Contestație decizie de concediere. Decizia 4374/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1280/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 4374R
Ședința publică de la 15 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR 2: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol judecarea cauzei recursului formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.7667/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC ROMANIA SA, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/13.02.2009, aflată la fila 12 dosar, intimata SC ROMANIA SA, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.41199/20.02.2006 aflată la fila 17 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul, prin avocat, solicită ca instanța să pună în discuție și să se pronunțe cu precădere asupra excepției de nelegalitate a sentinței recurate.
Intimata SC ROMANIA SA, prin avocat, solicită respingerea acestei cereri întrucât se poate recurge la verificarea acesteia.
Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea asupra acestei excepții de nelegalitate a sentinței recurate, având în vedere că respectivele motive vizează chiar fondul cererii de recurs, aceasta nefiind o excepție de procedură prevăzută de art.137 Cod procedură civilă.
Recurentul, prin avocat, arată că prin cererea de probatoriu, aflată la fila 124 din dosarul de fond, a solicitat ca societatea intimată să depună la dosar: Regulamentul privind structura și alcătuirea Comitetului Executiv, organigramele societății înainte și după concedierea recurentului pentru a se verifica dacă postul acestuia a fost desființat, registrul de evidență al salariaților începând cu data de 08.05.2009, fișele posturilor celor din departamentului financiar contabil înainte și după desființarea postului recurentului și dacă atribuțiile aferente postului recurentului au fost preluate de un alt angajat, statele de salarii înainte și după concediere, contractul colectiv de muncă, precum și fișa postului recurentului, întrucât la dosar există doar o parte a acesteia.
Intimata SC ROMANIA SA prin avocat solicită respingerea cererea de probatoriu astfel cum a fost formulată de recurs, întrucât la dosar există actul constitutiv al societății, precum și organigramele înainte și după concedierea recurentului. Fișa postului este depusă în întregime, iar Contractul Colectiv de Muncă nu este necesar în soluționarea recursului.
Curtea deliberând respinge cererea de probatoriu astfel cum a fost formulată, apreciind că înscrisurile deja administrate sunt suficiente pentru a se pronunța pe cererea de recurs.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre judecare întrucât încheierea de ședință din data de 12.11.2008, nu este motivată în fapt și în drept, în raport de respingerea ca tardivă a cererii de completare a acțiunii contestatorului. Instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, întrucât nu a verificat cauza concedierii și nici nu a verificat dacă postul pe care îl ocupa contestatorul a fost efectiv desființat. În subsidiar, prein reținerea cauzei spre rejudecare, solicită admiterea capetelor de cerere privind anularea deciziei de concediere ca fiind nelegală și netemeinică, obligarea intimatei la reintegrarea în muncă a contestatorului și la plata drepturilor salariale calculate de la data emiterii deciziei de concediere și până la reintegrare efectivă, cu plata daunelor morale. De asemenea solicită obligarea intimatei la întocmirea și eliberarea înscrisului prevăzut de art.34 alin.5 Codul Muncii. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata SC ROMANIA SA prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Arată că din moment ce instanța de fond a respins un capăt de cerere principal, respectiv, anularea deciziei de concediere, a respins și capetele accesorii. La dosar au fost depuse toate actele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7667 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea restrânsă și precizată formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC ROMANIA SA.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că, rin p. decizia nr. 26 din 08.05.2003 -a dispus de catre intimata incetarea, incepand cu data de 20.06.2008, a contractuiui individual de munca al contestatorului, in baza art. 65 din Codul Muncii, ca urmare a desfiintarii postului ocupat de acesta, de manager contabilitate grup. Masura a fost luata deoarece existau un numar prea mare de posturi de conducere care generau costuri salariale mari. Astfel, se inlatura sustinerile contestatorului ca la emiterea deciziei nu s-au respectat prevederile art. 74 din Codul Muncii.
Contestatorul, conform clauzei de la art. e din contractul individual de munca, ocupa functia de manager contabilitate grup, Aceasta functie era prevazuta in organigrama societatii din noiembrie 2007 (fila 33), inainte de emiterea deciziei contestate. Prin Hotararea nr. 5 Comitetului executiv din 24.04.2008 al societatii intimate s-a aprobat reorganizarea structurii organizatorice a posturilor din cadrul departamentului financiar contabilitate prin desfiintarea postului de manager contabilitate grup, cu motivarea ca structura functionala a acestui departament de la sediul central nu corespunde cerintelor societatii actuaie, deoarece numarul ridicat de posturi de conducere genereaza costuri salanale mari si lipseste justificarea functionala a existentei acestui post. Prin art. 2 din hotarare a fost mandatat directorul general pentru efectuarea concedierii individuale pentru motive neimputabile salariatului. Decizia contestata a fost emisa de intimata reprezentata de directorul general, in consecinta nu se impunea sa se mentioneze un organ de conducere care a emis decizia. Aplicarea de catre angajator a prevederilor art. 74 lit. d din Codul Muncii este obligatory in conditiile art. 64 din Codul Muncii cand se dispune incetarea raporturilor de munca n baza art. 61 lit. c si d si a art. 56 lit. f din Codul Muncii. In speta, concedierea s-a dispus n baza art. 65 din Codul Muncii, astfel ca nu se impunea includerea in cuprinsul deciziei contestate a ocurilor de munca disponibile in cadrul societatii intimate si termenul inauntrul caruia salariatul avea posibilitatea sa opteze pentru ocuparea unui asemenea loc.
Cu actele depuse la dosar, Hotararea Comitietului executiv din 24.04.2008 si organigrama din 24.04.2003, in baza art 287 din Codul Muncii, angajatorul a facut dovada desfiintarii efective a ostului p. ocupat de contestator, ce are la baza o cauza reala si serioasa. Reorganizarea activitatii societatii reprezinta o prerogative a angajatorului.
