Contestație decizie de concediere. Decizia 462/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 462/2008
Ședința publică de la 21 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani președintele Curții de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1187/LM/6.12.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat - pentru reclamantul recurent și avocat pentru pârâta intimată, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratură din partea pârâtei intimate întâmpinare, comunicându-se un exemplar din aceasta cu avocata recurentului.
Avocata reclamantului recurent solicită, în probațiune, încuviințarea probei cu martori.
Avocata pârâtei intimate se opune cererii formulate, întrucât cauza se află în recurs.
Instanța, având în vedere stadiul procesual în care se află cauza, respinge cererea în probațiune formulată de avocata recurentului ca inadmisibilă, conform art.305 Cod proc.civ.
Mandatarii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare acordând cuvântul în dezbateri.
Avocata reclamantului recurent susține recursul, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate cu reținerea cauzei spre rejudecare și în rejudecare, admiterea acțiunii, urmând a fi obligată pârâta la plata despăgubirilor. Cu cheltuieli de judecată în recurs.
Avocata pârâtei intimate, în principal, potrivit dispozițiilor art. 3021lit. a și b Cod proc. civilă, solicită a se constata nul recursul.
În subsidiar, pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului și de menținere ca legală și temeinică a sentinței atacate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
În deliberare se constată că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr-, contestatorul a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata " TRANS" D să se dispună:
- anularea deciziei nr.1185/16.05.2007 emisă de intimată;
- să fie obligată intimata la plata muncii suplimentare prestate de contestator precum și la despăgubiri în sumă de 20.000 lei;
- să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației sale a arătat că prin decizia a cărei anulare o solicită, intimata i-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă încheiat la 1.11.2005, deși anterior acesta încetase, prin acceptarea demisiei contestatorului.
Prin urmare, a susținut că decizia de concediere este una nelegală și abuzivă deoarece, pe de-o parte, la data emiterii ei, cererea de demisie a contestatorului, înregistrată la unitate sub nr.687/12.07.2007, fusese acceptată de angajator, iar pe de altă parte, că aspectele reținute în motivarea deciziei sunt neconforme cu realitatea.
De asemenea a mai arătat că intimata nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă prevăzută de lege, în sensul că nu a fost convocat la unitate să dea explicații în legătură cu aspectele de indisciplină reținute în sarcina sa.
Sub aspectul drepturilor salariale a învederat că intimata nu i-a achitat contravaloarea muncii suplimentare prestate în folosul intimatei precum și în zilele de sâmbătă și duminică deși era îndreptățit la aceasta.
În drept, a invocat art.79 alin.1, 3 și 7 și art.281-291 din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată în condițiile art.115-118 Cod proc.civ. pârâta a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată deoarece cererea reclamantului a fost întemeiată pe art.55 lit.b din Codul muncii, nicidecum pe art.79 alin.7 din Codul muncii, și a fost vizată doar pentru luare la cunoștință de către directorul megamarketului și comunicare către administrator, acesta din urmă având competența de analizare a cererii.
A mai arătat că intimata a adus la cunoștința contestatorului, în scris, faptul că este de acord cu cererea lui doar în condițiile în care acesta va efectua preavizul de 30 de zile, în intervalul 12.04.2007-11.05.2007.
Întrucât contestatorul nu a înțeles să respecte acest preaviz, nemaiprezentându-se la locul de muncă, începând din 21.04.2007, unitatea intimată l-a pontat ca absent nemotivat și a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al acestuia.
Referitor la legalitatea deciziei emise, intimata a învederat că a respectat procedura prevăzută de art.266-268 Codul muncii.
Astfel, sub un prim aspect, a susținut că l-a convocat pe contestator, pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cu adresa nr.785/27.04.2007, expediată cu confirmare de primire, însă în urma neprezentării la convocare, unitatea a procedat în mod legal la concedierea acestuia.
Cu privire la plata orelor suplimentare, pârâta a susținut că, în cauză, nu au fost administrate dovezi de natură demonstra prestarea unei munci suplimentare, de către contestator, astfel că nu se impune admiterea acestui capăt de cerere.
