Contestație decizie de concediere. Decizia 3843/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.8070/2008
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 3843/
Ședința publică de la 27 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta-" MONDIAL"SRLîmpotriva sentinței civile nr.5361 din data de 24.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.1776/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 13.05.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.05.2009 și apoi la data de 27.05.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5361/24.07.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata - MONDIAL SRL, astfel cum a fost restrânsă.
A dispus anularea deciziei nr. 524/13.12.2007 emisă de intimată.
A obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu și salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la emiterea deciziei și până la data pronunțării prezentei hotărâri;
A obligat intimata să plătească pentru reclamant contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de stat, de la data înregistrării contractului individual de muncă al reclamantului până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
A respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
A obligat pârâta - reclamantă la plata și către reclamantul - pârât a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a constatat că din analiza declarațiilor martorilor audiați se retine că reclamantul, fost salariat al pârâtei - Mondial SRL nu a săvârșit faptele pentru care a fost sancționat cu desfacerea contractului individual de muncă.
Astfel instanța de fond a reținut că reclamantul care a lucrat pentru pârâtă, s-a prezentat la serviciu conform programării, conducând mașina proprietatea sa, în regim de taxi, sub sigla pârâtei, până în luna noiembrie 2007.
La acea dată a refuzat ca și alți colegi, să-și "vândă" mașina către pârâta și astfel a apărut un conflict între părți.
Tribunalul a apreciat că societatea-pârâta nu avea în septembrie- octombrie încă achiziționate mașini noi pentru activitatea de taxi impusă de Legea nr. 265/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere iar reclamantul nu a refuzat să lucreze pe o mașină nouă, pusă la dispoziție de pârâta.
Până la desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului la 13.12.2007, când s-a emis decizia contestată, pârâta angajator nu cumpărase mașini noi, deci nu avea ce să ofere salariatului.
Din declarația ambilor martori, tribunalul a reținut că reclamantul salariat nu a săvârșit abaterile reținute de pârâta - angajator în sarcina sa ci că între părți există un conflict izvorât din refuzul salariatului de a "preda" mașina proprietatea sa către pârâta.
Tribunalul a respins cererea reconvențională în urma analizării declarațiilor martorilor.
Astfel, din declarațiile martorului pârâtei - cât și a martorului reclamantului tribunalul a reținut că reclamantul pârât nu a circulat cu mașina sa sub sigla pârâtei - " Mondial" SRL după ce a fost concediat și nici nu a încasat bani pe curse în numele pârâtei.
Din declarațiile martorilor coroborate cu actele dosarului tribunalul a reținut că reclamantul a predat zilnic "Z"-urile. Din noiembrie 2007, pârâta a refuzat primirea "Z"-urilor, tocmai pentru a avea temei să formuleze prezenta cerere reconvențională. Tribunalul a apreciat că, de altfel, pârâta-reclamantă nu a dovedit procedura de predare a "Z"-urilor și încasărilor zilnice.
Din declarațiile ambilor martori se reține că la predarea acestora de către șoferii de taxi, deci și de către reclamant, aceștia erau trecuți într-un caiet al pârâtei și nu li se elibera nici o dovadă a acestui fapt.
Astfel, pârâta nu poate face dovada că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de predare cum nu poate face dovada nici că a predat înaintea lunii octombrie -noiembrie, aceste acte și sume de bani.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat pârâta - MONDIAL SRL care a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că, deși contestatorul a susținut in acțiunea sa că a fost dat afară pentru că a refuzat oferta de muncă a recurentei (care era, de fapt, o decizie obligatorie a conducerii societății iar nu o oferta de munca) pentru că echivala cu o modificare unilaterală a contractului de munca prin schimbarea locului de munca, instanța de fond a ignorat acest aspect concluzionând, fără putință de tăgadă, ca reclamantul nu a refuzat să lucreze pe o mașină nouă, și deci, nu a săvârșit abaterea disciplinara pentru care i s-a desfăcut contractul de munca.
Sub acest aspect recurenta a apreciat că nu se mai impunea administrarea vreunei probe fiind vorba despre recunoașterea săvârșirii faptei care a dus la desfacerea contractului de munca, neavând vreo relevanță interpretarea pe care contestatorul a dat-o hotărârii ca toți angajații sa își desfășoare activitatea pe autoturismele proprietatea angajatorului.
Acestea au fost considerentele pentru care, in dosare similare instanțele au reținut in mod corect faptul ca la emiterea deciziei de desfacere a contractului de munca au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art.268 (2) din Codul Muncii, măsura dispusa de angajator fiind justificata de refuzul contestatorului de a lucra pe un autoturism proprietatea firmei, in conformitate cu dispozițiile art. VIII din Legea nr.265/2007 si art. 39 din Norma metodologica pentru aplicarea Legii nr. 38/2003.