In concluzie, Tribunalul B constata ca decizia contestata este legala i temeinica, motiv fata de care dispune respingea, ca neinterneiata, a contestatiei formulate impotriva acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamantul, criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeincie.
Recurentul susține că hotărârea atacată este nelegală deoarece, ca o garanție a respectării principiului disponibilității, instanța de judecată este obligată să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecății.
Nepronunțarea judecătorilor asupra cererii de obligare a intimatei la întocmirea si eliberarea unui înscris, conform dispozițiilor art.34 alin.5 din Codul Muncii, relevă îndepărtarea de la raționamentul procesului de identificare cu acuratețe a obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată, ceea ce a determinat o minus petita, în cazul de față. Prin cererea principală, la punctul 1, s-a solicitat obligarea intimatei la eliberarea unei scrisori de recomandare favorabile contestatorului, iar la termenul din data de 15.10.2008 (fila 110) s-a precizat temeiul de drept al acestei solicitări, respectiv dispozițiile art.34 alin.5 din Codul Muncii.
petita, echivalând cu o nepronunțare asupra fondului, este sancționată în recurs prin casarea hotărârii atacate.
În conformitate cu dispozitiile art. 76 din Legea nr.168/1999 prima instantă este datoare să încerce împăcarea părtilor, încă de la prima zi de infățisare. Consecința neîndeplinirii acestei obligații de diligență este nulitatea absolută a hotărârii pronunțate în cauză. Sancțiunea nulității ar fi putut fi îndepărtată, dacă s-ar fi atins scopul urmărit de legiuitor, în cazul îndeplinirii ulterioare a obligației, după prima zi de înfătișare, având în vedere și principiul bunei-credințe care trebuie să guverneze relațiile de muncă.
Fiind vorba despre o obligație de diligență, iar nu de rezultat, obligația se consideră îndeplinită chiar dacă nu s-a ajuns la împăcarea părților. De aceea, este necesară consemnarea încercării de împăcare în cuprinsul încheierilor de ședință sau a hotărârii. Desigur, dacă încercarea nu reușește, instanța era îndreptățită să pășească la judecarea efectivă a cauzei în fond.
În cazul de față, însă, nici unul din actele instanței nu consemnează îndeplinirea obligației imperative, stabilită de art. 76 din Legea nr. 168/1999.
Față de dispozițiile stipulate de art. 75 din Legea nr. 168/1999, sarcina probei în cazul litigiilor având ca obiect contestarea măsurilor unilaterale ale angajatorului, revine acestuia din urmă. Codul Muncii, prin dispozițiile art. 287, consacră o soluție diferită, prin care extinde practic această obligație a angajatorului la toate litigiile de muncă, indiferent de obiect. Întrucât Codul Muncii reprezintă legea generală în ceea ce privește raporturile juridice de muncă, iar dispoziții speciale privitoare la litigiile de muncă nu există, rezultă că excepția de la dreptul comun privind sarcina probei, continuată în art. 287 se aplică nu numai conflictelor de muncă și litigiilor de muncă.
În motivarea respingerii cererii contestatorului ca neîntemeiată, instanța a precizat: "cu probele administrate în cauză conform art.1169 cod civil contestatorul nu a tăcut dovada faptei ilicite a angajatorului, a cuantumului prejudiciului și a legăturii de cauzalitate."
Art. 269 din Codul Muncii prevede situația existenței unui prejudiciu în dauna salariatului, produs în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau în legătură cu serviciul, litigiul privind obligația de dezdăunare fiind un litigiu de muncă. Răspunderea patrimonială a angajatorului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raporturilor juridice de muncă.
sarcinii probei nu se poate transforma într-o dispoziție defavorabilă salariatului. Astfel, în condițiile în care sarcina probei aparține angajatorului, instanța nu putea reține "culpa" contestatorului în nedovedirea situației de angajare a răspunderii intimatei.
Mai mult decât atât, prin încheierea de ședință din data de 12.11.2008, prin care instanța a respins contestatorului: proba testimonială (extinsă la mai mult de un martor), proba cu înscrisuri (aflate la intimată) și proba cu interogatoriul intimatei, apreciindu-le "neutile cauzei", instanța nu a apreciat beneficiul real al probelor în sensul art.1169 Cod civil - în baza căruia s-a pronunțat, iar efectele s-au răsfrânt negativ direct asupra salariatului, iar nu asupra angajatorului.
Potrivit art.261 din Codul d e procedura civila, orice hotărâre pronunțată de instanță trebuie să cuprindă: obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor (alin. 1 pct.3); motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților (alin.1 pct.3).
Simpla afirmație a instanței, conform căreia: "pe cale de consecință se vor respinge ca neîntemeiate și capetele accesorii, având în vedere și prevederile art.78 din Codul Munci i", fără să se fi numit în ce constau acele cereri accesorii, nu corespunde cerințelor imperative impuse prin art. 261 din Codul d e procedura civila. Chiar dacă acea "consecință" este urmare a constatării faptului că decizia contestată este legală și temeinică, și a respingerii, ca neîntemeiată, a contestației formulată împotriva acesteia, instanța avea obligația indicării susținerilor contestatorului, precum și a motivelor de fapt și de drept ce au determinat convingerea instanței.
În aceste condiții, dacă instanța s-a pronunțat în baza art.78 din Codul Muncii, luând în calcul și dispozițiile alineatului 2 din articol, sau a menținut poziția privind tardivitatea cererii de reintegrare a contestatorului? este confirmată o dată în plus prin sintagma din dispozitiv, conform căreia a fost respinsă acțiunea "restrânsă și precizată" a contestatorului.
