Contestație decizie de concediere. Decizia 6687/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4281/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6687/
Ședința publică de la 18.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea contestației în anulare împotriva deciziei civile nr.4374/R/15.06.2009 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNIA SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul personal și asistat de avocat, cu delegație la dosar și intimata, prin avocat, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile, reprezentate, arată că nu au alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat.
Contestatorul, prin avocat, solicită admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate.
Critică decizia în temeiul art.318 Cod procedură civilă, pe considerentul că nu a decis asupra tuturor motivelor de recurs. Arată că nu a găsit argumente clare și la obiect. Mai arată că prin motivele de recurs a arătat că este nulă încheierea pronunțată la data de 12.11.2008, atunci și sentința civilă pronunțată de Tribunal este nulă, întrucât nu reprezintă o motivație în fapt și în drept a hotărârii privind tardivitatea cererii de completare a acțiunii. Instanța nu a răspuns explicit motivului de recurs, prin care se cerea constatarea nulității acesteia, motivat de faptul că, nici un text de lege nu a fost invocat pentru a justifica pronunțarea tardivității, ci a apreciat că cererea de completare ar fi fost considerată tardivă pentru că s-a opus partea potrivnică. Susține că se impunea anularea încheierii de ședință, întrucât prin aceasta a fost îngrădit dreptul la modificarea câtimii obiectului cererii. De asemenea, arată că prin cererea de la fila 112 dorit reintegrarea și plata drepturilor salariale până la reintegrare, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art.132 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă.Instanța a reținut, în mod eronat, că a solicitat renunțarea la soluționarea capătului de cerere prin care a solicitat obligarea angajatorului să îi elibereze o scrisoare de recomandare, de fapt a renunțat la capătul 4 de cerere care se referă la drepturi ce decurg din contractul colectiv de muncă. Arată că a fost cercetat motivul de recurs privind nulitatea hotărârilor din acest punct de vedere. Instanța de recurs nu a analizat nici susținerile expuse la punctul 2 din motivele de recurs, referitoare la faptul că, potrivit art.76 din Legea nr.168/1999 prima instanță este datoare să încerce împăcarea părților, încă de la prima zi de înfățișare. De asemenea, nu a fost analizat nici motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra criticii privind nemotivarea deciziei de concediere. Nu se deduce din decizia recursului dacă instanța superioară a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art.74 din Codul muncii sau nu. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea contestației ca inadmisibilă. Arată că, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute în mod expres de art.317 și art.318 Cod procedură civilă, contestația privește motive de recurs care au fost examinate de instanță, însă aceasta nu și-a însușit părerea contestatorului.
Față de critica recurentului, în sensul că instanța de recurs nu a motivat, arată că au fost examinate motivele de recurs, doar că nu și le-a însușit și a apreciat că încheierea de ședință din data de 12.11.2008 este temeinică și legală.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că instanța nu a analizat susținerile expuse la punctul 3 din motivele de recurs, referitoare la obligația instanței de a încerca împăcarea părților, reprezentantul avocat al intimatei arată că este lipsit de interes. Postul ocupat de contestator a fost desființat, iar alt post nu a fost acceptat. Nu există vreun text de lege care să sancționeze cu nulitate o astfel de lipsă din partea instanței de judecată, iar o vătămare nu a fost arătată de contestator.
Motivele trei și patru din contestația în anulare se referă la nemotivarea deciziei. Arată, în combaterea acestor motive, că instanța de recurs a luat în examinare aceste motive. Instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau de modificare, ci poate să analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ceea ce nu deschide calea contestației.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele
Prin sentința civilă nr.7667/10.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea restrânsă și precizată formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNIA SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că recurentul-contestator conform clauzei de la art. E) din contractul individual de muncă ocupa funcția de manager contabilitate grup. Această funcție era prevăzută în organigrama societății din noiembrie 2007 înainte de emiterea deciziei contestate. Prin Hotărârea nr. 5 Comitetului executiv din 24.04.2008 al societății intimate s-a aprobat reorganizarea structurii organizatorice a posturilor din cadrul departamentului financiar contabilitate prin desființarea postului de manager contabilitate grup, cu motivarea că structura funcțională a acestui departament de la sediul central nu corespunde cerințelor societății actuale, deoarece numărul ridicat de posturi de conducere generează costuri salariale mari și lipsește justificarea funcțională a existenței acestui post. Prin art. 2 din hotărâre a fost mandatat directorul general pentru efectuarea concedierii individuale pentru motive neimputabile salariatul. Decizia contestată a fost emisă de intimată reprezentată de directorul general. în consecință nu se impunea să se menționeze un organ de conducere care a emis decizia.
