Contestație decizie de concediere. Decizia 4279/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3160/209)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4279/
Ședința publică de la 10.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Lizeta Harabagiu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.319/15.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.24729/3/LM/2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar și recurentul-contestator prin avocat, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurenta-intimată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea contestației, ca neîntemeiată. Arată că instanța de fond a dispus anularea Ordinului de concediere nr.938/02.06.2008 pentru nerespectarea condițiilor de formă și de fond ale deciziei de concediere contestate. Susține că decizia de concediere îndeplinește cerințele de formă cerute de art.74 din Codul Muncii, respectiv motivele care au determinat concedierea, durata preavizului. Arată că instanța de fond în mod greșit a reținut ca fiind obligatorie mențiunea indicării locurilor vacante, aceasta fiind obligatorie numai în cazurile prevăzute de art.64 Codul muncii, pe când în cauza de față este vorba de o concediere individuală, care se întemeiază pe art.65 Codul muncii. Mai arată cauza reală și serioasă a desființării postului ocupat de către intimatul-contestator, ca fiind reorganizarea structurii organizatorice. În cadrul AVAS, ca urmare a aplicării dispozițiilor HG nr.68/2008 au avut loc două etape: concediere colectivă aprobată prin HG nr.68/2008; aprobarea structurii organizatorice și a -ului AVAS.
Recurentul-contestator, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de recurenta-intimată. Arată că recursul recurentei-intimate nu are obiect, întrucât contestatorul a fost reintegrat în funcția deținută anterior și angajatorul a anulat Ordinul nr.938 ce a format obiectul contestației.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurentul-contestator.
Recurentul-contestator, prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii capătului 5 din contestație. Susține că a arătat faptele și a depus la dosar actele cu privire la situația sa. Contestatorul a fost supus unor abuzuri de natură a-i leza grav demnitatea și autoritatea morală și îl îndreptățește pe acesta la reparație morală. Prin Ordinul nr.8072 contestatorul a fost eliberat din funcția de director și prin Ordinul nr.8548 a fost concediat de către angajator, președintele. Ambele ordine au fost anulate prin sentința civilă nr.483/04.07.2007 pronunțată de Tribunalul București și s-a dispus reintegrarea sa. După neînțelegeri, același angajator l-a concediat din nou pe contestator prin Ordinul nr.938 în temeiul art.65 din Codul Muncii. Arată că instanța s-a pronunțat în mod cu totul contradictoriu respingând capătul 5 de cerere. Susține că afectarea gravă și în mod repetat a stabilității locului de muncă este de natură a încălca principiul respectării demnității salariatului, aspect ce-l îndreptățește pe contestator la repararea prejudiciului moral suferit. Solicită admiterea recursului pe toate considerentele din contestație și să se constate că este îndreptățit la aceste daune morale. Solicită obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr.20/2009, pe care o depune la dosar.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Arată că prin ordinul emis, recurentul-contestator a fost angajat pe un post similar și nu a fost anulat. Toate afirmațiile sunt nedovedite.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 319 din 15.01.2009 Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte acțiunea precizata formulată contestatorul în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și anulat Ordinul nr.938/02.06.2008 emis de către intimata, a respins cererea privind anularea adresei nr. P/3261/14.05.2008 emisa de intimată, ca neîntemeiata, a dispus reintegrarea contestatorului in postul si funcția deținute anterior concedierii, a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii si pana la data reintegrării efective, a respins pretențiile contestatorului pentru suma de 200.000 lei reprezentând daune morale, ca neîntemeiate, a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 7.500 lei către contestator.
În considerente a reținut că între părți au existat raporturi de munca, contestatorul fiind angajatul intimatei în funcția de director la Direcția Executări Silite, Creanțe Fiscale, potrivit contractului individual de muncă nr.l05/22.03.200(fila 121) si actelor adiționale la acesta, având atribuțiile menționate in fisa postului semnata de acesta la data de 30.07.2007(fila 215).
La data de 02.06.2008, societatea intimata a emis ordinul nr.938 (fila 17) prin care înceta contractul de munca al salariatului, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, cu acordarea unor salarii compensatorii prevăzute de CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2009, care a fost comunicat salariatului in aceeași zi.
Măsura luata a avut la baza HG 68/2008, Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008 privind aprobarea noii structuri organizatorice si al AVAS, intrata in vigoare din 02.06.2008 si prevederile art.65 din Codul Muncii.
Împotriva măsurii concedierii salariatul a formulat contestație in termenul legal, invocând motive de nelegalitate si netemeinicie ale deciziei.
Prin adresa nr.3261/14.05.2008 (fila 16) contestatorul a fost înștiințat in legătura cu adoptarea Hotărârii CSI nr.6/12.05.2008, desființarea postului de director pe care îl ocupa si oferta pentru ocuparea unui post de expert financiar la Direcția Valorificare Creanțe, datorita lipsei posturilor vacante, comunicata salariatului in aceeași zi.
Printr-o alta adresa nr.3870/28.05.2008 (fila 118) salariatul a fost înștiințat ca, in funcție de acordul sau cu privire la postul oferit, in 15 zile urmează sa se încheie un act adițional la contractul individual de munca, iar prin procesul verbal din 02.06.2008, întocmit in vederea respectării prevederile art. 17 si 19 Codul muncii, intimata a constatat ca acesta refuza oferta făcuta.
Prin adresa nr.645/04.02.2008 au fost înștiințați reprezentanții salariaților, ITM si ALOFM sector 1 cu privire la faptul ca, in cadrul societății urmează sa se facă concedieri colective in temeiul HG 68/2008.
