nicidecum o obligație.
Curtea reține că nefondată este și critica vizând necompensarea în bani a concediului de odihnă pe anul 2007 în raport de dispozițiile art.141 al.3 din Codul muncii care prevede că "angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul". Și cum contestatorul a fost reintegrat, acesta are deci posibilitatea să efectueze concediul pe anul anterior în anul în curs.
Alineatul 3 al art.141 prevede expres că "este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării contractului individual de muncă", ceea ce nu este cazul în situația de față când contestatorul a fost reintegrat.
Curtea constată totodată că și pretențiile vizând despăgubiri pentru clauza de neconcurență și confidențialitate au fost soluționate în mod legal de prima instanță atâta timp cât prin contractul individual de muncă nu s-a prevăzut o atare clauză.
Mai mult decât atât Curtea reține că singurul care s-a obligat la plata unor eventuale daune este contestatorul recurent, după cum rezultă din angajamentul depus de acesta în recurs la fila 38 dosar.
Prin urmare atâta timp cât nu s-a făcut dovada că unitatea s-ar fi obligat la daune, cererea contestatorului este neîntemeiată, astfel încât și acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.
În fine Curtea reține că și pretențiile recurentului de acordare a daunelor morale au fost judicios și legal soluționate de prima instanță, în contextul în care părțile nu au negociat o atare clauză în contractul individual de muncă.
Și cum în cauză nu s-a făcut dovada existenței în contractul contestatorului a unei asemenea clauze, și nici că sunt incidente dispozițiile art.269 Codul muncii, care prevăd răspunderea angajatorului în situația în care angajatul a suferit un prejudiciu din culpa sa, în mod temeinic cererea a fost respinsă de către instanța de fond.
Și recursul intimatei Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale B se dovedește a fi nefondat.
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect atât situația de fapt cât și normele legale incidente în cauză, argumentând temeinic interpretarea fiecărei probe administrate.
Faptul că instanța a ajuns la o altă convingere decât intimata recurentă dând interpretare probelor propuse de aceasta și prin coroborarea lor cu probatoriile administrate de contestator, nu înseamnă că ar fi interpretat greșit probele. Aceasta întrucât, instanța trebuie să rețină doar aspectele ce se conturează din întreg materialul probator, în timp ce faptele și aspectele ce se dovedesc a fi izolate să fie înlăturate.
Curtea reține în acest sens că în mod corect instanța de fond a apreciat că deși într-adevăr atitudinea contestatorului a fost criticabilă, nu se poate reține săvârșirea unor fapte de o gravitate atât de mare, de natură a justifica desfacerea unui contract de muncă.
Mai mult decât atât Curtea reține că probele au fost judicios analizate și în contextul în care s-au produs, evidentă fiind atitudinea de șicanare a contestatorului, ce a fost mai întâi împiedicat să se prezinte la serviciu pentru ca apoi să i se reproșeze și să-i fie imputate absențele de la locul de muncă.
În consecință Curtea va respinge ca nefondate criticile recurentei intimate respingând ca nefondat recursul acesteia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul G împotriva sentinței civile nr.26/09.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă intimata să acorde contestatorului G sporul de vechime în muncă în procent de 25% din salariul de bază, începând cu 01.04.2004.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate ce nu contravin prezentei.
Respinge recursul declarat de pârâta Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
18.2009.-
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2957/2008. Curtea... | Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... → |
|---|
