Contestație decizie de concediere. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.383
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 8.04.2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - - G, împotriva sentinței civile nr.951/29.08.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-contestatoare, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurentă consilier juridic și contestatoarea asistată de av., ambii cu delegație în dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul recurentei depune la dosar note de concluzii scrise, practică judiciară, o notificare de concediere colectivă, un comentariu privind art.65 muncii.
Apărătorul intimatei depune la dosar chitanța cu care face dovada achitării onorariului de avocat.
Se comunică un exemplar al notificării colective apărătorului contestatoarei, care precizează că dorește să o studieze în timpul ședinței, în vederea pregătirii de apărări.
Apărătorul contestatoarei referitor la notificarea depusă la termenul de azi, precizează că aceasta vizează aspecte ulterioare emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei arată că societatea a trecut printr-o perioadă cu pierderi și dificultăți economice, căderea pieții de construcții navale fiind dramatică, fiind depus la dosar în acest sens bilanțul care face dovada certă a celor susținute.
Mai menționează că măsura luată a fost pe deplin justificată, deoarece după concedierea contestatoarei au urmat concedieri colective, societatea încercând să limiteze efectele restructurării posturilor.
Deasemeni, arată că din toate înscrisurile depuse la dosar se face dovada că datorită faptului că a fost necesar a fi încheiate contracte comerciale cu o tehnică avansată, se impunea restrângerea personalului fără pregătirea necesară.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii de fond.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul contestatoarei arată că în motivele invocate de recurentă, se face referire la situații ulterioare, că la momentul concedierii contestatoarei, societatea a făcut angajări, unele din ele pe posturi asemănătoare cu cele ale contestatoarei, fiind angajați ingineri în formare și studenți, când era de preferat să fie angajate persoane cu cunoștințe în domeniu.
Mai arată că se impunea încheierea unor contracte care necesitau studii de performanță și că din cele 4 posturi care trebuiau desființate, s-a desființat unul singur, acela al contestatoarei.
Mai menționează că prima dată a fost concediată contestatoarei și apoi s-a restructurat postul acesteia.
Deasemeni, nu s-a probat faptul că societatea la momentul emiterii deciziei, a respectat condițiile impuse de art.65 al.1 din muncii.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.951/29.08.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata - -
A fost anulată decizia de desfacere a contractului de muncă nr.24/29.01.2008 emisă de intimată și dispusă reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii.
A fost obligată intimata către contestatoare la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, calculate de la data desfaceri contractului de muncă și până la data reintegrării efective, precum și la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată sub nr.1015/121 din 28.02.2008 pe rolul Tribunalului Galați, contestatoarea a solicitat in contradictoriu cu intimata G anularea deciziei nr. 24/29.01.2008, reîncadrarea în funcția deținută, plata drepturilor bănești cuvenite și plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt contestația a arătat că decizia de desfacere a contractului de muncă este nelegală deoarece motivele invocate de angajator sunt neîntemeiate, iar concedierea nu s-a făcut după criterii obiective ci în baza unor justificări aparente.
A mai arătat că lucrează în cadrul unității pârâte de 30 de ani îndeplinindu-și sarcinile de serviciu cu conștiinciozitate și răspundere.
A invederat că a lucrat numai pe calculator în diferite programe de operare, fapt ce contrazice motivul concedierii.
A mai arătat că la data de 01.01.2007 a fost promovată ca tehnician din funcția de desenator, iar la data de 30.01.2008 intimata a emis o decizie de concediere din funcția de desenator, decizie care a fost revocată de către intimată și emisă o alta cu același număr și cu aceeași dată în care se specifică desființarea postului de tehnician pe care-1 ocupa.
A susținut că nu știe care au fost criteriile de departajare în condițiile în care cu ocazia evaluării profesionale nu se situează ultima printre persoanele cu aceeași funcție din departament.
Intimata în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată motivat de faptul că prin decizia contestată s-a desființat postul contestatoarei în mod efectiv și a avut la bază cauză reală și serioasă respectiv transformările tehnologice și a reorganizării activității societății.
A mai arătat că referitor la criteriile de selecție a posturilor vizate de măsura desființării consideră că selecția este un atribut exclusiv al angajatorului, la luarea deciziei s-a analizat și solicitarea beneficiarilor de proiecte ca specialiștii care participă la realizarea acestora să fie de înalta calificare.
