Contestație decizie de concediere. Decizia 3753/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1053/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3753/
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
**************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, împotriva sentinței civile nr.7913 din data de 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26945/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în numele și pentru membrul său de sindicat, respectiv în numele reclamantului - având ca obiect"contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-intimată Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, prin consilier juridic, d-na, cu delegație aflată la fila 27 dosar recurs și intimatul-contestator Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în numele și pentru membrul său de sindicat, respectiv în numele reclamantului, prin apărătorul său ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 28 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 03.03.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-au depus prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 22.05.2009, de către intimatul-contestator Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în numele și pentru membrii săi de sindicat, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente.
Recurenta-intimată, prin reprezentant, având cuvântul, arată că a solicitat cauza la amânare pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, în vederea formulării eventualelor apărări.
Intimatul-contestator, prin avocat, având cuvântul pe acest aspect, arată că, în opinia sa, pricina comportă discuții, nefiind o simplă amânare, motiv pentru care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată în cauză de către intimatul-contestator, către recurenta-intimată, prin reprezentant.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a judecății pricini, formulată oral de către recurenta-intimată prin consilier juridic și, pentru a da posibilitate acesteia de a lua cunoștință de conținutul apărărilor formulate pe cale de întâmpinare, dispune lăsarea cauzei la ordine.
La reluarea pricinii la ordine, intimatul-contestator Sindicatul Național al Funcționarilor Publici în numele și pentru membrul său de sindicat, prin avocat, având cuvântul, invocă excepția tardivității declarării recursului, având în vedere faptul că cererea de recurs a fost depusă cu depășirea termenului legal de 10 zile, întrucât sentința atacată a fost comunicată la data de 12.01.2009, iar recursul a fost depus la data de 23.01.2009, ultima zi a termenului de recurs fiind data de 22.01.2009.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, având cuvântul pe excepția tardivității declarării recursului invocată de către intimatul-contestator, prin avocat, arată că cererea a fost depusă în termenul legal, data plecării fiind 21.01.2009.
Curtea, după deliberare, respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția tardivității declarării recursului, invocată de către intimatul-contestator, prin avocat, având în vedere faptul că sentința atacată a fost, într-adevăr, comunicată la data de 12.01.2009, iar recursul formulat a fost expediat prin serviciile poștale la data de 23.01.2009. Ori, ultima zi în care putea fi declarat recursul este chiar data de 23.01.2009, ce este menționată pe pliculde expediere aflat la fila 18 din dosarul de recurs, ci nu data de 22.01.2009, așa cum, în mod eronat, susține sindicatul intimat-contestator. Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art.101 alin.1 Cod proc. civilă, termenul de recurs se calculează pe "zile libere", neintrând în socoteală nici ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Intimatul-contestator, prin avocat, având cuvântul arată s-a pus în vedere, în subsidiar, să facă dovada domiciliului persoanei pe care o reprezintă și care domiciliază, fără forme legale, în B, iar în cazul în care instanța apreciază că aceste dovezi sunt necesare, solicită acordarea unui termen pentru a face dovada domiciliului faptic al intimatului.
Curtea, urmează a analiza această critică, odată cu soluționarea, pe fond, a recursului.
Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că, în temeiul dispozițiilor art.284 din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr.6654/06.07.2006. Astfel, ceea ce interesează în această cauză, este domiciliul membrului de sindicat în numele cărui acesta s-a adresat justiției, în speță fiind vorba de competența teritorială exclusivă, sindicatul având doar calitatea de reprezentant al membrilor săi.
Așa fiind, recurenta-intimată apreciază că cererea este formulată de către sindicat în calitate de reprezentant legal al d-lui, însă acesta are domiciliul în, județul P, conform datelor din cartea sa de identitate, atașată la dosar.
Mai arată că un alt motiv de recurs este cel referitor la faptul că, la termenul de judecată din data de 20.10.2008, instanța a pus în discuție neîndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, iar prin încheierea pronunțată a respins excepția invocată de reclamantă, reținând că în cerere este indicată persoana în numele căreia este formulată acțiunea, concluzionându-se, astfel, că apărătorul ales al părții avea dreptul să formuleze cererea, conform contractului de asistență juridică.