Cât privește adresa nr. 3261/14.05.2008, instanța reține că aceasta nu conține modificarea unilaterală a locului de muncă si a salariului, ci constituie o ofertă pentru ocuparea unui loc de muncă vacant ca urmare a desființării postului ocupat de contestator. Adresa are caracter de informare cu privire la locurile de muncă disponibile în unitate, angajatorul nefiind ținut de respectarea unor condiții de formă cu privire la aceasta. Prin adresa menționată angajatorul face o propunere salariatului cu privire la un alt loc de muncă, deși aceasta nu constituie o obligație față de motivul concedierii, din termenii folosiți în adresă nerezultând că angajatorul a dispus cu privire la schimbarea locului de muncă al contestatorului. Ca urmare, numai ordinul nr.938/02.06.2008 produce efecte asupra raporturilor de munca ale contestatorului cu intimata, întrucât acesta are implicații directe asupra funcției deținute, care este desființată si contractului individual de munca căruia i se pune capăt. Celalalt document atacat, respectiv adresa nr. P/3261/14.05.2008 este un act decizional intern ale societății, modificarea organigramei si acordarea preavizului neputând conduce prin ele insele la modificarea sau încetarea contractului individual de munca. Acestea sunt acte premergătoare emiterii celorlalte decizii si din aceasta cauza, instanța apreciază ca nu sunt vătămătoare prin ele insele pentru contestator, motiv pentru care va respinge cererea având ca obiect constatarea nulității acestora ca neîntemeiata.
Decizia emisa de intimata concretizând o măsura de concediere luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie sa fie deopotrivă legală si temeinica, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Sub aspectul cerințelor de formă, art. 74 din Codul muncii prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa conțină in mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului si lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziției pentru a ocupa un loc de munca vacant, in condițiile art. 64 din codul muncii.
Or, analizând decizia contestată prin prisma cerințelor de formă obligatorii, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, Tribunalul a constatat că faptul ca aceasta nu cuprindea mențiunile obligatorii, in sensul ca, deși s-a menționat un act decizional in temeiul căruia societatea parata a decis reorganizarea societății, respectiv Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008 nu s-a făcut dovada existentei unui plan de reorganizare/restructurare sau ca măsura luata a condus la eficientizarea societății. Totodată, nu au fost indicate nici posturile vacante existente in cadrul societății, pentru a-i da posibilitatea contestatorului sa facă o alegere anterior concedierii.
În ceea ce privește temeinicia măsurii concedierii Tribunalul a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 65 alin.1 din codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie "desființarea locului de munca ocupat de salariat determinată de unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia.
Desființarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reală si serioasa (art.65 al.2).
Legat de aceasta, intimata a susținut ca stabilind desființarea postului contestatorului prin reorganizarea societății, i s-a propus să rămână în continuare în societate pe postul de expert financiar la Direcția Valorificare Creanțe, insa acesta a refuzat la data de 02.06.2008. Din aceasta cauza s-a emis ordinul contestat, iar contractul a fost desfăcut conform art.65 al.1 Codul muncii. Ca urmare, eliberarea contestatorului din funcția publica desființată a fost dispusa cu respectarea prevederilor legale.
Răspunzând apărărilor intimatei in sensul ca, salariatul nu a dorit sa rămână in societate pe postul oferit de aceasta, instanța apreciază ca refuzul sau nu poate fi considerat abuziv, câtă vreme postul oferit nu corespundea specializării si competentei sale.
Revenind la cauza desființării locului de munca, pe care intimata o apreciază reala si serioasa, instanța constata ca, exigentele legale (art.65 Codul muncii ) nu sunt îndeplinite, pentru a se justifica concedierea salariatului.
S-a arătat în ordin că modificarea structurii organizatorice a AVAS prin hotărârea CSI nr. 6/12.05.2008, a fost dispusă pentru eficientizarea activității și evitării disfuncționalităților între direcțiile generale și corelarea atribuțiilor într-un mod corect și obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism și corelarea acestora cu actualul cadru intern și internațional ce au incidență asupra obiectului de activitate al AVAS, precum și echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat. în ordin este indicată și HG NR. 68/2008 pentru modificarea și completarea art. 4 din HG 837/2004 privind organizarea și funcționarea AVAS, ce a avut ca rezultat concedierea colectivă și diminuarea numărului de posturi de la 610 la 510.
Ca urmare, din motivarea ordinului, rezulta că desființarea postului contestatorului nu se încadrează în concedierea colectivă dispusă prin aplicarea HG 68/2008, însă ar fi o consecință a concedierii colective, întrucât desființarea unor posturi de execuție a determinat și desființarea unor posturi de conducere, impunându-se modificarea structurii organizatorice cu scopul eficientizării activității și evitării disfuncționalităților între direcțiile generale.
S-a reținut că ocuparea postului de director la Direcția Executări Silite, Creanțe Fiscale din cadrul Direcției Generale Valorificare Creanțe a avut loc prin reintegrarea salariatului dispusă prin hotărârea judecătorească pronunțată în soluționarea contestațiilor împotriva ordinului de concediere nr. 8548/11.01.2007 și a ordinului de trecere in alta funcție nr. 8072/08.01.2007. Contestațiile au fost soluționate prin sentința civila nr. 483/00.07.2007 pronunțata de Tribunalul București - Secția a VIII a, rămasa irevocabila, ambele ordine fiind anulate.
