Contestație decizie de concediere. Decizia 3767/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1365/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3767/
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta-intimată Agenția de Călătorii " " -, împotriva sentinței civile nr.7909 din data de 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.8109/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - având ca obiect "contestație decizie concediere".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 19 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art.260 alin.1 Cod proc. civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26 mai 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.7909 din data de 18.12.2008, pronunțată în dosarul nr.8109/3LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, contestația precizată formulată de contestatoarea, împotriva intimatei Agenția de Călători - și, în a anulat decizia nr.1168/01.11.2007, emisă de intimată.
A obligat intimata la plata unei despăgubiri salariale egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la concediere și până la pronunțarea sentinței - 18 decembrie 2008.
A obligat intimata la plata drepturilor salariale aferente lunii august 2007, precum și la compensarea în bani concediul de odihnă pe anul 2007.
A respins restul cererilor, ca neîntemeiate.
A respins cererea reconvențională formulată de intimata Agenția de Călători -, ca nefondată.
A respins atât cererea contestatoarei, cât și cererea intimatei, privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între părți a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.2260/15.08.2006, prin care contestatoarea a fost angajată încadrul societății intimate, pe postul de agent de turism.
Prin decizia nr.1168/01.11.2007, intimata Agenția de Călători - a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei, în temeiul dispozițiilor art.61 lit. a) din Codul muncii, pentru săvârșirea mai multor abateri disciplinare, cum ar fi neprezentarea la programul de lucru începând cu data de 01.09.2007, nefinalizarea comenzilor clienților, încasarea clienților cu sume de bani mai mici decât tarifele practicate, nepredarea documentelor cu regim special, neplata tarifelor pentru serviciile cu regim special de care a beneficiat.
Cu privire la efectuarea cercetării prealabile disciplinare, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art.267 din Codul muncii, potrivit cărora:
"(1) Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.".
(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.".
Față de aceste dispoziții legale, a constatat că intimata nu a procedat la convocarea contestatoarei la cercetarea disciplinară, cu respectarea dispozițiilor mai sus citate, întrucât adresele nr.2137/03.09.2007 și nr.1161/13.10.2007 se referă numai la prezentarea acesteia în vederea predării gestiunii, dar nu se face vorbire deloc despre faptul că, față de salariată, ar fi fost declanșată procedura cercetării prealabile și nici despre data, ora, locul unde să se prezinte, spre a fi audiată.
Ca urmare, instanța de fond a apreciat că lipsa convocării întocmite cu respectarea prevederilor legale o pune pe salariată în imposibilitatea de a-și formula apărările, sancțiunea fiind nulitatea absolută, întrucât vătămarea suferită de contestatoare este evidentă.
Totodată, a reținut că nu sunt întemeiate susținerile contestatoarei în sensul că decizia nu ar respecta dispozițiile art.268 alin.2 din Codul muncii, având în vedere că aceasta cuprinde toate mențiunile impuse de acest text de lege.
Cu privire la cererea de demisie, a apreciat că nu s-a făcut dovada neechivocă, de către contestatoare, a depunerii cererii de demisie la angajator.
Astfel, numărul de înregistrare ce apare pe înscrisul depus la dosar nu corespunde registrului prezentat de intimată în original, conform mențiunilor din încheierea de ședință de la acel termen, pentru numărul 1156 fiind trecută o altă dată și o altă mențiune. Demisia nu poartă nicio ștampilă din partea societății, iar la termenul din data de 06.10.2008, contestatoarea, prin avocat, a susținut că numărul de înregistrare a fost obținut telefonic.
Tribunalul a avut în vedere și prevederile art.79 din Codul muncii, reținând că forma scrisă a demisiei prezentată angajatorului este o condiție de validitate a acesteia, neputând fi realizată verbal, numai refuzul înregistrării putându-se dovedi cu martori.
