Contestație decizie de concediere. Decizia 4433/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.8301/2008
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr. 4433/
Ședința Publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de către recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.4688 din data de 04.06.2008, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.45860/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimat-pârâtă SC " " SRL - având ca obiect "contestație decizie de concediere".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 09 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art. 260 alin.(1) Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru azi, 16 iunie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4688/04.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata SC SRL; a admis cererea reconvențională.
A obligat intimata la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 18.01.2006 până la data prezentării la serviciu - 27.10.2007. A respins restul cererilor, ca nefondate.
A obligat contestatorul la plata sumei de 4306,69 lei cu titlul de încasări nepredate; a obligat intimata la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut că între părți a fost încheiat CCM înregistrat cu nr. 316/18.01.2006, pe durată nedeterminată, prin care contestatorul era încadrat pe postul de șofer de taxi.
Acesta își desfășura activitatea pe autoturismul propriu în legătură cu care a încheiat cu angajatorul un contract de închiriere valabil până la data de 22.01.2008.
La data de 13.12.2007, contestatorul a fost convocat la sediul angajatorului pentru ziua de 19.11.2007 în vederea efectuării cercetării disciplinare.
Intimata a emis la data de 04.12.2007 decizia nr. 464 prin care se desface disciplinar contractul de muncă al contestatorului în baza art. 61 lit. a) Codul muncii, începând cu data de 10.12.2007. S-a constatat că salariatul nu s-a mai prezentat la serviciu de la data de 27.10.2007, și în consecință, nu a mai predat încasările realizate și raportul zilnic de activitate.
Sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă, instanța a reținut că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 Codul muncii care reglementează sub sancțiunea nulității absolute mențiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancționare disciplinară.
În legătura cu temeinicia deciziei, instanța a constatat că angajatorul avea obligația de a desfășura activitatea de transport în regim de taxi, conform modificărilor aduse Legii nr. 38/2003 prin Legea nr. 265/2007, numai cu autoturisme aflate în proprietate sau dobândite în regim de leasing. În acest sens, avea obligația de a preschimba autorizațiile deținute până la data de 31.12.2007. Intimata a procedat la preschimbarea autorizației nr. 6105 eliberata pentru autoturismul pe care contestatorul își desfășura activitatea. În consecință, contestatorul nu își mai putea realiza activitatea pe propriul vehicul închiriat către angajator, ci eventual pe un alt vehicul.
Contestatorul nu s-a prezentat la sediul societății pentru a presta munca în vederea căreia a fost încheiat contractul individual de muncă, raportându-se la existenta valabila a contractului de închiriere. Însă, o dată cu preschimbarea autorizației, el nu mai putea desfășura activitatea pe acel vehicul în mod legal. Exercitarea activității în calitate de salariat nu era legata de un anumit autoturism, ci printr-o convenție ulterioara și având un alt regim juridic părțile au stabilit prestarea muncii cu autoturismul contestatorului. Dar contestatorul putea continua contractul individual de muncă prin desfășurarea activității pe un alt vehicul, în măsura în care se prezenta la serviciu. De altfel, intimata îi comunica prin adresa nr. 400 din 29.10.2007 că acesta va fi înlocuit cu un alt autoturism. Predarea încasărilor și a aparatului de taxat erau necesare întrucât vehiculul respectiv nu mai era folosit în viitor în favoarea intimatei.
Notificarea nr. 400/29.10.2007 trebuie înțeleasă în acest context și nu ca o modalitate de a-l pune pe contestator în imposibilitate de a exercita dreptul la muncă.
În condițiile în care de la data de 27.10.2007 contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu și nu a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în calitate de salariat, în mod legal intimata a procedat la aplicarea sancțiunii disciplinare, fapta menționată constituind abatere disciplinara corm art. 263 alin 2 Codul muncii.
Cât privește cererea de plată a drepturilor salariale, instanța a reținut că aceasta este întemeiata, întrucât intimata nu a făcut vreo dovadă a achitării acestor drepturi către contestator. Potrivit art. 163 Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul îndreptățit. Înțelegerea părților privind modalitatea de retribuire a contestatorului din încasările realizate, recunoscută și de acesta, nu poate avea decât un caracter complementar față de salariul negociat la încheierea contractului individual de muncă, pe care angajatorul trebuie să îl garanteze.