O alta contradicție intre susținerile contestatorului si
considerentele instanței de fond, a arătat recurenta, consta in aceea ca, deși contestatorul a afirmat in contestație faptul ca începând cu data de 15.10.2007 angajatorul a refuzat sa-i mai primească rapoartele fiscale si încasările zilnice, instanța a concluzionat, coroborând chestiuni care nu aveau legătură cu obiectul contestației sau al cererii reconvenționale precizate, că nu a făcut dovada privind procedura de predare a rapoartelor fiscale si încasărilor zilnice, deci dovada unui fapt negativ, acela al nepredării rapoartelor fiscale și a încasărilor începând cu data de 01.07.2007 deși fapta fost recunoscută de către contestator.
Recurenta a mai arătat că deși la data de 09.07.2008 a depus la dosar o precizare a cererii reconvenționale prin care renunța la celelalte capete de cerere, solicitând doar obligarea contestatorului la plata sumei de 11.139,83 lei reprezentând încasările efectuate de acesta, începând cu data de 01.10.2007 și până la predarea memoriei fiscale, potrivit înscrisurilor depuse, instanța de fond nu a luat act de această precizare și s-a pronunțat pe cererea reconvențională în forma inițială pe care a considerat-o neîntemeiată deși contestatorul a recunoscut prin răspunsul dat la întrebarea nr. 6 din interogatoriu ca a predat doar rapoartele fiscale nu si încasările, in evidenta contradicție cu declarațiile martorilor care nu aveau de unde ști daca a predat încasările sau nu.
Instanța a reținut din declarațiile martorilor, care nu erau
persoane din conducerea societății si nu aveau de unde sa știe, că, pana la data desfacerii contractului de munca, societatea nu cumpărase mașini noi, nu, deci nu avea ce sa ofere angajatului.
Recurenta a susținut că, până la întregirea parcului auto, fiind necesar să cuantifice măsura exactă a extinderii parcului auto, a găsit soluții tranzitorii astfel încât, cu excepția celor 18 angajați care au refuzat, a asigurat tuturor celorlalți angajați condiții optime pentru desfășurarea activității de taximetrie in condiții legale, procurând autoturismele necesare, in condițiile legii noi, neajungându-se la diferende care sa la încetarea raporturilor de munca.
Recurenta a arătat că reclamantul contestator afirmă că de la 15.10.2007 nu a mai predat rapoarte fiscale si încasările, iar de la 01.10.2007 nu a mai avut acces la comenzile prin dispecerat, insa instanța a reținut că reclamantul s-a prezentat la serviciu conform programării, conducând mașina proprietatea sa, in regim de taxi, sub sigla societății, pana in luna noiembrie 2007.
In mod evident contestatorul nu-si desfășura activitatea sub comanda si autoritatea societății, de vreme ce, începând cu data de 01.10.2007 i s-a refuzat accesul la comenzile prin dispecerat, iar începând cu 15.10.2007 societatea a refuzat să îi mai primească rapoartele fiscale si încasările zilnice pentru că își desfășura activitatea in mod ilegal și trimitea rapoartele fiscale prin intermediul executorului judecătoresc.
Un argument in plus că intimatul nu-si desfășura activitatea sub comanda si autoritatea recurentei îl reprezintă faptul ca la data de 28.09.2007 prin notificarea nr.2503 aceasta a comunicat contestatorului precum si Administrației Finanțelor Publice Sector 3 B prin notificarea nr.2655/12.10.2007 faptul ca, potrivit Legii nr.265/2007, a reziliat unilateral contractul de închiriere al autoturismului proprietatea contestatorului.
Recurenta a susținut că prin notificarea nr.2599/10.10.2007 a comunicat Camerei faptul ca atât contestatorul cat si alți angajați practica in afara autorității sale, in mod ilegal activitatea de taximetrie. Cu aceeași sesizare s-a adresat si Secției 12 de Politie prin adresa nr.2595/10.10.2007, si Biroului R de Metrologie Legala prin adresa nr.2597/10.10.2007.
Recurenta a criticat faptul că instanța de fond își bazează considerentele pe afirmațiile martorilor si in sensul ca reclamantul nu a circulat sub sigla sa după ce a fost concediat si nici nu a încasat bani pe curse in numele societății deși aceste aspecte nu mai aveau legătura cu cauza. Aceiași martori au declarat ca intimatul a predat încasările deși contestatorul a recunoscut la interogatoriu faptul ca nu le-a predat.
