Contestație decizie de concediere. Decizia 4319/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1763/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4319/
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant și recurenta pârâtă SC SA, împotriva sentinței civile nr.152 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 38086/3/LM/2008, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 11.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 152/12.01.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis în parte acțiunea modificată privind pe reclamantul și s-a dispus obligarea pârâtei SC SA B la plata către reclamant a compensațiilor egale cu 3 salarii brute avute la data concedierii.
S-a respins excepția tardivității invocată de pârâtă.
Totodată, s-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenții deduse judecății.
În final, pârâta a fost obligată la 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Atât reclamantul, cât și pârâta, au declarat recurs în cauză.
În motivarea recursului celui dintâi, s-au exprimat, în esență, următoarele critici:
- prin acțiunea pe care a formulat-o, a solicitat obligarea pârâtei la plata compensațiilor egale cu 3 salarii brute avute la data concedierii, în cuantum total de 15000 lei.
- soluția instanței este greșită sub aspectul neprecizării în cuprinsul dispozitivului hotărârii a cuantumului sumei datorate, respectiv 15.000 lei;
- instanța a omis să indice în concret suma datorată de pârâtă, deși a fost sesizată în acest sens.
Pârâta a arătat următoarele aspecte în motivarea recursului său:
- greșit s-a reținut că pârâta ar fi membră a unei organizații sindicale reprezentative la nivel de ramură a chimiei și petrochimiei;
- clauzele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la nivelul acestei ramuri, nr. 412/10/31.07.2007 sunt nule și abuzive, cât timp pârâta nu a participat la negocieri și nici nu a mandatat o altă persoană în acest scop;
- pârâta nu este membră a vreunei organizații sindicale reprezentative la nivel de ramură a chimiei și petrochimiei, ci este o societate comercială cu capital privat, iar patronatul acesteia împreună cu reprezentanții salariaților au negociat clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2007-2008, înregistrat sub nr. 412/2007;
- acest contract este valabil între părți, având în vedere în acest sens și prevederile art. 942 și 948 Cod Civil;
- nu este necesar ca pârâta să se afilieze unei organizații sindicale reprezentative la nivel de ramură, pentru a-și impune termenii și condițiile dorite în domeniul muncii.
Recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă au depus întâmpinări prin care au solicitat să fie respins recursul adversarului procesual. Totodată, recurentul-reclamant a cerut și cheltuieli de judecată.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 teza a II-a proced. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei, iar în temeiul art. 312 alin. 1 teza I, art. 304 pct. 9 și art. 304/1 proced. civ. va admite recursul reclamantului și va modifica în parte sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, cât privește criticile exprimate în motivarea recursului pârâtei, acestea nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a dispus obligarea SC SA B la plata către reclamant a compensațiilor egale cu 3 salarii brute avute la data concedierii.
Potrivit art. 238 alineatul 1 din Codul Muncii, "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior", iar conform art. 241 lit. c din același act normativ, "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel."
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă în mod clar netemeinicia tezei susținute de recurenta-pârâtă, în sensul că clauzele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii chimiei și petrochimiei - ramură în care își desfășoară activitatea societatea recurentă - nu sunt aplicabile în speță, fiind valabil sub acest aspect doar CCM încheiat la nivel de unitate.
Așa cum just a observat și prima instanță, CCM la nivelul unității recurente conține clauze care, sub aspectul plăților compensatorii în cazul concedierilor dispuse în baza art. 65 din Codul Muncii (respectiv pentru motive care nu au legătură cu persoana salariatului), stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin CCM la nivel de ramură. Mai precis, art. 79 alineatul ultim din CCM la nivel de unitate statuează că "salariații disponibilizați vor primi înainte de desfacerea contractului individual de muncă un salariu minim brut pe economie", în timp ce art. 27 alineatul 1 din CCM la nivelul ramurii chimie-petrochimie, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 412/10/31.07.2007, prevede că la concedierea pentru unul sau mai multe motive ce nu țin de persoana salariatului, se acordă o compensație echivalentă cu cel puțin 3 salarii brute avute la data concedierii.