De altfel, contestatorul nu recunoaște decât că a existat o convenție părților în sensul menționat mai sus, dar nu și că această modalitate a înlocuit convenția părților privind plata salariului.
depuse la dosar nu fac proba plații drepturilor salariale, ci au doar un caracter informativ privind cuantumul acestor drepturi astfel cum a fost el stabilit de angajator.
Aceste drepturi i se cuvin până la data prezentării la serviciu, 27.10.2007, pretențiile ulterioare acestei date nefiind întemeiate.
Referitor la cererea de plată a daunelor morale, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu suportat de contestator din cauza unei fapte ilicite a intimatei.
Desfacerea disciplinară a contractului de muncă a fost apreciată ca legală și justificată, iar contestatorul nu a fost pus în situația de a nu putea exercita dreptul de a muncii, intimata fiind ținuta să respecte dispozițiile legale. Afirmația contestatorului că i s-a cerut transmiterea proprietății asupra vehiculului nu este justificată de vreo probă, iar din adresa invocată (400/29.10.2007) nu reiese această împrejurare.
Asupra cererii reconvenționale, instanța a reținut că este întemeiată. Astfel, contestatorul continuat să lucreze, cu toate că i s-a solicitat restituirea încasărilor și a aparatului de taxat, astfel încât acesta este în drept să fie despăgubit pentru lipsa de folosință a aparatului respectiv.
intimatei este determinată de atitudinea culpabilă a contestatorului care a încălcat obligațiile de serviciu și a încasat în nume propriu suma de 4306,69 lei. Contestatorul, până la data desfacerii contractului individual de muncă, a păstrat calitatea de salariat al intimatei și avea obligația de a desfășura activitate cu respectarea dispozițiilor angajatorului.
Contestatorul nu a ținut seama de cele comunicate de intimată, ceea ce îi este imputabil.
Având în vedere dispozițiile art. 270 alin. 1 Codul muncii, instanța a apreciat că cererea reconvențională este întemeiată.
Pentru aceste considerente, a fost admisă în parte contestația precizată în sensul celor expuse mai sus, iar cererea reconvențională a fost admisă integral, fiind obligată intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în valoare de 250 lei, onorariu avocat, proporțional cu pretențiile încuviințate.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs G, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că recurentul, în calitate de proprietar al autoturismului marca cu numărul de înmatriculare B-60-CIP, a fost de acord să-l închiriez către intimată, ca să fie utilizat ca taxi până la data de 22.01.2008, recurentul lucrând ca șofer taxi pe acesta (deoarece fiecare persoana care încheia un contract de muncă își închiria și autoturismul pentru a lucra pe acesta ca șofer în cadrul societății, fapte care s-au și întâmplat în realitate).
În concluzie, recurentul lucra ca șofer taxi pe autoturismul proprietate personală, trebuind să aibă un salariu minim pe economic și să primească chiria lunară (dar neprimindu-le niciodată). Recurentul a precizat că din 2005 de când s-a angajat, societatea trebuia să îi plătească salariul minim pe economie conform contractului de muncă și chiria, conform contractului de închiriere, acestea două nefiind niciodată achitate.
Deci recurentul trebuia să muncească ca taximetrist din 2006 și până în data de 22.01.2008 pe autoturismul său, dar in iunie 2007 dl., reprezentantul societății, l-a informat neoficial că urmează să se schimbe Legea nr. 38/2003, și că, datorită acestei modificări, trebuie ca recurentul să îi treacă mașina în patrimoniul firmei (prin act de vânzare-cumpărare) pentru a mai putea munci.
În august 2007 apare Legea nr. 265/2007 care modifică și completează Legea nr. 38/2003, și care permite să le fie respectat contractul de închiriere până în data de 31.12.2007, ulterior acestei date recurentul având posibilitatea să meargă și să solicite ca autorizația de taxi nr. 6105 să îi fie atribuită astfel putând să muncească în continuare.
