Contestație decizie de concediere. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.45/
Ședința publică din 21 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatoarea, domiciliată în Focșani,str.-, nr.8, --5,.5, etaj 2,.89, jud.V împotriva sentinței civile nr.451/6.07.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata BE - A GRUPULUI ,cauza având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta contestatoare personal și reprezentată de avocat cu delegație la dosar,lipsă fiind intimata BE - A GRUPULUI reprezentată de avocat cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:
Reprezentanta recurentei contestatoare depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța privind plata onorariului pentru asistență juridică.
Reprezentantul recurentei contestatoare face referire la disp.art.268 al.3 din Codul muncii potrivit cărora decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării. Mai invocă disp.art.62 pct.2 Codul muncii potrivit cărora decizia se emite în scris și sub sancțiunea nulității absolute,trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă,învederând că descrierea faptelor precizate în decizia nr.136/19.02.2007 ies din sfera abaterilor,solicitând să se observe că la al.4 acea frază are caracter general și este în contradicție cu disp.art.64 pct.2 Codul muncii. Mai invocă reprezentantul recurentei contestatoare disp.art.74 Codul muncii și disp.art.75 Codul muncii. Toate aceste aspecte,în opinia sa nu pot duce decât la admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
Reprezentantul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului,considerând că instanța de recurs va analiza doar legalitatea și temeinicia deciziei de concediere nr.136/19.02.2007,nefiind învestită în prezenta cauză cu soluționarea legalității și temeiniciei Deciziei nr.1087/24.10.2007.Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 451/06.07.2007 a Tribunalului Vranceas -a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. 136/19.02.2007 emisă de intimata BE SA
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată la numărul - reclamanta, cu domiciliul în Focșani, a contestat în contradictoriu cu pârâta BE decizia de încetare a contratului individual de muncă.
Reclamanta a solicitat intr-un prim capăt de cerere constatarea nulității absolute a decizie 136/19.02.2007, reintegrarea în funcția deținută anterior, plata drepturilor salariale de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă; în al doilea capăt de cerere a solicitat obligarea pârâtei la plata concediului de odihnă pe anul 2006 și anul 2007.
În susținerea acțiunii reclamanta a arătat că a fost angajată la societatea pârâtă în funcția de reprezentant vânzări la punctul de lucru Focșani.
A susținut reclamanta că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, deoarece angajatorul nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, conform prevederilor art. 63 lit. a din și fără a se efectua și o evaluare prealabilă a activității sale. Pe fondul deciziei reclamanta a arătat ca abaterile disciplinare ce i se impută sunt sumar descrise în conținutul deciziei, încălcându-se dispozițiile art. 268 al.2 lit. a din
În al doilea capăt de cerere, reclamanta a arătat că în cursul anului 2006 nu a efectuat concediul de odihnă, și nici nu i s-a acordat compensarea în bani a acestuia, de asemenea, concediul de odihna pe anul 2007 nu i-a fost compensat în bani.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând ca decizia dată este temeinică și că are la bază performanțele reclamantei ce se situau sub plafonul prevăzut în fișa postului și sub targeurile fixate de coordonator conform pct. 11 din fisa postului.
În privința modului de efectuare a cercetării prealabile pârâta a arătat că a notificat-o pe reclamanta cu adresa 42/7.02.2007, prin care a fost solicitata sa se prezinte in data de 14.02.2007 in vederea efectuării cercetării disciplinare.
Reclamanta nu s-a prezentat la data fixata, astfel încât la 19.02.2007 a fost emisa decizia 136 prin care s-a decis desfacerea contractului de muncă.
În susținere părțile s-au folosit de proba cu acte și interogatorii.
Examinând actele și lucrările dosarului raportate la prevederile legale, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata societății BE în funcția de reprezentant vânzări.
În data de 7.02.2007 societatea prin convocarea nr. 42 notificat-o pe reclamantă să se prezinte la sediul societății din B, în vederea efectuării cercetării abaterilor disciplinare ce i se imputau.
Instanța nu poate reține ca întemeiată nulitatea invocată de reclamantă în temeiul art. 267 al.1 din Legea 53/2003, având în vedere prevederile art. 267 al.3 care stabilesc ca neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute de al.2 fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Or, așa cum reiese din actele administrate de către reclamantă, aceasta a primit convocarea cu doua zile înainte de termenul fixat, și ar fi avut timpul material necesar să solicite un alt termen pentru a-și pregăti apărările.
Nulitatea absolută este prevăzută în lege pentru a sancționa nesocotirea de către angajator a dreptului la apărare al salariatului, acesta fiind obligat sa asigure efectuarea cercetării prealabile, dar salariatul are doar dreptul de uza de aceasta procedura și nu obligația.