Întrucât cererea de recurs vizează și încheierea de ședință din data de 12.11.2008, se solicita instantei de recurs sa constate nemotivarea în drept a sancțiunii tardivității, precum și nemotivarea în fapt și în drept a respingerii cererii de probatorii propuse de contestator.
Potrivit art.255 alin.2 din Codul d e procedura civila, încheierile sunt toate celelalte hotărâri date de instanță în cursul judecății, iar potrivit art.268 alin.4 din Cod proc.civ. orice dispoziție luată de instanță prin încheiere va fi motivată.
Sancțiunea întocmirii încheierii de ședință și a sentinței recurate, cu neobservarea formelor legale, este nulitatea, cu atât mai mult cu cât s-a pricinuit contestatorului o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor (îngrădirea dreptului la modificarea câtimii obiectului cererii și la administrarea de probatorii în cazul încheierii, și imposibilitatea formulării de apărări în recurs - în cazul sentinței).
Hotărârea atacată este netemeinică deoarece decizia de concediere nr.26/08.05.2008 a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.65 alin.1 din Codul Muncii. Condițiile impuse de art. 65 din Codul Muncii sunt desființarea locului de muncă și existența unei cauze efective, reale și serioase.
În cererea de sesizare a instanței, contestatorul a subliniat lipsa unei motivări concrete și precise a deciziei angajatorului, și a apreciat, ca urmare a atitudinii reprezentanților societății din ultima perioadă, că decizia nu are la bază o cauză legală de concediere.
Instanța, analizând susținerile părților în raport de probele administrate, a reținut că măsura concedierii, dispusă prin decizia nr.26/08.05.2008 a angajatorului, a fost luată deoarece existau un număr prea mare de posturi de conducere care generau costuri salariale mari.
În motivarea acestei concluzii, instanța a avut în vedere textul Hotărârii nr.5 din 24.04.2008 a Comitetului executiv al societății intimate, prin s-a aprobat reorganizarea structurii organizatorice a posturilor în cadrul departamentului financiar contabilitate prin desființarea postului de manager contabilitate grup, cu motivarea că structura funcțională a acestui departament de la sediul central nu corespunde cerințelor actuale ale societății, deoarece numărul ridicat de posturi de conducere generează costuri salariale mari și lipsește justificarea funcțională a existenței acestui post.
Astfel, susținerile contestatorului cu privire la nemotivarea deciziei nr.26/08.05.2008 au fost trecute cu vederea, fară ca instanța să justifice in ce măsură un act neopozabil contestatorului și necomunicat acestuia (Hotărârea Comitetului Executiv nr.5/24.04.2008), ar fi putut înlocui sintagma "motivele care determină concedierea" din cuprinsul textului imperativ al art.74 alin. (1) din Codul Muncii.
La data formulării contestației, contestatorul avea la dispoziție doar textul Deciziei nr.26/08.05.2008 și, așa cum menționează art. 4 din decizie - copia adresei înregistrate la Sector 1 B sub nr.54/05.05.2008 și cu anexa care cuprinde toate locurile vacante din societate la data emiterii deciziei.
Decizia de concediere atacată nu redă motivele regăsite de instanță în textul Hotărârii Comitetului Executiv, astfel că, față de contestator decizia nu a fost motivată legal.
Prin motivele care determină concedierea, legiuitorul s-a referit la menționarea expresă a acestor motive în cuprinsul deciziei de concediere, nefiind posibilă completarea deciziei sub acest aspect cu acte exterioare cum ar fi: note adrese, constatări etc.
Instanța avea obligația să analizeze critica adusă deciziei, prin prisma textului acesteia și să răspundă afirmațiilor contestatorului potrivit cărora decizia nu este legală, cu referire la actele pe care acesta le avea la cunoștință la data comunicării măsurii concedierii.
S-a spus în decizia de concediere că - "în ședința Comitetului executiv s-a analizat activitatea din anul 2008 Departamentului financiar contabilitate". Nu s-au precizat date concrete cu privire la rezultatul activității din acea perioadă și nici ulterior nu s-a depus la dosar vreun act care să se pronunțe în concret asupra acestei activități. Afirmația rămâne una cu caracter general, neputând fi cenzurată în vreun fel cu privire la realitatea analizării activității departamentului, rămânând în continuare sub acuzația de subiectivism adusă de contestator. - "prezenta organigramă care reflectă structura funcțională a Departamentului financiar contabilitate de la sediul central nu corespunde cerințelor actuale ale societății". La data formulării cererii sale, contestatorul deținea un tabel-organigramă la nivel de societate și un tabel-organigramă a posturilor din subordinea sa, ambele din luna noiembrie 2007 (data angajării), depuse la dosar la filele 33-34. Intimată a depus, la rândul ei, organigrama Departamentului financiar contabilitate din 24 aprilie 2008 (fila 102) și organigrama Departamentului financiar contabilitate "începând cu 1 mai 2008" (fila 103). Actele depuse de contestator sunt diferite de actele depuse de intimată (ex: fila 34 - 8 posturi în subordinea contestatorului, comparativ cu fila 102 - 4 posturi în subordinea contestatorului). În aceste condiții, concluzia care se impune este că prezenta organigramă invocată în actul contestat nu era cunoscută contestatorului la data concedierii sale sau că: organigrama adusă ca probă de intimată nu corespunde realității, fiind întocmită în mod expres în vederea emiterii deciziei de concediere. Cerințele actuale ale societății nu au fost indicate în textul deciziei de concediere. Ele au fost enumerate doar în cuprinsul Hotărârii nr.5/24.04.2008 a Comitetului Executiv, fără suport argumentat/motivat și fără să se indice din ce act ar rezulta acestea. Se subliniaza nelegalitatea actului contestat ca urmare a nemotivării și prin prisma altor texte ale Codului muncii, și anume, potrivit art.36 salariatul are dreptul la informare, iar potrivit art.40 angajatorului li revine obligația comunicării periodice a situației societății, salariaților. Intimata nu a făcut dovada aducerii la cunoștința contestatorului a cerințelor actuale ale societății care să fi determinat restructurarea posturilor. - "actuala structură de organizare prevede un număr prea mare a posturilor de conducere, care generează costuri salariale mari". Nici la momentul actual instanța nu a fost informată asupra numărului concret de posturi "de conducere". postului nu trebuie confundată cu atribuțiile postului, revenind instanței obligația verificării realității celor susținute de intimată. Faptul că majoritatea posturilor din organigramă poartă denumirea de "manager" nu presupune și că persoanele angajate au atribuții de conducere. Speculațiile cu privire la aceste aspecte trebuiau înlăturate prin grija instanței, eventual prin admiterea tezei probatorii solicitată de contestator (interogatoriu, martori, înscrisuri), intimata nu a făcut dovada multitudinii posturilor și nici nu a justificat de ce, dintre toate acele numeroase posturi, s-a dovedit suficientă reducerea unuia singur, cel al contestatorului.
