Contestație decizie de concediere. Decizia 402/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 402/R-CM
Ședința publică din 13 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata RÂMNICU, cu sediul în-, județul V împotriva sentinței civile nr.273 din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-intimată R V, în baza delegației de substituire nr.01 din 09 mai 2008 emisă de Cabinet individual-Baroul V, lipsind intimata-contestatoarea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Avocat pentru recurenta-intimată, depune la dosar concluzii scrise.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-intimată R V, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capătului 3 de cerere privitor la obligarea societății pe care o reprezintă, la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de daune morale, față de contestatoarea-intimată.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr.4783/90/3.12.2007 pe rolul Tribunalului Vâlcea, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze adresa nr.1106/8.11.2007 emisă de intimată și să o oblige pe aceasta să la plata drepturilor salariale cuvenite, indexate, majorate și reactualizate, la plata celorlalte drepturi de care ar fi putut beneficia pentru perioada cuprinsă între data desfacerii și până la data reintegrării efective, obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, precum și repunerea în situația anterioară desfacerii contractului individual de muncă, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că prin adresa contestată i s-a comunicat faptul că începând cu data de 07.12.2007, din inițiativa societății îi încetează contractul individual de muncă, perioada de 9.11.2007-7.12.2007 constituind perioadă de preaviz, or, indiferent de forma de încetare a contractului individual de muncă, se impunea ca societatea să emită o decizie care să conțină sub sancțiunea nulității absolute elementele prevăzute în art.268 alin.2 Codul muncii.
A mai arătat că nu se poate aplica o sancțiune disciplinară, întrucât nu a săvârșit nici o abatere și nu s-a efectuat cercetarea prealabilă și nu poate fi vorba nici de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.65 și 67 Codul muncii.
De asemenea, a precizat că din anul 2006 îndeplinit funcția de lider al sindicatului din societate și, conform art.223 alin.2 și art.229 Codul muncii, pe durata exercitării mandatului reprezentanții salariaților (în anul 2007 fost aleasă secretar în comitetul de reprezentare a salariaților) nu pot fi concediați pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Pe de altă parte, la data la care a fost emisă adresa prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, se afla în concediu medical, fapt cunoscut de societate conform certificatului medical seria nr.-/8.11.2007, astfel că în conformitate cu de art.60 alin.1 lit. a Codul muncii, pe durata incapacității temporare de muncă nu se putea proceda la concediere.
Cu privire la capătul de cerere privind plata daunelor morale, consideră că este îndreptățită datorită modului abuziv în care s-a procedat la îndepărtarea sa din funcție, a traumelor suferite care s-au răsfrânt asupra sănătății sale.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind lipsită de obiect, pe considerentul că prin decizia nr.77/7.12.2007 s-a dispus anularea adresei nr.1106/8.11.2007. Pe fondul cauzei, a susținut că această contestație este inadmisibilă, întrucât nu este îndreptată împotriva unei decizii de concediere, care nu a fost niciodată emisă, ci împotriva unei simple adrese prin care i s-a pus în vedere că beneficiază de dreptul la preaviz.
A mai arătat că la nivelul nu mai există sindicat din anul 2001, când a fost constatată ultima dată reprezentativitatea în instanță, iar cu privire la daunele morale solicitate, a considerat că acestea nu pot fi acordate, întrucât nu s-a dispus niciodată concedierea reclamantei.
Prin sentința civilă nr.273/24.03.2008 a fost admisă în parte contestația și a fost obligată pârâta la plata sumei de 1000 lei daune morale către reclamantă. A fost respins ca rămas fără obiect capătul 1 al contestației. Au fost respinse capetele de cerere nr.2 și 4. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei,către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin adresa nr.1106/8.11.2007 eliberată de pârâta Rm. V, i s-a adus la cunoștința contestatoarei că începând cu data de 7.12.2007, din inițiativa societății, încetează contractul individual de muncă, iar perioada 9.11.2007-07.12.2007 se consideră termen legal de preaviz.
În speța dedusă judecății nu s-a emis o decizie de încetare a contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art.55 din Codul muncii și a fost anulată în cursul judecării cauzei adresa nr.1106/8.11.2007 prin care contestatoarea a fost informată că începând cu data de 07.12.2007 va înceta contractul său individual de muncă, perioada 9.11.2007 - 7.12.2007 constituind termen legal de preaviz, situație față de care tribunalul a apreciat că primul capăt al acțiunii a rămas fără obiect.
Instanța a făcut referire și la practica și teoria judiciară care au susținut constant că, în cazul în care angajatorul care a hotărât concedierea ar constata, ca urmare a unei sesizări din proprie inițiativă, netemeinicia sau nelegalitatea măsurii luate, are posibilitatea în principiu să o revoce, revocarea putând interveni chiar după sesizarea instanței cu soluționarea contestației și va conduce la încetarea judecății, iar contestația va fi respinsă ca rămasă fără obiect. Așa fiind, cu atât mai mult cuvânt, tribunalul poate să respingă, ca fiind rămasă fără obiect, contestația împotriva unei adrese care nu a avut drept efect încetarea raporturilor de muncă dintre părți.