Verificând măsura concedierii prin prisma motivelor invocate în ordinul ce o conține, instanța reține că angajatorul nu a dovedit că desființarea postului contestatorului are o cauză reală și serioasă, cerință impusă de articolul 65 alin. 2 CM. Motivarea desființării postului menționată în ordin conține termeni generali, arătându-se că se impune pentru eficientizarea activității, evitarea disfuncționalităților între direcțiile generale, corelarea atribuțiilor într-un mod corect și obiectiv cu scopul înlăturării unui eventual paralelism și corelarea cu cadrul legal intern și internațional ce are incidență asupra obiectului de activitate, echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că desființarea postului s-a impus din necesități evidente pentru îmbunătățirea activității, nefiind probată imposibilitatea continuării activității contestatorului la locul de muncă independent de buna sau reaua credință a angajatorului.
Din împrejurările cauzei se desprinde concluzia că, în realitate, angajatorul nu a probat in vreun mod ca menținerea acestuia pe un post pe care îl ocupa de 8 ani nu se mai justifica, in timp ce păstrarea altor salariați ce ocupa posturi similare, dar care au fost angajați ulterior acestuia, ar fi necesara si oportuna.
Intimata a arătat prin întâmpinare că desființarea unor posturi a fost determinată de concedierile colective impuse prin HG 68/ 2008, însă nu a dovedit că în mod real, concret, suprimarea celor 100 de posturi a necesitat redimensionarea posturilor de conducere și desființarea celui ocupat de contestator.
generale folosite în ordinul de concediere pentru motivarea măsurii concedierii, precum eficientizarea activității, evitarea disfuncționalităților între direcții sau corelarea atribuțiilor sunt de natură a disimula realitatea, în condițiile în care probele administrate nu susțin seriozitatea cauzei desființării postului.
Nu s-a făcut nici dovada existentei unor studii economice cu privire la activitatea desfășurata, care sa fi relevat faptul ca intimata nu este organizata eficient si se impune pe cale de consecința, restructurarea activității in întregime sau a unor compartimente.
Analizând organigrama anterioara si ulterioara concedierii(fila 112) precum si statele de funcții, instanța constata ca au fost desființate 3 direcții cu o importanta vitala in cadrul societății: Direcția generala valorificare creanțe, Direcția executări silite active si Direcția executări silite creanțe fiscale, dat fiind specificul activității AVAS.
In contextul in care, potrivit noii organigrame rezulta ca marea majoritate a direcțiilor si departamentelor s-au păstrat in cadrul noii structuri create, este greu de crezut ca tocmai activitatea de valorificare, in domeniul căreia activa salariatul, realizata prin compartimentele sale fundamentale, trebuia supusa restructurării.
Din analiza statelor de funcții (fila 151) existente la dosar rezulta ca, pentru o parte a personalului a avut loc mai mult o migrație a posturilor intre departamente si nu o restructurare a posturilor in raport de niște criterii obiective
Pe de alta parte, in situația in care reorganizarea activității ar fi fost făcuta in raport de criterii clare si pertinente, este greu de crezut ca la nivelul societății ar mai fi existat posturi vacante de natura celui oferit contestatorului.
In acest context, nu se poate vorbi de o suprimare obiectiva a postului din structura funcțional organizatorica a intimatei, măsura dispusă disimulând realitatea, rezultând faptul ca, motivul concedierii are legătura si cu persoana salariatului.
În lumina celor mai sus expuse, fata de nerespectarea condițiilor de fond si de formă ale deciziei de concediere contestate, ce determină caracterul nelegal si netemeinic al acesteia, Tribunalul, văzând dispozițiile art. 76 si art. 78 din Codul muncii a admis contestația precizata si completata, sa anuleze ordinul nr.938/02.06.2008, sa repună părțile in situația anterioara emiterii actului de concediere prin reintegrarea contestatorului in postul si funcția avute anterior concedierii si la solicitarea contestatorului ( conform art. 78 alin2) sa oblige angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii si până la efectiva reintegrare.
Pentru motivele menționate, instanța a respins cererea de anulare a adresei nr. 3261/14.05.2008 ca neîntemeiata.
Contestatorul a solicitat si obligarea intimatei la plata unor daune morale in cuantum de 200.000 lei, in temeiul art. 269 alin. 1 Codul muncii
Deși este incontestabil ca acesta a suferit un prejudiciu moral prin faptul ca este a doua când intimata îl pune in postura de fi concediat in mod nelegal, doar simpla afirmare a unor suferite psihice si atingerea adusa prestigiului profesional al persoanei, nesusținuta de probe, nu face admisibila cererea formulata.
Admiterea unei asemenea cereri este condiționata de producerea unui minimum de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus salariatului, cat si întinderea acestuia, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăși existența măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Pe de alta parte, pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie sa aibă o anumită gravitate, sa se datoreze culpei angajatorului care sa-l fi sancționat pe nedrept si sa fi rezultat in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul, condiții care de-asemenea nu au fost probate de către contestator, motiv pentru care cererea a fost respinsa ca neîntemeiata.
In conformitate cu prevederile art. 274 cod procedura civila Tribunalul urmează a obligat intimata, care a căzut in pretenții, la plata cheltuielilor de judecata in suma de 7500 lei, către contestator, constând in onorariu avocat, conform chitanței justificative depuse la dosar.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și recurentul-contestator, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a arătat că actiunea formulată de către intimatul a vizat Ordinul nr. 938/02.06.2008 emis de către Președintele AVAS, precum si Adresa nr. P/3261/14.05.2008.