Se constată necesitatea reorganizării acestui departament, prin reducerea posturilor de conducere. Din nou, expresia necesitatea reorganizării nu poate justifica temeinicia și realitatea necesității, cu atât mai mult cu cât a fost contestată de cel care acuză nelegalitatea demersurilor intreprinse. - reducerea posturilor presupune aplicarea efectivă a unei asemenea decizii (dacă ar fi fost reală) și nu refacerea organigramei la nivel formal.
"In urma analizării soluții/ar propuse, s-a ajuns la concluzia că poziția de Manager Contabilitate Grup nu se justifică". Prima instanța nu a dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului. Respingând cererea contestatorului referitoare la prezentarea de către intimată a unor înscrisuri aflate în posesia acesteia, instanța nu a cenzurat nici componența Comitetului Executiv, nici modalitatea în care s-a votat vreo concluzie și nici nu a dat curs solicitării contestatorului de a se prezenta toate pretinse le soluții propuse. Intimata a depus la dosar doar un extras al procesului-verbal de ședință nr.7 al Hotărârii nr.5/24.04.2008 (fila 98 din dosar), iar din acest extras nu rezultă alte soluții, ci doar cea aplicată a reducerii postului contestatorului.
"In temeiul art.22 al.7 lit.b din Actul constitutiv al societății decide "Contestatorul a criticat decizia și sub aspectul neclarității cu privire la organul de conducere care a determinat luarea deciziei de concediere. Instanța a justificat reținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, motivând că, potrivit art.2 din Hotărârea nr.5/24.04.2008 reiese faptul că directorul general a fost mandatat pentru efectuarea concedierii individuale. Contestatorul nu a avut cunoștință de cuprinsul hotărârii Comitetului Executiv. Revenind la Actul Constitutiv al societății, acesta nu este act opozabil contestatorului, iar textul art.22 citat nu a fost cunoscut sau comunicat acestuia cel puțin odată cu emiterea deciziei de concediere. Cu privire la dispozițiile acestui art.22 al. 7 lit.b din actul constitutiv, se poate observa că sunt menite să determine atribuțiile directorilor (stabilite prin Regulamentul Comitetului Executiv), cu excepția atribuțiilor directorului general (fila 92 din dosar).
Având în vedere argumentele expuse, se poate lesne constata lipsa din cuprinsul actului atacat a motivelor clare și neechivoce care au determinat concedierea. Această omisiune se sancționează cu nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Nu ar fi atras nulitatea deciziei de concediere absența motivării din cuprinsul acesteia, dacă intimata ar fi putut dovedi că salariatul a luat efectiv cunoștință de faptele, invocate în cuprinsul ei, prin alte mijloace. În lipsa unei analize pertinente a probelor depuse de contestator, instanța a neglijat dovada faptului că motivele concedierii nu au fost aduse la cunoștința contestatorului nici măcar atunci când acesta a cerut-o în mod expres. Prin înaintarea adresei de clarificare, înregistrată la intimată sub nr.3923/06.05.2008, existentă la dosar la fila 37, contestatorul a cerut explicații cu privire la modul în care a fost tratat la locul de muncă și care sunt motivele atitudinii angajatorilor.
Din coroborarea principiului bunei-credințe, care stă la baza raporturilor de muncă, astfel cum dispune art. 8 alin. 1 din Codul Muncii, cu principiul exercitării drepturilor numai potrivit cu scopul lor economic și social, rezultă că lipsa menționării motivelor temeinice în cuprinsul deciziei de concediere atrage nulitatea acesteia.
Deși, într-adevăr, angajatorul este singurul îndreptățit să aprecieze asupra reorganizării activității societății, totuși, instanța de judecată poate cenzura legalitatea măsurii de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Astfel, era necesară verificarea existenței dovezilor desființării efective a postului ocupat de contestator, precum și dacă această desființare are la bază o cauză reală și serioasă.
Cauza este reală și serioasă dacă are un caracter obiectiv, ceea ce înseamnă că nu trebuie să dea expresie unor motive de ordin subiectiv ale angajatorului, ci trebuie să nu aibă legătură cu persoana salariatului. La dosar nu au fost depuse dovezi clare privind "necesitățile" de reorganizare, așa cum au fost ele justificate prin costurile mari ale salariilor angajaților din posturile de conducere, iar instanța nu a cercetat acuzele contestatorului privind modalitatea injustă în care intimata a înțeles să îl concedieze (prin șicane, amenințări, sugestii de semnare a unui acord de desfacere a contractului de muncă).
