Contestație decizie de concediere. Decizia 438/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (Număr în format vechi 6009/2004)
DECIZIA CIVILĂ NR.438/2008
Ședința publică de la 14 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- - - - JUDECĂTOR 2: Adriana Petrașcu Monica Maria Mureșan
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamantul și pârâta, împotriva sentinței civile nr. 203/25.03.2004 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr.5784/2003.
Se constată că s-a depus la dosar din partea părților, concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 07.04.2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr.5784/2003, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta " " solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.151/20.08.2003, de desfacere disciplinară a contractului de muncă, și să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale care i se cuvin.
În motivarea acțiunii sale, susținut că decizia de desfacere disciplinară a contractului său de muncă este lovită de nulitate absolută deoarece pârâta efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, cu încălcarea dispozițiilor art.267 din Codul muncii. A mai arătat că adresa de convocare, emisă de pârâtă, i-a fost comunicată în data de 18.08.2003, pentru data de 20.08.2003, și că nu a putut da curs acestei convocări deoarece era programat la o examinare medicală. Prin urmare, reclamantul susține că a înștiințat în scris societatea pârâtă despre această împrejurare și a solicitat o reprogramare a convocării precum și o detaliere a motivelor pentru care urmează să fie cercetat disciplinar.
Sub un al doilea aspect, a arătat că pârâta a încălcat prevederile art.60 alin.1 lit.i din Codul muncii, întrucât l-a concediat pe reclamant în timp ce acesta se afla în concediu de odihnă. În acest context, a arătat că până în data de 8 august 2003 fost în concediu medical și că, din data de 11 august 2003, solicitat efectuarea concediului de odihnă deoarece personalul societății pârâte a fost trimis în concediu de odihnă, începând cu 1 august 2003.
Față de cele de mai sus, susținerile pârâtei potrivit cărora reclamantul a absentat nemotivat în intervalul 11-20 august 2003, săvârșind astfel o abatere disciplinară gravă, sunt nefondate iar concedierea dispusă este una abuzivă.
Prin urmare, reclamantul a învederat că i se cuvin atât drepturile salariale de care a fost privat în tot acest interval precum și daunele morale la care este îndreptățit pentru lezarea imaginii și prestigiului pe care l-a suferit.
În drept, a invocat art.267, art.60 alin.1 lit.i și art78 din Codul muncii.
Pârâta " " a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.
Cu privire la primul motiv de nelegalitate invocat de reclamant, pârâta a învederat că în cauză au fost respectate prevederile art.267 și urm. din Codul muncii referitoare la procedura cercetării disciplinare prealabile și că adresa prin care reclamantul a solicitat reprogramarea sa, în vederea îndeplinirii acestei proceduri, a ajuns la sediul societății pârâte, în data de 25.08.2003, respectiv la cinci zile după data la care fusese convocat și după data la care fusese emisă decizia de concediere. Ori, din moment ce înștiințarea reclamantului nu a ajuns la unitate în timp util, angajatorul a emis decizia de concediere în mod legal, prevalându-se de art.267 alin.3 Codul muncii.
În al doilea rând, pârâta a susținut că C de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamant nu poate fi primit întrucât acesta s-a aflat în concediu medical din data de 23.04.2003 și până la 8.08.2003, când trebuia să se prezinte la serviciu. Prin urmare, reclamantul nu se afla în concediu de odihnă la data concedierii sale deoarece cererea formulată în acest sens nu fusese aprobată de către angajator iar adresa, prin care conducerea societății încunoștința salariații că, începând cu data de 4.08.2003, aceștia sunt în concediu de odihnă a vizat doar personalul productiv, nu și pe C administrativ.
În consecință, pârâta a învederat că decizia de concediere a reclamantului este temeinică și legală și că nu se impune anularea acesteia și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale solicitate.
În drept, a invocat art.115-118 Cod proc.civ.
La termenul de judecată din 14.11.2003, reclamantul a depus o precizare de acțiune ( 30), prin care și-a majorat câtimea pretențiilor salariale și a daunelor morale solicitate inițial.
Totodată la termenul de judecată din 9.01.2004, reclamantul a susținut că semnătura de pe convocarea înregistrată sub nr.840/14.08.2003 este falsă neaparținând administratorului și că numita nu a fost abilitată să efectueze cercetarea prealabilă disciplinară deoarece aceasta a încheiat cu societatea pârâtă un contract de prestări servicii financiar contabile.
Față de împrejurarea că reclamantul a contestat semnătura depusă pe convocatorul nr.840/2003, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize criminalistice care a stabilit într-adevăr că semnătura nu aparține administratorului.