Prin sentința civilă nr.1187/LM/6.12.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta " TRANS" Sibiu și pe cale de consecință:
- s-a anulat decizia nr.1185/16.05.2007 emisă de pârâtă;
- s-au respins celelalte capete de cerere;
- a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 460 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamantul a fost salariatul societății pârâte, ocupând funcția de director
Cu cererea înregistrată sub nr.987/12.04.2007, reclamantul a solicitat angajatorului, încetarea contractului de muncă începând cu data de 20.04.2007, în temeiul art.55 lit. b din Codul muncii, cererea fiind vizată de directorul. Ulterior, prin adresa nr.763/13.04.2007, Serviciul resurse umane din cadrul societății pârâte a comunicat reclamantului că este de acord cu încetarea raporturilor de muncă dintre părți începând cu data de 12.05.2007, cu condiția efectuării preavizului de 30 zile. Deoarece reclamantul a refuzat să semneze pentru luarea la cunoștință a adresei de mai sus, unitatea angajatoare încheiat procesul verbal nr.695/13.04.2007.
Reclamantul s-a mai prezentat la locul de muncă, până la data de 20.04.2007, predând obiectele care i-au fost puse la dispoziție de angajator, pe durata derulării raporturilor de muncă după care, începând cu data de 23.04.2007, s-a angajat la." Imex"
Susținerile reclamantului, potrivit cărora acesta a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin demisie, au fost înlăturate de către prima instanță ca nefondate, cu motivarea că în fapt, cererea reclamantului a fost una de încetare a contractului individul de muncă prin acordul părților, și nu prin demisie.
În plus, s-a reținut că și în situația în care reclamantul ar fi demisionat, acesta trebuia să respecte preavizul de 30 de zile, prevăzut în art.79 alin.4 din Codul muncii și stipulat în contractul individual de muncă al reclamantului, la cap. L lit.
S-a mai reținut că pârâta, nefiind de acord cu termenii de încetare a raporturilor de muncă dintre părți, a comunicat obiecțiile sale reclamantului, cu adresa nr.763/13.04.2007, și l-a înștiințat că angajatorul este de acord cu desfacerea contractului individual de muncă, prin acordul părților, însă începând cu data de 12.05.2007, deci după expirarea preavizului de 30 de zile.
Prin urmare, instanța de fond, a constatat că între părți nu a intervenit nici un acord de încetare a raporturilor de muncă începând cu 20.04.2007, și că neprezentarea reclamantului la locul de muncă în intervalul 23.04.2007-11.05.2007 constituie o abatere disciplinară de natură a atrage răspunderea disciplinară.
Referitor la respectarea procedurii prealabile a cercetării disciplinare, s-a constatat că unitatea pârâtă l-a convocat pe reclamant, cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie, deoarece convocarea i-a fost comunicată în chiar ziua în care trebuia să se prezinte la sediul pârâtei pentru efectuarea cercetării disciplinare. Acest fapt, a fost apreciat de către instanța de fond ca fiind un temei obiectiv pentru care reclamantul nu a răspuns convocării care i-a fost făcută, la data și locul stabilite.
În aceste condiții, s-a constatat că unitatea angajatoare nu putea proceda la concedierea reclamantului, în condițiile art.267 alin.3 din Codul muncii, și că măsura dispusă împotriva lui este lovită de nulitate.
Referitor la legalitatea deciziei nr.1185/16.05.2007, prin care pârâta a dispus concedierea reclamantului, în temeiul art.61 lit. a din Codul muncii, s-a reținut că a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.268 alin.2 lit. c din Codul muncii și că prin urmare, este lovită de nulitate absolută.
Cu privire la capătul de cerere vizând plata orelor suplimentare, s-a reținut că reclamantul nu a făcut nici o dovadă în acest sens astfel că nu i se cuvin iar legat de despăgubirile în cuantum de 20.000 lei că acesta nu poate solicita plata lor, în condițiile art.78 Codul muncii, atât timp cât a recunoscut că ultima zi de lucru în cadrul pârâtei a fost 20.04.2007 și că începând cu 23.04.2007 s-a angajat la o altă unitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii capetelor de cerere vizând plata orelor suplimentare și a daunelor morale.
