Contestație decizie de concediere. Decizia 443/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.443/2009
Ședința publică din 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrașcu Adriana Stoica Manuela președintele Curții de Apel
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - -grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul G, împotriva sentinței civile 1142/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 13 aprile 2009, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin contestația înregistrată la data de 19.12.2007 la ribunalul Olt și strămutată la ribunalul Sibiu prin Încheierea nr. 4565/04.07.2008 a, contestatorul Gas olicitat în contradictoriu cu intimata anularea deciziei de concediere nr. 71/21.11.2007 emisă de consiliul de administrație al societății intimate; reintegrarea sa în funcția de director comercial și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 19.12.2007.
În motivarea contestației sale contestatorul arată că a deținut funcția de administrator al societății în baza Hotărârii nr. 4/15.04.2000, iar prin hotărârea A nr. 5/04.06.2007 a fost revocat din această funcție. Anterior a deținut funcția de director comercial, iar la revocarea din funcția de administrator susține că i se cuvenea de drept postul de director comercial conform dispozițiilor art.137 alin.3 din Legea nr.31/1990 și nu postul de inginer horticol la ferma pe care i l-a oferit societatea intimată; acest post nefiind corespunzător competențelor sale prin locul, felul muncii și salariul mult inferior față de postul deținut de director comercial, așa încât a înțeles să-l refuze motivat prin adresa nr. 2416/12.10.2007. Arată că imposibilitatea oferirii postului de director comercial justificată de intimată prin inexistența acestuia în organigrama actuală, aprobată în ședința Consiliului de Administrație din data de 08.03.2007, nu poate fi avută în vedere, întrucât deși a participat la acea ședință nu a fost de acord cu nouă organigramă, aducând la cunoștință în scris nelegalitatea desființării unui post care a fost suspendat în baza art.137 alin.3 din Legea nr.31/1990. Precizează că și postul de inginer oferit era inexistent în această organigramă și fiind inferior în ce privește salarizarea, locul și felul muncii, ar fi atras modificarea unilaterală a contractului de muncă.
Invocă dispozițiile art.19 alin.3 din M care prevăd interdicția desfacerii unilaterale a contractului individual de muncă ca urmare a refuzului salariatului de a accepta modificarea unilaterală a contractului, în cazul în care se modifică felul, locul de muncă și atribuțiile salariatului. De asemenea susține că s-au ignorat și dispozițiile art.65 alin.2 din Legea nr. 53/2003 care prevăd posibilitatea concedierii în temeiul art.65 alin.1 doar în cazul desființări locului de muncă, desființare care trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Ori, în cazul său, motivul real al concedierii constă în neînțelegerile intervenite cu patronul și nu dintr-un interes legitim al angajatorului.
În drept: art.283 alin.1 lit b din Legea nr.53/2003.
În probațiune s-a depus decizia atacată și înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației și menținerea deciziei ca temeinică și legală.
Prin sentința civilă nr. 1142/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- s-a respins contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, că în cauză, s-a dovedit desființarea efectivă a funcției de director comercial și că această desființare a avut o cauză reală și serioasă ca urmare a dificultăților economice și a reorganizării activității. Se reține de asemenea, că societatea intimată și-a manifestat disponibilitatea menținerii raporturilor de muncă, prin aprobarea și acordarea unui post de inginer horticol conform profesiei contestatorului, iar faptul că nu i s-a oferit o funcție de conducere nu denotă reaua credință a societății, odată ce nu s-a dovedit că la momentul respectiv era vacantă o asemenea funcție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr. 168/1999, contestatorul G, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a contestației așa cum a fost formulată, iar pe cale de consecință anularea deciziei de concediere nr.71/21.11.2007, reintegrarea sa în funcția deținută anterior, aceea de director comercial, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de 19.12.2007; cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe, constând în onorariu de avocat.
În dezvoltarea motivelor de recurs și în concluziile scrise depuse la dosar se arată că instanța de fond în mod greșit a respins contestația formulată atâta timp cât din toate probele dosarului rezultă că decizia este nelegală, deoarece la încetarea mandatului de administrator i se cuvenea de drept postul deținut anterior, respectiv acela de director comercial care a fost suspendat în temeiul art.137 alin.3 din Legea nr. 31/1990 pe perioada exercitării mandatului de administrator, iar societatea intimată i-a oferit un post inexistent în organigramă, care nu corespunde competențelor sale, cu un salariu mult diminuat față de cel anterior. Se susține că pârâta a ignorat și dispozițiile art.65 alin.2 din Legea nr. 53/2003 care prevăd posibilitatea concedierii în temeiul dispoz. art.65 alin.1 doar în cazul desființării locului de muncă, desființare care trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reala și serioasă, ori în speța de față, în preambulul deciziei de concediere nu se face amintire despre aceste aspecte și nici nu există vreo dovadă în acest sens.
