Contestație decizie de concediere. Decizia 5514/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3445/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5514R
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1263/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/28.07.2008, aflată la fila 6 din dosarul de fond, intimata ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.10269/02.06.2009, aflată la fila 13 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea/combaterea recursului.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței civile atacate, ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât nu a fost evaluat corect probatoriul administrat, ignorându-se apărările recurentei. Cauza concedierii nu este reală și serioasă. Postul de inspector resurse umane (cu studii medii), pe care îl ocupa recurenta, a fost desființat formal, fiind scos din schemă, încărcându-se astfel fișa postului altui salariat. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
Intimata ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR solicită respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, precizează că poziția 112 din statul de funcții nu mai există. Reorganizarea a fost efectivă și serioasă, fiind îndeplinită în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Depune la dosar concluzii scrise. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1263/16.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins contestația formulata de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, ca nefondată.
În considerente a reținut că prin decizia nr. 154 din data de 11.07.2008 s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei din cauza desființării postului de inspector de resurse umane pe care aceasta a fost încadrată, determinată de reorganizarea instituției conform art. 65 Codul muncii.
S-a avut în vedere ordinul nr. 1132/4844/309/2008 prin care a fost modificat ordinul nr. 841/4844/309/2006 pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a structurii organizatorice, statului de funcții și a structurii de personal ale, precum și Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 8/11.07.2008 prin care a fost aprobată detaliat noua structură organizatorica a instituției.
Decizia emisă de intimată îndeplinește condițiile de formă impuse de lege, respectiv dispozițiile art. 62 alin. 2 și art. 74 Codul muncii. Instanța a apreciat că decizia este motivată în fapt și în drept, precizând în preambul motivele care au determinat aprobarea unei noi structuri de personal.
Cât privește competența aprobării statului de funcții, față de atribuțiile date prin regulamentul de organizare și funcționare, astfel cum a fost modificat, în vigoare la data emiterii deciziei de concediere, Consiliului de Administrație, susținerile contestatoarei referitoare la competența aprobării structurii de personal apar lipsite de temei.
În legătura cu existența unei cauze reale și serioase a desființării locului de muncă, motivele de nulitate invocate de contestatoarea nu sunt întemeiate. Instanța a reținut că postul ocupat de contestatoare nu se mai regăsește în noul stat de funcții al intimatei, iar desființarea este justificată de necesitățile activității instituției, așa cum rezultă din comunicarea directorului acesteia către Consiliul de administrație.
Față de atribuțiile compartimentului de resurse umane, în noua structură, instanța a reținut că toate lucrările aferente acestui compartiment pot fi realizate de șeful de serviciu, specialistul în resurse umane și un psiholog, astfel încât un alt loc de muncă având aceleași îndatoriri de serviciu nu se mai impune.
Codul muncii nu interzice o nouă așezare a îndatoririlor de serviciu în măsura în care acestea pot fi aduse la îndeplinire de mai puțin salariați, ceea ce este în scopul eficientizării activității.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs contestatoarea, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că, în fapt, a contestat la Tribunalul București Secția a-VII-a decizia de concediere nr. 154/2008, contestație ce a format obiectul dosarului nr- care a fost soluționată după mai multe termene printr-o sentință pronunțată în defavoarea recurentei, deși a dovedit pe deplin motivele de nulitate inovate, ca și netemeinicia deciziei de concediere. Recurenta administrat în susținerea contestației un probatoriu considerabil (intimata nu a formulat decât o singură apărare care nu se susține cu probe), pertinent, concludent și util care a fost evaluat superficial de către instanța de fond. Altfel, nu se poate explica o dezlegare greșita a unei pricini, dezlegare care nu se întemeiază pe probele administrate, așa încât se stabilește o situație de fapt și de drept care nu poate să conducă la o soluționare corectă, justă și morală.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, recurenta solicită instanței să observe că susținerile sale sunt pe deplin dovedite și că intimata invocă prin întâmpinare, ca singură apărare de fond, faptul că reorganizarea a fost dispusă de organul competent.
Recurenta solicită instanței să observe că a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei nr. 154/11.07.2008 prin care a fost concediată nelegal pentru că măsura concedierii luată de angajator trebuie concretizată printr-un înscris denumit decizie, înscris ce, sub sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 62 alin. 2 și art. 76 din Codul muncii trebuie să fie motivat în fapt și în drept și dispusă cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Art. 77 din Codul muncii statuează că, "în cazul unui conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere".