Prin sentința civilă nr.203/25.03.2004 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr.5784/2003, s-a admis în parte acțiunea în conflict de muncă formulată de reclamantul împotriva pârâtei " " și pe cale de consecință:
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 12.783.170 lei cu titlu drepturi bănești precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu luna august 2003 și până la achitare;
- s-au respins celelalte capete de cerere;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 9.600.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamantul a fost salariatul societății pârâte, ocupând funcția de director, până la data de 21.08.2003 când angajatorul a emis decizia de concediere nr.151/20.08.2003.
La baza luării acestei măsuri, de natură disciplinară, a stat referatul nr.839/14.08.2003 întocmit de numita care a constatat că reclamantul a absentat nemotivat de la locul de muncă, în intervalul 11.08.2003-14.08.2003.
Față de această stare de fapt, societatea pârâtă a emis convocatorul nr.840/14.08.2003, comunicat reclamantului, prin care salariatul era invitat să se prezinte la locul de muncă, pentru a da relații în legătură cu absența sa nemotivată de la serviciu.
Întrucât reclamantul nu s-a prezentat la data și locul stabilit, a fost întocmit, de către numita, procesul verbal de cercetare disciplinară nr.839/14.08.2003, care a constatat acest fapt.
Coroborând probațiunea administrată în cauză, instanța de fond a constatat că atât procedura disciplinară prealabilă, prevăzută de art.267 și urm. Codul muncii, cât și decizia de concediere nr.151/20.08.2003 au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale în materie și că nu există temei pentru constatarea nulității.
Apărările reclamantului potrivit cărora neprezentarea sa, la convocarea făcută în condițiile art.267 alin.2 Codul muncii, s-a datorat faptului că la acea dată s-a prezentat la Centrul de Medicină Legală A au fost înlăturate, cu motivarea că acesta putea să se prezinte la serviciu, în vederea efectuării cercetării disciplinare, după ce anterior se prezentase la Serviciul de Medicină Legală A, în vederea obținerii unui bilet de trimitere la o altă instituție medicală.
Totodată, s-a constatat că adresa prin care reclamantul a înștiințat societatea pârâtă că nu se poate prezenta la convocarea ce i-a fost făcută, pentru data de 20.08.2003, a fost expediată în 19 august 2003, data poștei, și a fost primită de către unitate în calitate de destinatar, la data de 25.08.2003, fiind înregistrată la unitate sub nr.858/25.08.2003.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că societatea pârâtă a procedat corect atunci când a efectuat cercetarea disciplinară în lipsa reclamantului deoarece la acea dată, 20.08.2003, pârâta nu avea cunoștință despre motivele pentru care reclamantul nu s-a prezentat la convocarea făcută. De asemenea, s-a constatat că și sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art.61 alin.1 Codul muncii, conform deciziei nr.151/20.08.2003, este temeinică și legală din moment ce din evidențele societății pârâte a rezultat că acesta a absentat nemotivat, în intervalul 11.08.2203 - 14.08.2003.
Referitor la semnătura aplicată pe convocatorul nr.840/2003, s-a reținut că numita a fost împuternicită de către administratorul societății, prin decizia nr.586/4.04.2003, să îndeplinească atribuțiile de director economic iar prin decizia nr.838/14.08.2003, să întocmească toate actele necesare desfășurării cercetării disciplinare prealabile în cazul reclamantului.
În consecință, cererea reclamantului vizând anularea deciziei de concediere și plata drepturilor salariale cuvenite a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește restul pretențiilor civile, reprezentând plata concediului medical, prima instanță a constatat că cererea este întemeiată în parte și că pârâta trebuie să plătească reclamantului suma de 7.317.320 lei, pentru luna iulie 2003, și suma de 5.465.850 lei, pentru luna august 2003, deci în total suma de 12.783.180 lei. Celelalte certificate medicale prezentate nu au fost luate în considerare la plata indemnizației aferente perioadei în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, pe motiv că nu poartă avizul medicului expert, din cadrul casei de asigurări sociale.
Majorarea salarială solicitată de reclamant, care are la bază o decizie semnată de către acesta, a fost de asemenea respinsă deoarece, potrivit art.157 alin.1 Codul muncii, stabilirea salariului constituie rezultatul negocierilor dintre salariat și angajator iar în cazul reclamantului aceste negocieri nu au existat.
Legat de procentajul de 3-5%, din cifra de afaceri, solicitat de către reclamant, instanța a constatat că nu i se cuvine deoarece între părți nu a existat nici un acord încheiat în acest sens, iar referitor la efectuarea de ore suplimentare, că nu au fost administrate dovezi care să ateste prestarea lor.