Așa fiind, apreciază că soluția dată de către instanța de fond este netemeinică întrucât, din lecturarea cererii de chemare în judecată, se poate observa existența unor lipsuri în ceea ce privește domiciliul sau reședința contestatorului, lipsuri care atrag nulitatea hotărârii, în raport de dispozițiile pct.1 ale art.112 Cod proc. civ.
În cazul în care instanța de recurs va trece peste aceste critici, recurenta-intimată solicită a se avea în vedere că, deși instanța de fond a reținut, în mod corect, aplicabilitatea dispozițiilor art.91 din Contractul Colectiv de Muncă, atunci când a analizat cererea având ca obiect plata salariilor compensatorii - în sensul că salariații au dreptul la o compensație de 12 salarii de bază în cazul în care angajatorul își reduce personalul prin desființarea postului ca urmare a reorganizării -, aceasta, ignorând adevăratul sens al prevederilor suscitate, a apreciat că s-a redus personalul ca urmare a reorganizării. Ori, în speță, nu este vorba despre o reducere a personalului, ci s-a modificat un salariu, prin reorganizare.
Pentru toate aceste considerente, față de cele dezvoltate în scris, recurenta-intimată Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, prin consilier juridic, concluzionează în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul-contestator Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în numele și pentru membrul său de sindicat, respectiv în numele reclamantului, prin avocat, având cuvântul pe excepția necompetenței teritoriale invocată de către recurenta-intimată, solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată, motivat de faptul că, în speță, sindicatul are calitate de reclamant, în numele și pentru membrul său, în temeiul dispozițiilor art.284 din Codul muncii, competența teritorială stabilindu-se, astfel, în funcție de sediul sindicatului, ci nu în funcție de domiciliul membrului de sindicat în numele căruia a promovat acțiunea.
În ceea ce privește critica referitoare la presupusele lipsuri ale cererii introductive de instanță, intimatul-contestator, prin avocat, arată că aceste argumente au fost învederate și în fața instanței de fond, care, în mod corect, a respins excepția neîndeplinirii cerințelor prevăzute de lege, printr-o încheiere interlocutorie ce nu a fost atacată cu recurs.
În situația în care instanța de recurs va trece peste aceste considerente, intimatul-contestator, prin avocat, arată că, în ceea ce privește semnătura de pe cererea de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art.113 alin.2 Cod proc. civilă, această lipsă poate fi complinită pe tot parcursul judecății și chiar dacă, în cauză, nu era o lipsă a semnăturii, în înțelesul legii, tocmai pentru a se evita eventualele incidente procedurale, în calitate de avocat al contestatorului, a arătat că semnătura de pe cererea de chemare în judecată îi aparține, depunând la dosar copia a contractului de asistență juridică în virtutea căruia avea dreptul să formuleze și să semneze cererea de chemare în judecată.
Referitor la fondul cauzei, intimatul-contestator, prin avocat, arată că în mod corect instanța de fond a considerat că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile propriului angajament asumat la încheierea Contractului Colectiv de Muncă, realizând o diferențiere nejustificată între personalul său și a sancționat această atitudine, cel puțin culpabilă, a angajatorului, prin obligarea acestuia la plata salariilor compensatorii. Așa fiind, apreciază că, în speță, sunt perfect aplicabile dispozițiile art.91 din Contractul Colectiv de Muncă.
Pentru toate aceste considerente, față de cele dezvoltate pe cale de întâmpinare, intimatul-contestator, prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului și menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii judecătorești pronunțată de către instanța de fond.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.77913 din data de 18.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, contestația formulată de contestatorul, reprezentat de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu intimata Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale.