Cauza concedierii ar fi fost reală și serioasă dacă ar fi fost precisă și exactă, adică dacă ar fi exprimat adevărul, fără a camufla adevăratul motiv care a determinat concedierea contestatorului. Astfel, motivare a instanței bazată pe doar două acte: Hotărârea Comitetului Executiv nr.5/24.04.2008 și organigrama din 24.04.2004 pag.5 din sentință, fila 128, denotă necercetarea fondului cauzei.
Seriozitatea cauzei ar fi trebuit raportată atât la situația angajatorului, în sensul de a se stabili interesul său legitim pentru concediere față de împrejurările de fapt, cât și la situația personală a contestatorului, pentru a se stabili dacă au fost sau nu posibile și alte soluții în afara concedierii. Cauza concedierii ar fi trebuit să prezinte o anumită gravitate, proporțională cu importanța măsurii adoptate.
Motivele neclarificate ale concedierii și care - în opinia contestatorului - nu exprimă adevărul, ascund un alt motiv care a determinat concedierea, cel expus în cererea inițială adresată instanței.
Desființarea locului de muncă ar fi trebui să se bazeze pe studii temeinice, fără disimularea realității. În cazul de față, au existat doar anumite animozități dintre contestator și șeful său direct - în persoana celui care a și propus Comitetului Executiv (prin actul aflat la fila 100) așa zisa reorganizare a departamentului. Nu este de neglijat nici faptul că, aceeași persoană s-a oferit să preia din atribuțiile postului ocupat de contestator, cu toate că acest lucru nu s-a întâmplat în realitate.
La fila 36 din dosar, contestatorul a depus dovada unei corespondențe electronice, comunicată de către Directorul Financiar în data de 25.04.2008 ora 17:39. I se aducea la cunoștință contestatorului că, începând cu data de 02.05.2008 contul său de a fost anulat (programul stă la baza activității informatice a firmei și constă în principalul mijloc de activitate/preastare a muncii contestatorului), iar căsuța și adresa de e-mail preluate de angajata (și nu de către Directorul Financiar). Prin același e-mail i se cerea eliberarea biroului pe care îl ocupa la acea dată și mutarea într-un birou mai mic, ocupat înainte de o angajată din subordine.
Hotărâre a Comitetului Executiv a fost "adoptată" înainte de data acestui e-mail, respectiv în 24.05.2008. Contestatorul nu a fost informat cu privire la modificările aduse organigramei. Nici prin e-mail-ul de înștiințare cu privire la restricționarea accesului la programul tehnologic de muncă și la biroul pe care îl ocupa: nu se face referire la desființarea postului contestatorului. În data de 06.05.2008 acesta a cerut explicații cu privire la piedicile ce i se impun la locul de muncă, dar intimata nu i-a acordat nici un răspuns. În data de 08.05.2008, contestatorul a fost obligat să semneze de primire Decizia de concediere nr.26/08.05.2008.
Pentru a proteja interesele salariaților cu privire la obținerea unui document, legislația muncii impune angajatorilor ca orice modificare a elementelor esențiale ale raportului de muncă să fie adusă la cunoștința acestora în scris. In cazul dat, intimata nu numai că nu i-a adus la cunoștință contestatorului modificările adoptate prin Hotărârea Comitetului Executiv la momentul potrivit, înainte de a-i cere mutarea din birou ocupat sau o dată cu acest ordin, respectând astfel principiul bunei-credințe, dar nici nu i-a răspuns la adresa înregistrată în acest sens. Singurul act comunicat (criticat pentru lipsa motivelor) a fost decizia de concediere.
Comportamentul indezirabil al intimatei, prin reprezentanții săi, cu privire la motivele menționate mai sus, au avut ca efect lezarea demnității contestatorului și crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor pentru acesta.
Un alt principiu garantat în special în exercitarea: dreptului la muncă, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, este principiul egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminării. O formă de discriminare este și cazul dat, caracterizat prin agresiuni verbale, dar și prin discreditarea activității contestatorului și izolarea socială a acestuia.
Prin probele administrate contestatorul a demonstrat comportamentul abuziv, contrar eticii, inacceptabil în mediul de muncă, repetat și irațional, al reprezentanților intimatei față de acesta, în calitate de angajat, constituind un risc pentru sănătatea și securitatea contestatorului.
Daunele morale solicitate sunt motivate prin: atitudinea angajatorului care denotă o fapta ilicită și prejudiciul creat în dauna contestatorului prin această faptă.
Prin tolerarea de către instanță a factorilor care măresc probabilitatea apariției unui conflict de muncă, cum ar: schimbările organizatorice rapide, ne siguranța locului de muncă, relații deficitare între personal și conducere, relații deficitare între colegii de muncă, deficiențe în politica de personal, niveluri ridicate de stres, neclarități în fișa postului, se subînțelege și încălcarea dreptului la un proces echitabil, în virtutea căruia, după o analiză amănunțită a probelor și susținerilor părților, de către o instanță de judecată imparțială, petiționarul să fie pe deplin lămurit cu privire la cauza dedusă judecății.
De asemenea, criticile hotărârii pronunțate vizează și faptul că instanța de fond a suprimat dreptul contestatorului la administrarea probelor, neverificând și aspectul desființării efective a locului de muncă a contestatorului, in condițiile în care s-a susținut că postul nu este definitiv desființat, prin reînființarea postului ca urmare a schimbării denumirii acestuia.