In privința obligării societății la plata contribuțiilor de asigurări sociale, recurenta a susținut că, in parte, soluția instanței de fond este neîntemeiata deoarece, potrivit adeverinței nr.31379/17.04.2008 emisa de Casa de Pensii a Municipiului B, datora plata contribuțiilor doar pentru perioada ianuarie, mai-iulie si decembrie 2004, ianuarie-aprilie, iunie, august, octombrie 2005, februarie-septembrie, noiembrie si decembrie 2006, ianuarie si aprilie 2007, pentru restul perioadei contribuțiile fiind, fie achitate, fie nedatorate contestatorul fiind in concediu fără plata, la cererea sa.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul formulat este fondat pentru următoarele motive:
Între contestator și - MONDIAL SRL a fost încheiat contractul individual de muncă la data de 7.08.2003, pe durată nedeterminată, prin care contestatorul era angajat în postul de conducător auto.
Ulterior, prin contractul de închiriere din 18.04.2006 contestatorul a închiriat autoturismul proprietatea sa intimatei, pentru suma de 500 lei lunar. În vederea desfășurării activității de taximetrie, între părți a intervenit și un contract de comodat, prin care intimata se obligă să pună la dispoziția contestatorului, cu titlu gratuit, furniturile de transmisiuni radio și aparatul de taxat fiscal.
Prin decizia nr. 524/2007, recurenta a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, in temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, începând cu data de 13.12.2007. S-a reținut că intimatul contestator nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, prin aceea că a lipsit nemotivat de la locul de muncă, cu începere din data de 1.10.2007 și nu a respectat dispoziția angajatorului de a presta munca pe unul dintre autoturismele societății.
Curtea apreciază că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt în sensul că contestatorul s-ar fi prezentat la locul de muncă chiar dacă a refuzat să predea mașina sa angajatorului.
În realitate mașina pe care își desfășoară activitatea nu este un element de esența contractului individual de muncă astfel că, în condițiile modificării legislației taximetriei și obligării firmelor de a lucra cu un parc auto propriu, contestatorul era obligat să accepte autoturismul pus la dispoziție de către angajator.
În baza Legii nr. 265/2007 care conține dispoziții imperative, de generală aplicare, atât angajatorul, cât și salariații având obligația de a se conforma prescripțiilor normei, intimata avea dreptul de a stabili că activitatea salariaților săi să se desfășoare pe autoturisme proprietatea societății.
Din proba cu înscrisuri administrată în recurs, se reține că, în perioada septembrie-octombrie 2007, angajatorul a depus diligențe pentru completarea parcului cu mașini noi, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 265/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si regim de închiriere. De altfel, această împrejurare este lipsită de relevanță sub aspectul calificării ca abatere disciplinară a refuzului salariatului de a se conforma dispoziției angajatorului în sensul de a presta munca pe unul dintre autoturismele societății.
Este riscul angajatorului dacă acesta nu are suficiente mașini pentru a le repartiza șoferilor angajați însă această împrejurare nu este de natură a-l exonera pe angajat de obligația de a se prezenta la locul de muncă în vederea derulării raporturilor juridice de muncă dintre părți.
Instanța a apreciat că, întrucât trebuia să-și desfășoare activitatea pe un alt autoturism, contestatorului i-a fost modificat unilateral contractul individual de muncă, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 41 din Codul muncii.
Cum în contractul individual de muncă încheiat intre părți nu se prevede in mod expres un anumit loc de muncă al salariatului, este lipsită de suport legal aprecierea în sensul că reclamantul contestator avea obligația să presteze activitate numai pe autoturismul propriu ce a format obiectul contractului de închiriere. Curtea constată că, în cauză, cerința impusă de angajator, a cărei nerespectare a fost sancționată ca abatere disciplinară, reținându-se încălcarea regulilor de disciplină a muncii în cadrul societății, nu poate fi echivalată cu o modificare a contractului individual de muncă, sub aspectul locului muncii.
Pe de altă pare Curtea apreciază că afirmațiile recurentei sunt întemeiate și prin prisma faptului că însuși contestatorul a arătat că nu a acceptat să lucreze pe o mașină oferită de societate. Faptul că și-a continuat activitatea cu autoturismul propriu sub sigla angajatorului după data rezilierii contractului de comodat și de închiriere, 28.09.2007 și fără acordul acestuia începând cu 1.10.2007, de când nu a mai primit comenzi prin dispecerat și până în decembrie 2007 când s-a emis decizia de concediere, împrejurare recunoscută la interogatoriu, nu reprezintă o prestație efectuată în baza contractului de muncă în beneficiul angajatorului, fapt ce echivalează cu absența nemotivată de la locul de muncă.
