Contestație decizie de concediere. Decizia 3890/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1741/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3890 IR
Ședința publică din data de 28 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată - & ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței civile nr. 7184 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 12449/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 28.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.7184 din 19.11.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dispus admiterea în parte a contestației formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata -. ROMNIA SRL; a dispus anularea deciziei de concediere nr.3501/25.04.2008 emisă de intimată; a fost obligată intimata să reintegreze contestatorul pe postul deținut anterior concedierii; a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în esență următoarele;
Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamantul își desfășura activitatea la sediul Motorola România SRL societate distinctă de cea a angajatului.
Tribunalul a reținut că între intimată și - Motorola exista un contract de prestări servicii prin care se stipula că intimata se obliga să repartizeze din când în când personal către clientul Motorola SA pentru asigurarea prestării serviciilor la indicațiile societății "Client".
La data de 03.03.2008 intimata a comunicat contestatorului adresa cu nr.3024 prin care-l înștiințează pe acesta din urmă despre desființarea postului său "ca urmare a reorganizării activității firmei la sediul Motorola" și despre faptul că i se acordă un preaviz de 20 de zile.
La data de 04.03.2008 contestatorul comunică intimatei că se află în concediu medical începând cu data de 03.03.2008, dat fiind faptul că perioada de preaviz se suspendă pe durata contractului individual de muncă conform art.73 alin. (3) din Codul muncii și întrucât starea de incapacitate de muncă a reclamantului s-a prelungit până la data de 27.03.2008, la data de 28.03.2008 angajatorul comunică o nouă adresă reclamantului cu nr.3289 prin care i se acordă acestuia un nou preaviz de 20 de zile și i se oferă acestuia ocuparea unui alt loc de muncă disponibil.
Tribunalul a apreciat că cele două adrese nu au produs efecte cu privire la încetarea raporturilor de muncă având doar rolul de înștiințări, motiv pentru care s-a respins cererea contestatorului cu privire la anularea lor.
În ceea ce privește decizia de concediere emisă la data de 25.04.2008, instanța apreciază că aceasta este netemeinică întrucât desființarea postului ocupat de reclamant nu a avut la bază o cauză reală și serioasă cum cer dispozițiile art. 65 alin. (2) din Codul muncii.
Tribunalul a reținut că intimata nu a reușit să dovedească faptul că reorganizarea activității societății ce a dus la concedierea reclamantului a avut loc nu la nivelul societății Motorola, ci a avut loc la nivelul societății intimate.
S-a reținut de asemenea că deși i s-a pus în vedere de către instanță, intimata nu a depus la dosar actul decizional prin care s-ar fi dispus reorganizarea societății și desființarea din organigrama societății intimate a postului ocupat de contestator, cum de altfel nu a înțeles să depună statele de funcțiuni anterioare și ulterioare concedierii contestatorului.
Tribunalul a reținut de asemenea că angajatorul nu a făcut dovada caracterului serios al concedierii contestatorului.
Iar, intimata nu a făcut dovada existenței unor studii temeinice și nici nu a relevat instanței existența vreunei împrejurări apărute la nivelul societății care să fi justificat desființarea postului ocupat de contestator.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta - & SRL prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței iar pe fondul cauzei respingerea tuturor capetelor de cerere.
În motivarea în esență a recursului se invocă împotriva sentinței următoarele critici:
În acest sens se invocă faptul că prin planul de reorganizare a activității au fost aprobate de organele de conducere ale societății și au fost adoptate măsuri de natură managerială, tehnico-organizatorice și economico-financiare, în scopul redresării activității de prestări servicii profesionale de vânzări pentru - SRL.
Recurenta criticând sentința cu privire la motivele prevăzute de art. 65 din Codul muncii, menționează că situația societății, împrejurările și necesitățile care au dus la luarea acestei decizii, întrunesc condițiile prevăzute de lege, cauza fiind reală, efectivă și serioasă.
De asemenea se reține că unitatea are deplină libertate în procesul de selecție a personalului în situațiile în care intervine măsura restrângerii de activitate.
La rândul său intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și a actelor și lucrărilor dosarului precum și din oficiu în conformitate cu art. 3041. proc. civ. Curtea constată că recursul este nefundat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Cu privire la prima critică referitoare la faptul că contestatorul nu s-a aflat delegat la - SRL, Tribunalul a respins capătul de cerere al acestuia cu privire la anularea celor două adese prin care acesta i se comunica termenul de preaviz, astfel că nu mai poate constitui motiv de critică la adresa sentinței recurate.
În ceea ce privește critica sentința cu privire la netemeinicia măsurii de concediere, Curtea constată și reține că Tribunalul a stabilit în mod corect din probele administrate că această concediere întemeiată pe dispozițiile art. 65 din Codul muncii, este netemeinică.
Decizia contestată de către contestatorul-intimat se referă la concedierea acestuia pentru motive care nu țin de persoana salariatului și trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 65 din Codul muncii, statuează următoarele: "(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă".
Prin urmare o astfel de concediere trebuie așa cum menționează textul de lege precitat să fie determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din cel puțin unul sau mai multe motive dar care să nu aibă legătură cu persoana celui concediat.
De asemenea o altă condiție a acestei desființări a locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Curtea reține așa cum de altfel a hotărât și Tribunalul că în ceea ce privește desființarea locului de muncă, recurenta-intimată nu și a îndeplinit obligațiile stabilite de art. 287 din Codul muncii, ce stipulează că sarcina probe îi aparține angajatorului, astfel:"Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".
În privința caracterului sincer și serios al concedierii, aceasta presupune în conformitate cu art. 65 și art. 287 din Codul muncii, ca angajatorul atât anterior emiterii deciziei de concediere cât și la judecata în primă instanță să dovedească aceste condiții cerute de lege.
Cauza este reală atunci când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice etc. independentă de bună sau reaua credință a angajatorului.
Este serioasă, când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Cauza este serioasă atunci când face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.
Cele două condiții constând în caracterul sincer și serios al desființării locului de muncă ocupat de intimatul-contestator trebuia să rezulte din cel puțin următoarele documente, cum ar fi: programul de restructurare și reorganizare a societății; proiectul de concediere colectivă; tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigramele și statele de funcții ale unității anterioare și ulterioare concedierii, documente ce nu în cauza de față nu au fost invocate sau depuse ca probe în apărare de către recurenta-intimată la judecata în prima instanță și nici în recurs.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, iar potrivit art. 274. proc. civ. și pe baza înscrisurilor depuse în recurs, constând în dovada plății onorariului de avocat, obligarea recurentei la plata sumei de 3548,58 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată - & ROMÂNIA SRL împotriva sentinței civile nr.7184/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Obligă recurenta la 3548,58 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
16.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 2753/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7140/2009. Curtea... → |
|---|