A mai susținut contestatorul că, pentru identitate de rațiuni, în toate cazurile de concediere reglementate de art. 65 din Codul Muncii, angajatorul trebuie să îndeplinească obligația prevăzută de art. 64 alin. (I), de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante in unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă, prin respectarea dispozițiilor art.74 lit.d din Codul Muncii. Din interpretarea a fortiori a art. 64 alin. (I) și (2) din Codul Muncii, și în virtutea principiilor egalității de tratament și al protecției salariatului împotriva concedierilor nelegale, se impune concluzia că cele două obligați de diligență (de a oferi salariatului care urmează a fi concediat un alt loc de muncă vacant, precum și de acordare a unui termen de optare pentru locul vacant) subzistă și în cazul concedierii salariatului pentru motive care nu țin de persoana sa. Instanța nu a motivat respingerea acestor argumente și nici nu s-a pronunțat pe cererea de anulare a deciziei de concediere pentru nerespectarea condiției de arătare a termenului de opțiune pentru un post vacant.
Nu s-a analizat nici situația împovărării excesive a unui salariat cu sarcinile postului desființat. Din actele depuse de intimată rezultă că Directorul Financiar a propus preluarea activității contestatorului. Instanța a respins cererea contestatorului de a se depune fișa postului pentru Directorul Financiar, putându-se verifica astfel dacă acesta poate realmente prelua sarcinile contestatorului și pentru a se decide dacă măsura luată nu este una subiectivă, așa cum se susține.
Jurisprudența a apreciat că nu constituie motiv de concediere intenția angajatorului de a reduce costurile salariale, rară altă motivație. Prin urmare, pentru a motiva concedierea prin existența unor dificultăți economice, acestea trebuie să nu fie accidentale sau ocazionale, iar angajatorul care a dispus concedierea ar fi trebuit să nu aibă altă soluție în afara concedierii.
Referitor la art.78 alin. 1 din Codul Muncii, Curtea Constituțională a reținut prin decizia nr. 118/2007 (publicată în MO nr.292 din 3 mai 2007) că acest text "are ca ipoteză concedierea unui salariat în mod netemeinic și nelegal, fapt ce trebuie stabilit în cadrul unui proces desfășurat cu respectarea principiului contradictorialității și pe baza unui probatoriu pertinent și convingător". Numai în urma stabilirii cu corectitudine a acestui fapt, instanța se va putea pronunța asupra cererilor deduse judecății. Prevederile constituționale privind libertatea economică nu îl îndreptățesc pe angajator să acționeze în mod arbitrar, nesocotind dispozițiile legale referitoare la organizarea și funcționarea firmei respective, inclusiv cele referitoare la angajarea și concedierea (dec.nr.1230/2007, publicată în MO &.119 din 14 februarie 2008.
Intimata SC ROMANIA SA a formulat întâmpinare, susținând că recurentul-contestator prin contestația formulata a solicitat la pct. 1 din cererea de chemare in judecata anularea deciziei de concediere ca nelegala si netemeinica, fara reintegrare, cu obligarea intimatei la eliberarea unei scrisori de recomandare favorabile.
Deci, ceea ce a solicitat recurentul reclamant nu este eliberarea unui înscris conform art. 34 alin. 5 din Codul Muncii, ci a unei recomandări favorabile. Acesta a solicitat recomandarea ca o consecința a anularii deciziei de concediere, concluzie rezultând din formularea capătului de cerere nr.1.
Astfel, capătul principal de cerere a fost anularea deciziei de concediere, iar unul dintre capetele de cerere accesorii era obligarea intimatei la eliberarea unei scrisori de recomandare favorabile.
Conform principiului de drept "accesorium sequitur principale", instanta a apreciat ca prin respingerea capatului principal de cerere urmeaza a se respinge ca neintemeiate si capetele de cerere accesorii.
In concluzie, instanta s-a pronuntat cu privire la toate capetele de cerere, inclusiv cel referitor la eliberarea unei scrisori de recomandare favorabile - respins ca urmare a respingererii cererii principale.
Verificand regimul nulitatilor absolute mentionate in art. 105 Cpc, observam ca actele de procedura sunt nule daca sunt indeplinite de un judecator necompetent. Totodata, actele indeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a oricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlaturata decat prin anularea lor. In cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie.
In situatia de fata, nu exista vreun text legala care sa sanctioneze cu nulitatea o astfel de lipsa din partea instantei de judecata, iar o vatamare care sa nu se poate inlatura decat prin anularea hotararii nu a fost aratata de recurent.
Pozitia intimatei a fost clar aratata in intampinare, iar orice incercare a instantei de solutioare a litigiului pe cale amiabila nu ar fi reusit.
Sarcina probei revenea angajatorului, iar instanta nu putea retine culpa contestatorului in nedovedierea situatiei de angajare a raspunderii intimatei.
Recurentul a criticat sentinta de fond prin faptul ca in ceea ce priveste daunele morale solicitate instanta a apreciat ca acestea nu sunt intemeiate, deoarece "cu probele administrate in cauza conform art. 1169 Cod civil contestatorul nu a facut dovada faptei ilicite a anagajatorului, a cuantumului prejudiciului moral si a legaturii de cauzalitate".
In cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 269 din Codul Muncii, conform carora "angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul".
Astfel, din analiza acestui text legal rezulta ca in cazul raspunderii patrimoniale, angajatorul este tras la raspundere in conditiile raspunderii civile contractuale.
Pentru acordarea daunelor morale cel care le solicita trebuie sa dovedeasca, prejudiciul suferit si legatura de cauzalitate dintre masura dispusa de unitate si rezultatul suferit.
Prin derogare de la regula generala stabilita in dreptul muncii prin art. 287, dovada prejudiciului moral suferit de salariat este in sarcina reclamantului.