În ceea ce o privește pe recurentă, s-a emis o decizie care nu precizează motivele în fapt și în drept care au condus la concedierea sa, menționându-se doar "motivat de desființarea locului de muncă ca urmare reorganizării ". Așa cum recurenta arată încă de la început, nu se precizează care loc de muncă se desființează.
Recurenta solicită instanței să observe că referitor la acest motiv al contestației, intimata nu face nici o apărare.
Recurenta a precizat încă o data că "locul de muncă" în care își desfășura activitatea este cel de inspector de resurse umane cu studii medii, fiind singura angajată a instituției pe acest post. Recurentei i se pare nefiresc ca o instituție să desființeze singurul post de inspector de resurse umane cu studii medii. Recurenta a subliniat că un post nu este efectiv desființat dacă atribuțiile sale sunt transferate altei persoane. Or, cineva trebuie să facă într-o instituție munca unui referent resurse umane, cu studii medii.
Pretinsa reorganizare a fost un pretext pentru îndepărtarea recurentei pentru că a sprijinit - așa cum rezultă din înscrisurile depuse de aceasta în cauză - activitatea de alegeri organizate în vederea mandatării unor reprezentanți ai salariaților, tocmai pentru a reprezenta interesele recurentei în activitatea de reorganizare. Reorganizarea nu a avut o cauză reală și serioasă.
Este obligatoriu și imperativ ca decizia atacată să precizeze cu ocazia motivării în fapt:
- postul desființat (locul ocupat în organigramă, în statul de funcții aprobat);
- nu arată modalitatea efectivă de desființare a acestuia;
- cauza serioasă și reală a desființării (care sunt dificultățile economice, transformările tehnologice sau în ce constă reorganizarea care ar suprima locul de muncă, consultarea salariaților).
Pentru considerentul că decizia de concediere contestată nu indică motivele de fapt și de drept și, mai ales, ce post se desființează, recurenta solicită instanței să constate că aceasta este lovită de nulitate absolută.
Cu privire la netemeinicia emiterii deciziei contestate, recurenta solicită instanței să analizeze înscrisurile depuse în cauză de către aceasta și să observe că a făcut dovada conflictului existent între salariați (al căror reprezentant fusese desemnat) și conducerea instituției. Recurenta a apreciat că acesta este motivul real al concedierii sale (și a altor colegi).
Conducerea instituției a emis un act ilegal, injust și cu rea credință, în mod intempestiv, afectându-i viața personală, cu încălcarea competențelor pe care le avea, înțelegând să dispună discreționar asupra drepturilor sale fundamentale. Rezultă fără echivoc din actele depuse în cauză că a sprijinit activitatea de organizare a alegerilor reprezentanților salariaților, că a fost mustrată pentru acest lucru și apoi îndepărtată din instituție.
Recurenta solicită instanței să observe că pretinsa reorganizare a fost făcută cu încălcarea Legii nr.467/2006 privind informarea și consultarea angajaților,chiar în perioada alegerii reprezentanților, alegeri despre care conducerea ostilă a instituției avea cunoștință.
Cât timp a fost salariata instituției, și-a desfășurat activitatea profesională în posturi care aveau atribuții pentru inspector de resurse umane cu studii medii, în funcție de pregătirea și competențele personale (a fost referent, apoi a devenit inspector autorizat) și în relație directă cu schimbările organizatorice și nevoile instituției. A fost un angajat care a obținut calificative foarte bune, cu o activitate importantă, flexibil și apreciat de colegi care s-a achitat exemplar de sarcinile posturilor ocupate, calificat pentru activitatea acestei instituții. Faptul că nu s-a făcut un efort minim pentru a se păstra ca angajat existând, după cum rezultă din statele de funcții, posturi pentru care pregătirea recurentei ar fi corespuns, dovedește fără echivoc caracterul subiectiv și discreționar al deciziei de a o îndepărta din instituție. Recurenta solicită instanței să observe că atribuțiile postului său nu pot fi anulate într-o instituție, ele încărcând fișa postului colegei sale cu studii superioare care era angajată și înainte de concedierea recurentei, pe același post. Este evident că postul recurentei nu a fost efectiv desființat, ci a încărcat fișa postului altui coleg. Recurenta a menționat că instituția a suprimat singurul post de inspector de resurse umane cu studii medii.