Cu privire la cerințele de forma obligatorii prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, face următoarele precizări: ordinul de concediere a fost emis cu respectarea prevederilor art. 74 din Codul Muncii.
In acest sens, arăta ca in conformitate cu dispozițiile mai sus arătate, mențiunile obligatorii care trebuie sa fie cuprinse in ordinul de concediere sunt: motivele care au determinat concedierea; durata preavizului.
Față de acestea, susținem ca "decizia de concediere" îndeplinește întrutotul cerințele de forma cerute de Codul Muncii.
S-a reținut in practica judiciara ca deși nu constituie o mențiune obligatorie, dar in cazul motivării in fapt a deciziei este necesara, indicarea actului decizional al desființării locului de munca, respectiv a actului decizional prin care s-a luat măsura retehnologizării sau reorganizării activității ori a actului constatator al dificultăților economice cu care se confrunta angajatorul. (, Decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, in Revista de Dreptul, pag. 79-80.)
Ordinul contestat cuprinde in preambulul acestuia actul decizional prin care s-a luat măsura reorganizării, respectiv Hotărârea Consiliului de Supraveghere si îndrumare (CSI) nr. 6/12.05.2008 privind aprobarea noii structuri organizatorice si a AVAS, intrata in vigoare din 02.06.2008.
Cum AVAS nu este o societate comerciala, ci o instituție de specialitate a administrației publice centrale, reorganizarea acesteia nu se realizează in baza unui "plan de reorganizare/restructurare" cum greșit apreciază instanța de fond, ci in baza unei hotărâri a CSI, conform prevederilor OUG nr.23/2004, urmărindu-se existenta unui raport judicios intre numărul de posturi de conducere si cele de execuție.
In condițiile in care numărul posturilor la nivelul întregii instituții s-a redus cu 100 in urma aplicări HG nr. 68/2008, ce justificare economica ar fi avut CSI (organism constituit conform art.6 din OUG nr.23/2004) sa mențină un număr disproporționat de mare de posturi de conducere.
Așadar, lipsa din cuprinsul Ordinului de concediere a mențiunii privind "planul de reorganizare/restructurare" nu poate fi reținuta ca motiv de nulitate a acestuia, in raport de dispozițiile art.74 din Codul Muncii si ale dispozițiilor speciale ale OUG nr.23/2004".
Instanța de fond face o mare confuzie, deși in cauza este vorba despre o concediere individuala, reținând ca o alta mențiune obligatorie a Ordinului de concediere trebuia sa fie "indicarea posturilor vacante existente, pentru a-i da posibilitatea intimatului sa facă o alegere anterior concedierii".
Recurenta a arătat ca o astfel de mențiune este obligatorie numai in cazurile prevăzute de art.64 din Codul muncii. Astfel, conform dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. d) din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie sa conțină in mod obligatoriu: "lista tuturor posturilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariații urmează sa opteze pentru a ocupa un post de munca vacant, in condițiile art. 64."
Cum in cauza dedusa judecații este vorba despre o concediere individuala întemeiata pe prevederile art. 65 din Codul Muncii, este fără îndoiala ca aceasta obligație nu revenea AVAS atât timp cat concedierea nu a fost făcuta in temeiul art. 61 lit. c si d si art. 56 lit. f) din Codul Muncii.
Cu toate acestea solicită instanței să observe că ca prin Adresa nr. P 3261/14.05.2008, intimatului i s-a oferit postul de expert financiar in cadrul Direcției Valorificare Creanțe, corespunzător pregătirii sale profesionale, oferta neacceptata de către acesta.
Așadar, lipsa din cuprinsul Ordinului de concediere a mențiunii privind "indicarea posturilor vacante existente" nu poate fi reținuta ca motiv de nulitate a acestuia, in raport de dispozițiile art.74 raportate la dispozițiile art.65 din Codul Muncii.
Reorganizarea structurii organizatorice a AVAS prin redimensionarea numărului de posturi de conducere raportat la funcțiile de execuție, precum si recorelarea atribuțiilor direcțiilor generale a fost cauza reala si serioasa a desființării postului ocupat de către intimatul contestator.
În baza prerogativei angajatorului de a stabili organizarea si funcționarea unității (art. 40 alin. 1 lit. a din Codul Muncii ) este fără îndoiala ca aceasta stabilește regulile de desfășurare si organizare a activității.
În cadrul AVAS, ca urmare a aplicării dispozițiilor HG nr. 68/2008 au avut loc doua etape: concedierea colectiva aprobata prin HG nr. 68.2008; aprobarea structurii organizatorice si a -ului AVAS.
Astfel, măsura desființării Direcției Generale Valorificare Creanțe, si implicit a direcțiilor din subordine, respectiv Direcția Executări Silite Active si Direcția Executări Silite Creanțe Fiscale a fost consecința fireasca a adoptării unei noi structuri organizatorice a AVAS si a unui.
Conform art. 7 alin.1 lit. b) din OUG nr.23/2004, competența stabilirii structurii organizatorice a AVAS aparține exclusiv CSI și nu instanței judecătorești, cum greșit a apreciat instanța de fond.
Recurenta a arătat instanței de recurs ca la nivelul AVAS, ulterior parcurgerii primei etape -concedierea colectiva- s-a procedat la modificarea structurii organizatorice a AVAS, nejustificându-se menținerea unui număr de 69 de posturi de conducere in condițiile in care numărul total de posturi la nivelul AVAS s-a diminuat cu 100.