Totodata, recurentul a mai criticat incheierea de sedinta din 12.11.2008 prin care instanta a respins contestatorului proba testimoniala cu mai mult de un martor, proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriu ca neutile cauzei, neapreciind corect beneficial real al probelor.
In ceea ce priveste proba testimoniala - instanta a limitat numarul martorilor la unu, urmand a aprecia ulterior daca se impune suplimentarea acestei probe. Din declaratia data de martorul audiat in cauza nu a rezultat ca acesta sa aiba vreo informatie referitoare la prejudiciul moral invocat de contestator, acesta find martorul cheie, a carui audiere a solicitat recurentul sa fie facuta.
Prin inscrisurile solicitate nu s-a dorit dovedirea acestui capat de cerere.
In ceea ce privește interogatoriul solicitat: prin acesta nu se pot dovedi decât fapte persoanei, astfel incat fiind vorba despre o persoana juridica, nu este îndeplinit acest criteriu.
In primul rând, in cadrul acestui motiv de recurs s-a criticat hotărârea instanței prin faptul ca aceasta nu a arătat si pentru capetele accesorii respinse susținerile contestatorului, motivele in fapt si in drept ce au determinat convingerea instanței.
Prin contestația formulata, recurentul-contestator a formulat un capăt principal de cerere prin care a solicitat anularea deciziei de concediere, dar si capete accesorii, respectiv eliberarea unei scrisori de recomandare favorabile, drepturile salariale de la data de 20.06.2008 pana la finalizarea acestui litigiu si cheltuielile de judecata.
In mod corect, instanta respingand capatul de cerere principal, in aplicarea principiului accesorium sequitur principale a respins si celelalte capete accesorii. Sustinerile contestatorului au fost aratate de catre instanta de judecata cu privire la toate capatele de cerere, iar cu privire la solutie, instanta a dat eficacitate principiului enuntat mai sus.
In al doilea rand, se considera ca incheierea din 12.11.2008 nu motiveaza respingerea cererii de probatiune si aplicarea sanctiunii tardivitatii cererii precizatoare.
In ceea ce priveste cererea de probatiune, instanta a apreciat ca acestea nu sunt utile cauzei.
In ceea ce priveste tardivitatea cererii precizatoare, aceasta a fost depusa cu depasirea, primei zile de infatisare, respectiv la al doilea termen de judecata.
Dispozitiile art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, care se refera la concedierea pentru motive neimputabile salariatului, impune doar ca incetarea contractului de munca sa se faca pe motive care sa nu fie legate de persoana salariatului. Deci, in cadrul acestui articol, se regasesc orice fel de motive, singura conditie ceruta de lege fiind ca acestea sa nu se refere la salariat.
In literatura de specialitate se retine ca este cauza a desființării locului de munca situația in care "angajatorul este nevoit sa reducă cheltuielile, inclusiv cheltuielile cu salariile sau sa-si reducă activitatea, prin desființarea unor locuri de munca. De asemenea, este posibil ca munca anumitor salariați sa nu mai fie necesara. "
Conform art. 74 din Codul Muncii, alin. 1.a), in cuprinsul deciziei de concediere trebuie sa se regăsească motivele care determina concedierea si nu motivarea in fapt a deciziei luate, cum este situația concedierii pe motive disciplinare.
Totuși, in cuprinsul deciziei de concediere se menționează faptul ca postul ocupat de recurentul-contestator a fost desființat ca urmare a desființării locului de munca, decizie luata in baza art. 65 alin. 1 din Codul Muncii. Totodată, in cuprinsul deciziei se regăsesc si motivele pentru care s-a luat o astfel de decizie, după cum urmează: - prezenta organigrama care reflecta structura funcționala a Departamentului Financiar Contabil de la sediul central nu corespunde cerințelor actuale ale societatii; - actuala structura de organizare a departamentului mai sus menționat prevede un număr prea mare de posturi de conducere, care generează costuri salariale mari.
Astfel, motivul reorganizării postului ocupat de contestator este justificat din doua puncte de vedere - funcțional-operațional si financiar.
Este normal ca in cuprinsul deciziei de concediere sa se regăsească doar esența motivelor care au stat la baza reorganizării postului si nu întreaga motivație, respectiv a materialelor realizate de personalul responsabil si prezentate Comitetului Executiv care apoi a luat aceasta măsura.
In anexa nr.1 a deciziei Comitetului Executiv se regăsește întreaga argumentație care a dus la luarea unei astfel de decizii: nevoia ca structura funcționala a Departamentului Financiar-contabil sa corespunda cerințelor actuale ale societatii, respectiv: o informare corecta si obiectiva asupra situației societatii; o eliminarea verigilor intermediare in procesul decizional; o eficienta in desfășurarea activității; o rapiditate in luarea deciziilor; o orientare spre obținerea de rezultate, o reducerea costurilor fixe (cheltuielile cu personalul).
In cadrul Departamentului Contabilitate exista funcția de Manager Contabilitate Grup, dar si Manager Contabilitate Clienti, Manager Contabilitate Furnizori si Manager. Astfel, la nivelul acestui departament exista 4 funcții de manager, din care cea de Manager Contabilitate Grup s-a dovedit in practica a fi doar o poziție reprezentând o interfața dintre Directorul Financiar si cei 3 manageri.
Pentru a imbunatati activitatea este nevoie ca managerii direct implicați in contabilitatea societatii, respectiv Manager Clienți, Manager Furnizori si Manager IAS, sa raporteze direct Directorului Financiar.
Politicile contabile sunt trasate in sarcina Directorului Financiar, care este normal sa urmărească si implementarea acestora, aspect care poate fi verificat printr-o comunicare directa cu managerii contabilitate.