Cu privire la indemnizația aferentă concediului legal de odihnă pe anul 2003, s-a reținut din actele și lucrările dosarului că acestea au fost achitate de unitate reclamantului, cu mandatul poștal nr.99/25.08.2003.
Capătul de cerere referitor la daunele morale, în cuantum de 250.000.000 lei, a fost de asemenea respins ca fiind nefondat față de temeiul concedierii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, atât reclamantul cât și pârâta " " criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său, reclamantul a solicitat modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.
În expunerea motivelor sale, reclamantul a învederat că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală deoarece se întemeiază pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.267 din Codul muncii.
În acest context, a învederat că actul convocator nr.840/2003 este nul deoarece fost semnat de o persoană care nu avea abilitatea necesară întrucât numita, având încheiat doar contract de prestări servicii în domeniul financiar - contabil, nu putea exercita atribuții de natură administrativă. Prin urmare, aceasta nu putea efectua cercetarea disciplinară prealabilă și nu putea întocmi referatul care a stat la baza emiterii deciziei de concediere.
Sub un al doilea aspect, recurentul a arătat că neprezentarea sa la unitate, în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, a avut la bază un motiv obiectiv deoarece în data de 20.08.2003 a trebuit să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală În plus, acesta a învederat că a trimis prin poștă, la data de 19.08.2003, o înștiințare înregistrată la societate sub nr.858/25.08.2003, prin care a adus la cunoștință unității care sunt temeiurile pentru care, la data de 20.08.2003, nu se poate prezenta la convocare și solicita o reprogramare.
Față de toate aceste aspecte, recurentul a apreciat că cercetarea disciplinară prealabilă a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor art.267 din Codul muncii, motiv pentru care este lovită de nulitate și că se impune, pentru aceleași motive, anularea deciziei de concediere.
O altă critică a vizat netemeinicia hotărârii primei instanțe care a reținut, în mod greșit, săvârșirea unei abateri grave de către reclamant, abatere constând în absența nemotivată de la serviciu în perioada 11.08.2003 - 14.08.2003.Cu privire la acest aspect, a învederat că în data de 29 iulie 2003 înștiințat unitatea despre intenția sa de a rămâne în concediu de odihnă și că angajatorul avea posibilitatea să-i comunice dacă este de acord cu efectuarea concediului în perioada solicitată. Ori, din moment ce societatea pârâtă nu și-a manifestat dezacordul, reclamantul s-a considerat în concediu legal de odihnă și nu s-a gândit că va fi pontat nemotivat.
Referitor la drepturile salariale solicitate și neacordate de către instanță, reclamantul a arătat că într-adevăr din cuprinsul mandatului poștal rezultă că suma de 25.046.002 lei, ce i-a fost expediată, reprezintă drepturi salariale pe lunile iunie și iulie 2003 precum și indemnizația concediu de odihnă pe luna august 2003. Cu toate acestea, susține că prima instanță nu a observat că documentul de plată de mai sus a fost întocmit ulterior și că nu este acoperită întreaga perioadă de concediu la care era îndreptățit.
Despre orele suplimentare solicitate, recurentul a învederat că a dovedit cu foile de parcurs depuse la dosarul cauzei efectuarea lor, înscrisuri care se coroborează cu depoziția martorului.
Ultimul aspect de netemeinicie invocat de reclamant a vizat neacordarea majorărilor salariale pe considerentul că între părți nu s-a încheiat nici un acord în acest sens. În legătură cu această împrejurare, a susținut că din cuprinsul înscrisurilor pe care le-a depus la dosar și care nu au fost avute în vedere la darea soluției, rezultă că atât administratorul cât și directorul financiar al societății franceze care superviza și societatea pârâtă au fost de acord cu măririle trimestriale de salariu.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304/1 coroborate cu art.304 pct.7 și 9 Cod proc.civ.
În recursul său, pârâta " " a solicitat modificarea soluției pronunțate de către prima instanță, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamantul.
În dezvoltarea motivelor de recurs, societatea pârâtă a susținut că soluția instanței se întemeiază pe o greșită interpretare a dispozițiilor Legii nr.19/2000 referitoare la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă.