Aplicarea de către angajator a prevederilor art. 74 lit. d) din Codul muncii este obligatorie în condițiile ari. 64 din Codul muncii, când se dispune încetarea raporturilor de muncă în baza art. 61 Iit. c) și d) și a art. 56 lit. f) din Codul muncii în speță concedierea s-a dispus în baza art. 65 din Codul muncii astfel că nu se impunea includerea în cuprinsul deciziei contestate a locurilor de muncă disponibile in cadrul societății intimate și termenul înăuntrul căruia salariatul avea posibilitatea să opteze pentru ocuparea unui asemenea loc.
Cu actele depuse la dosar, Hotărârea Comitetului executiv din 24.04.2008 și organigrama din 24.04.2.008, in baza art. 287 din Codul muncii angajatorul a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator, ce are la bază o cauză reală și serioasă. Reorganizarea activității societății reprezintă o prerogativă a angajatorului.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamantul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 4374/15.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-
Instanța de recurs a reținut că, în ce privește încheierea din 12.11.2008 si tardivitatea cererii precizatoare, aceasta a fost depusa cu depășirea primei zile de infatisare, respectiv la al doilea termen de judecata, la care partile, legal citate, puteau pune concluzii.
Potrivit art. 132 din Codul d e procedura civila, la prima zi de infatisare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum si pentru a propune noi dovezi. In acest caz, instanța dispune amânarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea facerii intampinarii.
Ca atare, completarea/modificarea actiunii (filele 112-113) s-a considerat tardiva, in mod temeinic, pentru ca s-a opus partea potrivnica.
In ce priveste respingerea probei testimoniale si a interogatoriului, prima instanta a limitat numarul martorilor la unu, urmand a aprecia ulterior daca se impune suplimentarea acestei probe.
Din declaratia data de martorul audiat in cauza nu a rezultat ca acesta sa aiba vreo informatie referitoare la prejudiciul moral invocat de contestator, acesta find martorul cheie, a carui audiere a solicitat recurentul sa fie facuta, ca atare era inutila audierea altor martori sau administrarea probei cu interogatoriul intimatei.
In ce privește nepronuntarea pe capătul de cerere privind obligarea la eliberarea scrisorii/recomandării favorabile, aceasta era o consecința a anularii deciziei de concediere, concluzie rezultând din formularea întregii acțiuni, fiind aplicabil "accesorium sequitur principale".
De fapt, capătul de cerere nici nu este formulat indubitabil, instanța de recurs fiind ajutata doar de precizarea de la fila 110.
Prin Hotararea nr. 5 Comitetului executiv din 24.04.2008 al societatii intimate s-a aprobat reorganizarea structurii organizatorice a posturilor din cadrul departamentului financiar contabilitate prin desfiintarea postului de manager contabilitate grup, cu motivarea ca structura functionala a acestui departament de la sediul central nu corespunde cerintelor societatii actuale, iar numarul ridicat de posturi de conducere genereaza costuri salariale mari si lipseste justificarea functionala a existentei acestui post.
In cuprinsul deciziei de concediere se mentioneaza faptul ca postul ocupat de recurentul-contestator a fost desfiintat ca urmare a desfiintarii locului de munca, decizie luata in baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
In anexa nr.1 a deciziei Comitetului Executiv se regăsește întreaga argumentație care a dus la luarea unei astfel de decizii: o informare corecta si obiectiva asupra situației societatii; o eliminarea verigilor intermediare in procesul decizional; o eficienta in desfășurarea activității; o rapiditate in luarea deciziilor; o orientare spre obținerea de rezultate, o reducerea costurilor fixe (cheltuielile cu personalul).
Asa cum precizeaza intimata, in cadrul Departamentului Contabilitate exista patru funcții de manager, din care cea de manager contabilitate grup s-a dovedit in practica a fi doar o poziție reprezentând o interfața dintre directorul financiar si ceilalti 3 manageri.