Toate acestea le-a dovedit cu înscrisuri depuse în cauză (fișa de evaluare, fișa de lichidare pe care sunt menționate calificativele, documente din care rezultă conflictul dintre salariați și conducere).
Privitor la singura apărare de fond invocată de intimată în întâmpinare, recurenta solicită instanței să observe că, așa cum a arătat și în contestație, înșiruirea unor acte normative și enunțul că se află în proces de reorganizare, nu poate constitui motivarea deciziei nr.154/2008.
Condiția de legalitate impusă de lege, art. 65 din Codul muncii este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Intimata nu arata nici în decizie, dar nici cu ocazia apărărilor pe care le face care a fost cauza reală, efectivă și serioasă care ar fi impus desființarea postului recurentei. Este evident că simplul enunț este doar un pretext pentru îndepărtarea unor salariați incomozi, printre care se numără și recurenta.
Nu poate fi vorba de o desființare efectivă și serioasă având în vedere și faptul că era angajată pe singurul post de inspector de resurse umane cu studii medii, iar instituția care a concediat-o are același obiect de activitate și același volum de activitate, și nu poate renunța în realitate la activitatea unui inspector de resurse umane cu studii medii.
Recurenta solicită instanței să aibă în vedere că nu se poate justifica desființarea locului de muncă și că salariatul - cum este și cazul acesteia nu poate fi concediat, dacă:
- angajatorul nu desființează, în prealabil, postul vacant similar;
- cauza serioasa este aceea care face imposibilă desfășurarea activității unui salariat fără a-i crea pagube angajatorului și se impune din necesitați evidente privind îmbunătățirea activității;
- reorganizarea trebuie dispusă de un organ competent, ceea ce în speță nu se întâmplă, deoarece conducerea nu are competența să modifice organigrama aprobată prin ordin ministerial, iar desființarea este efectivă când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai găsește în organigramă sau în statul de funcții;
- trecerea salariatului pe un alt post, deși ar fi necesară, nu este posibilă;
- să nu fie încărcat excesiv un alt salariat cu sarcinile celui concediat.
Recurenta a solicitat instanței de judecata să verifice caracterul efectiv, real și serios al desființării locului său de muncă (oricare dintre cele două menționate).
Recurenta a solicitat intimatei să prezinte:
- programul de restructurare și reorganizare al unității;
- proiectul de concediere;
- tabelul nominal al personalului disponibilizat;
- organigramele și statele de funcții ale unității, anterioare și ulterioare concedierii.
Toate acestea puteau lămuri instanța asupra necesitații și cauzelor reale ale reorganizării unității angajatoare. Reorganizarea instituției nu poate fi un pretext pentru îndepărtarea discreționară, abuzivă și subiectivă a unui angajat.
Reorganizarea în cazul trebuie să fie făcută de organul competent, pentru o cauză reală, efectivă, serioasă și cu consultarea reprezentanților salariaților (recurenta arată că conflictul între conducerea instituției și salariați, cu ocazia organizării alegerilor, chiar în perioada pretinsei reorganizări), în lipsa acestor condiții, concedierea recurentei sub pretextul reorganizării reprezintă concretizarea unui grav abuz de drept pentru care solicită ca angajatorul său să fie sancționat.
Întreg probatoriul administrat în cauză de către recurentă în calitate de contestatoare, coroborat cu lipsa apărărilor de fond în raport cu motivele contestației și a probatoriilor concludente din partea intimatei, dovedesc fără echivoc că angajatorul nu a emis numai un act ilegal, lovit de nulitate absolută, dar și injust, manifestând rea-credință, afectându-i viața personală, cu încălcarea competențelor pe care le avea, înțelegând să dispună discreționar asupra drepturilor sale fundamentale.
Pe lângă anularea deciziei pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, recurenta solicită instanței să observe și să sancționeze și abuzul de drept comis de angajator pentru că atunci când s-a luat decizia concedierii sale angajatorul:
- nu a justificat un interes legitim:
- nu a avut o cauză reală și serioasă care să ducă la imposibilitatea continuării raporturilor de muncă dintre angajat și angajator;
- nu făcut eforturi rezonabile pentru a evita concedierea, deși nivelul recurentei de pregătire și experiență ar fi făcut oportună valorificarea sa pe un alt post;
- mai ales, nu a consultat reprezentanții salariaților cu privire la adoptarea unor măsuri de reorganizare.
