Contestație decizie de concediere. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.417/
Ședința publică de la 04 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător Coinacel
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 177/07.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu intimata SC SRL G, având ca obiect "contestație decizie de concediere" împotriva deciziei numărul 461/27.07.2007 emisă de societatea intimată.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 4 iunie 2008.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.177/17.02.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC SRL
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata SRL G, anularea deciziei de concediere nr. 461/27.07.2007, reintegrarea pe postul avut anterior concedierii, plata drepturilor salariale de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, plata de daune morale in cuantum de 1000 LEI RON și cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că la data de 09.07.2007 i s-a adus la cunoștință că postul său a fost desființat și urmează a fi concediat după expirarea preavizului de 15 zile lucrătoare, iar prin decizia nr. 461/27.07.2007 s- decis concedierea sa.
Invocă nulitatea absolută a deciziei pentru nerespectarea art. 74 alin. 1 lit. d din Codul Muncii, în sensul că nu i s-a comunicat lista locurilor vacante existente în societate.
Consideră că decizia este nelegală, întrucât desființarea postului nu a avut o cauză reală și serioasă, ci a fost cauzată de refuzul său de a semna un act adițional, prin care i se impunea stabilirea unei garanții materiale, deși el nu avea calitatea de gestionar, ci îndeplinea funcția de analist sistem.
Mai arată că activitatea sa era de esența desfășurării activității firmei, întrucât profilul societății este croitorie, iar scopul muncii sale era acela de a proiecta pe computer matricele, șabloanele de pe care se decupau materialele textile din care se făceau hainele pe care le produce societatea.
În drept cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 65 și 74 din Codul Muncii.
În susținerea contestației, s-a folosit de proba cu înscrisuri și interogatoriul intimatei.
Intimata în termen legal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
În motivare a arătat că decizia de desființare a postului de analist sistem s-a luat de către Adunarea Generală a Asociaților, în vederea eficientizării activității departamentului tehnic, întrucât funcția nu mai avea acoperirea necesară. Atribuțiile postului au fost preluate de șeful departamentului tehnic. Desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
Anterior concedierii i s-a propus reclamantului să opteze pentru unul dintre posturile vacante, respectiv agent de vânzări sau operator facturare, dar acesta a refuzat cu motivarea că nu posedă permis de conducere, deși aceasta nu era o condiție pentru ocuparea posturilor.
Consideră că au fost respectate dispozițiile invocate din Codul Muncii, fiind vorba de o concediere pentru motive care nu țin de persoana angajatului.
În combaterea susținerilor contestatorului s-a folosit de proba cu înscrisuri și interogatoriul contestatorului.
Excepția nulității absolute a deciziei pentru nerespectarea art. 74 alin. 1 lit. d din Codul Munciia fost respinsă prin încheierea din 07.12.2007, pentru motivele arătate la acel moment.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Contestatorul a fost salariatul societății intimate, în funcția de analist sistem, iar prin decizia nr. 461/27.07.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul disp. art. 65 din Codul Muncii pe motiv că postul său a fost desființat, ca urmare a reorganizării activității societății.
Conform art. 65 din Codul Muncii (1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Contestatorul susține că nu există o astfel de cauză pentru desființarea postului său, întrucât activitatea sa era de esența desfășurării activității firmei, întrucât el proiecta matricele.
Din interogatoriul luat contestatorului (fila 43) rezultă că societatea derulează contracte de producere uniforme militare cu, iar acestea au caracter ciclic, pe cantități de zeci de mii de bucăți din același sortiment, situație recunoscută de contestator.
În consecință, devine credibilă afirmația societății, că nu se mai impunea existența unui post separat pentru acest lucru, întrucât în baza aceluiași șablon se lucrează timp îndelungat.
Pentru a desființa un post nu este obligatoriu ca societatea să aibă o situație financiară precară. De multe ori se dorește eficientizarea activității, în scopul obținerii unui profit cât mai mare. Contestatorul nu a făcut nici o dovadă a situației invocate, respectiv că a existat o altă cauză pentru concedierea sa.
Ca urmare, instanța apreciază că postul a fost desființat efectiv, atribuțiile sale fiind preluate de șeful ierarhic, iar cauza este reală și serioasă, în sensul că activitatea contestatorului era redusă, întrucât se lucrează după șabloanele deja proiectate.
Mai mult, societatea i-a oferit contestatorului două posturi pentru a-și continua activitatea în aceeași unitate, dar acesta a refuzat.
Față de aceste considerente, instanța a respins contestația.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul considerând-o nelegală pentru următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond a respins excepția nulității absolute a deciziei pentru nerespectarea art. 74 al.1 lit.d din Codul Muncii.
Astfel, disp. art.74 din Codul Muncii nu disting între cauze ce țin sau nu de persoana salariatului când vorbesc despre obligativitatea prinderii anumitor mențiuni în decizia de concediere.