Reprezinta cauza a desființării locului de munca situația in care angajatorul este nevoit sa reducă cheltuielile, inclusiv cheltuielile cu salariile sau sa-si reducă activitatea, prin desființarea unor locuri de munca. In speta, concedierea s-a dispus n baza art. 65 din Codul muncii, astfel ca nu se impunea includerea in cuprinsul deciziei contestate a ocurilor de munca disponibile in cadrul societatii intimate si nici termenul in care salariatul avea posibilitatea sa opteze pentru ocuparea unui asemenea loc.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale, contestatorul nu a facut dovada intrunirii cumulative a conditiilor cerute de lege pentru angajarea raspunderii civile delictuale a intimatei. Astfel, pe langa fapta ilicita, savarsita cu vinovatie de catre intimata, era necesara dovedirea existentei unui prejudiciu de natura morala, cauzat contestatorului tocmai prin fapta ilicita a intimatei.
Comportamentul apreciat ca indezirabil al intimatei, prin reprezentanții săi, cu efect lezarea demnității contestatorului și crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor pentru acesta, nu poate fi dovedit din probele administrate in cauza, nereiesind nici măcar din declarațiile martorului audiat.
reptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea, paragraful 81; Hotărârea Van der, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia și împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, 2000-IX).
Ca atare, motivarea generala pentru capetele accesorii, respinse de prima instanta, nu atrage nesocotirea art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale.
Decizia pronunțată în recurs a fost atacată pe calea contestației în anulare de către recurentul-reclamant, în temeiul art. 318 teza a-II- pr. civ.
În motivarea contestației în anulare se arată că este adevărat că prin decizia de recurs instanța a făcut vorbire despre încheierea de ședință din data de 12.11.2008, dar nu a răspuns motivului de recurs explicit prin care se cerea constatarea nulității acesteia, motivat de faptul că, nici un text de lege nu a fost invocat pentru a justifica pronunțarea tardivității. De observat este că instanța de recurs a încercat, ea însăși, să dea o încadrare în drept a sancțiunii tardivității, invocând dispozițiile art.132 alin.1 din Cod proc civ. apreciind în același timp că cererea de completare/modificare ar fi fost considerată tardivă pentru că s-a pus partea potrivnică.
Contestatorul a susținut că se impune anularea încheierii de ședință, întrucât prin aceasta a fost îngrădit dreptul la modificarea câtimii obiectului cererii. În consecință, nu dispozițiile alineatului 1 din art.132 Cod proc. civ. sunt aplicabile în situația de față, pentru că, de altfel, nici nu a cerut acordarea unui termen, ci dispozițiile alineatului 2 din art.132 Cod proc. civ.
Contestatorul arată că instanța de recurs nici nu a observat în ce constă cererea denumită "de completare/modificare". Dacă inițial a solicitat să fie reintegrat în muncă și intimata să-i plătească drepturile salariale de la data de 20.06.2008 până la finalizarea litigiului, prin cererea de la fila 112 dorit reintegrarea și plata drepturilor salariale până la reintegrare. Sunt aplicabile dispozițiile art.132 alin.2 pct.2 din Cod proc. civ.
motivația instanței de recurs potrivit căreia toate cererile, în afara celei de anulare a deciziei de concediere, sunt cereri accesorii, fără să fie necesar un răspuns detaliat pentru fiecare dintre ele, cel puțin identificarea solicitărilor concrete ale părții care a apelat la justiție ar fi trebuit să se facă cu multă acuratețe.
Acesta este motivul pentru care, în același punct 4 din recurs, s-a cerut constatarea nulității și a sentinței recurate, întrucât aceasta a fost întocmită cu neobservarea formelor legale prevăzute în cuprinsul textului art.261 din Cod proc. civ.
În cuprinsul sentinței fondului, instanța a arătat că: prin cererea depusă la 12.11.2008 contestatorul a precizat că renunță la soluționarea capătului de cerere prin care a solicitat obligarea angajatorului să îi elibereze o scrisoare de recomandare (greșit a renunțat contestatorul la capătul 4 din cerere și care se referă la drepturi ce decurg din Contractul Colectiv de Muncă) și-a modificat cererea introductivă în sensul că solicită și obligarea intimatei să-l reintegreze. Nici o altă referire la cererea aflată la fila 112 nu s-a făcut în tot cuprinsul sentinței. Nu s-a mai precizat nici dacă s-a luat act (sau se ia act) de renunțare (și mai ales care este obiectul corect al renunțării) și nici dacă cererea de modificare a fost sancționată cu tardivitatea sau a fost supusă judecății.