În acest context, a învederat că în intervalul 16.04.2003-8.08.2003 reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă conform certificatelor medicale depuse. Date fiind neregulile existente în actele medicale depuse de către reclamant, pe lunile iulie și august 2003, unitatea a sesizat Casa Județeană de Pensii despre aceste aspecte iar această instituție le-a comunicat că, în lipsa avizării actelor medicale de către medicul expert al asigurărilor sociale, plata concediului medical pe ultima perioadă nu poate suportată din bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Prin urmare, recurenta a arătat că instanța de fond a stabilit, în mod greșit, în sarcina pârâtei, obligația de a plăti concediul medical pentru intervalul 17.07 - 31.08.2003, câtă vreme certificatele medicale depuse de către reclamant nu au fost vizate în condițiile legii.
C de-al doilea motiv de critică a vizat plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Referitor la această împrejurare, pârâta recurentă a învederat că nu trebuiau acordate cheltuielile pe care reclamantul le-a făcut cu expertiza grafologică deoarece capătul de cerere pentru a cărui dovedire a fost încuviințată proba a fost respins și nu există temei pentru ca pârâta să plătească această expertiză.
De asemenea nu trebuia acordat nici onorariul avocațial întrucât în dovedirea acestei cereri reclamantul depus doar o xerocopie a chitanței.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, atât prin prisma criticilor formulate conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată următoarele:
Reclamantul a deținut funcția de director al societății pârâte " " până la data de 21.08.2003, când prin decizia nr.151/20.08.2003, i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, în temeiul art.61 lit. a codul muncii (9).
La baza luării acestei măsuri cu caracter disciplinar a stat referatul întocmit de către numita sub nr.839/14.08.2003 (10) precum și procesul verbal de cercetare disciplinară înregistrată sub nr.846/20.08.2003 (12).
Prin referatul nr.839/14.08.2003, directorul economic al societății pârâte, numita a constatat că reclamantul a lipsit nemotivat de la locul de muncă în intervalul 11.08.2003-14.08.2003 și că planificarea în concediu de odihnă, înregistrată sub nr.574/20.03.2003, vizează doar personalul productiv nu și pe C administrativ, deci nu este aplicabilă reclamantului.
Prin procesul verbal de cercetare disciplinară, înregistrat la unitate sub nr.846/20.08.2003, s-a constatat că deși reclamantul a fost convocat în condițiile legii, cu adresa nr.840/14.08.203, să se prezinte la sediul unității, în data de 20.08.2003, pentru a da lămuriri cu privire la absențele nemotivate de la locul de muncă, acesta nu a răspuns convocării făcute și nu a prezentat un motiv obiectiv pentru neprezentarea sa.
Drept consecință, unitatea pârâtă constatând toate aceste împrejurări a emis decizia de concediere a cărei anulare se solicită.
Potrivit art.267 alin.3 din Codul muncii, neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin.2 fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare.
Recurentul reclamant a susținut sub un prim aspect că procedura cercetării disciplinare este lovită de nulitate absolută întrucât convocatorul nr.840/14.08.2003 a fost întocmit de o persoană fără calitate. Astfel, a învederat că numita nu avut atribuții manageriale și că singurul raport juridic dintre aceasta și societatea pârâtă a avut la bază un contract de prestări servicii în domeniul contabil.
Aceste apărări au fost înlăturate, de către instanța de fond, în mod corect, deoarece prin decizia nr.586/4.04.2003, numita a fost numită de către administratorul să îndeplinească funcția de director economic începând cu data de 1.04.2003 (65) iar prin decizia nr.838/14.08.2003, același administrator a împuternicit-o pe să efectueze cercetarea disciplinară a reclamantului și să întocmească toate documentele necesare în acest sens, în calitatea sa de director economic (160).
De altfel, reclamantul a formulat o plângere penală împotriva numitei, și a numitei I sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals, uz de fals și mărturie mincinoasă, plângere vizând tocmai emiterea acestor decizii referitoare la, ce a format obiectul dosarului penal nr- al Judecătoriei Alba Iulia.
Cauza penală, care a stat la baza suspendării judecării recursului la data 11.04.2005 și până la data de 28.01.2008, a fost soluționată definitiv prin respingerea plângerii formulată de reclamant, prin sentința penală nr.242/2.04.2007 a Judecătoriei Alba Iulia și prin respingerea recursului, prin decizia penală nr.514/1.11.2007 a Tribunalului Alba.
În al doilea rând, legat de neprezentarea reclamantului la unitate, în data de 20.08.2003, în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile se constată de asemenea că susținerile critice ale acestuia nu pot fi primite deoarece, pe de-o parte, prezența sa la sediul Serviciului de Medicină Legală A nu a acoperit întreaga zi, dându-i astfel posibilitatea de a se prezenta la convocarea făcută, iar pe de altă parte, înștiințarea trimisă de recurentul, unității pârâte, la data de 19.08.2003, data poștei, a ajuns la destinație la 21.08.2003, data poștei și a fost înregistrată la unitate în data de 25.08.2003, sub nr.858/25.08.2003. În consecință, la data întocmirii procesului verbal nr.846/20.08.2003, care constata neprezentarea acestuia, angajatorul nu avea cunoștință despre solicitarea reclamantului (13-14).