A obligat intimata la plata a 11 salarii compensatorii, către contestator.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații si Tehnologia Informației, în postul de administrator bază de date, fiind preluat de la Inspectoratul General pentru Comunicații si Tehnologia Informației, încheindu-se contractului individual de muncă înregistrat cu nr.10 din data de 23.11.2007.
Prin decizia nr.200/16.06.2008, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul dispozițiilor art.65 din Codul muncii, ca urmare a desființării postului pe care acesta îl ocupa. Intimata a avut în vedere dispozițiile Ordinului nr.201/2008 privind aprobarea structurii sale organizatorice și decizia nr.166/2008 a președintelui Agenției, pentru aprobarea Statului de funcții.
Sub aspectul neregularitaților de formă pe care contestatorul le invocă, instanța de fond a reținut că dispozițiile art.62 alin.2 din Codul muncii, prevăd obligația de a se înscrie în decizia de concediere și termenul în care măsura poate fi contestată și instanța competentă. O condiție a nulității, indiferent de natura ei, este de a exista o vătămare. Ori, contestatorul nu a fost vătămat în vreun fel din cauză că nu sunt menționate termenul în care decizia poate fi contestată și instanța competentă, el promovând prezenta contestație cu respectarea dispozițiilor procedurale referitoare la termen și competență. Mai mult, acest text este inserat în secțiunea privind concedierea pentru motive ce țin de persoana salariaților, ceea ce nu este cazul în speță, astfel încât nu instanța de fond a considerat că nu ar putea fi extins și la alte situații.
În acest context, prima instanță a apreciat că nici referirea la dispozițiile art.268 lit. e) și f) din Codul muncii nu are relevanță, întrucât și acesta privește numai decizia de sancționare disciplinară.
Cu privire la obligația angajatorului de a pune la dispoziția salariatului locuri de muncă disponibile, instanța a constatat că această obligație este reglementată de Codul muncii numai în ipotezele încetării contractului individual de muncă, în baza dispozițiilor art.61 lit. c) și d) și ale art.56 lit. f= din Codul muncii.
Cu toate acestea, intimata a prezentat contestatorului locurile de muncă disponibile, precum si un act adițional in acest sens, ceea ce demonstrează faptul că societatea intenționa a-l menține în cadrul său pe contestator, însa acesta a refuzat, deoarece acestea nu ar fi corespuns pregătirii si performantelor sale profesionale.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin 2 din Codul muncii, desființarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
S-a mai reținut, de către tribunal că, în raport de Statul de funcții anterior celui aprobat prin decizia nr.166, Direcția din care a făcut parte si contestatorul a suferit o restructurare, iar posturile au fost efectiv desființate, reorganizarea fiind justificată prin Nota de fundamentare aprobată de Ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației
De asemenea, a reținut că nu i se poate impune angajatorului să mențină aceeași structura organizatorică, indiferent de necesitățile activității, de realitățile cărora aceasta activitate trebuie să răspundă.
Tribunalul a avut în vedere dispozițiile OUG nr.73/2007 și pe cele ale art.9 alin.4, art.40 lit. a) din din Codul muncii și, față de acestea, a apreciat că decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, fiind temeinică, iar cererile refertoare la reintegrare și la plata unei despăgubiri, având un caracter accesoriu, apar ca nefondate.
În privința cererii având ca obiect plata salariilor compensatorii, prima instanță a reținut că, potrivit prevederilor art.91 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul Unității, salariații au dreptul la o compensație bănească în situația încetării contractului individual de muncă, printre altele și în cazul în care angajatorul își reduce personalul prin desființarea postului salariatului, ca urmare a reorganizării.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, intimata Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale.
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta- intimată invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București în soluționarea cauzei de față, motivând că potrivit dispozițiilor pct.1 al art.112 din Codul d e procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă"numele, domiciliul sau reședința părților"și arată că, sub acest aspect, trebuie remarcat că cererea adresată instanței se rezumă numai la indicarea sediului persoanei juridice, respectiv al sindicatului care îl reprezintă pe intimatul-contestator, în temeiul dispozițiilor art.28 alin.1 din Legea sindicatelor nr. 54/2003.