Astfel că din august, de la apariția acestei legi noi, recurentul a lucrat în condițiile anterioare, cu predarea rapoartelor și a banilor până în data de 02.11.2007, când societatea i-a refuzat primirea acestora, precum și dispecerizarea ( nu i s-a mai răspuns la radio) și până în prezent.
Chiar și în asemenea condiții, recurentul a continuat să lucreze, fără dispecerizare, într-un stres psihic deosebit și chiar fără salariu, și neprimind chiria, deoarece Legea nr. 38/2003 modificată și completată de Legea nr. 265/2007, contractul de închiriere și contractul de muncă îi dădeau acest drept.
Recurentul arată că în data de 29.10.2007 a primit prima înștiințare făcută cu rea credință de către reprezentantul societății în care i se spune că, contractul de închiriere se anulează întrucât nu mai are temei legal (susținere infirmata de Legea nr. 38/2003 modificată și completată de Legea nr. 265/2007), iar în data de 13.11.2007 recurentul a primit notificarea cu nr. 13.11.2007 în care i se solicita stația de emisie-recepție și i se spunea că s-a anulat numărul de ordine fiscal precum și faptul că recurentul este convocat la sediul societății pentru "lipsa nemotivată de la serviciu".
Urmare a acestor măsuri recurentul a mers personal și l-a notificat si prin executor judecătoresc (notificarea nr. 2642/15.11.2007) pe reprezentantul societății și i-a adus la cunoștință că măsurile sale sunt nelegale, având în vedere faptul că recurentul înțelege să respecte în totalitate contractul de închiriere si contractul de muncă pe care l-a încheiat și că, conform Legii nr.38/2003 modificate și completate de Legea nr. 265/2007 prevederile art. IV alin. 1,2, 4 și 5, se instituie în mod imperativ că actualele autorizații taxi au valabilitate până la 31.12.2007 și nu impietează respectarea și derularea contractului de închiriere.
Recurentul a solicitat instanței să observe că instanța anterioară în mod eronat a reținut situația de fapt și de drept raportată la conținutul dosarului (întregul probatoriu administrat în cauză) și la prevederile legale.
În acest sens, instanța anterioară a considerat că decizia nr. 464/04.12.2007 prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă este legală și luată de angajator în mod corect, pentru lipsa nejustificată a recurentului de la serviciu; or, fapt total neadevărat, recurentul s-a prezentat la serviciu (acest lucru fiind confirmat de -uri și de Rapoartele MF din acea perioadă depuse de recurent la dosar) cel care i-a interzis să mai lucreze a fost angajatorul (prin notificările sale unde dă o interpretare mincinoasă Legii nr.265/2007 - aflate la filele 10-14 din dosar, și nici dispecerizarea nu i-a mai fost acordată).
Mai mult, pe baza căror acte prezentate de intimată (acte de prezență) instanța anterioara a reținut că recurentul a lipsit de la serviciu, când recurentul a fost zilnic la serviciu, iar societatea a refuzat să mai colaboreze cu acesta (pe ce autoturism era să lucreze recurentul dacă societatea nu avea atâtea autoturisme câți angajați avea). Recurentul solicită instanței să observe că nu este depus niciun înscris din care să reiasă faptul că i-a propus să își continue serviciul pe alt autoturism, instanța a reținut acest aspect doar pe baza unor speculații total neadevărate venite de la intimata-pârâtă.
De asemenea, în ceea ce privește interpretarea, total greșită, a dispozițiilor Legii nr. 38/2003 modificate de Legea nr. 265/2007 de către instanța anterioară în sensul că angajatorul avea obligația de a desfășura activitatea de transport în regim taxi numai cu autoturisme aflate în proprietate sau dobândite în regim de leasing - fapt total neadevărat; Legea nr. 38/2003 modificată de Legea nr. 265/2007 instituie o prevedere permisivă care dă posibilitate angajatorului să depună o cerere prin care să arate ce autoturisme dorește să preschimbe până la 01.12.2007, deci obligativitatea privește doar declarația pe proprie răspundere pe care trebuia să o dea intimata în legătură cu autoturismele pe care dorea să le preschimbe, dar până la 31.12.2007 recurentul putea colabora la fel ca și anterior (prevederile legii sunt foarte clare, în acest sens se pot observa dispozițiile art. IV alin 1, 2, 4 și 5 din Legea nr. 265/2007 care modifică Legea nr. 38/2003, prin care se instituie în mod imperativ că actualele autorizații (inclusiv autorizația 6105 care era pe autoturismul recurentului) au valabilitate până Ia 31.12.2007 și nu impietează respectarea și derularea contractului de muncă și de închiriere.