În privința temeiniciei deciziei, din fișa postului reiese ca atribuțiile de serviciu ale reclamantei constau, conform obiectivelor și criteriilor de performanta,în: atragerea unui număr de clienți activi de minim 50, număr de coduri vândute minim 500 de repere, un procent de rulaj cu revânzătorii de 20%, minim 25 % rulaj produse de marja, minim 15 % rulaj produse IT
Din tabelul cu performantele realizate de angajata în cursul anului 2006, depus de către pârâtă la dosar, reiese că aceasta nu a îndeplinit acești indici de performanță.
Instanța a constatat și al doilea capăt de cerere ca neîntemeiat, având în vedere că din statul de plată depus de către pârâtă la dosar reiese că reclamantei i s-au plătit un număr de 49 de zile de concediu de odihnă.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs contestatoarea, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
În mod neîntemeiat instanța a reținut că pârâta a procedat corect la concedierea sa pe motive disciplinare prin decizia contestată, în condițiile în care cercetarea disciplinară nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale.
Nu s-a luat în discuție susținerea sa prin care arăta că singurul document prin care se constatau abaterile a fost dată pe data de 05.02.2007 și înregistrată la societate cu șase zile în urmă.
Referitor la capătul de cerere privind concediul de odihnă pe anii 2006 și 2007, în mode nelegal instanța l-a respins întrucât drepturile aferente concediului se calculează ca medie a realizărilor din ultimele luni iar pârâta a recunoscut că i-a calculat drepturile doar în baza salariului de încadrare. În consecință, și-a modificat cuantumul sumei solicitate și a solicitat diferența până la suma calculată legal, prin concluziile scrise iar instanța nu le-a pus în discuție.
În consecință, în baza disp. art. 304 indice 1.pr. civilă, a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației așa cum a fost formulată.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9 și 311 alin. 3 și 4.pr. civilă.
Intimata BE Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică, convocarea a fost expediată cu 7 zile înainte de data pentru care a fost convocată iar finalitatea legii a fost atinsă.
De asemenea, a susținut că decizia cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de către art. 268 alin. 2.muncii fiind indicate faptele care constituie abateri disciplinare.
În ceea ce privește plata concediului de odihnă, aceasta s-a plătit conform reglementărilor legale în vigoare. Calculul indemnizației de concediu a fost făcut doar pe baza salariului de încadrare deoarece acestea erau venituri cu caracter permanent. Modificarea cererii de chemare în judecată prin concluziile scrise este inadmisibilă întrucât nu se poate face după închiderea dezbaterilor.
La termenul de judecată din data de 10.12.2007, instanța de recurs a pus în discuție nulitatea deciziei contestate pentru nedescrierea faptei pentru care contestatoarea a fost sancționată disciplinar, reprezentantul intimatei considerând că decizia este legală și cuprinde toate faptele.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, înainte de analizarea fondului cauzei sub aspectul vinovăției sau nevinovăției intimatei contestatoare, și, implicit, a legalității și temeiniciei deciziei de sancționare atacată, instanța are obligația de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele, a căror omisiune este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit disp. art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Textul menționat, la litera a) prevede, sub sancțiunea nulității absolute, că în decizie se cuprinde, în mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, pentru a putea fi legală.
Privind această mențiune, în decizie trebuie descrisă în mod concret fapta (faptele) pentru care a fost aplicată sancțiunea disciplinară.
Astfel, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menționarea aspectelor care o individualizează și anume data la care a fost săvârșită (pentru a se putea verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul muncii ) și modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina contestatorului.
Concret, în decizia nr. 136/19.02.2007, faptele sunt menționate astfel: "Având în vedere că d-na a săvârșit o abatere disciplinară deosebit de gravă: - performanțele profesionale avute în postul de reprezentant vânzări sub nivelul firmei; - nu gestionează derularea eficientă a contractelor de vânzare-cumpărare alocate; - răspunde de dezvoltarea raporturilor dintre clienți și companie (lărgirea numărului de clienți:număr de clienți activi sub 60, număr de repere vândute sub 500); - atitudine necorespunzătoare la locul de muncă continuu generatoare de conflict".
Deci, prin decizia de sancționare, nu se arată nici o faptă concretă, nu se indică data sau perioada în care s-ar fi săvârșit faptele respective, nu se indică în ce constă negestionarea derulării eficiente a contractelor, în ce perioadă nu a respectat planul în sensul numărului de clienți sau de repere vândute, în ce a constat, concret, atitudinea necorespunzătoare la locul de muncă și în ce perioadă a manifestat această atitudine.
Enumerarea unor generalități nu are nici o relevanță față de dispozițiile legale care prevăd, strict, și imperativ, care sunt elementele obligatorii ale unei decizii.