Si in acest sens, recurenta solicită instanței să aibă in vedere ca doua direcții generale, respectiv Direcția Generala Valorificare si Direcția Generala Valorificare Creanțe au fost comasate, activitatea de valorificare creanțe fiind preluata in structura Direcției Generale Valorificare. In aceste condiții, cele doua direcții existente in structura fostei Direcții Generale Valorificare Creanțe au fost la rândul lor comasate, creându-se Direcția Valorificare Creanțe, condusa de un singur director. Deși instanța de fond insista in aprecierea conform căreia "este greu de crezut ca tocmai activitatea de valorificare, in domeniul căreia activa salariatul, realizata prin compartimentele sale fundamentale, trebuia supusa restructurării", diminuarea portofoliului de creanțe bancare (preluate de la fostele si Banca Agricola), fiscale (cele existente in soldul CNAS la data de 30 iunie 2003) si comerciale este o realitate nu numai notorie dar si invocata in documentele existente in dosar dar despre care instanța de fond nu pomenește nici măcar o data in sentința pronunțata.
Daca instanța de fond ar fi observat aceasta situație -pe deplin ilustrata de documentele aflate in dosar- ar fi reținut cu siguranța seriozitatea desființării postului ocupat de intimat, a cărui menținere nu si-ar fi găsit nici o justificare economica sau legala.
În concluzie, având in vedere ca motivele care au stat la baza formarii convingerii instanței de fond ca măsura concedierii intimatului este netemeinica sunt pe de o parte străine de natura pricinii, iar pe de alta parte lipsite de fundament real, recurenta solicită Curții sa constate ca Ordinul nr.938/2008 este nu numai legal, dar si temeinic si, in consecința, să admită recursul si pe cale de consecința, să respingă contestația prin care s-a solicitat anularea acestui ordin.
Recurenta solicită instanței sa constate ca desființarea postului intimatului este efectivă. Conform noii Organigrame a AVAS, aprobată în 12.05.2008 a fost desființat postul intimatului, ca urmare a desființării Direcției Generale Valorificare Creanțe si a celor doua direcții din structura acesteia intr-o singura direcție. În mod logic, acest post nu mai figurează nici în noul stat de funcții, valabil de la 2.06.2008, aprobat prin Ordinul nr. 450/2.06.2008.
De asemenea, solicită Curții sa observe ca desființarea postului are o cauză reală și serioasă, având in vedere următoarele aspecte:
Prin Hotărârea Guvernului nr. 68/2008 numărul maxim de posturi în structura organizatorică AVAS a fost diminuat de la 610 la 510 posturi, exclusiv Președintele și vicepreședinții, ceea ce a impus modificarea de către Consiliul de Supraveghere si îndrumare (CSI) a structurii organizatorice a AVAS prin redimensionarea numărului de posturi de conducere raportat la funcțiile de execuție.
Nu s-ar fi justificat din punct de vedere economic menținerea tuturor funcțiilor de conducere câta vreme numărul salariaților AVAS s-a diminuat cu 100. In mod firesc si pe deplin justificat din punct de vedere economic, numărul funcțiilor de conducere la nivelul instituției s-a diminuat de la 69 la 59.
În ceea ce privește aprecierea instanței de fond -generalitatea termenilor care sunt de natura a disimula realitatea- instanța de fond nu precizează care este fapt realitatea pretins disimulata.
Instanța de fond, analizând "organigrama anterioara si ulterioara concedierii precum si statele de funcții," constata "ca au fost desființate 3 direcții cu o importanta "vitala" in cadrul "societății": Direcția Generala Valorificare Creanțe, Direcția Executări Silite Active si Direcția Executări Silite Creanțe Fiscale", arătând ca este "greu de crezut" ca tocmai aceasta activitate trebuia supusa restructurării.
Si aceasta activitate a trebuit restructurata, alături de alte activități vitale ale AVAS (care nu este o societate comerciala ci o instituție publica finanțata integral din venituri proprii), întrucât portofoliul de creanțe a diminuat fie ca urmare a valorificării acestora, fie ca urmare a intrării in faliment a societăților debitoare, iar din anul 2004 AVAS nu a mai preluat in vederea valorificării alte creanțe fiscale. Așadar, Direcția Executări silite creanțe fiscale nu-si mai justifică existenta ca direcție distincta in cadrul unei direcții generale de valorificare create în condițiile in care nu au mai fost preluate noi creanțe in vederea valorificării. Pe aceste motive, independente de persoana d-lui, CSI a hotărât întreaga activitate de valorificare a creanțelor sa se realizeze in cadrul unei singure direcții.
In concluzie, având in vedere ca motivele care au stat la baza formarii convingi instanței de fond ca măsura concedierii intimatei este netemeinica sunt pe de o parte străine de natura pricinii iar pe de alta parte lipsite de fundament real, solicita Curții sa constate ca Ordinul nr.938/2008 este nu numai legal, dar si temeinic si, consecința, sa admită recursul si pe cale de consecința, sa respingă contestația prin care s-a solicitat anularea acestui ordin.
Pe de alta parte, aceasta sentința reprezintă un precedent periculos de natură a crea in rândurile salariaților AVAS convingerea ca posturile deținute nu vor putea niciodată desființate, chiar daca restrângerea treptata a activității instituției reclamante îi permanenta reorganizări si reduceri de personal.
În susținerea recursului, recurentul reclamant a arătat că hotărâre nelegală și netemeinică sub aspectul respingerii capătului 5 din contestație, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, instanța urmând să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept învederate la fond, în raport cu dispozițiile art.3041pr.civ. raportate la dispozițiile art.287 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, și la dispozițiile art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul cârmelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Hotărâre nelegală în raport cu dispozițiile art.304 pct.7, raportate la
dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ: instanța s-a pronunțat respingând capătului 5 din contestație, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, iar hotărârea cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește acest capăt de cerere, fiind dată sub acest aspect cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii.