Ori, din declarația martorei rezultă că s-ar fi depus, de către contestatoare, o cerere de demisie la una din mapele de corespondență ridicată periodic de una din salariate, dar aceasta nu demonstrează refuzul angajatorului de a înregistra actul. Nu se poate cunoaște dacă cererea a ajuns sau nu la angajator.
Pentru aceste motive, instanța de fond a admis, în parte cererea principală, completată.
Cât privește cererea reconvențională formulată de intimata Agenția de Călători -, prin care aceasta a solicitat obligarea contestatoarei la plata sumei de 200 Euro, reprezentând contravaloarea cursurilor efectuate conform Actului adițional la Contractul individual de muncă, încheiat la data de 14.08.2006, prima instanță a apreciat că această cerere este neîntemeiată, astfel că a respins-o ca atare.
În acest sens, a reținut că societatea intimată nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de dispozițiile art.195 din Codul muncii și anume, că salariata ar fi beneficiat de un curs de formare profesională, cu durata de cel puțin 60 de zile, cu scoaterea din activitate în proporția stabilită de lege.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, intimata Agenția de Călători -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând dispozițiile art.304 alin.1 pct.6 Cod proc. civilă, recurent a-intimată a susținut că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, făcând aplicarea dispozițiilor art.76 și art.78 alin.1 din Codul muncii, desi contestatoarea nu și-a întemeiat cererea pe aceste articole și nici nu a cerut, pe tot timpul judecații sau în cadrul dezbaterilor, aplicarea acestor articole.
A mai invocat și dispozițiile art.304 pct.7 Cod proc. civilă:"când hotărârea.cuprinde motive contradictorii.", arătând că instanța de fond nu a stabilit situația juridică a contestatoarei, reținând că decizia de concediere este nulă, dar fără a da eficență nici demisiei, deci nu s-a elucidat cum s-au încheiat raporturile contractuale dintre părți. Ori, se întreabă recurenta, dacă nici demisia, și nici concedierea nu sunt legale, atunci cum se poate motiva absența salariatei de la locul de muncă, începând cu data de 01.09.2007 și până la data emiterii deciziei de concediere - data de 01.11.2007 -, absență recunoscută de către contestatoare.
Față de dispozițiile art.3041Cod proc. civilă, recurenta-intimată susține că instanța a făcut o greșită aplicare a legii la situația de fapt, când a constatat că angajatorul nu a respectat dispozițiile art.267 din Codul muncii.
Mai susține că, în motivarea hotărârii, prima instanță a reținut în mod greșit următoarele:"Constatăm că intimata nu a procedat la convocarea contestatoarei la cercetarea disciplinară, cu respectarea dispozițiilor mai sus menționate.".
În legătură cu acest aspect, recurenta-intimată solicită instanței de recurs să observe că în perioada 01.09.2007 - 01.11.2007, societatea pârâtă a convocat-o pe intimata-contestatoare nu doar o singură dată, ci de trei ori, respectiv cu adresa din data de 03.09.2008, cu adresa din data de 12.09.2007 și cu adresa din data de 13.10.2007, toate adresele fiind trimise, cu confirmare de primire, la domiciliul declarat de către contestatoare, însă aceasta a refuzat să le primească.
Refuzul intimatei-contestatoare de a primi adresele sau indicarea unui domiciliu care, în realitate, nu corespunde, determină un viciu de procedură pentru care vina îi aparține, în exclusivitate, contestatoarei.
Astfel, consideră că instanța a făcut o greșită aplicare a legii la situația de fapt, când a constatat că angajatorul nu a respectat dispozițiile art.267 din Codul muncii.
Totodată, susține că decizia de concediere disciplinară nr.1168/01.11.2007 este emisă în termenul legal de 6 luni, respectiv după 2 luni de la data săvârșirii, de către salariată, a faptei, că în cuprinsul acesteia sunt detaliate faptele care au determinat luarea măsurii sancționării disciplinare, temeiul de drept, actele care au stat la baza emiterii deciziei (ce a fost înregistrata la în termenul legal), instanța unde poate fi atacată, respectându-se, astfel, dispozițiile art.268 din Codul muncii.