Chiar dacă între părți a intervenit și o altă problemă divergentă, respectiv refuzul contestatorului de a pune autoturismul personal la dispoziția societății printr-un act translativ de proprietate, acest aspect nu prezintă relevanță în analiza abaterii disciplinare reținută în sarcina contestatorului, aceea de a absenta nemotivat în zilele în care nu a mai avut acordul angajatorului de a presta activitatea în condițiile stabilite de contestator.
Curtea constată că individualizarea sancțiunii disciplinare este justă, în raport de gravitatea faptei salariatului, care a lipsit nemotivat de la serviciu mai mult de 2 luni.
Prin urmare, față de aceste împrejurări Curtea va admite recursul în baza art. 304. pct. 9 cod proc. civilă, va modifica în parte sentința recurată în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă în sensul că va respinge contestația împotriva deciziei de concediere, constatând că aceasta este temeinică și legală.
Curtea va respinge și capătul de cerere accesoriu admiterii contestației, de plată a despăgubirilor în baza art.78 Codul Muncii.
În ceea ce privește cererea reconvențională, Curtea o va admite în parte pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a apreciat că pe perioada în litigiu contestatorul nu ar fi efectuat activitate de taximetrie utilizând numele societății recurente.
Chiar dacă acesta a predat stația la data de 30.10.2007, contestatorul a continuat să utilizeze aparatul fiscal pe care l-a predat la data de 21.03.2008 împreună cu memoria fiscală.
Însuși contestatorul a recunoscut faptul că a utilizat instrumentele fiscale ale societății, încasând în numele acesteia contravaloarea curselor, în condițiile în care, din octombrie 2007, societatea a refuzat să mai primească Z-urile iar ca o consecință a acestei împrejurări contestatorul a predat angajatorului prin executor judecătoresc la 6.11.2007, în parte, rapoartele fiscale emise de aparatul de taxat fiscal, așa cum rezultă din notificare.
Curtea reține că, deși nu s-a mai prezentat la serviciu, contestatorul a continuat sa presteze activitate, nerespectându-și obligația prevăzuta in fisa postului de a se prezenta zilnic la firma pentru predarea raporturilor fiscale a încasărilor aferente acestora, motiv pentru care are obligația predării încasărilor, începând cu data de 1.10.2007 pana la data predării aparatului fiscal,deoarece el s-a aflat in posesia acestuia si după data încetării raporturilor de munca.
Predarea rapoartelor fiscale până la 6.11.2007 este necontestată de către părți, însă la dosarul cauzei nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că contestatorul ar fi predat și încasările aferente documentelor fiscale calculate conform acelor rapoarte, pentru perioada în litigiu.
În ce privește proba cu martori, în baza căreia instanța de fond și-a întemeiat soluția pronunțată, Curtea apreciază că aceasta nu poate face dovada achitării sumelor de bani pretinse în contra unor înscrisuri susținute chiar și de afirmațiile contestatorului, care nu a negat această împrejurare susținând doar că sumele încasate nu se cuvin recurentei.
Curtea apreciază că, odată eliberate chitanțele fiscale pe numele societății, aceasta figurează în evidențele contabile cu veniturile respective astfel că contestatorul este ținut a acoperi debitul prin restituirea încasărilor începând cu data la care angajatorul și-a retras acordul de a utiliza mașina contestatorului și până la momentul la care acesta a predat aparatul fiscal.
Curtea nu va omologa cuantumul bănesc pretins de angajator în lipsa unor probe pertinente, de natura unei expertize contabile cu privire la conținutul memoriei fiscale a aparatului însă, odată recunoscut acest debit, el va putea fi determinat la punerea în executare a hotărârii.
Curtea va respinge critica recurentei în privința obligării societății la plata contribuțiilor la asigurările sociale în mod global, dat fiind că aceasta a recunoscut că, în parte, contribuțiile nu au fost achitate, urmând să achite obligațiile către sistemul de asigurări sociale pentru lunile pentru care le datorează, până la data încetării raporturilor juridice dintre părți, respectiv data emiterii deciziei de concediere, sub acest aspect Curtea menținând dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă - " MONDIAL"SRL împotriva sentinței civile nr.5361 din data de 24.07.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.1776/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Respinge contestația împotriva deciziei nr. 524/2007 emisă de intimată și cererea accesorie privind plata despăgubirilor.
Admite, în parte, cererea reconvențională precizată.
Obligă reclamantul să predea pârâtei încasările efectuate pe perioada 01.10.2007-21.03.2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./29.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
| ← Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... | Contestație decizie de concediere. Decizia 4330/2009. Curtea... → |
|---|