În mod total greșit, instanța a confundat data când s-a depus cererea cu posibilele autovehicule care vor fi preschimbate de intimata (august) cu data preschimbării faptice, care s-a prelungit până la 01.12.2007 conform Legii nr. 265/2007. Data de la care, într-adevăr, recurentul nu mai putea colabora conform contractului de închiriere, este 31.12.2007. În concluzie, până la 31.12.2007 intimata trebuia și putea să își respecte contractul de muncă și de închiriere, deoarece Legea nr. 38/2003 modificată prin Legea nr. 265/2007 le permitea acest lucru.
Notificarea nr. 400/29.10.2007 trimisă de intimată recurentului este nelegală și se încearcă prin mijloace mincinoase ca recurentul să fie indus în eroare asupra prevederilor legale, în scopul transmiterii autoturismului prin contract de vânzare-cumpărare societății, fapt care nu s-a întâmplat și ca urmare a acestui lucru i-a fost desfăcut contactul de muncă nejustificat.
În ceea ce privește cererea de plată a drepturilor salariale, recurentul constată că în mod corect a obligat-o pe pârâtă la plata salariului, doar că instanța anterioară trebuia să îl acorde din 18.01.2006 și până la 31.12.2007, când recurentul putea lucra în aceeași formulă, conform Legii nr. 38/2003 modificată de Legea nr. 265/2007 sau măcar până la data de 04.12.2007, dată până la care recurentul a lucrat și tot atunci i-a fost desfăcut contractul de muncă ca neîntemeiat și nelegal, și nu până la data de 27.10.2007.
Referitor la plata daunelor morale, unde instanța a afirmat că nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu moral, recurentul consideră că rezultă în mod clar acest prejudiciu din întreg probatoriul administrat în cauză.
Recurentul arată că efectele acestei măsuri prin punerea în fața faptului împlinit că nu mai are serviciu și nici contract de închiriere i-au creat un disconfort psihic și mai mult, nu i s-au acordat încasările și dispecerizarea la care era obligat angajatorul
Raportat la cererea reconvențională depusă de intimata-pârâtă, pe care instanța a considerat-o întemeiată, și prin care recurentul a fost obligat la plata sumei de 4306,69 lei, sumă rezultată din foaia aflată la dosar, pe care recurentul a depus-o la Administrația Financiară Sector 4 (impozit pe venit), urmare a faptului că societatea a refuzat primirea încasărilor, a arătat următoarele:
Suma reținuta de instanță este suma brută, iar instanța, fără să analizeze înscrisurile de la dosar, preia în totalitate susținerile intimatei, în loc să rețină în mod corect suma netă care este de 1428,22 lei. Pentru că din suma brută se scad cheltuielile, iar în perioada aceasta, recurentul a muncit benevol în folosul societății neprimind nici salariu, nici chirie pentru autoturism.
În mod corect, instanța ar fi trebuit să respingă cererea reconvenționala depusa de intimată ca fiind neîntemeiata și nelegală, având în vedere că nu a vrut să primească încasările (conform notificării nr. 400/29.10.2007).
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în fond, cu admiterea cererii, ca fiind întemeiată și legală.
Cercetând recursul declarat, Curtea constată că acesta este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Se constată așadar că pentru termenul de judecată din 09.06.2009 a fost invocată, din oficiu, excepția de nulitate a deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr. 464/04.12.2007 pentru nerespectarea prevederilor art. 268 alin. 2 lit. b) din Codul muncii, referitoare la precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Enumerarea este exemplificativă iar nu limitativă, esențială fiind specificarea temeiului de drept ( aflat în lege, regulament, statut, contract) care circumscrie obligația de serviciu încălcată și prin raportare la care comportamentul salariatului, astfel cum a fost descris, să poată fi considerat abatere disciplinară, nefiind suficientă menționarea generică a încălcării contractului individual de muncă.