Rezultă că CCM la nivel de unitate de care se prevalează recurenta-persoană juridică conține, din perspectiva plăților compensatorii cu ocazia concedierilor întemeiate pe art. 65 din Codul Muncii, clauze care stabilesc drepturi inferioare celor prevăzute într-un contract încheiat la nivel superior (cel de ramură de activitate). Or, într-o asemenea situație, clauzele din CCM la nivel de unitate contravin dispozițiilor imperative și de ordine publică ale art. 238 din Codul Muncii, astfel că nu pot fi luate în considerare și nu pot produce nici un fel de consecințe.
Întrucât recurentul-reclamant a fost concediat conform art. 65 din Codul Muncii (sens în care sunt mențiunile cuprinse în adresa nr. RU 840/2008 și în decizia nr. 510/2008 emise de SC SA), el era îndreptățit să beneficieze cu titlu de plăți compensatorii de contravaloarea a 3 salarii brute avute la data concedierii, conform art. 27 din CCM la nivel de ramură chimie-petrochimie, efectele acestui contact producându-se obligatoriu și în cazul său în baza art. 241 lit. c din Codul Muncii. Este firesc să fie așa, deoarece ineficiența CCM la nivel de unitate (derivând din încălcarea prevederile imperative ale art. 238 din Codul Muncii ), face să devină aplicabile clauzele cuprinse în CCM încheiat la nivelul imediat superior, în speță al ramurii de activitate chimie-petrochimie.
Prevederile art. 942 și 948 Cod Civil, la care face referire recurenta-pârâtă pentru a-și justifica poziția de neacordare a celor 3 salarii compensatorii, nu pot conduce la o concluzie contrară celor expuse mai sus. Aceste dispoziții legale nu produc efectele pe care li le conferă recurenta-persoană juridică, întrucât în cauză sunt aplicabile, sub aspectul plăților compensatorii, doar prevederile art. 238 și 241 din Codul Muncii, dat fiind caracterul lor special și derogatoriu de la dreptul comun. Dispozițiile Codului civil au eficiență în materia dreptului muncii doar dacă în acest din urmă domeniu nu există prevederi speciale îndestulătoare (acest înțeles derivă din cuprinsul art. 295 alineatul 1 din Codul Muncii ). Însă, în prezentul litigiu nu se pune o asemenea problemă, tocmai datorită conținutului art. 238 și 241 din Codul Muncii.
Pe de altă parte, aspectele expuse în motivarea recursului reclamantului sunt întemeiate și permit admiterea acestei căi de atac.
Din acest punct de vedere trebuie arătat că prin acțiune, recurentul-reclamant a solicitat obligarea fostului său angajator la plata compensațiilor bănești ce i se cuvin, constând din contravaloarea a trei salarii brute avute la data concedierii în sumă de 15.000 lei.
Practic, autorul acțiunii a solicitat să i se plătească o sumă de bani determinată în concret.
Deși a fost sesizată în acest sens, instanța de fond a omis să prevadă în dispozitivul hotărârii cuantumul sumei acordate recurentului-reclamant.
În acest fel, a fost încălcat principiul fundamental al disponibilității în procesul civil și nu au fost respectate prevederile art. 129 alineatul ultim proced. civ. potrivit cu care în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Tocmai existența acestei erori de judecată face necesară admiterea recursului reclamantului, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantului suma brută de 15000 lei, reprezentând contravaloarea compensațiilor bănești egale cu 3 salarii brute avute la data concedierii.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
În baza art. 316. proced. civ. se va face aplicațiunea corespunzătoare în recurs a dispozițiilor art. 274. proced. civ. urmând a se dispune obligarea recurentei-pârâte (partea căzută în pretenții în recurs) la 1000 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant, sumă reprezentând contravaloarea onorariului achitat apărătorului ales conform chitanței de la fila 29 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA B împotriva sentinței civile nr. 152/12.01.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Admite recursul formulat contra aceleiași hotărâri de recurentul-reclamant.
Modifică în parte sentința atacată.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma brută de 15000 lei, reprezentând contravaloarea compensațiilor bănești egale cu 3 salarii brute avute la data concedierii.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Obligă recurenta-pârâtă la 1000 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./06.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7292/2009. Curtea... → |
|---|