În mod greșit prima instanță a reținut că desființarea postului este serioasă și reală.
Desființarea postului nu a fost dată de probleme economice prin care trecea societatea și de asemenea, păstrarea postului nu ar fi dus la cauzarea niciunui prejudiciu sau împovărare majoră a societății și care să justifice luarea acestei decizii excepționale de a fi concediat.
Pentru a fi operabilă justificarea concedierii ca urmare a reorganizării intimata ar fi trebuit să facă dovada unui motiv de o asemenea gravitate care să facă imposibilă, fără prejudicierea acesteia, menținerea postului și implicit a contractului individual de muncă.
De asemenea, nu este justificată concedierea dacă un salariat a fost însărcinat să execute și sarcinile de serviciu ale celui concediat deoarece, în acest caz, postul nu a dispărut ca necesitate funcțională.
În concluzie a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea recursului ca nefundat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitoare la respingerea excepției nulității absolute a deciziei de concediere, apreciem corect punctul de vedere exprimat de prima instanță.
Este adevărat că potrivit art. 74 din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu printre altele și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și temeiul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condițiile art. 64.
Dar, programarea unor altor locuri de muncă vacante este prevăzută de art. 64 din Codul Muncii în situația în care concedierea se dispune pentru inaptitudini fizice sau psihice a salariatului fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă, ocupat pentru necorespundere profesională prevăzut și în cazul încetării de drept a contractului de muncă în temeiul art. 56 lit.f din Codul Muncii.
În această situație, angajatorul are obligația de a-i asigura salariatului locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea lui profesională sau după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
Atunci când angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante el are obligația de a solicita sprijinul Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă în vederea redistribuirii salariatului corespunzător pregătirii profesionale sau, după caz, capacității de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii, dar tot în situațiile menționate mai sus.
Rezultă din redactarea textului art. 64 din Codul Muncii că legiuitorul a prevăzut în mod expres obligațiile angajatorului de a-i propune salariatului alte locuri de muncă în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională numai în cazurile limitativ prev. de art. 61 lit.c și d, art. 56 lit.f din Codul Muncii și în caz de concediere colectivă nu și în situația concedierii individuale cum susține recurentul.
Față de aceste considerente, nu putem reține ca întemeiat acest motiv de recurs.
De asemenea, nici al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Condiția de legalitate impusă de lege este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 al.2 din Codul Muncii modificat).
Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții.
Prin urmare, pentru a se constata dacă desființarea a avut loc în mod efectiv, trebuie să fie cercetate statul de funcții sau organigrama unității.
Locul de muncă al salariatului în cauză fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără nici un dubiu desființarea lui.
Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice etc.
Este serioasă când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu diminuează realitatea.
Astfel, analizând conținutul celor două organigrame depuse la dosar de către intimată, respectiv organigrama anterioară și cea ulterioară concedierii contestatorului, se poate reține existența unei cauze reale și serioase care a determinat desființarea postului.
La data de 1.07.2007, Adunarea generală a asociaților din SC SRL Gah otărât desființarea postului de analist sistem deoarece nu avea acoperirea necesară fiind luată măsura de eficientizare a activității departamentului tehnic din cadrul societății care înregistra cheltuieli de personal fără a avea aport concret în producție.
Atribuțiile deținute de contestator au fost preluate de șeful Departamentului Tehnic și care rezultă din fișa postului a numitei.
Pentru desființarea unui post nu este obligatoriu ca societatea să aibă o situație financiară precară așa cum susține recurentul.
Mai mult, recurentul nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că ar fi existat o altă cauză care a condus la concedierea sa.
Ori, intimata a făcut dovada cu probele administrate în cauză că postul deținut de contestator a fost desființat efectiv, atribuțiile sale fiind preluate de șeful ierarhic, iar cauza este reală și serioasă în sensul că activitatea contestatorului era redusă, întrucât se lucrează după șabloanele deja proiectate, cum corect a reținut prima instanță.
Așadar, caracterul efectiv, real și serios al desființării locului de muncă ocupat de recurent rezultă din programul de restructurare și reorganizare a soci9etății, procesul verbal nr.384/1.07.2007, organigramele anterioare și ulterioare concedierii, fișa postului, etc.
În atare condiții criticile formulate de recurent nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 1 și 9 Cod procedură civilă și prin urmare, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 177/07.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04 Iunie 2008.
Președinte, Judecător, pt. JUDECĂTOR 1: Benone Fuică
aflat în CO, conf. art.261
al.2 semnează
VicePREȘEDINTE: Benone Fuică
Grefier,
: /20.06.2008
:VL/2ex/10.07.2008
Fond: /
Asistenți judiciari:/
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 221/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 803/2009. Curtea... → |
|---|