Pe cale de consecință, întrucât nu există o desfacere a contractului individual de muncă ca urmare a voinței unilaterale a societății, astfel cum contestatoarea a învestit instanța de judecată, a fost respins și capătul al doilea al acțiunii referitor la obligarea societății la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită pentru perioada cuprinsă între data desfacerii și până la data reintegrării efective, precum și capătul de cerere privind repunerea în situația anterioară desfacerii contractului individual de muncă, având în vedere și împrejurarea că la data de 3.03.2008 a fost emisă decizia nr.17 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul art.79 alin.7 din Codul muncii.
Tribunalul, în temeiul art.998 cod civil, a apreciat că este fondată în parte cererea privind plata daunelor morale, având în vedere trauma psihică la care a fost supusă contestatoarea în perioada 08.11.2007 - 7.12.2007 și care a determinat degradarea stării sale de sănătate, dovadă fiind înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei (filele 34 - 53). Cu referire la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, tribunalul a luat în calcul o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării etc.
Față de aceste considerente, a admis în apreta acțiunea, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 1000 lei daune morale către reclamantă, și a respins ca rămas fără obiect capătul 1 al contestației, precum și capetele de cerere nr.2 și 4.
În baza art.274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
În termen legal intimata a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
În mod greșit instanța a admis cererea contestatoarei privind plata daunelor morale de 1000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată, fără a stabili dacă există vreo legătură de cauzalitate între degradarea stării de sănătate a acesteia și vreo faptă ilicită a recurentei.
Arată recurenta că o decizie de concediere nu a mai fost emisă pentru contestatoare la sfârșitul perioadei de preaviz și că începând cu data de 1.03.2008 contestatoarea și-a prezentat demisia, de la această dată raporturile de muncă dintre părți încetând, prin voința unilaterală a contestatoarei.
Mai arată că în perioada în care salariata s-a aflat în concediu medical și apoi în concediul fără plată, i-au fost respectate de către recurentă toate drepturile.
Analizând sentința recurată în raport de critica formulată, Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin adresa nr.1106/8.11.2007 (4 dosar fond) contestatoarea a fost înștiințată că începând cu data de 7.12.2007 va îi va înceta contractul de muncă, iar până la această dată primește termen legal de preaviz.
O decizie de concediere a contestatoarei nu a mai fost emisă, adresa de mai sus fiind anulată prin decizia nr.77/7.12.2007 (13 dosar fond), iar raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 1.03.2008, ca urmare a demisiei prezentată de contestatoare.
Începând cu data de 8.11.2007 și până la 31 ianuarie 2008 contestatoarea s-a aflat în concediu medical, aspect dovedit cu certificatele medicale depuse în dosarul de fond (48-52, 59-60), iar de la data de 1.02.2008 s-a aflat în concediu fără plată, până la data încetării contractului de muncă.
Contestatoarea a solicitat ca societatea angajatoare să-i plătească daune morale, cu motivarea că datorită modului abuziv în care s-a procedat la îndepărtarea sa din funcție, a suferit traume care s-au răsfrânt asupra stării de sănătate, fapt ce a dus la agravarea acesteia, și de asemenea i-a fost afectată imaginea de fost lider de sindicat și de actual reprezentant al salariaților.
Curtea constată că, contrar susținerilor recurentei - contestatoare, aceasta nu a fost îndepărtată din funcție de către societatea angajatoare, ci raporturile sale de muncă a încetat ca urmare a demisiei. Intimata a emis numai adresa nr.1106/8.11.2007 prin care i-a adus la cunoștință contestatoarei faptul că urmează a fi concediată, însă această adresă a fost anulată și deci nu a mai fost urmată de o decizie de concediere.
Pe de altă parte din actele medicale depuse de reclamantă (34-45 dosar fond) rezultă că aceasta suferă de hepatită cronică, însă această boală este anterioară adresei emisă de către societate, iar contestatoarea nu a mai depus acte ulterioare acestei date din care să rezulte o agravare a bolii.
Singurele acte care poartă o dată ulterioară celei de 7.12.2007 sunt certificatele medicale emise contestatoarei în perioada 8.11.2007 - 31.01.2008, care însă nu fac nici un fel de dovezi în sensul celor arătate mai sus.
De asemenea din ansamblul probator administrat de instanța de fond nu rezultă că imaginea contestatoarei în cadrul colectivului în care lucra ar fi fost afectată în vreun fel.
Ca atare, Curtea apreciază că în speță nu s-a dovedit că reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu moral (legat de starea de sănătate și de imaginea de lider al salariaților) și nici legătura de cauzalitate dintre fapta recurentei de a emite adresa nr.1106/8.11.2007 și starea de sănătate precară a contestatoarei, ceea ce înseamnă că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale reglementate de art.269 și urm. Codul muncii.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și 312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea privind plata daunelor morale și, pe cale de consecință, și cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată este nefondat, chiar dacă primul capăt de cerere a fost respins ca rămas fără obiect, ceea ce ar putea sugera culpa intimatei în promovarea prezentei acțiuni. În realitate însă primul capăt de cerere era și nefondat, întrucât contestația nu a fost îndreptată împotriva unei decizii de concediere (care nu a fost niciodată emisă), ci împotriva unei simple adrese prin care i s-a adus la cunoștință contestatoarei faptul emiterii ulterioare a unei decizii de concediere, or această adresă nu a produs nici un fel de consecințe juridice asupra raporturilor de muncă ale contestatoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata RÂMNICU, cu sediul în-, județul V împotriva sentinței civile nr.273 din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 13 mai 2008 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
/4 ex.
14.05.2008
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 530/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 870/2009. Curtea de... → |
|---|