În drept art.304 pct.9, art.65, 283 Codul Muncii, art.137 indice 1 alin.3 din legea nr.31/1990.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică; obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată; arătând că a dovedit faptul că desființarea funcției de director comercial a fost efectivă ca urmare a dificultăților economice și a reorganizării activității, având o cauză reală și serioasă.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă, în limitele statuate de art.306 alin.2 cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 65 alin.1 Codul Muncii "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității."
2 al aceluiași text de lege prevede că "desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, dintre cele prevăzute la alin.1".
În, speță, prin decizia nr.71/21.11.2007 emisă de intimată s-a dispus concedierea contestatorului G, în baza art.65 alin.1 Codul Muncii, motivându-se, în preambulul acestei decizii desființarea postului de director comercial și refuzul contestatorului de a ocupa postul oferit de societate de inginer horticol.(8).
Această decizie cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art.65 alin.1 și 2, art 74 muncii, respectiv: motivarea în fapt a concedierii (desființarea postului de director comercial conform deciziei Consiliului de Administrație nr.4 din 08.03.2007), temeiul de drept al concedierii (art.65 alin.1 Codul Muncii ), oferirea unui post corespunzător pregătirii profesionale și refuzul contestatorului de a ocupa acest post.
În ce privește temeinicia deciziei de concediere, curtea reține că desființarea postului de director comercial a fost reală și serioasă, câtă vreme în organigrama și statul de funcțiuni ale societății întocmite ulterior emiterii deciziei contestate nu mai există acest post de director comercial (21), în acest mod intimata urmărind eficientizarea activității societății, fiind justificată pe nevoia imperativă a restructurări sectorului viticol-în acest sens Decizia Consiliului de Administrație nr.4/08.03.3007, procesul verbal al ședinței Consiliului de Administrație din 08.03.2007, nota nr.407/16.02.2007; organigrama societăți (52, 14); celelalte înscrisuri depuse-62-91.
Este nefondată critica recurentului, cu trimitere la art.137 alin.3 din Legea nr.31/1990 deoarece așa cum, în mod judicios prima instanță a reținut, acest text de lege se referă la suspendarea contractului individual de muncă, cea ce nu împiedică desființarea locului de muncă atâta vreme cât această măsură este justificată legal, ca și în cazul dat.
Așa dar, în contextul în care, acest post a fost desființat anterior datei încetării mandatului de administrator al societății ( contestatorul fiind revocat prin hotărârea AGOA SC SA, nr. 5/4.06.2007 confirmată prin sentința civilă nr. 23/CC/16.04.2008 a Tribunalului Brașov -28-33); angajatorul a oferit recurentului contestator, conform adresei nr. 2549/19.10.2007 (107-108) alt loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională-inginer horticol; refuzat de contestator( adresa nr. 2949/12.10.2007-111); decizia de concediere este legală și temeinică.
Susținerile recurentului vizând concedierea sa pentru alte motive decât reducerea efectivă a postului și inexistența cauzei reale și serioasă sunt nedovedite; dimpotrivă deși art.64 alin.1 Codul Muncii prevede obligația angajatorului de a oferi un alt loc de muncă vacant în unitate, doar în cazul concedierii pentru motivele prev. de art.61 lit.c și d din cod și se referă la un loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională, în speță, intimata a înțeles să continue raportul de muncă, oferindu-i contestatorului, așa cum s-a reținut mai sus un post corespunzător pregătirii sale profesionale. Refuzul contestatorului de a primi acest post pe motivul diminuării salariului, a justificat emiterea deciziei de concediere, întemeiată juridic pe dispozițiile art.65, atâta vreme cât au fost îndeplinite cerințele reținute în acest text de lege.
Față de cele ce preced, curtea, constatând că soluția primei instanțe reflectă o interpretare și aplicare corectă a legii la probele dosarului, neregăsindu-ne în nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii expres și limitativ prev. de legiuitor în conținutul art. 304 punct.1-9 cod procedură civil, în conformitate cu art. 312 alin.1 cod procedură civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul G împotriva sentinței civile nr.1142/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
(continuare decizie civilă nr.443/2009)
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Președinte:Petrașcu Adriana Stoica ManuelaJudecători:Petrașcu Adriana Stoica Manuela, Doriani Ana
| ← Conflict de muncă. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de concediere. Decizia 865/2009. Curtea de... → |
|---|