Hotărâre nelegală în raport cu dispozițiile art.304 pct. 8, raportate la
opozițiile art.304 pct.9 pr.civ: instanța s-a pronunțat respingând capătului 5 din contestație, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, interpretând greșit actele juridice deduse judecății, respectiv susținerile din contestație și din notele scrise sub aspectul argumentelor ce vizau acest capăt de cerere, precum și întâmpinarea AVAS și probele de la dosarul cauzei, schimbând de asemenea și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, hotărârea fiind dată sub acest aspect cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii.
Hotărâre nelegală în raport cu dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ, deoarece instanța s-a pronunțat respingând capătului 5 din contestație, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, hotărârea fiind dată sub acest aspect cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii.
Hotărâre nelegală și netemeinică sub aspectul respingerii capătului 5 din contestație, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, instanța urmând să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept învederate la fond, în raport cu dispozițiile art.3041pr.civ. raportate la dispozițiile art.287 din Legea nr.53/2003- Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în nararea sa până la prima zi de înfățișare, și la dispozițiile art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În cuprinsul Contestației, astfel cum a fost întregită, precum și în Notele scrise, a fost arătată situația personală concretă a Contestatorului, care îl îndreptățește la repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit din culpa angajatorului:
- fiind pentru a doua oară consecutiv schimbat din funcție și concediat în decurs de 2 ani, pe baza acelorași motive neîntemeiate invocate în mod abuziv de către același angajator;
- în raport de stresul la care a fost supus Contestatorul, prin afectarea gravă și în mod repetat a stabilității locului său de muncă;
- în raport de stresul la care a fost supus Contestatorul în nenumăratele procese șicanatoare pornite de același angajator;
- în raport de prejudiciul de imagine suferit de Contestator în fața familiei, cunoștințelor, colegilor;
- în raport de faptul că nu a primit răspuns din partea angajatorului cu privire la motivele schimbării din funcție, atât în anul 2007, cât și în anul 2008, răspunsul acestuia fiind că nu dorește să răspundă;
- în raport de actele de voință premeditate și concertate ale angajatorului, cu sprijinul formal al membrilor Consiliului de Supraveghere și îndrumare a AVAS, în scopul schimbării din funcție, precum și înlăturării Contestatorul din cadrul AVAS.
Astfel, prin respingerea capătului 5 din contestație, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 200.000 lei cu titlu de daune morale, instanța de fond a ignorat în mod vădit argumentele și probele aduse în ceea ce privește abuzurile repetate la care Contestatorul a fost supus în decurs de 2 ani de către același Angajator - Președinte abuzuri de natură a-i leza grav demnitatea și autoritatea morală Contestatorului și care îl îndreptățesc pe acesta la reparație morală pe cale de consecință. Acest fapt a fost dovedit cu Ordinul nr.8072/08.01.2007, prin care angajatorul Președinte a dispus eliberarea contestatorului din funcția de Director la Direcția Executări Silite Creanțe Fiscale și numirea în funcția Expert financiar, precum și prin Ordinul nr.8548/11.01.2007 prin care același angajator a dispus concedierea Contestatorului în temeiul art.65 din Legea nr.53/2003- Codul Muncii, ambele ordine fiind anulate prin Sentința civilă 1483/04.07.2007 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VIII-a în Dosarul -, irevocabilă, probă la dosarul cauzei. De asemenea, a fost depus Ordinul nr.938/02.06.2008 emis de Președintele AVAS, prin care același angajator Președintele l-a concediat pe contestator, în temeiul art.65 din Legea nr.53/2003- Codul Muncii, și acest ordin fiind anulat prin hotărârea ce face obiectului prezentului recurs parțial. Este incontestabil faptul că schimbarea din funcție și concedierea în mod repetat a contestatorului este de natură a aduce nu mai atingere prestigiului său profesional, astfel cum susține instanța de fond, ci de natură a prejudicia în mod iremediabil inclusiv imaginea acestuia în fața familiei, cuostimelor și colegilor.
De altfel, prima instanță este întru totul de acord că Dl. a suferit în mod incontestabil un prejudiciu moral prin faptul că este a doua oară când intimata AVAS îl pune în postura de a fi concediat în mod nelegal, însă se pronunță în mod cu totul contradictoriu față de acest aspect, dovedit și neîndoielnic, prin respingerea capătului 5 din Contestație, astfel cum a fost întregită, în ceea ce privește plata de către intimată a daunelor morale.
Instanța de fond susține că admiterea cererii de obligare AVAS la plata de daune morale este condiționată de producerea unui minim de probe și de indicii din care să rezulte existența prejudiciului moral adus salariatului, iar în fapt ignoră probele relevate mai sus.
Practica primei instanțe de judecată de a nu sancționa comportamentul vădit abuziv și repetat al angajatorului în relațiile de muncă cu salariații, prin acordarea daunelor morale, reprezintă un sistem periculos de încurajare și pe viitor a unor omenea conduite de încălcare a legii, precum și o încălcare gravă a dreptului salariatului de a obține o reparație, oricum simbolică în raport cu gravitatea faptei și aproape nesusceptibilă de cuantificare, în ceea ce privește prejudiciului moral suferit.
Este de asemenea incontestabil faptul că afectarea gravă și în mod repetat a stabilității locului de muncă este de natură a încălca principiul respectării demnității salariatului, astfel cum este statuat de lege, aspect ce-l îndreptățește pe Contestator la repararea prejudiciului moral suferit.