Legat de natura absențelor de la locul de muncă, se constată din actele și lucrările dosarului că adresa trimisă de acesta societății pârâte, în data de 28.07.2003 (22), prin care a informat conducerea unității că dată fiind planificarea în concediu a salariaților, înregistrată sub nr.574/20.03.2003, înțelege să rămână în concediu de odihnă pe anul 2003 începând cu data 11.08.2003, nu este de natură înlătura caracterul nemotivat al absențelor deoarece cererea de concediu nu a fost aprobată de conducerea societății pârâte, potrivit art.143 din Codul muncii iar planificarea invocată de către reclamant nu-i este aplicabilă deoarece nu s-a referit la personalul administrativ, ci la C productiv.
Față de toate aceste aspecte, instanța de fond a apreciat în mod corect că pontarea reclamantului ca fiind absent nemotivat de la locul de muncă, în intervalul 11.08.2003-14.08.2003, este corectă câtă vreme nu a existat nici o justificare legală pentru aceste absențe.
În consecință, decizia de concediere nr.151/20.08.2003 a fost emisă de către angajator cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond, reglementate de art.263-268 Codul muncii, motiv pentru care nu se impune modificarea soluției instanței de fond, sub acest aspect.
Pentru aceleași considerente se constată că nici celelalte critici referitoare la plata drepturilor salariale și a daunelor morale nu pot fi primite câtă vreme măsura disciplinară a fost menținută de către instanța de fond.
În ce privește indemnizația pentru concediul legal de odihnă neefectuat în anul 2003, Curtea reține că acestea au fost achitate împreună cu drepturile salariale aferente lunilor iunie și iulie 2003 conform mandatului poștal nr.99/25.08.2003 (285). De altfel, din cuprinsul extrasului de pe statul de plată pe luna august 2003 rezultă că i-a fost achitată, cu mandatul poștal de mai sus, o indemnizație aferentă celor 56 de ore (7 zile) de concediu de odihnă (24 și 257 - 258). Prin urmare, nici din acest punct de vedere nu se impune modificarea hotărârii atacate. Faptul că aceste pretenții au fost achitate pe parcursul procesului nu are nici o relevanță în cauză câtă vreme pârâta a recunoscut, prin plata lor, că le datorează.
Ultimele critici aduse soluției primei instanțe referitoare la neacordarea majorărilor salariale, a unui procentaj din cifra de afaceri a firmei și a contravalorii orelor suplimentare, instanța de control judiciar constată că aspectele invocate de reclamant nu pot fi primite deoarece nu s-a făcut nici o dovadă în sensul acestor susțineri.
Analizând recursul formulat de către pârâta " " se constată că susținerile critice sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Indemnizația pentru perioada în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, respectiv perioada 16.04.2003 - 30.06.2003 (15-18) și 1.07.2003 - 16.07.2003 (19), a fost achitată integral deoarece certificatele medicale depuse au demonstrat starea medicală a reclamantului.
Începând cu data de 16.07.2003, reclamantul a depășit cele 90 de zile prevăzute de art.103 alin.1 din Legea nr.19/2000 astfel că a intrat sub incidența art.103 alin.2 din aceeași lege. Conform acestei norme legale, începând cu a 90 -a zi concediul medical se poate prelungi, până la 180 de zile, numai cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că unitatea recurentă trebuie să-i plătească indemnizația aferentă concediului medical pe perioada 17.07.2003 - 8.08.2003 deoarece în lipsa avizului medicului expert, pe cele două certificate medicale, indemnizația nu poate fi suportată de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
În raport de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. coroborat cu art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999, Curtea va admite ca fondat recursul formulat de pârâta " " și pe cale de consecință, va dispune modificarea, în parte, hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamantul în contradictoriu cu această pârâtă și a înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtei.
Totodată, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. se va dispune respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de către reclamantul împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.203/25.03.2004 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 5784/2003.
Admite recursul declarat de pârâta "" S împotriva aceleiași sentințe și în consecință:
Modifică, în parte, sentința atacată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile formulate de reclamantul împotriva pârâtei "" și a înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată, stabilite în sarcina pârâtei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Elena Truță
- - - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. 2ex.
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Adriana Petrașcu Monica Maria Mureșan, Elena Truță
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 153/2009. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 8330/2008. Curtea... → |
|---|