Precizează că sindicatul are, în prezenta cauză, numai calitatea de reprezentant al membrului său și, ca atare, în aplicarea dispozițiilor art.284 alin.2 din Codul muncii, care reglementează competența teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă, determinant nu este sediul sindicatului, ci doar domiciliul sau reședința membrilor în numele cărora sindicatul s-a adresat justiției, cei din urmă având calitate procesuală activă, exercitată prin sindicat.
Recurenta invocă dispozițiile art.284 alin.2 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, solicitând admiterea excepției necompetenței materiale, casarea, în totalitate, a sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței competente, respectiv Tribunalului Prahova.
În eventualitatea respingerii excepției, recurenta înțelege să învedereze caracterul nelegal și netemeinic al încheierii din data de 20.10.2008, la pronunțarea căreia nu s-a ținut seama de existența unor lipsuri privind condițiile de formă, impuse de lege, pentru cererea de chemare în judecată.
Recurenta-intimat mai invocă și dispozițiile art.82 alin.1, art. 12 pct.1 și pct.6 Cod proc. civilă și prevederile art.35 alin1 și alin.2 din Decretul nr.31/1954, precizând că este greu de înțeles cum a reușit instanța să își formeze o astfel de convingere, în condițiile în care, nicăieri în cererea introductivă de instanță, nu se face referire la faptul că Sindicatul Național al Funcționarilor Publici ar avea apărător, darămite că acțiunea ar fi formulată și semnată de acest împuternicit, mențiuni care sunt obligatorii în baza prevederilor menționate.
Mai precizează că avem de-a face cu o semnătură echivocă atunci când nu este dată, neîndoielnic, ca manifestare de voință a autorului cererii, fapt ce dă dreptul de a considera o astfel de iscălitură ca o lipsă de semnătură regulamentară a cererii. Consideră că o cerere astfel semnată este, deci, nulă, sens în care invocă Decizia nr.71/1941 a Judecătoriei Mixte V
Prin urmare, susține recurenta-intimată, Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de instituție prevede clar condițiile în care se acordă compensațiile bănești, pentru fiecare caz în parte, reglementate de lit. a) - e) ale art.91 din contractul menționat mai sus, aspecte necontestate până în prezent.
Precizează că vechile posturi, inclusiv cel ocupat de, corespundeau unei structuri organizatorice provizorii, destinată exclusiv preluării personalului și efectuării activităților de demarare a activității instituției nou înființate și că angajatorul a manifestat întreaga disponibilitate și a făcut pe deplin dovada bunei-credințe și a respectării obligațiilor legale și contractuale, prin oferirea unui post similar, salarizat la nivel net superior față de cel ocupat anterior de către salariat.
Într-o atare situație, este evident faptul că nu erau întrunite condițiile dispoziției Contractului Individual de Muncă încheiat la nivel de instituție pe anul 2008, pentru acordarea compensației bănești solicitate.
Ca urmare, era firesc ca, la stabilirea criteriilor de acordare a compensației bănești, să fie luate în considerare diferențele salariale existente între angajați la momentul concedierii, corespunzătoare ierarhizării funcțiilor, diferențe care determinau ca și prejudiciile cauzate de desfacerea contractului individual de muncă și situația salariaților să nu fie identice.
Având în vedere cele precizate, recurenta solicită instanței de control judiciar a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru obligarea acesteia la plata a 11 salarii compensatorii și a admiterea recursului, casarea, în totalitate, a sentinței atacate și, în consecință, respingerea acestui capăt de cerere, ca nefondat.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă, în mod generic, dispozițiile art.3041Cod proc civilă.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 23 - 26 din dosarul de recurs), intimatul-reclamant Sindicatul Național al Funcționarilor Public i, în numele și pentru membrul său de sindicat, respectiv în numele reclamantului, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în prezentul recurs.