Și în raport de faptul că Contestatorul nu a primit răspuns din partea angajatorului cu privire la motivele schimbării din funcție în mod repetat, așa cum s-a arătat, răspunsul acestuia fiind că nu dorește să dea un răspuns, contrar principiul informării și consultării reciproce statuat de lege, este de asemenea de natură să-l prejudicieze din punct de vedere moral pe Contestator și îl îndreptățește la repararea acestuia prin acordarea daunelor morale solicitate.
Concedierea dispusă de angajator în considerarea persoanei Contestatorului, astfel cum reține și instanța de fond în considerentele hotărârii, este de natură a îndreptăți pretențiile de acordare a daunelor morale, pe considerente de încălcare a principiului egalității de tratament tuturor salariaților și principiului discriminării, astfel cum sunt statuate de lege.
Hotărâre nelegală în raport cu dispozițiile art.304 pct.7, raportate la
pozițiile art.304 pct.9 pr.civ: instanța s-a pronunțat respingând capătului 5 din contestație, astfel cum a fost întregită, cu privire la obligarea AVAS la plata a 1.000 lei cu titlu de daune morale, iar hotărârea cuprinde motive contradictorii ceea ce privește acest capăt de cerere, fiind dată sub acest aspect cu încălcarea aplicarea greșită a dispozițiilor art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii.
Toate acestea sunt de natură să dovedească temeinicia recursului sub aspectul dispozițiilor art.304 pct.7 pr.civ. hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.269 alin.(1) din Legea nr.53/2003- Codul muncii.
Intimatii-recurenti au formulat intampinari prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenti, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurentul-contestator a fost salariatul recurentei-intimate AVAS fiind angajat pe funcția de director in cadrul Direcția Executări Silite, Creanțe Fiscale, în baza contractului individual de muncă nr. 105 /22.03.2000 si actelor adiționale la acesta.
Prin ordinul nr.938/02.06.2008, angajatorul a dispus încetarea contractului de munca al salariatului, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, măsura fiind luata in baza HG 68/2008, Hotărârii CSI nr.6/12.05.2008 privind aprobarea noii structuri organizatorice si al AVAS, intrata in vigoare din 02.06.2008 si in baza prevederilor art.65 din Codul Muncii.
Asa cum rezulta din continutul acesteia, decizia este motivata pe faptul desfiintarii locului de munca ocupat de contestator, ca urmare modificarii structurii organizatorice a AVAS prin hotărârea CSI nr. 6/12.05.2008, modificare ce a fost dispusă pentru eficientizarea activității și evitării disfuncționalităților între direcțiile generale și corelarea atribuțiilor într-un mod corect și obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism și corelarea acestora cu actualul cadru intern și internațional ce au incidență asupra obiectului de activitate al AVAS, precum și echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat. În ordin este indicată și HG NR. 68/2008 pentru modificarea și completarea art. 4 din HG 837/2004 privind organizarea și funcționarea AVAS, ce a avut ca rezultat concedierea colectivă și diminuarea numărului de posturi de la 610 la 510.
Curtea constata ca, fata de temeiul de drept care a stat la baza concedierii, in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.74 din Codul Muncii, potrivit caruia decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 din Codul muncii.
Or, analizând Ordinul contestat prin prisma cerințelor obligatorii, de formă, Curtea reținelipsa mențiunii prevăzută de art.74 al.1 litera d din Codul Muncii, respectiv "lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau mențiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.
Sub acest aspect, Curtea reține că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligația să menționezelista tuturoracestor locuri de muncă disponibile (cât și obligația să acorde reclamantului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menționeze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menționeze faptul că la nivelul unității nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerință legală obligatorie nu a fost respectată.
Prevederile art.64 din Codul Muncii referitoare atât la obligația legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului cât și la mențiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul Munciia listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres mențiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul Muncii, respectiv mențiunea de la litera c,fiind evidentă intenția legiuitoruluica restul mențiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, art.74 lit.d din Codul muncii instituie direct o condiție de formă, iar indirect condiție de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conținutul acestuia.
Aceeași interpretare se impune și prin completarea acestor prevederi cu prevederile art.80 al.1 și 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în conformitate cu care,în situația în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unității va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.
Or aceasta obligatie nu a fost indeplinita de catre intimata, deoarece simpla oferta a unui singur post(cel de expert financiar), nu echivaleaza cu lista tuturor posturilor vacante si nu a realizat scopul propus de legiuitor, respectiv protectia salariatului. Obligatia de a comunica aceste posturi ar ramane fara finalitate, fiind doar iluzorie, daca anagajatorul ar putea eluda masurile legale de protectie a salariatilor in cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana acestora, nefiind suficienta simpla formalitate a oferirii unui alt loc de munca. trebuie sa i se dea posibilitatea efectiva, concreta sa opteze pentru unul dintre aceste posturi din lista completa, deoarece legea nu apara drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi concrete, efective.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 al.1 din Codul Muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem".