Trimiterea la referatul nr.118/30.01.2007 sau la fișa postului, de asemenea, nu înlocuiește lipsa descrierii faptelor concrete de care s-ar face vinovată contestatoarea.
faptelor abia cu ocazia formulării întâmpinării nu înlocuiește omisiunea recurentei întrucât, fiind vorba de o nulitate absolută, pentru nerespectarea cerințelor de formă ad validitatem, nu poate fi acoperită prin confirmare.
Considerăm că, prin instituirea acestor obligații de ordin formal în sarcina angajatorului se reflectă expresia principiului statului social și al instituit prin disp. art. 1 alin. 3 din Constituția României.
Acest principiu se oglindește și în dispozițiile art. 8 din Codul muncii, potrivit cărora relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe iar pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă.
Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. 2 din Codul muncii are caracterul unei nulități exprese, fiind prevăzută anume de lege.
În cazul nulității exprese, legea instituie o prezumție juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumției nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale.
Caracterul normei legale este imperativ iar încălcarea atrage indubitabil sancțiunea nulității absolute.
Întrucât prima instanță nu a invocat această excepție, deși are caracter absolut, a fost invocată de către instanța de recurs în baza disp. art. 306 alin. 2 și art. 137 alin. 1.pr. civilă.
Față de această situație, este inutilă cercetarea motivelor de recurs ce vizează fondul cauzei sub aspectul temeiniciei și legalității hotărârii instanței de fond, întrucât primează verificarea condițiilor de formă și legalitatea deciziei de sancționare.
Sub acest aspect, decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută, contrar susținerilor intimatei, fiind incident motivul de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9.pr. civilă.
Nu suntem de acord însă, cu motivul de recurs referitor la plata contravalorii concediului de odihnă pentru anii 2006 și 2007 pentru următoarele motive.
Prin acțiunea inițială, contestatoarea a solicitat obligarea pârâtei la plata concediului de odihnă pe anul 2006 și anul 2007 ce nu i-a fost acordat.
Față de obiectul acțiunii, așa cum a fost formulat, corect a reținut prima instanță că, din statele de plată depuse de intimată la dosarul de fond, rezultă că reclamantei i s-a plătit un număr de 49 de zile de concediu de odihnă astfel că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Susținerile recurentei exprimată în sensul că a modificat cuantumul sumei solicitate și a solicitat diferența până la suma calculată legal nu poate fi reținută.
Astfel, la termenul de judecată de la fondul cauzei din data de 22.05.2007, reprezentantul contestatoarei a solicitat termen pentru a lua cunoștință de actele depuse de intimată și pentru a verifica calculul indemnizației de concediu cuvenită contestatoarei. Ori, nici la următorul termen de judecată nici la termenele acordate ulterior în cauză și nici la concluziile pe fond, contestatoarea nu a modificat în nici un fel obiectul acestui capăt de cerere în sensul solicitării diferenței de bani ce consideră că i s-ar fi cuvenit astfel că obiectul cu care a fost sesizată instanța a rămas, în continuare, plata contravalorii zilelor de concediu de odihnă pentru anii 2006 și 2007, plată pe care intimata a dovedit că a efectuat-
Sub nici o formă nu se poate modifica obiectul unei cereri prin concluziile scrise, întrucât s-ar încălca principiul contradictorialității și, în consecință, nu apreciem ca fiind întemeiate criticile recurentei sub acest aspect, deoarece își invocă propria culpă prin nerespectarea disp. art. 132 alin. 1.pr. civilă.
Față de toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3.pr. civilă, se va admite recursul și se va modifica sentința civilă recurată.
În rejudecare, se va admite în parte contestația și se va constata nulitatea absolută a deciziei nr. 136/19.02.2007 emisă de intimată.
Se va dispune reintegrarea contestatoarei în funcția ocupată anterior și la plata drepturilor salariale de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Se va respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata concediilor de odihnă pe anii 2006 și 2007 ca nefondată.
Ca parte căzută în pretenții, în baza disp. art. 274.pr. civilă, se va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea,domiciliată în Focșani,str.-,nr.8,--5,.5,etaj 2,.89,jud.V împotriva sentinței civile nr.451/06.06.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.451/06.07.2007 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:
Admite în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata BE
Constată nulitatea absolută a deciziei nr.136/19.02.2007 emisă de intimată.
Dispune reintegrarea contestatoarei în funcția avută anterior și plata drepturilor salariale de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata concediilor de odihnă pe anii 2006 și 2007,ca nefondat.
Obligă pe intimată să plătească recurentei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/07.02.2008
Tehnored./2 11 Februarie 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Ion IoneciJudecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 648/2008. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 62/2008. Curtea... → |
|---|
