Contestație decizie de concediere. Decizia 4541/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(2812/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA
A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4541/
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta intimată - DE CONSULTANȚĂ SRL, împotriva sentinței civile nr.1238 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 33435/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta intimată - Servicii de Consultanță SRL, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.1238 din 16.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea în parte a contestației formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - C & G de CONSULTANȚĂ SRL; s-a constatat nulitatea deciziei de concediere; s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior concedierii; a fost obligată intimata la plata către contestator a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la data reintegrării; a fost obligată intimata la plata către contestator a drepturilor salariale aferente perioadei începând cu 01.06.2008 până la data concedierii; au fost respinse celelalte cererii, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între părți au existat raporturi de muncă începând cu data de 09.01.2008, în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM C cu nr.-/31.01.2008, reclamantul desfășurându-și activitatea în calitatea de director general adjunct.
Intimata a decis restructurarea postului de ocupat de reclamant începând cu data de 09.07.2008, iar această decizie a fost motivată de restrângerea activității societății.
Verificând conținutul deciziei de concediere instanța de fond a reținut că aceasta nu cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de art. 74 alin.(1) lit. a), b) și d) din codul muncii, respectiv durata preavizului, motivele care au determinat concedierea, lista locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care petentul urma să opteze pentru a ocupa unul dintre aceste posturi, instanța competentă și termenul de contestare a deciziei.
Prin urmare s-a reținut că această măsura concedierii a fost dispusă cu nerespectarea condițiilor de formă și prin urmare este lovită de nulitate absolută, potrivit art. 76 din Codul muncii.
Față de aceste considerente Tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art. 78 din Codul muncii, precum și art. 139 din același cod cu privire la dreptul de concediu de odihnă anual plătit.
Având în vedere că nu au fost achitate drepturile salariale pentru perioada 01.06.2008 până la data concedierii, Tribunalul dispus și obligarea la plata unor asemenea drepturi către reclamant a pârâtei.
Întrucât nu a dovedit în ce constă prejudiciul moral produs de către angajator prin neplata drepturilor salariale Tribunalul a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-pârâta prin care solicită în temeiul art.304 pct. 9) proc. civ. admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii contestației formulate de intimat.
În motivarea în fapt și în drept a recursului se arată faptul că în mod eronat instanța de fond a reținut că măsura concedierii a fost dispusă cu nerespectarea condițiilor de formă reglementate de art. 74 din Codul muncii.
Din conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că anterior emiterii deciziei de concediere a comunicat intimatului împrejurarea că începând cu data de 10.07.2008, se afla în perioada de preaviz de 15 zile.
Recurenta susține că doctrina și practica judiciară sunt constante în a aprecia că în situația în care angajatorul a respectat condițiile de procedură privitoare la dreptul salariatului la preaviz măsura concedierii nu va fi lovită de nulitate absolută, chiar dacă angajatorul nu a prevăzut acest element (durata preavizului) în conținutul deciziei de concediere.
Intimatul nu a depus întâmpinare și nici concluzii scrise.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă și prevăzute de art. 304 pct. 9) proc. civ. precum și din oficiu, Curtea pentru considerentele ce se vor arăta urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține că motivul de recurs invocat de recurentă, respectiv art. 304 pct. 9),proc. civ. se referă la faptul că "modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Or în cauză hotărârea criticată nu a fost dată în nici una din ipotezele descrise de textul de lege pe temeiul căruia și-a întemeiat recursul recurenta-pârâtă.
Critica formulată prin cererea de recurs se rezumă la faptul că în cauză anterior emiterii deciziei de concediere a comunicat intimatului că perioada de preaviz începe la data de 10.07.2008 fiind de 15 zile.
Însă Tribunalul a stabilit în mod corect în conformitate cu probatoriul administrat în cauză că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 74 din codul muncii sub sancțiunea nulității absolute.
Deci, este fără relevanță faptul că s-ar fi comunicat separat perioada de preaviz către intimatul-reclamant atâta timp cât forma și conținutul deciziei de concediere este prevăzut de art. 74 din Codul muncii care trebuie să prevadă în mod obligatoriu mențiunile prevăzute de la lit. a) la d).
Or, Tribunalul a dispus anularea decizie de concediere tocmai pentru condiții de formă și de nelegalitatea, deoarece acestea lipsesc din conținutul deciziei iar sancțiunea prevăzută de lege este nulitatea absolută a acesteia.
Critica recurentei doar cu privire la comunicarea preavizului pe cale separată este irelevantă pentru că chiar dacă s-ar accepta acest punct de vedere existent în doctrină și în practica judiciară neprecizată de către recurentă, decizia în cauză tot nu este conformă dispozițiilor art. 74 pentru că îi lipsesc celelalte elemente de la literele a) "motivele care au determinat concedierea" și "lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa vacant, în condițiile art. 64", astfel că și în lipsa acestora tot nulitatea absolută este incidentă.
Prin urmare, Curtea pentru aceste motive în baza art. 312. proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată - DE CONSULTANȚĂ SRL, împotriva sentinței civile nr.1238/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.33435/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
8.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
| ← Conflict de muncă. Decizia 192/2009. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de concediere. Decizia 5349/2009. Curtea... → |
|---|