A depus la dosar în susținere o serie de acte si înscrisuri.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 24/29.01.2008 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei conform art.65 alin 1 din Codul Muncii.
Instanta a reținut că decizia a fost emisă cu respectarea condițiilor de formă și fond prevăzute de art.74 din Codul Muncii.
Referitor la criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, acestea sunt obligatorii numai în cazul concedierilor colective.
Așa cum rezultă din conținutul deciziei de concediere a contestatoarei motivul desființării postului ocupat de aceasta a fost lipsa studiilor superioare în perspectiva încheierii unor contracte comerciale ale căror condiții de executare impun cunoștințe și softuri performante, precum și absența totală a comenzilor de proiectare navală neasistată de calculator.
In ce privește decizia nr.4 din 18.12.2007, a reprezentantului permanent al administratorului, instanța reține că nu se face dovada cu aceasta a necesității desființării postului ocupat de către contestatoare cu atât mai mult cu cât în cadrul societății la data desființării postului de tehnician existau 7 posturi de tehnician, rămânând astfel un număr de 6 tehnicieni.
Astfel intimata din 7 posturi de tehnician a redus unul fără însă a arăta criteriile avute în vedere la momentul desființării postului ocupat de către contestatoare motiv pentru care măsura dispusă de intimată nu este întemeiată pe o cauză reală și cu atât mai puțin și serioasă.
Potrivit disp.art.65 alin. 1 din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinate de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
In speță intimata a procedat la nominalizarea contestatoarei în momentul desființării postului fapt ce arată intenția intimatei de aoc oncedia pe contestatoare și apoi de a reduce postul ocupat de aceasta, măsură ce contravine disp.art.65 din Codul Muncii.
Intimata ar fi trebuit să hotărască desființarea unui post de tehnician și apoi să procedeze la selecția pe considerente strict profesionale a angajatului care urma să fie concediat având în vedere că existau 7 posturi de aceeași natură.(tehnician).
de aceste considerente instanța a admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata - -
A fost anulată decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 24/29.01.2008 emisă de intimată și dispusă reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii.
A fost obligată intimata către contestatoare la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizare și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, calculate de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective, precum și la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs intimata - - G solicitând casarea acesteia ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Necesitatea desființării postului a fost prezentată pe larg atât în decizia nr.4/18.12.2007 anterioară celei de concediere cât și în decizia nr.24/29.01.2008 fiind enumerate considerentele de natură profesională precum și specificul contractelor de proiectare aflate în curs de derulare.
Motivarea instanței potrivit căreia măsura nu a fost întemeiată pe o cauză reală și serioasă este într-o flagrantă contradicție cu restul considerentelor, decizia fiind emisă cu respectarea condițiilor de formă și fond prevăzute de art.74 muncii, inclusiv cele referitoare la neobligativitatea stabilirii unor criterii de prioritate în cazul concedierilor individuale.
Pe baza cercetării doctrinei juridice și a practicii judiciare, locul de muncă a fost suprimat din structura angajatorului și nu se mai regăsește în organigrama acesteia, situație în care desființarea locului de muncă are caracter efectiv iar cauza este reală și serioasă.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.7, 304 pct.9 pr.civilă și art.40 al.1 lit.a,b, art.65 din Codul Muncii.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, decizia de cercetare fiind nelegală față de lipsa dovezilor care să justifice luarea unei asemenea măsuri îndreptate împotriva sa.
A solicitat cheltuieli de judecată.
Cu ocazia judecării recursului au fost depuse la dosar noi înscrisuri reprezentând date privind indicatorii financiari pe anul 2007 bilanț, cont de profit și pierderi, notificare concediere colectivă, practică judiciară.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă, curtea, cu majoritate de opinii, îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.65 muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acesteia.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Ca atare, desființarea locului de muncă pe temeiul indicat trebuie să aibă la bază o cauză reală când prezintă caracter obiectiv și să fie serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
În speță, modalitatea de concediere a intimatei-contestatoare conduce la ideea nerespectării condițiilor legale enunțate, adică să fi fost întemeiată pe o cauză reală și serioasă.
Astfel, din decizia nr.4/18.12.2007 emisă de recurenta-intimată - - G rezultă că s-a vizat în mod direct desființarea locului de muncă ocupat de intimata-contestatoare, fără să se justifice o asemenea alegere pe baza unor criterii economice și de performanță.
Ulterior, a fost emisă decizia nr.24/29.01.2008 prin care s-a luat în mod efectiv măsura concedierii individuale a intimatei-contestatoare din funcția de tehnician.