În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut că soluția primei instanțe este greșită deoarece demonstrat atât cu martori cât și documente temeinicia pretențiilor sale.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat, sub un prim aspect, să se constate nulitatea recursului deoarece nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute art.302/1 lit. a și b Cod proc.civ. și nu a fost motivat în termenul legal, conform art.306 alin.1 Cod proc.civ.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant deoarece recurentul nu a făcut dovada susținerilor sale. Astfel, a învederat că, potrivit art.118 Codul muncii, orele suplimentare se efectuează doar la cererea angajatorului și că recurentul nu demonstrat efectuarea acestei munci suplimentare.
Legat de daunele morale solicitate de reclamant a învederat că și aceste pretenții bănești au fost respinse în mod corect ca nedovedite.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate,atât prin prisma criticilor formulate și în conformitate art.304/1 Cod proc.civ. cât și din oficiu, în limitele art.306 alin.2 Cod proc.civ. se constată că prezentul recurs este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Excepția nulității recursului, prin prisma art.302/1 alin.1 lit. a și b Cod proc.civ. invocată de intimată urmează să fie respinsă ca nefondată dat fiind faptul că prin Decizia Curții Constituționale nr.176/2005 s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.302/1 alin.1 lit. a Cod proc.civ. și s-a statuat că textul de lege atacat este neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitate absolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii de recurs "numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal și contul bancar", precum și - dacă recurentul locuiește în străinătate - "domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul".
Referitor la nulitatea recursului, conform art.302/1 alin.1 lit.b Cod proc.civ. Curtea Constituțională, prin Decizia nr.315/2005, deși a respins ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302/ 1 alin. 1 lit. b Cod proc.civ. a reținut că dincolo de semnificația esențială a acestor mențiuni pentru buna administrare a justiției în faza de atac a recursului, coroborând reglementarea criticată cu dispozițiile art. 287 și cu cele ale art. 316 din Codul d e procedură civilă, rezultă că partea are posibilitatea să complinească omisiunea lor până la prima zi de înfățișare, în cererea de apel și, prin extindere, și în aceea de recurs.
Față de aspectele de mai sus, excepția nulității recursului, prin prisma art.302/1 alin.1 lit. a și b Cod proc.civ. urmează să fie înlăturată.
În ce privește nulitatea recursului întemeiată pe dispozițiile art.306 alin.1 Cod proc.civ. Curtea constată că nici această excepție nu este fondată deoarece recursul a fost declarat de partea nemulțumită, în termen, respectiv la data de 21.12.2007, deci mai înainte de comunicarea hotărârii primei instanțe, care a avut loc la 19.02.2007.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că primul aspect critic invocat de către reclamant, prin cererea de recurs, este neîntemeiat deoarece potrivit art.118 alin.1 Codul muncii, munca suplimentară poate fi efectuată doar la cererea angajatorului. Prin urmare, în lipsa unei asemenea solicitări, care să îmbrace forma scrisă, instanța de fond a apreciat în mod corect că pretențiile recurentului sunt nefondate. Mai mult, față de împrejurarea că orele suplimentare se efectuează la solicitarea angajatorului, care este cel ce plătește remunerația, în plus de salariu, munca prestată peste programul normal de lucru, din inițiativa salariatului, nu are regimul juridic al orelor suplimentare și nu conferă salariatului dreptul la compensare sau la plată.
În consecință, sub acest aspect nu se impune modificarea sentinței atacate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate a hotărârii, vizând neacordarea daunelor morale, se constată că acestea au fost respinse în mod corect deoarece reclamantul nu a dovedit că ar fi suferit vreun prejudiciu de ordin moral.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția primei instanțe este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. prezentul recurs urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1187/LM/6.12.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani - - | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica - - | JUDECĂTOR 3: Elena Truță - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. 29 Aprilie 2008
Jud. fond.
Președinte:Adriana Petrașcu Ana DorianiJudecători:Adriana Petrașcu Ana Doriani, Manuela Stoica, Elena Truță
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 51/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1122/2008. Curtea... → |
|---|