Nu a avut un plan de reorganizare pe care să-l supună consultării salariaților care măcar să stea la baza deciziilor de concediere, ci a luat o măsură intempestivă și abuzivă. Mai mult, a refuzat orice consultări pe aceasta temă, consultări care ar fi condus la propuneri de reorganizare înaintate către organismul competent să le adopte.
Angajatorul recurentei nu a avut nici un moment o cauză legală, reală, obiectivă și serioasă, un interes legitim, pentru a dispune concedierea acesteia. Pentru acest motiv nu a făcut nici un fel de eforturi rezonabile pentru a împiedica îndepărtarea recurentei din unitate, deși calificarea, experiența vechimea în unitate, unicitatea postului ar fi recomandat-o pentru menținerea în organizație. Concedierea a avut loc din motive pur subiective, fără o bază legală, ca și a altor colegi, în exercitarea unor atribuții în mod nelegal și discreționar ale unei conduceri aflate în conflict cu salariații și ostile.
Desființarea postului nu putea fi efectivă atât timp cât instituția nu are dificultății economice, își menține obiectul de activitate și rolul ei este în creștere, atâta timp cât atribuțiile postului recurentei încarcă fișa postului altui coleg.
Probabil că acesta este motivul pentru care intimata - care avea sarcina probei - a înțeles să nu formuleze nici un fel de apărări de fond și să facă probe în raport de motivele pentru care a solicitat anularea deciziei nr. 154/11.07.2008.
Privitor la cererea recurentei privind obligarea intimatei la despăgubirea acesteia morală, recurenta solicită instanței să observe că este pe deplin întemeiată și dovedită.
Drepturile angajatorului nu pot fi exercitate discreționar, concretizându-se în abuzuri de drept împotriva drepturilor fundamentale ale angajatului. Măsura concedierii dispusă împotriva recurentei este nelegală și netemeinică, gravă prin caracterul ei abuziv, subiectiv și intempestiv.
Prin demitere, recurenta a fost grav prejudiciată, întrucât i-a adus atingere atât demnității în muncă - fiind un angajat conștiincios, devotat și supracalificat, cu o activitate importantă, cu o mare vechime în unitate, așa cum rezultă și din probele depuse în cauză - cât și onoarei și reputației profesionale. La aceasta se adaugă suferința morală datorată lipsei de apreciere, privarea recurentei de venituri, temerile și nesiguranța pe care le-ar aduce această concediere în pragul pensionarii.
Modul în care a fost tratată în perioada imediat anterioară emiterii deciziei (rezultă din înscrisuri atitudinea superiorilor săi) și în perioada de preaviz i-au lezat demnitatea și prestigiul, dând naștere unei serioase suferințe morale generate de pierderea locului de muncă, tensiunilor la care a fost expusă și nesiguranței personale. Recurenta solicită instanței să aibă în vedere vechimea sa în aceasta unitate, aprecierea de care s-a bucurat în rândul colegilor, dificultățile pe care le-a îndurat în găsirea unui alt loc de muncă.
Pentru aceste considerente, recurenta solicită instanței să constate că judecătorul fondului a pronunțat o sentința nelegală și netemeinică, fără să evalueze corect probatoriul administrat și fără să analizeze atent, legal și corect motivele invocate în susținerea contestației. În mod injust și nelegal judecătorul fondului, pe lângă menținerea unei decizii nelegal emise (sancționabilă cu constatarea nulității absolute datorită neîndeplinirii condițiilor de validitate prevăzute de art. 74 și următoarele din Codul muncii ), trece cu vederea un act lipsit de temeinicie prin care angajatorul recurentei a săvârșit și un abuz de drept.
Recurenta solicită admiterea recursului său, desființarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea contestației formulate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pentru ambele faze procesuale.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, motivul nulității absolute a deciziei pentru nerespectarea prevederilor art. 74 alin. 1 lit. a) din Codul muncii nu poate fi valabil susținut de vreme ce decizia cuprinde atât temeiul de drept, art. 65 din Codul muncii, cât și pe cel de fapt, constând în desființarea postului de inspector resurse umane cu studii medii ( poziția 112 din statul de funcții), ca urmare a reorganizării, în conformitate cu hotărârea consiliului de administrație nr. 8 din 11.07.2008, adoptată în baza Ordinului nr- al Ministerului Sănătății Publice.