Prin decizia de recurs nu a fost cercetat motivul de recurs privind nulitatea hotărârilor din acest punct de vedere. Sancțiunea nulității este prevăzută în Codul d e proc. civ. - hotărârea este dată fără arătarea obiectului cererii și susținerilor părților, precum și fără arătarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Instanța de recurs nu a analizat nici susținerile expuse la punctul 2 din motivele de recurs, referitoare la faptul că, potrivit art. art. 76 din Legea nr. 168/1999 prima instanță este datoare să încerce împăcarea părților, încă de la prima zi de înfățișare. Contestatorul a susținut constatarea nulității absolute a hotărârii pronunțate ca o consecință directă a neîndeplinirii acestei obligații de diligentă, prevăzută în mod
imperativ de lege. Prin decizia de recurs contestatorul nu a primit nici un răspuns la acest motive.
Nici motivele de recurs în cadrul cărora a fost criticată modalitatea de analiză a cauzei reale și serioase a concedierii, precum și a desființării efective a locului de muncă, nu au fost cenzurate de instanța de recurs.
Nu s-au analizat criticile invocate în recurs cu privire la probele administrate sau lipsa probelor, cu referire directă la reaua credință a angajatorului. Un rezultat al activității din anul 2008 Departamentului financiar contabilitate care să justifice necesitatea reducerii costurilor - nu există; organigramele prezentate la dosar - conțin informații contradictorii; dovada unui număr mare de posturi de conducere - nu există; acele "mai multe soluții" despre care s-a pretins că au fost propuse și dezbătute în ședința Comitetului executiv - nu există.
Contestatorul a criticat faptul că instanța de fond a trecut peste cerința de a verifica realitatea și seriozitatea cauzei pentru care s-a dispus concedierea și, în consecință, a susținut necercetarea fondului.
În decizia de recurs contestatorul a beneficiat de o motivare singulară (citată din hotărâri CEDO): că obligația instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument.
Această susținere nu poate justifica, însă, o "nejudecare" a cauzei.
Instanța de recurs nu a răspuns la critica adusă sentinței referitoare la faptul că nu constituie un motiv de concediere intenția angajatorului de a reduce costurile salariale fără altă motivație. Motivul real al concedierii ar fi trebuit analizat și prin prisma gravității sale, astfel încât să poată justifica importanța măsurii luate și să fie proporțional cu această măsură.
Nu a fost analizat nici motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra criticii privind nemotivarea deciziei de concediere.
Argumentele contestatorului dezvoltate pe larg cu privire la nemotivarea deciziei de concediere sunt subsumate motivului de recurs privind netemeinicia hotărârii prin care se afirmă că decizia de concediere este suficient motivată.
Nu se poate deduce din decizia recursului dacă instanța superioară a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art.74 din Codul muncii sau nu. Textul Hotărârii Comitetului Executiv nr.5/24.04.2008 nu pot înlocui sintagma "motivele care determină concedierea" din cuprinsul textului imperativ al legii.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC ROMÂNIA SA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând contestația în anulare, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 318. pr. civ. teza a-II-a, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Din cuprinsul considerentelor deciziei atacate cu prezenta contestație în anulare, rezultă că instanța nu a răspuns explicit criticilor din recurs referitoare la nulitatea încheierii de ședință din data de 12.11.2008, după cum nu a răspuns nici susținerilor recurentului referitoare la obligația instanței de a încerca împăcarea părților.
De asemenea, instanța de recurs nu răspuns explicit criticii referitoare la modalitatea de analiză a cauzei reale și serioase a concedierii.
În sfârșit, nu a fost analizat nici motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra criticii privind nemotivarea deciziei de concediere.
Pentru acestea, în raport de dispozițiile art. 318 teza a-II-a pr. civ. contestația în anulare va fi admisă, iar decizia contestată va fi anulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare împotriva deciziei civile nr.4374/R/15.06.2009 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- formulată de contestatorul, cu domiciliul ales în B,-, -. 1,. 2,. 10, sector 3 sau-, -. 4,. 2,. 64 în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNIA SA, cu sediul în B,--15, Complex S-, Clădirea A 2-L,. 4, sector 1.
Anulează decizia contestată.
Fixează termen în vederea judecării recursului la 20.01.2010, cu citare părți.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-08.12.2009
Jud. fond:
Jud. recurs:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 4433/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 101/2010. Curtea de... → |
|---|