Analizând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art.137 alin.1 Cod proc, civilă, motivul de ordine publică referitor la necompetența teritorială a instanței de fond în ceea ce privește soluționarea prezentului conflict de muncă, Curtea reține următoarele:
Codul muncii, adoptat prin Legea nr.53/2003, este legea organică ce reglementează cadrul și condițiile în care se inițiază, se desfășoară și încetează raporturile juridice de muncă dintre salariat și angajator, precum și procedura de soluționare a conflictelor de muncă.
Prin norme legale imperative, legea-cadru susmenționată (care cuprinde atât norme de drept substanțial, cât și norme de procedură) stabilește, în mod expres, competența materială și teritorială a instanțelor investite cu soluționarea conflictelor de muncă (instanțe care sunt, de altfel, specializate în soluționarea acestui gen de cauze, în această materie).
Nerespectarea dispozițiile legale imperative ale Codului muncii este sancționată cu nulitatea, ce nu poate fi acoperită în nici un mod, chiar legiuitorul utilizând sintagma "nulitate absolută", pentru a înlătura orice dubiu asupra felului nulității ce intervine.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.284 din Codul muncii, ce constituie cuprinsul Capitolulului II, intitulat"Competența materială și teritorială", din Titlul XII, intitulat "Jurisdicția muncii":
"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.".
Din interpretarea sistematică, logico-juridică a normelor de procedură susmenționate, rezultă că, dacă în ceea ce privește competența materială a instanțelor investite cu soluționarea conflictelor de muncă, reglementată prin alin.1 al art.284 din Codul muncii, se face trimitere la normele de procedură cu caracter general ale art.2 alin.1 lit. c) și art.3 alin.3 din Codul d e procedură civilă,în ceea ce privește competența teritorială - reglementată prin alin.2 al aceluiași articol din Cod -, aceasta este reglementată prin norme speciale, ce sunt derogatorii de la regula generală, instituită prin dispozițiile art.5 - 16 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit principiuluispecialia generalibus derogant -latin exprimând regula potrivit căreia dispozițiile speciale derogă de la cele generale, în vreme ce acestea din urmă nu sunt susceptibile să deroge de la cele dintâi- generalia specialibus non derogant-, în ceea ce privește competența teritorială a instanței de fond, sunt aplicabile, în speță, normele cu caracter special ale art.284 alin.2 din Codul muncii.
Competența teritorială a instanțelor de dreptul muncii este exclusivă, întrucât este reglementată prin dispoziții legale imperative, aspect în raport de care Curtea reține că, în cauză, hotărârea fondului a fost pronunțată deTribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale - instanță necompetentă teritorialcu soluționarea pricinii.
Din împrejurarea că domiciliul intimatului-reclamant - reprezentat de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, este în localitatea, județul P, fiind, deci, situat în circumscripția teritorială aTribunalului Prahova, rezultă că această instanță este competentă atât teritorial, cât și material(ca instanță de fond), cu soluționarea prezentei pricini.
Sub acest aspect, criticile formulate în cererea de recurs sunt fondate, motiv pentru care Curtea le va primi ca atare.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza a 2-a Cod proc. civilă, va admite recursul declarat de recurenta-intimată Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, în fond, Tribunalului Prahova.
Curtea reține, așadar, că nu are relevanță sediul sindicatului care îl reprezintă pe salariat, întrucât acesta are, în temeiul dispozițiilor art.28 alin.1 din Legea nr.54/2003 - legea sindicatelor, doar calitatea de reprezentant legal al membrilor săi. Ori, în speță, salariatul, având calitatea de reclamant, numai domiciliul acestuia este relevant în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale a instanței de fond specializată în soluționarea conflictelor de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată AGENȚIA PENTRU SERVICIILE SOCIETĂȚII INFORMAȚIONALE, împotriva sentinței civile nr.7913 din data de 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26945/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI, în numele și pentru membrul său de sindicat, respectiv în numele reclamantului .
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Prahova.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 09.07.2009
Jud. fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
| ← Conflict de muncă. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de concediere. Decizia 5514/2009. Curtea... → |
|---|
