Contestație decizie de concediere. Decizia 4448/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4448
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata SC SRL împotriva sentinței civile nr.210 din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator, lipsind recurenta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Intimatul contestator solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 210 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Dolja admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC SRL.
A constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 55/20.10.2008 emisă de intimata SC SRL
A fost obligată intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul deținut anterior concedierii și să plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că prin decizia nr. 55/20.10.2008, intimata SC SRL a dispus sancționarea disciplinară a contestatorului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 267, al. 1 din Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264, al. 1, lit. a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. art. 268 alin 2 lit. a, b, c și f din Codul Muncii, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute,descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, precum și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
În cauză, instanța a constatat ca societatea intimată nu a respectat dispozițiile art. 267, al. 1 din Codul Muncii, în sensul că anterior emiterii deciziei de concediere nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă a salariatului concediat, rezumându-se doar la a susține prin întâmpinare că petentul a refuzat să dea explicații scrise, însă fără a dovedi în niciun fel această susținere.
În condițiile în care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă, intimata nu a indicat în cuprinsul deciziei contestate motivul pentru care nu a fost îndeplinită această procedură prealabilă obligatorie.
Mai mult, instanța a reținut că în cuprinsul deciziei de față intimata nu indică în concret fapta reținută ca abatere disciplinară și nici textele și articolele din statut, regulament intern sau contractul colectiv de muncă care conțin obligațiile încălcate de contestator pentru a-i permite acestuia să-și facă o apărare eficientă, iar instanței să verifice susținerile intimatei.
De asemenea, în decizie nu a precizat instanța competentă la care sancțiune poate fi contestată, nerespectarea acestor dispoziții legale atrăgând nulitatea absolută a deciziei de sancționare, așa cum prevăd art. 267 al. 1 și art. 268 alin. 2 din Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata SC SRL C, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs susține că instanța de fond a încălcat drepturile procesuale ale părților și principiile fundamentale de procedură civilă, în sensul că la primul termen de judecată instanța a pus în discuție nulitatea absolută a deciziei de concediere, pârâta, prin apărător, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pentru combaterea acestei excepții,însă instanța de fond nu numai că nu a pus în discuția părților cererea formulată, dar nici măcar nu s-a pronunțat asupra acesteia.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că decizia de concediere îndeplinește condițiile prevăzute de art. 267 din 268 din Codul Muncii întrucât anterior emiterii deciziei, salariatul a fost convocat în scris pentru efectuarea cercetării prealabile, cu precizarea obiectului, datei și locului întrevederii, însă acesta a refuzat să dea orice explicații, situație în care societatea luat măsurile disciplinare corespunzătoare.
S-a mai arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin.4 și 5 cod procedură civilă și că instanța trebuia să-și exercite rolul activ și să se preocupe de lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Din analiza dosarului instanței de fond rezultă că la 04 decembrie 2008, primul termen de judecată acordat în cauză, instanța de fond a amânat cauza, încuviințând cererile de amânare pentru angajare apărător formulate atât de contestator, cât și de intimată, prezenți la acel termen de judecată (fila 12 dosar fond).
La termenul din 22 ianuarie 2009, intimata prin apărător, a depus întâmpinare ce i-a fost comunicată contestatorului, care nu a solicitat termen în vederea observării acesteia, condiții în care instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția nulității absolute deciziei de concediere.
Din analiza practicalei sentinței civile nu rezultă că apărătorul intimatei ar fi solicitat acordarea vreunui alt termen de judecată pentru a depune la dosar înscrisuri,iar în privința la excepția nulității absolute a deciziei de concediere, a lăsat la aprecierea instanței cu privire la soluționarea acestei excepții.
In aceste condiții, Curtea reține că instanța de fond a respectat în totalitate drepturile procesuale ale părților, inclusiv dreptul la apărare, acordând un termen de judecată în vederea pregătirii apărării și luând cuvântul ambelor părți cu privire la excepția privind nulitatea absolută deciziei de concediere, din prisma căreia a fost soluționată contestația, fără a se mai intra în cercetarea fondului cauzei, în aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. 1 cod procedură civilă.
Cu privire la înscrisurile în legătură cu care recurenta reclamantă pretinde că ar fi solicitat încuviințarea acestei probe, se constată, așa cum s- arătat anterior, că apărătorul intimatei nu a făcut vorbire, în fața instanței de fond, de această cererea de probatorii; mai mult, în cazul în care intimata era în posesia vreunor înscrisuri pentru combaterea excepției nulității absolute a deciziei de concediere, această avea posibilitatea de a le depune în recurs, art. 305 cod procedură civilă permițând administrarea probei cu înscrisuri în recurs.
Se constată astfel că instanța de fond a respectat în totalitate drepturile procesuale ale părților, reglementate de art. 129 cod procedură civilă.
Recurenta intimată a invocat și respectarea cerințelor prevăzute de art. 267 și art. 268 Codul Muncii, arătând că salariatul a fost convocat în scris de către societate, fiind precizate obiectul acestei cercetări, data și locul întrevederii și numai în aceste condiții s-a procedat la luarea măsurii disciplinare a desfacerii contractului de muncă.
Această susținere nu a fost în nici un fel probată de recurenta intimată, care nu a depus la dosar, nici la instanța de fond, și nici în recurs (deși prin motivele de recurs a invocat existența acestor înscrisuri) dovada convocării scrise a salariatului în vederea cercetării disciplinare prealabile, impusă de art. 267 alin. 2 Codul Muncii sau vreun alt act din care să rezulte că, în urma convocării scrise, salariatul a refuzat să dea vreo explicație cu privire la abaterile disciplinare care i-au fost imputate de către intimată, respectiv că a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă.
In aceste condiții, în mod corect instanța de fond a reținut nerespectarea de către unitatea intimată a dispozițiile art. 267 și 268 Codul Muncii, cu privire la obligativitatea cercetării disciplinare prealabile și conținutului deciziei de sancționare (în cuprinsul deciziei de sancționare nefiind precizate elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 Codul Muncii, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute), singurul act depus la dosar de intimată, atât la fond cât și în recurs, fiind decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 55 din 20 octombrie 2008, deși intimatei îi revenea sarcina probei, conform art. 287 Codul Muncii.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct.1-9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1, art. 3041cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata SC SRL împotriva sentinței civile nr.210 din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2009.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud. -
2 ex/09.07.2009
Jud.fond
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Elena Stan, Lucian
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1002/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 999/2009. Curtea de... → |
|---|