In ceea ce priveste temeinicia masurii luate, in conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul Muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă determinată de dificultățile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activității acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă, reală și serioasă (art.65 al.2 din Codul Muncii )
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențială în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când are un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizînd îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Curtea constata ca in perioada precedenta, recurenta-intimata a recurs la concedieri colective, reducand numarul posturilor de la 610 la 510. Postul recurentului nu a fost inclus in aceasta reorganizare, desi desfiintarea ulterioara este motivata tocmai pe faptul concedierii colective anterioare. Daca urmarea, asa cum a motivat, eficientizarea activității și evitării disfuncționalităților între direcțiile generale și corelarea atribuțiilor într-un mod corect și obiectiv cu scopul de a înlătura un eventual paralelism și corelarea acestora cu actualul cadru intern și internațional ce au incidență asupra obiectului de activitate al AVAS, precum și echilibrarea volumului de muncă raportat la capacitatea fiecărui salariat, intimata ar fi observat necesitatea desfiintarii postului inca din perioada preliminara concedierii colective.
Desfiintarea unui post, ulterior concedierii colective, dar motivata tocmai pe desfiintarea posturilor de executie ca urmare a concedierii colective, nu se incadreaza in conditiile art.65 al.1 Codul muncii, urmarindu-se in fapt inlaturarea salariatului si nu desfiintarea postului, deoarece aceasta finalitate era usor de observat inca din momentul concedierii colective.
Mai mult, din cuprinsul ordinului contestat nu rezultă nici caracterul real al cauzei desființării locului de muncă al contestatoarei și deci caracterul obiectiv al acestei măsuri, deoarece, asa cum a retinut si instanta de fond, deși s-a menționat un act decizional in temeiul căruia societatea parata a decis reorganizarea societății, respectiv Hotărârea CSI nr.6/12.05.2008, nu s-a făcut dovada existentei unui plan de reorganizare/restructurare sau ca măsura luata a condus la eficientizarea institutiei, respectiv nu rezultă din aceste înscrisuri că, reorganizarea activității și implicit desființarea postului se impuneau cu necesitate pentru rațiuni legate de eficientizarea activității, avand la bază studii temeinice privind activitatea intimatei.
In mod corect s-a constatat ca intimata nu a dovedit că în mod real, concret, ca suprimarea celor 100 de posturi a necesitat redimensionarea posturilor de conducere și desființarea celui ocupat de contestator, in conditiile in care, potrivit noii organigrame, rezulta ca marea majoritate a direcțiilor si departamentelor s-au păstrat in cadrul noii structuri create si a avut loc mai mult o migrație a posturilor intre departamente si nu o restructurare a posturilor in raport de niște criterii obiective
In situația in care reorganizarea activității ar fi fost făcuta in raport de criterii clare si pertinente, este greu de crezut ca, ulterior unei concedieri colective ar mai fi fost necesara desfiintarea altor posturi sau ca la nivelul societății ar mai fi existat posturi vacante de natura celui oferit contestatorului.
In aceste conditii, in mod legal si temeinic instanta de fond, văzând dispozițiile art. 76 si art. 78 din Codul muncii a admis contestația si a anulat ordinul nr.938/02.06.2008, dispunand repunerea părților in situația anterioara emiterii actului de concediere prin reintegrarea contestatorului in postul si funcția avute anterior concedierii si plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii si până la efectiva reintegrare.
In ceea ce priveste recursul recurentului-contestator, Curtea constata ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.269 Codul muncii, potrivit carora ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale: existența contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul și faptă, precum și vinovăția.
Așa cum am arătat contestatorul avea calitatea de salariat al intimatei la data producerii prejudiciului.
Fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constă în emiterea unei decizii(ordin) de concediere nelegale de către angajator, nelegalitatea și netemeinicia acesteia fiind analizate mai sus.
Prejudiciul constă în atingerea adusă imaginii și demnității contestatorului prin emiterea deciziei de concediere nelegale. Instanța va reține din materialul probator administrat în cauză faptul că este a doua oară când intimata îl pune în postura de a fi concediat în mod nelegal. De asemenea, acesta a avut un post de conducere timp de 8 ani, bucurandu-se de prestigiu profesional, avand nevoie de autoritate in fata subordonatilor. În aceste condiții, concedierea abuzivă, act ce face parte dintr-un șir de acțiuni prin care s-a urmărit înlăturarea acestuia din cadrul institutiei intimate este fără îndoială un act cauzator de prejudiciu. În acest fel Curtea a analizat și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul.
În privința vinovăției, având în vedere materia contractuală a raportului juridic dedus judecății, s-a instituit principiul răspunderii civile și pentru fapta săvârșită cu cea mai ușoară vinovăție, angajatorul răspunzând și pentru faptele săvârșite din culpă.
Față de aceste considerente, în temeiul art.269 Codul Muncii, instanța va admite în parte pretențiile contestatorului cu titlu de daune morale, al căror cuantum, având în vedere circumstanțele cauzei, îl apreciază la suma de 30.000 lei, urmand a respinge restul pretentiilor cu acest titlu. In aceasta apreciere, Curtea a avut in vedere ca o reparare, in parte, a prejudiciului s-a realizat prin reintegrarea in functie si plata despagubirilor materiale, iar, pe de alta parte, ca intimata, ca institutie a statului, este chemata cu prioritate sa vegheze asupra respectarii legii.
Pentru considerentele de fapt si de drept arătate, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta AVAS si va admite recursul formulat de recurentul-reclamant, va modifica sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta la 30.000 lei, cu titlu de daune morale către reclamant si va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.319/15.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.24729/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurentul-contestator, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.319/15.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.24729/3/LM/2008 în contradictoriu cu recurenta-intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta la 30.000 lei, cu titlu de daune morale către reclamant,
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
pentru judecator aflat in CO,
semneaza presedintele sectiei,
GREFIER,
Red. MC
Tehnored.
2 ex./26.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu
| ← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1027/2008. Curtea... → |
|---|