Totodata, in cazul in care personalul din acest departament are nevoie de instruire cu privire la planul de conturi al societatii, este preferabila solicitarea catre o companie specializata, care sa efectueze trainingul salariatilor, prin mijloace specifice de predare si verificare a cunostintelor acumulate.
Raportările care urmează a fi efectuate de managerii contabilitate si contabilii sefi de fabrici pot duce la verificarea cu usurinta a indeplinirii obiectivelor acestora si eventual luarea de masuri directe in cazul in care acest lucru nu este îndeplinit.
Evaluarea personalului din subordine urmează a se face de o companie specializata, cu ocazia auditului, precum si de Directorul Financiar in mod direct.
Astfel, concluzia care rezida din acest raport este următoarea: structura organizatorica a departamentului financiar-contabilitate este prea încărcata, prevăzând 4 posturi de manageri din care 3 sunt implicați direct in activitatea de contabilitate, iar al patrulea, respectiv manager contabilitate grup, se limitează doar la activitati de control si evaluare si nu se mai impune păstrarea acestui post.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
In ce privește încheierea din 12.11.2008 si tardivitatea cererii precizatoare, aceasta a fost depusa cu depășirea primei zile de infatisare, respectiv la al doilea termen de judecata, in care partile, legal citate, puteau pune concluzii.
Potrivit art. 132 din Codul d e procedura civila, la prima zi de infatisare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum si pentru a propune noi dovezi. In acest caz, instanța dispune amânarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea facerii intampinarii.
Ca atare, completarea/modificarea actiunii (filele 112-113) s-a considerat tardiva, in mod temeinic, pentru ca s-a opus partea potrivnica.
In ce priveste respingerea probei testimoniale si a interogatoriului, prima instanta a limitat numarul martorilor la unu, urmand a aprecia ulterior daca se impune suplimentarea acestei probe.
Din declaratia data de martorul audiat in cauza nu a rezultat ca acesta sa aiba vreo informatie referitoare la prejudiciul moral invocat de contestator, acesta find martorul cheie, a carui audiere a solicitat recurentul sa fie facuta, ca atare era inutila audierea altor martori sau administrarea probei cu interogatoriul intimatei.
In ce privește nepronuntarea pe capătul de cerere privind obligarea la eliberarea scrisorii/recomandării favorabile (a se vedea fila 14), aceasta era o consecința a anularii deciziei de concediere, concluzie rezultând din formularea întregii acțiuni, fiind aplicabil "accesorium sequitur principale".
De fapt, capătul de cerere nici nu este formulat indubitabil, instanța de recurs fiind ajutata doar de precizarea de la fila 110.
Prin Hotararea nr. 5 Comitetului executiv din 24.04.2008 al societatii intimate s-a aprobat reorganizarea structurii organizatorice a posturilor din cadrul departamentului financiar contabilitate prin desfiintarea postului de manager contabilitate grup, cu motivarea ca structura functionala a acestui departament de la sediul central nu corespunde cerintelor societatii actuale, iar numarul ridicat de posturi de conducere genereaza costuri salariale mari si lipseste justificarea functionala a existentei acestui post.
In cuprinsul deciziei de concediere se mentioneaza faptul ca postul ocupat de recurentul-contestator a fost desfiintat ca urmare a desfiintarii locului de munca, decizie luata in baza art. 65 alin. 1 din Codul Muncii.
In anexa nr.1 a deciziei Comitetului Executiv se regăsește întreaga argumentație care a dus la luarea unei astfel de decizii: o informare corecta si obiectiva asupra situației societatii; o eliminarea verigilor intermediare in procesul decizional; o eficienta in desfășurarea activității; o rapiditate in luarea deciziilor; o orientare spre obținerea de rezultate, o reducerea costurilor fixe (cheltuielile cu personalul).
Asa cum precizeaza intimata, in cadrul Departamentului Contabilitate exista patru funcții de manager, din care cea de manager contabilitate grup s-a dovedit in practica a fi doar o poziție reprezentând o interfața dintre directorul financiar si ceilalti 3 manageri.
Reprezinta cauza a desființării locului de munca situația in care angajatorul este nevoit sa reducă cheltuielile, inclusiv cheltuielile cu salariile sau sa-si reducă activitatea, prin desființarea unor locuri de munca. In speta, concedierea s-a dispus n baza art. 65 din Codul Muncii, astfel ca nu se impunea includerea in cuprinsul deciziei contestate a ocurilor de munca disponibile in cadrul societatii intimate si nici termenul in care salariatul avea posibilitatea sa opteze pentru ocuparea unui asemenea loc.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale, contestatorul nu a facut dovada intrunirii cumulative a conditiilor cerute de lege pentru angajarea raspunderii civile delictuale a intimatei. Astfel, pe langa fapta ilicita, savarsita cu vinovatie de catre intimata, era necesara dovedirea existentei unui prejudiciu de natura morala, cauzat contestatorului tocmai prin fapta ilicita a intimatei.
Comportamentul apreciat ca indezirabil al intimatei, prin reprezentanții săi, cu efect lezarea demnității contestatorului și crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor pentru acesta, nu poate fi dovedit din probele administrate in cauza, nereiesind nici măcar din declarațiile martorului audiat.
reptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea, paragraful 81; Hotărârea Van der, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia și împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, 2000-IX).
Ca atare, motivarea generala pentru capetele accesorii, respinse de prima instanta, nu atrage nesocotirea art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă
constată recursul neîntemeiat, motiv pentru care îl va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.7667/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC ROMANIA SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.
Tehnored
./2ex/14.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Daniela Georgeta EnacheJudecători:Daniela Georgeta Enache, Ignat Silvia Georgiana
| ← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 2/2008. Curtea de... → |
|---|