Astfel, deși a sancționat disciplinar salariatul pentru lipsa nejustificată de la serviciu, nepredarea încasărilor și a raportului fiscal zilnic de activitate începând cu 27.10.2007, respectiv folosirea autoturismului cu însemnele societății în interes propriu și împiedicarea societății în folosința mijlocului de transport deținut în baza contractului de închiriere, angajatorul nu a indicat temeiurile juridice care consacră în sarcina angajatului obligațiile contrare atitudinii sale culpabile, pentru a putea exercita controlul judiciar asupra acesteia.
Un atare fapt se impune cu atât mai mult cu cât în cuprinsul deciziei se menționează nerespectarea normei de lucru, fără a se arăta care e aceasta și care este textul care- reglementează, mai ales că nu se poate constata, astfel cum reținut societatea, nerespectarea obligației elementare de a se prezenta la serviciu, în condițiile în care, în situația taximetristului, această obligație nu se îndeplinește prin prezența la un anumit sediu, ci prin efectuarea activității specifice pe traseele pe care aceasta se desfășoară, or, în speță, s-a făcut dovada, prin rapoartele fiscale depuse la dosar, după data de 27.10.2007 până la 28.12.2007, a lucrului zilnic, sens în care a și fost obligat la predarea încasărilor realizate.
Astfel, în absența obligației concret nesocotite și a încadrării juridice a acesteia, prevederile art. 268 alin. 2 lit. b) din Codul muncii sunt clare sub aspectul sancțiunii, nerespectarea lor atrăgând, fără echivoc, nulitatea absolută a deciziei de sancționare.
În consecință, neexistând temei al încetării raporturilor de muncă începând cu data de 10.12.2007, sau al constatării neprezentării la serviciu din 27.10.2007, văzând și rapoartele fiscale întocmite până la 28.12.2007 inclusiv, în temeiul art. 78 alin. 1 din Codul muncii și potrivit solicitării exprese a recurentului, va obliga intimata să-i plătească salariile cuvenite începând cu 18.01.2006 până la 31.12.2007.
În mod corespunzător, în aplicarea art. 274 alin. 1 și 276 pr. civ. se va majora și onorariul de avocat acordat la fond, proporțional cu pretențiile admise, la valoarea de 350 lei.
Cât privește capătul de cerere referitor la repararea prejudiciului moral, în mod legal și temeinic a fost respinsă de prima instanță această solicitare, având în vedere că reclamantul nu dovedit că a suferit o atare deteriorare a valorilor cu caracter nepatrimonial ale personalității, prin suferințe de ordin psihic sau de imagine, în proprii săi ori ai altora, mai ales că nu se afla în afara oricărei culpe cu privire modul în care au decurs relațiile cu fostul angajator, legat de autoturismul pe care, potrivit legii, trebuia să-și desfășoare activitatea angajatul.
În fine, cât privește soluția dată cererii reconvenționale, în mod corect a obligat instanța la predarea încasărilor, în sumă brută, având în vedere că acestea au fost făcute integral în numele și pentru unitatea angajatoare, nefiind dovedit acordul părților, în sensul deducerii din aceste sume a cheltuielilor de întreținere a autoturismului sau a valorii chiriei datorate salariatului-locator, acestea, revenind angajatorului, fiind susceptibile a face obiectul unui alt proces, cu petit corespunzător.
În consecință, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9, art. 3041și 306 alin. 2 pr. civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, astfel cum s-a anticipat, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant G împotriva sentinței civile nr.4688 din data de 04.06.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.45860/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC " " SRL.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Anulează decizia nr. 464/04.12.2007 emisă de SC " " SRL și obligă pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 18.01.2006-31.12.2007, respectiv la 350 lei, cheltuieli de judecată avansate la fond.
Menține soluția dată celorlalte cereri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./29.07.2009
Jud. fond:
E
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 506/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6687/2009. Curtea... → |
|---|