Or, așa cum a reținut și prima instanță o asemenea modalitate de realizare a concedierii nu satisface condițiile cerute de lege privind caracterul serios al concedierii.
De menționat faptul că la momentul luării măsurii în organigrama unității erau prevăzute un număr de 7 posturi de tehnician de natura celui ocupat de intimata-contestatoare, iar alegerea sa în vederea concedierii nu a fost justificată de respectarea criteriilor care au stat la baza măsurii luate, a studiilor temeinice care să conducă la concluzia îmbunătățirii în acest fel a activității.
Datele economice și financiare prezentate prin înscrisurile depuse cât și cele privind reducerea în organigrama societății a numărului posturilor de tehnician, nu argumentează în mod legal o asemenea modalitate de realizare a concedierii, aspect reținut și de prima instanță.
Nici critica privind existența în conținutul hotărârii a unor motive contradictorii nu poate fi reținută, instanța de fond arătând că decizia a fost emisă cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de art.74 muncii, prin raportare doar la elementele de conținut pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu decizia de concediere.
În consecință, nefiind întrunite motivele de modificare a hotărârii astfel cum au fost invocate, prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7, 9 pr.civilă, și avându-se în vedere dispozițiile art.312 al.1 pr.civilă urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de intimata - - G împotriva sentinței civile nr.951/29.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Văzând și dispozițiile art.274 pr.civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata - - G, cu sediul în-, împotriva sentinței civile nr.951/29.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei-contestatoare suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2009
PREȘEDINTE JUDECATOR
Grefier
Red.F/18.05.2009
Dact./2 ex/22.05.2009
FOND: -
Asis.jud.-
OPINIE SEPARATĂ
În sensul admiterii recursului și respingerii contestației
În opinia mea, consider că hotărârea societății de concediere a contestatoarei era legală și nu se impunea anularea acesteia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 din Codul Muncii.
Potrivit art. 65 din Codul Muncii, așa cum a fost modificat prin OUG 55/2006, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă."
Ca urmare, în varianta actuală a legii, societatea nu trebuie să mai invoce existența dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității pentru a concedia un salariat, ca în perioada anterioară, fiind suficient să probeze că măsura sa este efectivă și are o cauză reală și serioasă.
Recurenta-intimată a dovedit prin Decizia Administratorului Unic nr. 6/18.12.2007 și cu organigrama depusă că, datorită situației economice, coroborat cu faptul că față de cerințele constructorilor, armatorilor, regulilor de registru naval, se impune aproape exclusiv utilizarea posturilor care necesită studii superioare, s-a decis desființarea posturilor a patru persoane care aveau un caracter productiv mai mic la nivelul societății. Ca urmare desființarea locului de muncă a fost efectivă.
Cauza care a stat la baza acestei decizii a fost reală, adică obiectivă deoarece angajatorul are interesul și obligația să ia acele măsuri pe care le consideră necesare pentru eficientizarea activității sale și care să prevină existența unor pierderi financiare.
Managementul unei societăți presupune și măsuri extreme prin care se urmărește strict eficientizarea activității, iar contestatoarea nu a făcut nici o dovadă în sensul că măsura dispusă de societate ar avea ca scop îndepărtarea sa.
Faptul că prin decizia de desființare a unor posturi a fost vizat direct postul contestatoarei, nu indică o cauză neserioasă, ci este explicat prin faptul că aceasta nu are studii superioare. Nu s-a făcut dovada că mai erau și alți tehnicieni fără studii superioare, sau că s-au angajat ulterior persoane fără studii superioare, toate angajările făcute fiind pe posturi de inginer.
În această situație, trebuie să i se recunoască angajatorului dreptul exclusiv de a decide modalitatea în care înțelege să-și eficientizeze activitatea, respectiv prin desființarea unor compartimente, înființarea altora, concedierea unor persoane ale căror servicii nu mai sunt utile, angajarea altora cu o pregătire superioară, chiar și angajarea altora cu aceeași pregătire, dar cu un salariu mai mic, astfel încât să se diminueze cheltuielile pe care le suportă angajatorul și să crească veniturile.
Ca urmare consider că se impunea admiterea recursului și respingerea contestației formulate de.
Judecător
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Virginia Filipescu, Mihaela Neagu
← Contestație decizie de concediere. Decizia 202/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 966/2009. Curtea de... → |
---|