Prin urmare, cauza, de fapt și de drept a concedierii contestatoarei, precum și denumirea postului desființat sunt suficient precizate, fără niciun echivoc asupra temeiurilor încetării contractului individual de muncă, nefiind incident, sub aceste aspecte, textul art. 76 din Codul muncii.
Cât privește articolul 62 alin. 2 din Codul muncii, printr-o interpretare sistematică a textelor legale, rezultă că acesta se referă la cazurile de concediere pentru motive care țin de persoana salariatului prevăzute de art. 61 din Codul muncii, însă, admițând că reglementarea este deopotrivă valabilă și în cazul concedierilor pentru motive care nu țin de persoana salariatului, se constată că decizia este emisă în scris, cuprinde motivarea în fapt și în drept, precum și precizarea termenului în care poate fi contestată, respectiv a instanței judecătorești la care se îndreaptă acțiunea.
Referitor la cerința conținută de art. 65 alin. 2 Codul muncii, ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, aceasta presupune ca postul să nu se mai regăsească în structura organizatorică a angajatorului, să fi fost realmente suprimat, iar nu reorganizat sau reînființat sub o altă denumire și eventual, ocupat de o altă persoană, concomitent concedierii vechiului salariat ori ulterior, într-un timp față de care se poate presupune că postul nu a fost în mod real desființat.
Astfel, preluarea atribuțiilor unui post de către o persoană încadrată pe alt post, potrivit specificului locurilor de muncă, cu consecința desființării celui dintâi, reprezintă o suprimare efectivă, stabilirea statului de funcții, ca și a atribuțiilor specifice fiecărui post constituind o prerogativă a angajatorului, care dispune de organizarea unității și, în acest scop, poate decide desființarea oricărui loc de muncă, respectiv o altă distribuție a atribuțiilor și sarcinilor specifice posturilor, în scopul eficientizării activității.
Angajatorul, prin organele sale de conducere, își asumă riscul activității unității, sens în care poate hotărî desființarea unor locuri de muncă, aparținându- și aprecierea potrivit căreia nu mai are nevoie de acestea, apreciere ce nu poate fi suplinită de o opțiune a instanței, în sensul că, față de rezultatele de până atunci ale unității, starea financiară a acesteia sau utilitatea postului, se impune menținerea lui în continuare.
După cum s-a mai arătat, organizarea activității societății în condițiile cele mai profitabile rentabilității și eficienței acesteia, este exclusiv la latitudinea organului prin care se exprimă voința socială, în speță, prin hotărârea nr. 8/11.07.2008, consiliul de administrație aprobând, în baza împuternicirilor ce i-au fost acordate prin Ordinul nr. 1132/4470/407/2008, statul pe funcții detaliat de specialități și posturi, precum și atribuțiile structurilor din cadrul.
Din perspectiva celor expuse și a faptului că hotărârea amintită a consiliului de administrație nu a fost anulată în instanță, păstrându-și valabilitatea și producând efecte, nu se poate aprecia nici asupra caracterului abuziv, injust și de rea-credință al concedierii, motivate de o opțiune subiectivă cu privire la angajata care s-a implicat în alegerea reprezentaților salariaților mandatați să reprezinte interesele acestora în procesul reorganizării.
Se mai reține și că obligația inițierii și purtării de consultări cu sindicatul ori reprezentanții salariaților revine, potrivit art. 69 din Legea nr. 53/2003, angajatorului, în cazul concedierilor colective, or, în speță, s-a procedat la restructurarea organizatorică a prin reducerea unui număr de posturi ca urmare a comasării unor departamente, centre, locuri de muncă și atribuții, iar nu la o concediere colectivă, temeiul deciziei atacate fiind, de altfel, art. 65 din Codul muncii.
În consecință, nici solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu poate fi primită, întrucât, deși plauzibile, chiar inerente situației concedierii unui angajat cu condițiile de vârstă, vechime, specializare și competență ale recurentei, daunele morale nu pot fi acordate independent de săvârșirea unei fapte ilicite, de desfacere ilegală sau abuzivă a contractului de muncă, constatate și calificate ca atare.
Rezultă, pe baza celor expuse, că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1263/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./04.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Dragoș Alin Călin
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3753/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 527/2010. Curtea de... → |
|---|