Arată că, potrivit declarației martorei audiată în cauză, cererile se depuneau într-o mapă care era dusă de către casier la conducerea societății. Ori, arată recurenta-intimată, dacă această declarație ar fi adevărată, se pune întrebarea de ce în aceea perioada restul cererilor de demisie și de concediu de odihnă sunt înregistrate în registru, dar nu și această cerere de demisie. Mai mult se poate observa că din data de 09.08.2007, până la data de 20.08.2007, nu a existat nici o înregistrare. Astfel, se poate observa că cele declarate de martoră, în sensul că"la 2 zile se prezenta cu mapa la conducere",nu corespund adevărului.
Recurenta-intimată își exprimă nemulțumirea și cu privire la cele reținute de instanța de fond în motivarea hotărârii și anume cu privire la faptul că aceasta a menționat, în considerente, următoarele:"Cu privire la cererile de plata a drepturilor bănești pentru luna august 2007 și a compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat, reținem că pretențiile au fost recunoscute de angajator, care nu a făcut dovada cf. Art. 163. ".
Astfel, recurenta-intimată apreciază că în mod greșit, prin dispozitivul hotărârii fondului, a fost obligată la plata drepturilor salariale
aferente lunii august 2007, precum și la compensarea în bani a concediului de odihnă pe anul 2007.
Consideră că instanța de fond nu a respectat prevederile art.140 alin.2 din Codul muncii, acordând bani pentru concediul de odihnă pentru întreg anul 2007, deși aceștia erau datorați doar proporțional cu perioada lucrată pe acel an, respectiv până la data de 01.09.2007 - dată de la care salariata nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
În motivarea în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 alin.1 pct.6 și pct.7 și art.3041Cod proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată (fila 13 din dosarul de recurs), intimata-contestatoare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în prezentul recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Codul muncii adoptat prin Legea nr.53/2003 reglementează cadrul și condițiile în care se inițiază, se derulează și încetează raporturile juridice de muncă dintre salariat și angajator.
Prin norme legale imperative, legea-cadru susmenționată stabilește în mod expres cazurile și condițiile în care poate avea loc încetarea contractului individual de muncă al salariatului, precum și procedura ce trebuie parcursă la luarea măsurii concedierii.
Nerespectarea cerințelor legale imperative este sancționată cu nulitatea deciziei de concediere, nulitate ce nu poate fi acoperită în nici un mod, chiar legiuitorul utilizând sintagma"nulitate absolută", pentru a înlătura orice dubiu asupra felului nulității ce intervine.
În speță, prin decizia de sancționare nr.1168 din data de 01.11.2007 (fila 6 din dosarul de fond), intimata Agenția de Călători -, în calitate de angajator, a aplicat contestatoarei sancțiunea extremă a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, prevăzută de dispozițiiler art.61 lit. a) din Codul muncii, raportate la dispozițiile art.264 alin.1 lit. f) din Codul muncii.
Curtea constată că, în motivarea, în fapt, a deciziei de concediere disciplinară, s-a menționat săvârșirea de către intimata-contestatoare a mai multor abateri disciplinare și anume: neprezentarea salariatei la programul de lucru începând cu data de 01.09.2007; nefinalizarea de către aceasta a comenzilor clienților; încasarea de la clienți a unor sume de bani mai mici decât tarifele practicate; nepredarea documentelor cu regim special; neplata tarifelor pentru serviciile cu regim special de care a beneficiat.
Cercetând decizia susmenționată, sub aspectul respectării cerințelor de formă și de fond, Curtea reține că în mod justificat prima instanță a constatat că actul de concediere a fost emis cu respectarea dispozițiilor art.268 din Codul muncii, fapt pentru care a înlăturat, ca neîntemeiate, criticile contestatoarei.
De asemenea, în mod justificat, instanța de fond a constatat că procedura de emitere a deciziei de sancționare a fost viciată în ceea ce privește cercetarea disciplinară prealabilă.
.-și argumentele primei instanțe, Curtea, la rândul ei, reține că intimata nu a procedat în mod corespunzător la convocarea intimatei-contestatoare în vederea efecturării cercetării disciplinare.
Cât timp în adresele nr.2137/03.09.2007 și nr.1161/13.10.2007 s-a făcut referire doar la prezentarea salariatei în vederea predării gestiunii, fără se face în nici un fel vorbire despre declanșarea procedurii cercetării prealabile și fără a se stabili exact data, ora și locul unde se va efectua audierea, aceasta echivalează cu lipsa convocării, ce trebuia întocmită cu respectarea prevederilor legale, fiind încălcat, astfel, dreptul la apărare al salariatei.
În această situație, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută, întrucât vătămarea suferită de către intimata-contestatoare este evidentă, aspect ce a fost reținut întocmai și de instanța de fond.
Ori, potrivit dispozițiile art.267 din Codul muncii:
"(1) Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.".
(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator sărealizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.".
Dispozițiile legale suscitate nu pot fi, în nici un mod, eludate, fapt pentru care Curtea reține că decizia nr.1168/01.11.2007, prin care intimata-contestatoare a fost concediată disciplinar, este nulă, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, astfel că, sub acest aspect instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Cum, pentru a interveni nulitatea, nu este necesar să fie încălcate mai multe cerințe legale, ci încălcarea doar a unei singure cerințe atrage nulitatea actului de concediere, Curtea apreciază este de prisos analizarea altor aspecte, legate de legalitatea și, eventual, temeinicia deciziei susmenționate.
Pentru acest motiv, Curtea apreciază că sunt lipsite de relevanță, în speță, susținerile formulate de recurenta-intimată în cuprinsul cererii de recurs, referitoare la problema demisiei intimatei-contestatoare, cu atât mai mult cu cât prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada neechivocă, de către salariata contestatoare, a depunerii cererii de demisie la angajator. Ca urmare, sub acest aspect, recurenta-intimată nu are temei și nici interes să critice hotărârea fondului.
Cât privește criticile în sensul că instanța de fond ar fi greșit procedând la obligarea societății angajatoare la plata drepturilor salariale aferente lunii august 2007, precum și la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat de salariată în anul 2007, Curtea apreciază că și aceste critici ale recurentei-intimate sunt nefondate, astfel că le va înlătura, ca atare.
Astfel, în ceea ce privește drepturile salariale aferente lunii august 2007, așa cum a reținut și prima instanță, aceste pretenții ale salariatei au fost recunoscute de către angajator, care nu a făcut dovada semnării statului de plată a salariilor, în condițiile art.163 din Codul muncii, astfel că soluția instanței de fond se justifică.
Referitor la compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2007, Curtea reține că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.141 lin.4 din Codul muncii coroborate cu dispozițiile art.140 alin.2 din Codul muncii, compensarea se face proporțional cu perioada lucrată de salariat în acel an.
Ori, din dispozitivul sentinței atacate rezultă că instanța de fond a dispus doar:"Obligă intimata la plata drepturilor salariale aferente lunii august 2007 șisă compenseze în bani concediul de odihnă pe anul 2007.", fără a se stabili, deci, în mod concret, o sumă, astfel că nu rezultă nicio încălcare a dispozițiilor Codului muncii, cum, nefondat, susține recurenta-intimată.
Așadar, stabilirea sumei concrete, cu prilejul compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat de către salariata intimată-contestatoare, este un aspect ce ține de executarea hotărârii judecătorești, executare care, în toate cazurile, trebuie să aibă loc în limitele stabilite de dispozițiile legale aplicabile.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de AGENȚIA DE " " -
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată AGENȚIA DE " " -, împotriva sentinței civile nr.7909 din data de 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.8109/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 10.07.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 4704/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 192/2009. Curtea de... → |
|---|
